În loc de mărțișor, se pregătește și ziua femeii

Cică a venit primăvara. Azi mi-a spus mie o doamnă că în vremuri imemoriale șnururile alea se dădeau repezentanților sexului puternic și erau expediați la muncile de primăvară. Adică, în mintea mea, un fel de “ai hibernat alcoolic o iarnă întreagă, acuma gata, marș la muncă, mistrețule”.

Asta e, le iertăm și le iubim așa cum sunt, punem la încolțit holdele alea despre care am citit în carțile de școală. După ce or crește de să nu se vază omu’ călare pe ATV din ele, devin taman bune de camuflat varii acte în curs de a fi performate. Cum ar fi de exemplu să ascundem pregătirile pentru următoarea cină romantică în compania consoartei, cadourile de rigoare și alte surprize de gen, la ce vă gândeați?

A fost odată o doamnă sau donșoară sau ce era dânsa, oricum de sex feminin declarată la naștere, că altfel n-o chema Jessica. O anume Jessica, care-l impresionă pe Dickey Betts în asemenea hal încât scrise un cântec întreg pentru ea, pe care-l și puse în brațele Allman Brothers. Instrumental, că nu-l ducea vocea, da’ avea mâna ageră și urechea melodioasă.

Pun pariu că ăsta i-a scris cântecu’ în loc de vreun cadou, ceva. Și că a și impresionat-o; așa-s muzicienii, suflete gingașe de artiști. În toate anotimpurile, cu orice ocazie, inclusiv viitoarea zi a femeii ce urmează a se celebra iarași într-o zi de lucru. Aloha!

* * *

Cum am mai spus deja, anul acesta avem o mare sărbătorită. Acum 60 de ani, Leo Fender aducea pe lume prima chitară electrică solidbody viabilă comercial. Pe numele ei din buletin – Telecaster.

Zeii au zâmbit și nimic n-a mai fost să fie la fel vreodată. Mai ales că blues-ul se electrifica și se năștea rock’n’roll-ul. Neschimbată în punctele esențiale, veselă și zbânțuită, mam-mare Tele se uită cu încredere la vremurile în care va sufla în lumânări alături de nepoții noștri. La mulți ani!

Informație ne-publicitară, ci de interes public – pe doamna Tele (numele de alint) o găsiți la distribuitorul oficial pentru România, Pro Guitar, și la toți resellerii lor.



Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.