Dot Legacy & SuperSoul la Quantic

Pe 5 octombrie, 7inc a recidivat în Quantic cu o seară specială, ce i-a adus pe aceeași scenă pe francezii de la Dot Legacy și pe grecii de la SuperSoul.

SuperSoul - by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

SuperSoul vin din Atena și se descriu pur și simplu ca un trio de rock’n’roll. Nu chiar așa, nu au vreo tangență cu rockabilly sau alte forme clasice la care ne-ar duce gândul la această etichetă, dar un rock direct, stoner într-o accepțiune heavy blues a termenului. Au făcut introducerea cu modestie și eleganță, un reprezentant al unei scene stoner grecești mature și în ascensiune.

Dot Legacy - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Parizienii de la Dot Legacy au fost la a doua vizită la noi. Despre prima, în turneu cu House Of Broken Promises și Valley Of The Sun, am scris atunci aici. Între timp au crescut într-o zi cât alții în multe și pe merit. Două albume în palmares, cel eponim de debut (2014) și To The Others (2014), ca și un EP nou-nouț, Stereo.

Au mai crescut, s-au mai maturizat, de data asta totuși nu s-au mai urcat și pe tavan. Lăsând gluma la o parte, au în continuare unul dintre cele mai dinamice show-uri pe care le-am văzut. Cei doi parteneri de infracțiuni muzicale, Damien (bas, voce) și Arnaud (chitară), țopăie ca iepurașii Duracell pe toată scena și nu numai, fără ca asta să-i facă să rateze vreo notă din asaltul continuu asupra audienței.

Dot Legacy - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Un setlist complex, o ofertă generoasă, dinamică, dar sofisticată și originală, evenimentul a oferit celor suficient de inspirați să participe șansa de a vedea în acțiune o trupă pe care riscăm să o mai întâlnim doar în festivaluri și săli mult mai mari.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă

Anunțuri

Folk Metal Fest IV, ziua a doua

Sâmbătă, 30 septembrie s-a derulat actul al doilea al festivalului.Recursive Delusion - photo by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

Recursive Delusion, din București, au deschis ziua. Au un clip publicat, Final Resistance, o prezență destul de timidă pe scenă și încă mult de muncă, dar semne bune sunt.

Eternal Fire - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Au urmat Eternal Fire, tot din București, la un alt nivel de maturitate. Melodic black metal, un EP la activ, Beyond Frozen Dreams, și patru ani de existență deja.

SatanaKozel - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

SatanaKozel (СатанаКозёл) au fost prima trupă “rusească” din a doua zi. Karelia ține de o altă geografie emoțională și similitudinile muzicale țin mai mult de scena finlandeză. Numele este satanic doar în formă (Capra Satanei), nu și în fondul care se inspiră masiv din tradițiile și folclorul local. Cântă de mai bine de 14 ani, au trei albume și multă originalitate.

Grai - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

A doua trupă din spațiul rusesc a serii au fost Grai (Грай). Naberejnie Celnîi este un oraș din Tatarstan, cunoscut pentru camioanele Kamaz, dar și pentru Alkonost, trupă de power/doom/folk metal înființată în 1995. Și acum pentru Grai, din ce în ce mai în vogă, cu un farmec ce prinde, o nouă senzație a scenei folk metal europene. Mai soft și mai dreamy, cu polifonii vocale foarte catchy, dar la fel de slavici ca și Arkona, își continuă un parcurs început deja în 2005 (mai întâi ca Raven Blood, apoi Vorog, stabilindu-se la numele actual în 2007). Pe 1 decembrie vor scoate Ashes (пепел), cel de al patrulea album de studio, al doilea pentru Noizgate Records.

An Theos - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

An Theos și-au lansat cel de al doilea album, Spre cer, și seara a fost pe bună dreptate sărbătoarea lor. Acest concert a fost și prima dată din turneul de promovare ce se va termina pe 18 noiembrie și a trecut prin toată țara (plus Budapesta). Lumea vine la concert în primul rând pentru show și An Theos știe să îl facă. S-a dansat, s-au făcut hore, figurile radioase arătau foarte clar cât de bine se simte publicul. O lansare mai mult decât reușită și o trupă care își poate prezenta propria viziune a genului cu mândrie oriunde.

Cruachan - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Cruachan au încheiat festivalul, proverbiala cireașă de pe un tort deja fastuos, de fapt o cireașă aproape cât tot tortul. Fac parte din acea elită extrem de rarefiată de creatori de genuri muzicale, împărțind paternitatea folk metalului cu Skyclad. Mergând pe drumul deja deschis de alți irlandezi, Horslips, în anii ‘70, au avut o istorie foarte tumultuoasă în timpul căreia fondatorul Keith Fay a ajuns inclusiv să cânte ca musafir cu trupa creată de el în 1991.

Au adus spiritul celtic pe scenă cu tot ce are mai reprezentativ, de la umor la bucuria de a cânta, într-un set ce a acoperit întreaga lor carieră. Finalul epic (și termenul se potrivește foarte bine) a fost Ride On, piesa lui Jimmy McCarthy pe care au înregistrat-o cu Shane MacGowan (Pogues) pentru Folk-Lore (2002).

Cruachan & An Theos - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Ride On a reunit pe scenă Cruachan și An Theos, într-un final extrem de potrivit pentru unul dintre mai reușite festivaluri ale anului. Acum nu avem ce face decât să așteptăm următoarea ediție, a cincea. Nu sper că va fi la fel de bună, sunt aproape sigur.

Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


RoadkillSoda: Mephobia și cronica sa

Scopofobia (sau scoptofobia sau oftalmofobia) este frica irațională că alți oameni se holbează la tine, o frică patologică de a atrage atenția. Mephobia este cel mai tânăr membru al familiei, dar la cu totul alt nivel.

Mephobia este frica (la fel de irațională) că vei deveni atât de minunat încât rasa umană nu va putea să suporte și vom muri cu toții. Mult mai generoasă fobia, nu?!

RoadkillSoda - Mephobia

Din păcate pentru rasa umană, Mephobia este și titlul noului album RoadkillSoda. “Din păcate”, pentru că acest al cincilea material RKS flirtează cu o etichetare de awesomness.

Stoner rock-ul este la modă, o avalanșă de apariții inundă piața, pe toate meridianele și este greu pentru orice trupă de gen să se distingă din mulțime.

Dar Roadkill Soda, printre multe alte calități, au reușit să-și creeze o identitate proprie, recognoscibilă instant. Am făcut un blind test cu noul album și întrebarea a venit în primele 30 de secunde, “ăștia-s RKS, nu?!”

Mephobia este în primul rând un album de rock, pur și simplu. Da, este stoner acolo, au aruncat și destul grunge în mix, este 60s, este 70s, avem și blues rock, paleta este largă și masa foarte bogată.

Pentru mine, acesta este materialul fizic, palpabil, care îi trece la următorul nivel, într-o altă ligă. Ajutați și de o producție inspirată, reușesc să transmită energia live în înregistrările de studio și să păstreze tonusul ridicat de la început până la sfârșit.

Nu există timpi morți sau piese de umplutură, de la Prometheus până la Trust totul curge groovy. Vitezele se schimbă, dar parcursul muzical curge fluid și fără eforturi. Toată trupa sună mai tight decât oricând, focusată complet într-o direcție comună, foarte clară.

Fiecare își va găsi propriile piese preferate, în funcție de gusturi și stare. Nu mi se pare corect să evidențiez vreuna anume (chiar dacă preferata mea în acest moment este Casualty), ci doar albumul ca întreg, solid și unitar.

În rest, astrele s-au aliniat, ascultați și enjoy the ride!

Tracklist:
01. Prometheus
02. Bipolar
03. Consequences
04. Easy
05. Casualty
06. Legless
07. Order
08. Dip
09. Backhander
10. Tonight
11. Trust
Durata: 53:39
Data apariției: 14 noiembrie 2017

Membri:
Mircea “Hotshot Eagle” Petrescu – voce
Mihnea “Panda Elixir” Ferezan – chitară
Victor “Vava” Ferezan – bas
Mihai “Baby Jesus” Nicolau – tobe

Adrian Coleașă


Folk & Metal Fest IV, prima zi

Rusidava Music ne-a adus și anul acesta Folk & Metal Fest, ajuns la a patra ediție. Gazdă ospitalieră a fost Quantic, pe 29 și 30 septembrie, pentru unul dintre cele mai reușite festivaluri ale anului, o prezență salutară în peisajul local, reprezentativ pentru un gen muzical extrem de divers ce a explodat la turnura mileniului.

Ka Gaia An - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Ka Gaia An au fost în postura ingrată de a deschide festivalul în fața unui public ce de-abia începea să se adune. În formula actuală se suprapun periculos de mult cu An Theos, temele abordate sunt apropiate, două fațete ale aceleiași monezi, poate cu o nunață mai heavy. Pe de altă parte, am perceput slotul ca un gest de politețe pentru ceilalți invitați și parte a unui design de eveniment foarte bine gândit, care s-a rotunjit frumos.

Open Access - photo by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

Open Access vin din Cracovia și se auto-etichetează ca power folk metal polonez. Formată în 2013, trupa are în palmares un EP (Over The Mountain Peak, 2015) și un album (Toward The Wilderness, 2016). Nu e greu de bănuit că temele lirice țin de natura și atmosfera e veselă, chiar dacă prezența vocalistei Malwina Szałęga (apărută în componență anul trecut, înainte de album) nu pare neapărat cea mai potrivită în context.

Blodiga Skald - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Și pentru că unul dintre subgenurile scenei metal este reprezentat de fantasy, Blodiga Skald au urmat, cu ceea ce ei numesc orc metal. Pentru că da, sunt orci, au nume de orci și albumul de debut Ruhn a apărut anul acesta. Trupa din Roma, în frunte cu vocalul Anton Caleniuc… ăăă pardon, orcul Axuruk, tropăie peste scenă și sală într-un acces de veselie contagioasă cu nuanțe autoironice. Și cum să nu fii când vii cu un cover de Isla Bonita aproape irecognoscibil? Un Finntroll mai nostim și foarte lejer, de urmărit.

Welicoruss - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Welicoruss vin din Novosibirsk, chiar dacă și-au mutat cartierul general în Praga din 2013. Parafrazând, poți să scoți omul din Siberia, dar Siberia din om niciodată, așa cum este cazul lui Alexei Boganov, personajul imens (la propriu și la figurat) din spatele acestui concept pagan. Au promis un show de excepție și a fost impresionant într-adevăr. Puterile străvechi ce modelează universul, misterele întunecate ale Nordului lipsit de soare, toate sunt surse ale unui sunet intens și mistic ce creează un mariaj surprinzător al metalului contemporan cu mitologia unui trecut cu multe nuanțe de negură.

Arkona - photo by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

Arkona nu mai au nevoie de vreo prezentare. Cea mai mare parte a publicului a venit pentru ei și au fost în formă. Mult mai bine decât ultima oară când îi văzusem, cu tonus și o pofta de cântat contagioasă.

Singurul membru fondator rămas după 15 ani de activitate, Mașa n-a fost nici pe departe diafana din clipuri, ci a condus trupa cu o mână de fier, mereu în avangarda bătăliei ce a trecut în revistă piese din toată istoria lor muzicală. Khram va fi cel de al optulea album de studio și va apărea la începutul anului viitor, o bună ocazie ca să ne viziteze din nou, spre deliciul fanilor.

Arkona - photo by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Cam așa s-a derulat prima zi a festivalului. Și a fost foarte bine. Vorba Mașei, “thank you my friends, you’re great”.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


Am fost la Sado Sathanas în Hybrid

Se întâmplă mereu lucruri în oraș, interesante și bune, chiar dacă multe dintre ele trec pe sub radarul majorității. Din această categorie a fost și cântarea Sado Sathanas din Hybrid, din 24 septembrie.

Sado Sathanas - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Trupă din Dresda, landul Saxonia, plasat de istoria modernă în fosta RDG, s-a format în 1996 fără o direcție clară la început. S-au stabilit rapid la un black metal tipic pentru începutul anilor ‘90 și acolo au rămas.

Nu e nimic rău în asta și de-a lungul timpului au fost comparați cu un Dimmu Borgir de la începuturi, Helheim, Immortal sau Blut Aus Nord. Albumele au venit târziu, de-abia în 2010 (Opus Diaboli) și 2014 (Nomos Hamartia), primite în general bine de public și de critici.

Pentru cei care ar fi tentați să despice firul și să caute semnificații de tot felul, orice fel de conotații altele decât cele oculte lipsesc cu desăvârșire. Politicul și socialul sunt rebutate, Nietzsche, Crowley, Dante sau Milton sunt îmbrățișați. Chiar și numele trupei este aproape un șablon – sadism și satană, ce poate fi mai black metal de atât?

Sado Sathanas - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

În România nu sunt o prezență nouă, din contra, mai ales în ultimii ani când și-au promovat cele două albume, așa că întâlnirea intimă din Hybrid nu a fost o surpriză, doar o plăcere.

Singura surpriză a fost prezența lui Taly de la Gothic, o surpriză plăcută de altfel, perfect integrat în trupă, repertoriu și personaj.

Altfel, un set solid și o seară excelentă. Sado Sathanas nu sunt interesați de inovații, dar fac foarte bine ceea ce le place și varianta lor de black rămâne atât de old school încât e aproape nostalgică. Dar e atât de bine!

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă