Whitesnake au adus Flesh & Blood la Arenele Romane
Postat: 09/07/2019 Înscris în: Live | Tags: 1 iulie, 2019, arenele romane, bucuresti, concert, cronica, Live, review, Whitesnake Scrie un comentariuBucureștiul a făcut parte din turneul Flesh & Blood, a treia venire a Whitesnake în România, de data asta la Arenele Romane, pe 1 iulie.
Deschiderea a fost asigurată de italienii de la SISKA, primiți neașteptat de călduros de cei deja prezenți la show.
Photo by Anca Coleașă
Flesh & Blood este cel de al 13-lea album de studio, al doilea în formula actual[. Evident că David Coverdale este Whitesnake și, ca de obicei, s-a înconjurat cu muzicieni excepționali. Pe lângă loialul Reb Beach (cel mai longeviv chitarist din istoria trupei), a revenit (a treia oară!) exuberantul Tommy Aldridge, într-un tandem ritmic excepțional cu Michael Devin la bas, iar la clape îl avem pe discretul Michele Luppi.
Whitesnake a avut întotdeauna chitariști staruri ale instrumentului lor, de la Bernie Marsden până la Doug Aldrich, trecând prin John Sykes, Viv Campbell, Adrian Vandenberg sau Steve Vai. Joel Hoekstra nu face excepție de la această regulă și live este nu doar un muzician de elită, ci și un showman ce creează un al doilea pol de interes vizual pe scenă.
Photo by Anca Coleașă
Setul a fost construit pe o structură a intereselor acestui moment. Slide It In își sărbătorește cea de a 35-a aniversare și importanța lui nu poate fi subestimată în cariera trupei. Primul album scos în Statele Unite, a pregătit terenul și a deschis ușa ce va fi demolată trei ani mai târziu de imensul 1987.
Așa că logica a fost simplă. Avem un album de aniversat, unul nou-nouț de promovat, câteva hituri obligatorii și setlistul e gata. Materialul a sunat omogen, piesele mai noi s-au încadrat organic cot la cot cu cele mai vechi (Trouble Is Your Middle Name ar fi putut să fie scrisă pentru Slide It In).
Ain’t No Love a ajuns să fie asociat mai degrabă cu Whitesnake decât cu Bobby Bland, cel care a compus piesa și a lansat-o, iar calupul de hituri de pe 1987 nu putea să lipsească, Is This Love, Give Me All Your Love, Here I Go Again și Still Of The Night, artificiile de final apoteotic ale showului.
O mențiune aparte merită momentele instrumentale, fie că este vorba de duelul Reb Beach – Joel Hoekstra sau de soloul de tobe al lui Aldridge (de o vitalitate incredibilă la 69 de ani).
Photo by Adrian Coleașă
Una peste alta, Coverdale conduce în continuare cu o mână sigură corabia Whitesnake și știe foarte bine cum să ofere un show complet, old school, doar muzică, energie și câteva lumini.
Singurul meu regret este că deși pe fiecare album înregistrează câteva perle rare (în cazul Flesh & Blood ar fi cel puțin When I Think Of You și After All), nu le cântă aproape niciodată live. Dar este un motiv foarte bun de ascultat albumele în întregul lor. Și încă mai sper la un turneu acustic, la genul de concerte reunite anul trecut pe compilațiile Unzipped.
Dar vorba cântecului, “until we meet again, we wish you well”.
Adrian Coleașă
Concertul Whitesnake a fost prezentat de Metalhead.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la:
Whitesnake – https://tinyurl.com/y2lvsbdf și https://tinyurl.com/yxlzd8ys
SISKA – https://tinyurl.com/yyhlk3o3 și https://tinyurl.com/y49rgec7
 |
Setlist Whitesnake:
Intro (My Generation, The Who) 1. Bad Boys / Children of the Night (Whitesnake, 1987) Outro (We Wish You Well, Lovehunter, 1979) |
Whitechapel au ajuns în fine și în România
Postat: 08/07/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 4 iulie, bucuresti, concert, crimena, cronica, Live, quantic, review, whitechapel Scrie un comentariuDeathcore-ul este un subgen relativ recent al metalului extrem, iar trupele sale definitorii au început să apară și la noi. După Thy Art Is Murder și Emmure anul trecut, pe 4 iulie iată că pe scena din Quantic au urcat în premieră Whitechapel.
Deschiderea a fost asigurată de craiovenii de la Crimena, groove metal eficient. o interacțiune foarte bună cu publicul și merch foarte mișto, cu niște note southern (mi-a plăcut chiar mai mult decât cel adus de Whitechapel, dar șșș… rămâne între noi).
Photo by Anca Coleașă
Unul dintre numele proeminente ale genului, Whitechapel erau așteptați cu sufletul la gură de un nucleu foarte inimos de fani care și-au manifestat exploziv bucuria de a-i vedea pentru prima oară live în România.
The Valley, cel de al șaptelea album de studio, a apărut la sfârșitul lui martie și teoretic acesta ar fi turneul de promovare. Dar setlistul a fost extrem de echilibrat, cu materiale din toate albumele trupei, mai puțin debutul din 2007, The Somatic Defilement.
Eficient, la obiect, fără să interacționeze prea mult cu publicul, Bozeman și-a condus echipa în ritm alert susținut de la început până la sfârșitul concertului, părăsind scena după ultima fotografie cu publicul și cu un tricolor personalizat.
Photo by Adrian Coleașă
Cu adrenalina încă pompând, cei mai entuziaști dintre fani i-au așteptat lângă nightliner, pentru un ultim autograf, fotografie, strângere de mână.
Whitechapel au fost într-o logică de turneu cu un calendar extrem de strâns împărțit între festivaluri open air și concerte de club. Veniți de la Sofia, au împachetat rapid ca să plece din București la Novi Sad, la Exit Festival.
Adrian Coleașă
Concertul Whitechapel a fost prezentat de Metalhead.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y2ne5t97 și la https://tinyurl.com/y4bgqckx.
 |
Setlist Whitechapel:
1. Brimstone (The Valley, 2019) |
Am fost la Cannibal Corpse în Quantic
Postat: 19/06/2019 Înscris în: Live | Tags: 13 iunie, 2019, bucuresti, cannibal corpse, concert, cronica, quantic, review Scrie un comentariuCannibal Corpse ocupă un loc aparte în panteonul brutalității death metal. Imagistica extremă chiar și pentru gen, ca și versurile care au generat legende urbane precum că membrii trupei ar fi medici sub acoperire le-au asigurat un potențial de scandal public exploatat pe deplin în cursul istoriei de mai bine de trei decenii a trupei.
Dacă începutul anului i-a prins deschizând datele celei de a cincea părți a turneului de adio al Slayer în America de Nord (alături de Lamb Of God și Amon Amarth), luna iunie i-a adus ca headlineri în Europa.
După /Form Space la Cluj pe 12 iunie, pe 13 a urmat Quantic în București. Deschiderea, la ambele concerte, a fost asigurată de bulgarii de la Eufobia, o reîntâlnire călduroasă cu un public deja obișnuit cu ei.
Photo by Anca Coleașă
Nici pentru Cannibal Corpse vizita în România nu a fost vreo premieră. “Three Decades Of Gore” era scris pe tricouri și doar acest enunț mă făcea să mă întreb ce îi face pe oameni să continue an după an, deceniu după deceniu, cu pedala de accelerație mereu la podea.
Mulți își înmoaie sunetul, încă și mai mulți dispar, dar Cannibal Corpse par de neoprit. Maeștri a ceea ce rămâne esențialmente o nișă, continuă în același ritm, cu subtilitatea unui berbec de asalt ce trece prin zid după zid după un alt și un alt zid.
Photo by Adrian Coleașă
Veterani ai genului, energia care îi animă este contagioasă. Prea puțin dialog, inutil de altfel. Cât loc de dialog să existe într-o celebrare a brutalității sonore, a unor universuri paralele în care agresiunea multisenzorială este normalitatea. Dacă epoca Barnes ducea descrierea violenței misogine la un nivel de detaliu de-a dreptul deranjant, era Corpsegrinder pare ancorată mai degrabă în violența grafică a benzilor desenate extreme și un Kill Or Become (cu a sa vânătoare de zombi cu drujba în mână) citit în această cheie devine de-a dreptul jovial.
Evident că nu s-a auzit vreo vorbă despre arestarea lui Pat O’Brien și problemele sale. Tot evident, Erik Rutan (Hate Eternal, ex-Morbid Angel, omul responsabil de sunetul ultimelor albume) s-a dovedit înlocuitorul perfect și a apărut nu doar ca un egal, ci și un fan care profită la maximum de momentele alături de una dintre trupele de elită ale death metalului.
Photo by Anca Coleașă
Red Before Black este ultimul album și teoretic este obiectul promovării în acest turneu. Chiar dacă primele trei piese au fost dintre cele noi, setul s-a prezentat extrem de echilibrat, cu extrase din întreg catalogul trupei, de la Eaten Back To Life la zi. Au încheiat apoteotic, cu cele mai grele și mai așteptate piese – I Cum Blood, Stripped, Raped and Strangled și evident hitul inevitabil Hammer Smashed Face.
Am scris că trec zid după zid după zid? Sunt sigur că vor găsi mereu un nou zid de dărâmat, încă trei decenii de acum încolo.
Adrian Coleașă
Concertul Cannibal Corpse a fost prezentat de Metalhead.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/yxfps4zf și la https://tinyurl.com/y3s9rmtj.
 |
Setlist Cannibal Corpse:
1. Code of the Slashers (Red Before Black, 2017) |
Bullet For My Valentine au revenit în București
Postat: 10/05/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 8 aprilie, arenele romane, bucuresti, bullet for my valentine, concert, cronica, Live, review Scrie un comentariuPe 8 aprilie Bullet for My Valentine au revenit la Arenele Romane, una din datele unui scurt turneu ce a cuprins Europa de Est și Rusia pe parcursul întregii luni. Deschiderea a fost asigurată de londonezii de la Enterfire.
Photo by Anca Coleașă
Deși activi de mai puțin de doi ani, Enterfire au deja două single-uri și un album (Slave Of Time, 2018). Slotul de deschidere a fost o oportunitate pentru această trupă tânără și extrem de ambițioasă, cu o prezență scenică bine studiată.
Photo by Anca Coleașă
Gravity, cel de al șaselea album de studio Bullet For My Valentine, apărut anul trecut, a marcat clar o nouă etapă în evoluția trupei. A avut o primire rece spre înghețată din partea criticilor, ceea ce nu l-a împiedicat să se claseze bine în topurile de vânzări (chiar dacă nu chiar atât de bine ca precedentele Venom, 2015, și Temper Temper, 2013, departe de vârfurile atinse de primele trei albume) și a adus mai multe noutăți.
Cea mai importantă este desigur cea stilistică. Accentele metalcore/thrash pentru care era cunoscuți s-au temperat și au apărut tonuri mai radio friendly. Compozițiile au fost descrise ca “regretabil de catchy și frustrante pentru fanii de metal”. Indiferent de părerile criticilor, orice efort de evoluție artistică și re-inventare este salutar și până la urmă fanii sunt cei care dau verdictul final.
Creditați pentru noile compoziții au fost, pe lângă omniprezentul Matt Tuck, atât Jason Bowld (ex-Pitchshifter), aflat la primele înregistrări cu trupa, basistul Jamie Mathias, producătorul Carl Bown și chiar Rob Caggiano (pe Letting You Go), multitudinea de colaboratori fiind probabil una dintre explicațiile pentru diversificarea scriiturii.
Photo by Anca Coleașă
Dar Gravity a dat doar patru piese din setlistul serii, echilibrat de piese de pe aproape toate albumele Bullet For My Valentine. Fanii nu au fost dezamăgiți și cumva tranziția de la figurile proeminente metalcore în care păreau fixați spre o trupă destinată arenelor și unui public mai larg pare aproape inevitabilă.
Adrian Coleașă
Galeria foto a serii este disponibilă la https://tinyurl.com/y62so8uf.
Concertul Bullet For My Valentine a fost prezentat de Metalhead.
 |
Setlist Bullet For My Valentine 1. Don’t Need You (Gravity, 2018) |
Godsmack – turneul When Legends Rise s-a încheiat la București
Postat: 28/04/2019 Înscris în: Live | Tags: 1 aprilie, 2019, arenele romane, bucuresti, concert, cronica, godsmack, like a storm, Live, review, when legends rise Scrie un comentariuGodsmack au revenit în București pe 30 martie și 1 aprilie pentru două concerte de încheiere ale turneului When Legends Rise, turneu promoțional al albumului cu același titlu, cel de al șaptelea material de studio al trupei.
Photo by Adrian Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de Like A Storm, originari din Aukland, Noua Zeelandă, mutați în Canada, care își promovau și ei cel de al treilea album de studio, Catacombs. O afacere de familie, este condusă de cei trei frați Brooks, Chris (voce, chitară), Matt (chitară solo, voce), Kent (bas), cărora li s-a alăturat Zach Wood (tobe, percuție).
În ultima decadă au deschis deja pentru cei mai mari, de la Creed (din 2009), până la Alter Bridge, Korn, Shinedown, Three Days Grace, Gojira, Black Stone Cherry, Hellyeah sau, evident, Godsmack. Mai mult de atât, au propriile turnee nord-americane ca headlineri, în timp ce albumele lor s-au clasat în Billboard 200.
Rețeta lor de hard rock conține un element tradițional, didgeridoo, surprinzător, dar care le exprimă inconfundabil rădăcinile kiwi. Peste acest fond se adaugă condimente post-grunge, alternative, progresive și chiar clasice, într-un produs final de o melodicitate pop care a fost îmbrățișat cu entuziasm de cei prezenți la Arene.
Ca trupă de deschidere au avut un set scurt, mai bine de jumătate extras evident din noul Catacombs, care a început cu Pure Evil și s-a încheiat cu Love The Way You Hate Me, primul lor single de real succes, din Awaken The Fire (2014). Pot să revină liniștiți oricând, au deja un public local care va dori să-i revadă.
Photo by Anca Coleașă
Godsmack au deja o istorie de mai bine de două decenii și jumătate, iar When Legends Rise a fost deja aclamat ca una dintre cele mai mari și mai bune apariții ale lor, o reîntoarcere la epoca debutului fulminant din 1998.
Setul lor a cuprins mai bine de jumătate din noul album, împletit perfect cu ceea ce a sunat ca un best of din întreaga carieră. Fără efectele pirotehnice prezente altfel în celelalte apariții ale lor, atenția s-a concentrat pe muzică și pe prezența scenică pură. Deși vizual am regretat absența acestor detalli, un ambalaj mai simplu n-a făcut decât să demonstreze, dacă mai era nevoie, adevărata forță a unei trupe mari.
Photo by Adrian Coleașă
Focusul este evident pe Sully Erna, cu o prestație intensă ce menține nivelul de energie extrem de ridicat. Tony Rombola este probabil unul dintre cei mai subapreciați chitariști contemporani, fără artificii inutile, subsumat total piesei în serviciul căreia se pune, nu de care se folosește ca să strălucească. Pe cât de modest pe atât de eficient, versatilitatea sa instrumentală devine evidentă de abia când mă gândesc la alte proiecte ale sale precum Apocalypse Blues Revue.
Basistul Robbie Merrill pare că se distrează la maximum, în timp ce toboșarul Shannon Larkin oferă o demonstrație de tobe, spectaculoasă nu doar prin tehnicitate ci și prin giumbușlucurile constante, în timp ce membrele par să i se miște în feluri pentru care n-au fost proiectate să o facă.
Vorbind despre tobe, nu a putut lipsi nici Batalla de tambores, momentul de dialog al celor două seturi de tobe, într-un duel întânit altfel mai degrabă la chitariști de exemplu. Să nu uităm că Sully Erna avea totuși vreo 23 de ani de bătut în tobe înainte de a schimba bețele pe microfon. După expresiile fețelor celor doi, cu siguranță a fost un moment de entuziasm maxim și pentru cei doi muzicieni, nu doar pentru public.
Photo by Anca Coleașă
Bisul a fost special în sensul în care în locul unor hituri a avut două piese noi, Under Your Scars și Bulletproof. Au sunat ca două piese clasice, nu ca noutăți, iar Under Your Scars, surpriza necontesatată a albumului, pare să redeschidă ușa unei noi epoci a baladelor rock. Un I Stand Alone gigantic și coverul obligatoriu de final (Highway To Hell de data aceasta) au încheiat seara și turneul When Legends Rise.
Pentru mine, Godsmack sunt antiteza unor rock staruri. Emoția și fanteziile sunt generate de muzică, mereu în prim-plan, nu de promisiunea unei evadări într-o lume fantastică, inaccesibilă muritorilor de rând sau de o bandă desenată cu super-eroi stereotipați.
Par mai degrabă promisiunea împlinită a omului talentat care a muncit din greu cu mânile și mintea proprie pentru un succes câștigat cu multă transpirație. Ceea ce mi se pare mai inspirațional decât orice fantezie, oricât de strălucitoare.
Adrian Coleașă
Cele două concerte Godsmack din București au fost prezentate de Metalhead.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y3vcvetp și la https://tinyurl.com/y3opzek9.
 |
Setlist Godsmack 1. Someday (When Legends Rise, 2018) |
