Monster Truck, True Rockers

Canadienii Monster Truck ne-au vizitat anul trecut, fiind aleși de Deep Purple ca trupă de deschidere pentru ceea ce ar putea să fi fost ultimul lor turneu european, parte a turneului mondial The Long Goodbye Tour. Despre acel concert am scris la vremea lui aici, dar acum a venit vremea unor alte vești.

MT (c) Mathew Guido

Photo by Mathew Guido, courtesy of Mascot Label Group

În cei doi ani de la apariția celui de al doilea album, Sittin’ Heavy, au avut mai bine de 150 de showuri, ce au inclus atât turnee de stadioane (cu Nickelback, Billy Talent; Deep Purple), dar și cu concerte cu Black Stone Cherry, Volbeat, Jane’s Addiction, Rob Zombie sau Alter Bridge.

Dar inspirația mai vine și când vrea ea și nu trebuie irosită, așa că pe măsură ce apărea material nou începea schimbul la idei cu producătorul Dan Weller (SikTh, Young Guns, Enter Shikari), în iulie 2017 au intrat în studiourile Echo Mountain din Asheville, Carolina de Nord și au început înregistrările la cel de al treilea album de studio, True Rockers.

Intenția declarată a albumului este să captureze vibe-ul unei trupe de rock liberă în studio, ai cărei membri țipă unul la altul și se distrează la maximum.

Cele trei single-uri apărute până acum conturează deja imaginea unui album divers, a unei trupe aflate într-o misiune de a-și reconfirma credențialele hard rock și de a-și lărgi paleta sonică, explorând stiluri diverse, dar potrivite debitului lor de înaltă energie.

Piesa de deschidere, True Rocker, îi găsește alături de Dee Snider într-o declarație de intenție fără echivoc, “I know who I am, A true rocker, I am a true rocker, I feel the music from inside baby, from within, I’m good to go on just about anything, No time for brakes we move full speed ahead, I know who I am, a true rocker” .

Următorul extras, primul single oficial, ca și prima piesă care a beneficiat de un videoclip adevărat a fost și cea care a produs primele controverse. Evolution a fost acuzată că ilustrează dorința lor de a merge pe un drum mult mai comercial, a la Nickelback, și a stârnit lamentări instantanee că “înainte era mai bine”.

Dar pe 10 august a apărut Thundertruck (nici o aluzie la AC/DC) și a pus piciorul în prag și lucrurile la punct.

True Rockers va apărea pe 14 septembrie, tot la Mascot Label Group, ca și precedentul Sittin’ Heavy, cu încă multe alte surprize. Știu că destui dintre cei ce i-au văzut anul trecut au devenit fani, dar cu siguranță mulți alții vor fi convertiți acum.

Iar cei care doresc să îi revadă o vor putea face în noiembrie și decembrie când vor fi în turneu prin Europa de Vest în deschiderea colegilor de label de la Black Stone Cherry.

Adrian Coleașă

Pre-order: http://smarturl.it/Monster-Truck-Digi

Tracklist True Rockers:
1. True Rocker
2. Thundertruck
3. Evolution
4. Devil Don’t Care
5. Being Cool Is Over
6. Young City Heart
7. Undone
8. In My Own World
9. Denim Danger
10. Hurricane
11. The Howlin’


Northward, un nou/vechi proiect Floor Jansen

Northward nu este un proiect nou. Floor Jansen și Jorn Viggo Lofstad (chitaristul grupului norvegian Pagan’s Mind) s-au întâlnit pe scena Progpower USA Festival în 2007, la All Star Jam.

Chimia lor muzicală s-a declanșat instantaneu și în 2008 au compus împreună material cât pentru un album. Amândoi fiind oameni ocupați, cântecele au stat în sertare până anul trecut, când, profitând de pauza concertistică Nightwish, Floor l-a căutat pe Jorn Viggo și l-a întrebat dacă nu e interesat de resuscitarea proiectului.

Răspunsul a fost evident pozitiv iar albumul rezultat, mixat de Jacob Hansen (Volbeat, Epica, Avantasia), va apărea pe 19 octombrie la Nuclear Blast,

Northward

Surprinzător poate, cei doi au ales să facă un album de hard rock foarte direct, puternic și euforic, care se revendică atât din filonul unor trupe precum Skunk Anansie, Foo Fighters sau Alter Bridge, dar cu rădăcini în operele unor Deep Purple și Led Zeppelin.

Una dintre surprize este prezența lui Irene Jansen, sora lui Floor, într-un duet pe Drifting Islands.

Astăzi a apărut primul single al viitorului album, piesa de deschidere, While Love Died, acompaniat de un videoclip regizat de Ville Lipiainen (Nightwish, Stratovarius, Soilwork, Pain, Hypocrisy).

Adrian Coleașă

Pre-order: https://media.nuclearblast.de/shoplanding/2018/Northward/northward.html

Tracklist:
1. While Love Died
2. Get What You Give
3. Storm In A Glass
4. Drifting Islands (feat. Irene Jansen)
5. Paragon
6. Let Me Out
7. Big Boy
8. Timebomb
9. Bridle Passion
10. I Need
11. Northwards


După douăzeci de ani, Steve Perry

Una dintre surprizele anului a fost anunțul revenirii lui Steve Perry.

Asociat cu Journey, în perioadele cele mai faste ale trupei, 1977-1987 și 1995-1998, vocalistul a avut doar apariții punctuale de atunci și a evitat înregistrările.

Pe 5 octombrie, la 20 de ani după despărțirea de Journey și la aproape două decenii și jumătate de la ultimul său album solo, For The Love Of Strange Medicine (1994), cel poreclit “The Voice” și clasat pe locul 76 în topul Rolling Stone al celor mai mari 100 de cântăreți din toate timpurile revine cu un nou material solo.

Traces va apărea pe 5 octombrie la Fantasy Records, celebru și pentru că a fost clădit pe succesul Creedence Clearwater Revival, acum subsidiar Concord Music și parte a Universal Music Group.

Primul single al noului album este No Erasin’, apărut deja pe 14 august, dar surprizele sunt multe, Perry adunând colaboratori de calibrul unor Pino Palladino sau John 5 (nu doar chitarist ci și co-autor pentru Sun Shines Gray) sau un cover Beatles, I Need You, unul dintre puținele piese George Harrison din catalogul lor, apărută inițial pe Help! (1965).

Adrian Coleașă

Tracklist Traces:
1. No Erasin’
2. We’re Still Here
3. Most of All
4. No More Cryin’
5. In the Rain
6. Sun Shines Gray
7. You Belong to Me
8. Easy to Love
9. I Need You (cover George Harrison)
10. We Fly


What Happens Next, Joe Satriani la Arenele Romane

What Happens Next este cel de al 16-lea album al lui Joe Satriani, într-o carieră de mai bine de trei decenii și 15 nominalizări la Grammy.

Satriani a îmbrățișat viziuni fantastice și din domeniul science fiction încă de la debutul său din 1986, Not Of This Earth. De la Silver Surfer, personaj de benzi desenate, (Surfing With The Alien), la “Cat’s Cradle” a lui Kurt Vonnegut Jr (Ice 9) sau Star Trek (Borg Sex), referințele abundă, acestea au fost temele și universul în care s-a desfășurat. Până acum.

Joe Satriani la Arenele Romane, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

What Happens Next marchează în premieră ruptura de imagistica spațială și ni-l arată pe Joe pur și simplu ca un chitarist de rock de cel mai înalt nivel la un nivel maxim de energie, pur și simplu un album de rock atât de energic încât subtilitățile sunt aproape înecate. Pentru a păstra și sublinia spiritul și energia albumului, Satriani a recurs la formula testată a power trio-ului, într-o companie de-a dreptul regală – cu Chad Smith la tobe și Glenn Hughes la bas.

Exact această energie debordantă a fost demonstrată din plin la a treia sa vizită în România, pe 25 iulie, la Arenele Romane.

Joe Satriani & Mike Keneally la Arenele Romane, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Satriani poate să cânte cu oricine își dorește, de aceea membrii trupei sale de turneu cu siguranță merită atenție.

De fapt, ca să fiu cinstit, cei trei complici, Mike Keneally (chitară, clape), Bryan Beller (bas) și Joe Travers (tobe) chiar sunt o trupă, activând împreună sub titulaturi ca Mike Keneally Band sau Dethklok. Muzicieni de cel mai înalt nivel, respectați de întreaga industrie, și-au demonstrat din plin calitățile și înțelegerea profundă a muzicii pe care au interpretat-o cu virtuozitate și pasiune.

Exaltarea momentelor solistice ale lui Beller și Travers au fost depășite doar de dialogurile fabuloase ale chitarelor lui Satriani și Keneally. Mult mai mult decât un recital al unui Satriani într-o vervă nebună, seara mi-a lăsat pregnant senzația unui jam session de o complexitate și energie rare, dar totuși mereu accesibil.

Mike Keneally la Arenele Romane, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Orice turneu de promovare a unui nou album cuprinde inevitabil câteva piese din acest material. De obicei nu prea multe, pentru că oamenii așteaptă hiturile. Faptul că am avut șapte piese noi-nouțe (dar care paradoxal au sunat extrem de familiar) cred că demonstrează amploarea schimbării de paradigmă.

Începutul, Energy, a setat tonul serii, mai mult decât o sărbătoare, o experiență participativă care a pus în mișcare toate șuruburile și mecanismele, a luat pe sus publicul la nivel hardware și software, l-a sucit, l-a învârtit și l-a lăsat cu o senzație de sațietate la toate nivelurile.

Joe Satriani la Arenele Romane, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Sigur, am avut toate hiturile obligatorii, de la Satch Boogie și Flying In A Blue Dream până la Always With Me și Surfing With The Alien. M-am bucurat să le aud, ca toată lumea, dar cumva mi-au părut depășite. Nu pentru că ar suferi din cauza vârstei, piesele sunt impecabile, dar ceea ce aduce acum este prea proaspăt și plin de promisiuni.

Extratereștrii surferi prin galaxie și călăreții deplasării spre roșu au făcut deja loc rockerilor cu picioarele înfipte solid în țărână, iar contemplația ideii dragostei din spațiu a fost înlocuită de zgomotul motorului de Harley spre asfințit.

What Happens Next? Vom vedea, dar mă îndoiesc să-mi displacă.

Adrian Coleașă

Concertul Joe Satriani din Bucureşti a fost prezentat de BestMusic Live Concerts și Metalhead.

Galeriile foto sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Energy (What Happens Next, 2018)
2. Catbot (What Happens Next, 2018)
3. Satch Boogie (Surfing with the Alien, 1987)
4. Cherry Blossoms (What Happens Next, 2018)
5. Flying in a Blue Dream (Flying in a Blue Dream, 1989)
6. Thunder High on the Mountain (What Happens Next, 2018)
7. Ceremony (Crystal Planet, 1998)
8. Cataclysmic (Shockwave Supernova, 2015)
9. Ice 9 (Surfing with the Alien, 1987)
10. Cool #9 (Joe Satriani, 1995)
11. Headrush (What Happens Next, 2018)
12. Drum Solo
13. What Happens Next (What Happens Next, 2018)
14. Super Funky Badass (What Happens Next, 2018)
15. Always with Me, Always with You (Surfing with the Alien, 1987)
16. Summer Song (The Extremist, 1992)

Bis:

1. Crowd Chant (Super Colossal, 2006)
2. Surfing with the Alien (Surfing with the Alien, 1987)
3. Blues Outro


Foreigner Europe 2018 – stația București, Sala Palatului

Anul era 1976 când, în New York, Mick Jones, Ian McDonald și Lou Gramm fondau Foreigner.  42 de ani și peste 80 de milioane de albume vândute mai târziu, turneul mondial pentru promovarea albumului Foreigner 40 îi aducea în fine și la Sala Palatului, într-o seară de luni, 7 mai, pentru prima oară în România.

Iris - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Iris. În absența lui Nuțu Olteanu (multă sănătate și recuperare grabnică), sarcinile chitaristice au fost preluate de Andrei Bălașa (cunoscut unora de la The Groovy Bastards), iar piese vechi (Cei ce vor fi, Strada Ta, Cine mă strigă în noapte) s-au succedat alături de cele noi (Poți spune orice, Poveste fără sfârșit) .

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Foreigner sunt un brand cu realizări impresionante. Chiar dacă fondatorii săi veneau atunci dinspre un teritoriu muzical mai degrabă experimental (Mick Jones de la Spooky Tooth și Ian McDonald de la King Crimson), direcția noii trupe a vizat succesul comercial de la bun început. Succes pe care l-au obținut încă de la primul album și care a continuat, solid, în următoarele decenii.

Cele 80 de milioane de albume vândute (oficial) îi pun alături de nume ca Doors, Red Hot Chilli Peppers, Tom Petty sau Van Halen; sau peste vânzările altor nume precum Maroon 5, Nirvana, Police sau Kiss.

Un best of Foreigner nu este greu de făcut. Din cele 47 de single-uri ale trupei, 14 au fost hituri de top 20 în Billboard Hot 100, astfel că cele 20 de piese al albumului promovat, 40, au fost alegeri evidente.

Dar pentru cei care au venit să-i vadă la Sala Palatului nu era vorba despre topuri, ci despre întâlnirea cu un nume important al istoriei rock-ului sau, în multe cazuri, cu propriile amintiri ale tinereții.

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Absența marcantă a serii a fost singurul membru fondator rămas în trupă, Mick Jones, și au existat destule voci care au taxat această lipsă. Oricât de mult mi-aș fi dorit să îl văd pe Jones, șeful de facto și de jure al trupei, o figură legendară, n-am putut să nu-mi amintesc faptul că în decembrie a împlinit 73 de ani și să mă gândesc ce efort însemna acest turneu pentru el.

A fost această variantă de Foreigner nu mai mult de un tribute band? Ar fi o afirmație cel puțin insultătoare atât ținând cont de CV-urile excepționale membrilor trupei, cât și de faptul că totuși au cu toții niște ani buni de activitate sub acest nume, de la veteranul Thom Gimbel (două decenii și jumătate) până la mai noii săi colegi, precum Kelly Hansen sau Jeff Pilson (cu “doar” 13-14 ani în trupă).

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Îmi amintesc o singură altă ocazie când am văzut Sala Palatului în picioare de la început până la sfârșit, și anume la Manu Chao. Cea de a doua ocazie a fost această seară.

Cei șase membri ai trupei au invadat scena goală-goluță, cu lumini minimale și au umplut-o instantaneu cu energia lor infecțioasă. Cu siguranță piesele bine cunoscute întregii săli au au avut un rol important, dar cu toții au făcut o demonstrație impecabilă de showmanship.

Hiturile au curs pe bandă rulantă, uneori în aranjamente neașteptate, precum reinterpretarea acustică (și extrem de inspirată) a Say You Will. Nu au lipsit demonstrațiile de virtuozitate, precum solo-ul de tobe al lui Chris Frazier (Steve Vai, Whitesnake, Edgar Winter) sau cel de clape al lui Michael Bluestein. Iar Kelly Hansen și abordarea lui de-a dreptul tyler-ească a umplut nu doar scena, ci chiar și parterul sălii și mă îndoiesc să fi regretat cineva absența lui Lou Gramm.

Cât despre ceilalți complici, Jeff Pilson (Dokken, Dio), Thom Gimbel și Bruce Watson, au contribuit din plin la haosul exuberant, într-un balet debordând de energie și bună dispoziție. Cu mai multă energie și bună dispoziție decât am văzut la muzicieni care aveau jumătate din vârsta lor, sau chiar mai puțin.

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Bisul a rezumat perfect concertul. Long, Long Way From Home a sunat la fel de fresh ca acum 41 de ani când a apărut prima oară și nu putea să lipsească I Want To Know What Love Is, cântat în picioare, de o sală întreagă care aprinsese tot ce avea prin buzunare – telefoane, brichete, lanterne…

Hot Blooded? Au fost și ei, am fost și noi.

Adrian Coleașă

Concertul Foreigner din Bucureşti a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Double Vision
2. Head Games
3. Cold As Ice
4. Waiting For A Girl Like You
5. That Was Yesterday
6. Dirty White Boy
7. Say You Will
8. Feels Like The First Time
9. Urgent
10. Solo clape / tobe
11. Juke Box Hero

Bis:
12. Long, Long Way From Home
13. I Want To Know What Love Is
14. Hot Blooded