20 de ani de Scandal în Quantic

Pe 2 februarie apărea On A Roll, albumul debutului unui capitol nou în istoria Scandal, una dintre cele mai longevive trupe punk din România. N-au fost uitate mărturiile trecutului, Live în Beci și Resturi din Punkomat, dar ceea ce avem acum este versiunea 2.0 a grupului și un alt nivel.

On A Roll (cronicat aici) a generat un impuls considerabil și mult interes, materializat în cântări nu numai la nivel de club, ci și în participări la festivaluri importante de gen. Așa că ideea unui concert aniversar nu putea fi decât binevenită și materializată de Axa Valahă Productions, tot într-o dată de 2, dar iunie, în Quantic.

A existat un warm-up party, la Trei Bețivi, cu o zi înainte, pe care l-am documentat aici, un preview prietenesc a ceea ce urma să vină a doua zi. Prieteni vechi și noi, veniți de departe (din UK sau din țară), alături sau de prin oraș au petrecut anticipând ziua următoare.

Zi care a început devreme, cu multe pregătiri, iar dacă în sală se făcea sound check-ul, pe holuri se aranjau crestele, așa cum nu mai văzusem de mult.

Magazinu' 51 - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Magazinu’ 51 a asigurat deschiderea, lejer, de vară, într-un spirit de bășcălie studențească, simpatici și dezinvolți. Foarte dansabil, cu arome de ska și chiar country neasumat, un party de cămin reeditabil oricând cu toată plăcerea. Au un prim album disponibil, Titu nu e la munte, apărut în aprilie, care riscă să le contrazică statutul declarat de “o formație de punk anonimă”.

Damage Case - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Damage Case își văd de drumul lor bine definit, într-o bulă de speed metal și dirty rock’n’roll, inclusiv la nivel vizual. Nu e vorba de punk aici, dar și Lemmy se simțea mai apropiat de Ramones decât de heavy metal, iar publicul i-a primit cu toată căldura. Vorba aia, it’s only rock’n’roll, but I like it. Au și ei un album de debut, Rock’N’Roll Justice, disponibil din septembrie anul trecut.

Scandal - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Din boxe se aude tema din Rocky și e vreme, vreme de scandal. Scandal ocupă scena și haosul amical se instaurează într-un Quantic în care s-au întâlnit generații și triburi, unite de o unică celebrare.

S-a cântat în cor și s-a dansat de la început până la sfârșit, s-a făcut pogo și crowd surfing. Distanța dintre scenă și sală a dispărut, cei de pe scenă (Gabi și Vlad) au sărit în public, iar cei din sală au cântat la microfonul oferit de pe scenă, un party general.

Scandal - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Piesele vechi și mai noi s-au amestecat, s-a cântat și în română și în engleză fără ca unitatea sonoră să sufere. Evident că Patrula a fost hitul serii, ceea ce toți doreau să cânte din nou împreună.

Două piese noi au condimentat setul, 5 Seconds și Payback Day (aceasta din urmă chiar în primă audiție). Dacă cineva avea vreun dubiu asupra viitorului muzical al trupei, aceste două momente au fost mai mult decât suficiente că să împrăștie orice îndoială. Viitorul sună și mai bine!

Într-o bună tradiție punk, am avut și un cover, If The Kids Are United, iar piesa cvadragenară deja a Sham 69 a sunat mai proaspăt și mai actual decât oricând. Cam așa se întâmplă cu muzica cinstită.

Ar fi cântat oare Rocky Patrula? Habar n-am, dar a fost sfârșitul potrivit al concertului, repetată apoteotic la bis.

Scandal - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Descrierea verbală e palidă pentru a ilustra energia masivă a unui concert cum a fost acesta, dar cei care l-au ratat pot avea această experiență singuri, deoarece Scandal vor reveni la toamnă, atât în București, cât și în țară. Rămâneți pe frecvența Axa Valahă Productions și veți afla din timp.

Adrian Coleașă

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. E vreme de scandal
2. It’s Just Punk Rock
3. Bad Reputation
4. This Bloody War
5. Șobolanul
6. Need To Learn
7. Patrula
8. Payback Day
9. Working In The UK
10. 5 Seconds
11. If The Kids Are United (cover Sham 69)
12. Always
13. Hometown

Bis
1. Băuta
2. Pixie Bitch
3. Patrula


Foreigner Europe 2018 – stația București, Sala Palatului

Anul era 1976 când, în New York, Mick Jones, Ian McDonald și Lou Gramm fondau Foreigner.  42 de ani și peste 80 de milioane de albume vândute mai târziu, turneul mondial pentru promovarea albumului Foreigner 40 îi aducea în fine și la Sala Palatului, într-o seară de luni, 7 mai, pentru prima oară în România.

Iris - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Iris. În absența lui Nuțu Olteanu (multă sănătate și recuperare grabnică), sarcinile chitaristice au fost preluate de Andrei Bălașa (cunoscut unora de la The Groovy Bastards), iar piese vechi (Cei ce vor fi, Strada Ta, Cine mă strigă în noapte) s-au succedat alături de cele noi (Poți spune orice, Poveste fără sfârșit) .

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Foreigner sunt un brand cu realizări impresionante. Chiar dacă fondatorii săi veneau atunci dinspre un teritoriu muzical mai degrabă experimental (Mick Jones de la Spooky Tooth și Ian McDonald de la King Crimson), direcția noii trupe a vizat succesul comercial de la bun început. Succes pe care l-au obținut încă de la primul album și care a continuat, solid, în următoarele decenii.

Cele 80 de milioane de albume vândute (oficial) îi pun alături de nume ca Doors, Red Hot Chilli Peppers, Tom Petty sau Van Halen; sau peste vânzările altor nume precum Maroon 5, Nirvana, Police sau Kiss.

Un best of Foreigner nu este greu de făcut. Din cele 47 de single-uri ale trupei, 14 au fost hituri de top 20 în Billboard Hot 100, astfel că cele 20 de piese al albumului promovat, 40, au fost alegeri evidente.

Dar pentru cei care au venit să-i vadă la Sala Palatului nu era vorba despre topuri, ci despre întâlnirea cu un nume important al istoriei rock-ului sau, în multe cazuri, cu propriile amintiri ale tinereții.

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Absența marcantă a serii a fost singurul membru fondator rămas în trupă, Mick Jones, și au existat destule voci care au taxat această lipsă. Oricât de mult mi-aș fi dorit să îl văd pe Jones, șeful de facto și de jure al trupei, o figură legendară, n-am putut să nu-mi amintesc faptul că în decembrie a împlinit 73 de ani și să mă gândesc ce efort însemna acest turneu pentru el.

A fost această variantă de Foreigner nu mai mult de un tribute band? Ar fi o afirmație cel puțin insultătoare atât ținând cont de CV-urile excepționale membrilor trupei, cât și de faptul că totuși au cu toții niște ani buni de activitate sub acest nume, de la veteranul Thom Gimbel (două decenii și jumătate) până la mai noii săi colegi, precum Kelly Hansen sau Jeff Pilson (cu “doar” 13-14 ani în trupă).

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Îmi amintesc o singură altă ocazie când am văzut Sala Palatului în picioare de la început până la sfârșit, și anume la Manu Chao. Cea de a doua ocazie a fost această seară.

Cei șase membri ai trupei au invadat scena goală-goluță, cu lumini minimale și au umplut-o instantaneu cu energia lor infecțioasă. Cu siguranță piesele bine cunoscute întregii săli au au avut un rol important, dar cu toții au făcut o demonstrație impecabilă de showmanship.

Hiturile au curs pe bandă rulantă, uneori în aranjamente neașteptate, precum reinterpretarea acustică (și extrem de inspirată) a Say You Will. Nu au lipsit demonstrațiile de virtuozitate, precum solo-ul de tobe al lui Chris Frazier (Steve Vai, Whitesnake, Edgar Winter) sau cel de clape al lui Michael Bluestein. Iar Kelly Hansen și abordarea lui de-a dreptul tyler-ească a umplut nu doar scena, ci chiar și parterul sălii și mă îndoiesc să fi regretat cineva absența lui Lou Gramm.

Cât despre ceilalți complici, Jeff Pilson (Dokken, Dio), Thom Gimbel și Bruce Watson, au contribuit din plin la haosul exuberant, într-un balet debordând de energie și bună dispoziție. Cu mai multă energie și bună dispoziție decât am văzut la muzicieni care aveau jumătate din vârsta lor, sau chiar mai puțin.

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Bisul a rezumat perfect concertul. Long, Long Way From Home a sunat la fel de fresh ca acum 41 de ani când a apărut prima oară și nu putea să lipsească I Want To Know What Love Is, cântat în picioare, de o sală întreagă care aprinsese tot ce avea prin buzunare – telefoane, brichete, lanterne…

Hot Blooded? Au fost și ei, am fost și noi.

Adrian Coleașă

Concertul Foreigner din Bucureşti a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Double Vision
2. Head Games
3. Cold As Ice
4. Waiting For A Girl Like You
5. That Was Yesterday
6. Dirty White Boy
7. Say You Will
8. Feels Like The First Time
9. Urgent
10. Solo clape / tobe
11. Juke Box Hero

Bis:
12. Long, Long Way From Home
13. I Want To Know What Love Is
14. Hot Blooded


The Australian Pink Floyd Show la Sala Palatului

The Australian Pink Floyd Show (cunoscut mai pe scurt ca Australian Pink Floyd) sărbătoresc anul acesta 30 de ani de activitate. Înființați în 1988 în Adelaide, capitala South Australia, ca Think Floyd, au devenit The Australian Pink Floyd Show/Australian Pink Floyd/TAPFS în 1993, iar turneul aniversar Time i-a adus pe 5 mai la Sala Palatului.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Un tribute band se află din start într-o poziție ingrată și sunt multe de spus despre fenomen, și pro și contra. În cazul de față, TAPFS sunt deținătorii unor performanțe greu de egalat.

Redând perfect nuanțele muzicii celor pe care îi celebrează, l-au avut în public pe David Gilmour (în 1994, fiind apoi invitatți de acesta la petrecerea finalului de turneu pentru Division Bell). Mai mult, în 1996, au fost invitați de același Gilmour la cea de a 50-a aniversare a sa. Cam ce își poate dori mai mult o trupă tribute?!

Au cântat în toată lumea, în săli din ce în ce mai mari și la festivaluri, devenind un substitut al originalului perfect identificat cu acesta. Până la urmă, ultimul turneu major Pink Floyd s-a terminat acum aproape două decenii și jumătate, din 1994 au mai avut doar două concerte importante împreună, în 2005 (Live8) și 2007 (Syd Barrett Tribute) și cam atât. Oricât de mult ne-am dori să-i revedem împreună, Rick Wright a plecat către The Great Gig In The Sky, iar Gilmour, Mason și Waters au mult prea puține șanse să se reunească vreodată.

The Australian Pink Floyd Show - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

TAPFS au dus tributul la un nivel de atenție la detaliu incredibil. Echipamentul lui Steve Mac (unul dintre membrii fondatori, chitară și voce) clonează ceea ce folosește Gilmour și include chiar elemente custom produse chiar de Peter Cornish, un designer care a lucrat mult cu acesta. Au colaborat cu Clive Brooks, tehnicianul lui Mason, și cu inginerul de sunet Colin Norfield (colaborator al Pink Floyd și al lui Gilmour solo). Iar exemplele pot continua.

Floyd au fost pionieri ai efectelor speciale pe scenă, lumini inteligente, animații, proiecții, lasere, props… o nebunie întreagă, recreată acum de TAPFS cu mult bun gust și cu note proprii, cum este Skippy, marele cangur roz gonflabil.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Concertele TAPFS de obicei se concentrează pe un anumit album sau măcar pe o anumită perioadă din cariera Pink Floyd. Turneul numindu-se Time, mă așteptam ca să avem foarte mult Dark Side Of The Moon, album imens de altfel, esențial pentru istoria rock-ului ce împlinește anul acesta 45 de ani și peste 45 de milioane de exemplare vândute.

N-a fost așa, acel time se referă mai degrabă la aniversarea TAPFS, dar setul a fost extrem de interesant ca alegeri – de la See Emily Play de pe albumul de debut, The Piper At The Gates Of Dawn (1967), trecând prin incursiuni într-o perioadă căzută pe nedrept în semi-obscuritate, cea reprezentată de Obscured By Clouds (1972), Atom Heart Mother (1970) și Meddle (1971), un extras din Animals (1977) până la apusul formației celebrate, A Momentary Lapse Of Reason (1987)

taps 10

Photo by Anca Coleașă

Evident că cea mai mare parte a setului a fost ocupată de ceea ce aștepta tot publicul, piese esențiale de pe albumele imense – Dark Side Of The Moon, Wish You Were Here, The Wall.

TAPFS au dat ceea ce au promis, cu bun gust și foarte mult profesionalism și mă îndoiesc că așteptările reale ale cuiva au fost în vreun fel înșelate. Experiența Pink Floyd a fost recreată la nivelul sălii în care cântau și cred că asta e tot ce le putem cere la modul cel mai rezonabil.

Dincolo de cârcotelile inevitabile, ce poți să spui unei săli fermecate de ceea ce se întâmpla și ovaționând în picioare când magia s-a incheiat? Cel mult Bis!

Adrian Coleașă

Concertul a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

Set 1
1. Obscured By Clouds (Obscured By Clouds, 1972)
2. When You’re In (Obscured By Clouds, 1972)
3. In The Flesh? (The Wall, 1979)
4. Shine On You Crazy Diamond, Parts VI-IX (Wish You Were Here, 1975)
5. Young Lust  (The Wall, 1979)
6. The Great Gig In The Sky (The Dark Side Of The Moon, 1973)
7. Us And Them (The Dark Side Of The Moon, 1973)
8. The Happiest Days Of Our Lives (The Wall, 1979)
9. Another Brick In The Wall Part 2 (The Wall, 1979)

Set 2
1. See Emily Play (The Piper At The Gates Of Dawn, 1967)
2. Pigs (Three Different Ones) (Animals, 1977)
3. Wish You Were Here (Wish You Were Here, 1975)
4. Fat Old Sun (Atom Heart Mother, 1970)
5. Sorrow (A Momentary Lapse Of Reason, 1987)
6. One Of These Days (Meddle, 1971)
7. Run Like Hell (The Wall, 1979)

Encore
1. Time (The Dark Side Of The Moon, 1973)
2. Breathe (Reprise) (The Dark Side Of The Moon, 1973)
3. Comfortably Numb (The Wall, 1979)


Pyogenesis în Fabrica

Cu Pyogenesis m-am întâlnit demult, așa cum povesteam aici. Pentru că i-am ratat la prima lor vizită în țară, la November to Dismember 2014, duminică 22 aprilie a fost ocazia de a-i vedea live.

Timpul a trecut, oamenii s-au schimbat, s-a schimbat și muzica, dar până la urmă, orice criterii am lua în considerare, Pyogenesis și liderul său, Flo Schwartz sunt o poveste de succes.

În pofida debutului death-doom, nu au fost niciodată metal în adevăratul sens al cuvântului. De când au prins aripi (și asta s-a întâmplat foarte devreme în carieră) au amestecat genurile muzicale într-o manieră deconcertantă, de la goth la punk și de la metal la pop, cu o ireverență de o ludicitate foarte serioasă (sau o serizitate ludică?). Probabil că asta i-a costat niște fani, debusolați de diversitate, dar ce nu li s-a putut reproșa vreodată a fost calitatea produsului final.

Pyogenesis, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Și exact asta s-a văzut și în concertul din Fabrica. O trupă veterană, dezinvoltă și plină de energie, care a prezentat mai bine de două decenii de istorie personală. De la Fade Away și It’s On Me (piesele de pe Sweet X-Rated Nothings cunoscute și așteptate de toți), trecând prin Twinaleblood și Undead (de pe Twinaleblood) sau Don’t You Say Maybe (de pe She Makes Me Wish I Had A Gun), până la cântecele noi – Steam Paves Its Way, Lifeless și Flesh And Hair, de pe A Century In The Course Of Time, sau I Have Seen My Soul și Blaze, My Northern Flame, de pe A Kingdom To Disappear – seara a fost o retrospectivă salutară și salutată de toți cei prezenți.

Pyogenesis, by Adrian Coleașă 2018

Photo by Adrian Coleașă

Un tur de forță grațios, o demonstrație de showmanship într-un setlist pus la punct cu multă grijă și inteligență, Pyogenesis a dat mai mult decât un concert. A fost o sărbătoare și o lecție, din toate punctele de vedere.

Cumva, încercând să rezum ceea ce s-a întâmplat, un citat din frații Strugațki m-a bântuit și n-a vrut să mă părăsească: Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat…

Pyogenesis, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Iar pentru cei care i-au ratat de data asta, mai există o șansă. Pe 19 mai vor fi la Rock’N’Iași și vorba cântecelor, Don’t You Say Maybe, The Best Is Yet To Come

Iar galeriile foto ale serii din Fabrica sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă


ZOB, după 25 de ani

În anul de grație 1993, sezonul primăvară-vară (că nu mai știu nici eu data exactă), o veste minunată s-a răspândit prin oraș. O trupă englezească de punk urma să cânte în ceea ce atunci se numea Tehnic Club. N-auzise nimeni de Dog On A Rope (poate doar prietenul Bogdan, dar enciclopedismul lui ne depășește pe noi muritorii), dar nu-i așa, erau englezi, erau oi!, punkeri adevărați de la mama lor, activiști pentru drepturile animalelor, the real deal. În deschidere aveau și niște trupe românești de care nu mai auzisem (mai puțin Tectonic), foarte bine, cu cât mai mulți cu atât mai veseli.

Și pentru că n-ai cum să recunoști istoria în timp ce se face, iar ironia majoră se relevă de-abia în timp, headliner-ul serii a dispărut după câțiva ani (un LP și două 7”-uri), în timp ce debutanții au început cariere cel puțin notabile. Pentru că necunoscuții de atunci au fost Șuie Paparude, Ura De După Ușă și mai ales, ZOB, toate trei trupele la concertul de debut în București sub numele respective, așa s-au aliniat planetele și au zâmbit cu subînțeles.

Anii au trecut, două decade și jumătate, poveștile celor trei grupuri sunt binecunoscute, iar astrele s-au aliniat din nou. Timpul și-a spus cuvântul, cu bune și cu mai puțin bune, iar ZOB și-a reunit toți membrii pentru a celebra o aniversare dorită și necesară.

ZOB, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Pregătirile au demarat, din toate colțurile (orașului și planetei) s-au strâns împricinații și s-au apucat de treabă, iar cei care o doresc să arunce o privire la bucătăria internă o pot face aici.

Inevitabil a venit și seara zilei de vineri, 20 aprilie, și clubul Quantic s-a umplut pentru 25 Weird Rounds Reunion. Fără altă promovare decât event-ul de pe Facebook și cea din gură-n gură, sala generoasă a fost plină, paradoxal pentru unii, de așteptat pentru alții, pentru că ZOB este un nume mult mai relevant și îndrăgit decât ar părea cuiva din “exterior”.

ZOB, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Ziua a început devreme, camera a tras cu… ochiul obiectivului, iar ce a surprins e vizibil aici.

Setlistul a cuprins piese din tot repertoriul, de la Parodisiac până la Deviant, cântate în cor de toată sala. Surprizele au abundat, talentata și mereu zâmbitoarea Mara li s-a alăturat pe scenă pentru Cântec de dragoste, un moment de o delicatețe neașteptată, într-o versiune încă și mai emoționantă prin maturitate, au primit cadouri neașteptate (și gonflate) din public, Iulian Agapie a pictat pe scenă în timp ce se cânta (o piesă – un tablou), mesele de merch au fost pline, inclusiv cu articole aniversare, mereu și peste tot s-a întâmplat câte ceva, într-o nebunie veselă în formă continuată.

ZOB, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Până la urmă cum a fost la concert? O sărbătoare autentică, între prieteni. La nici o altă cântare, în mai mult de 35 de ani (deh, trebuie să le socotesc și pe cele de dinainte de ‘90) nu m-am întâlnit cu atâția cunoscuți, printre care oameni care rar ies la așa ceva.

Rar am întâlnit acest spirit sărbătoresc la un concert în România, o sală atât de mare care să danseze și să cânte de la început până la sfârșit în ansamblul ei mă așteptam să o găsesc în alte părți. Dar iată că se poate.

Prieteni în sală, dar și prieteni pe scenă. Reuniunea nu a fost o vorbă goală, pe scenă au fost toți membrii trupei, foști și actuali. Cam câte trupe, nu doar românești, ar reuși asta, nu doar să se reunească pentru o aniversare, ci pur și simplu să rămână prieteni cu toții?

ZOB, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Să ne vedem cu bine și la 30 Weird Rounds Reunion și în continuare, dar până atunci nu uitați să-i revedeți ori de câte ori aveți ocazia.

Adrian Coleașă

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:
Piatră și rulare
Ninel
Stăpânul soarelui
Îngeri și demoni
Ghici cine s-a întors
No limit
Șengăn
Oficial exist
Doar în vis
Ploaia
Prietena
Cântec de dragoste
Marea 2000 și 3 de 1
Balada caprei
Beau
Printre nori
Telenovele
Arată-mi…
BIS