Black Country Communion revine

Black Country Communion a fost lansat cu surle și trâmbițe, ca un supergrup supriză al anului 2009. Kevin Shirley i-a văzut împreună pe scenă pe Glenn Hughes și Joe Bonamassa și a avut ideea de a face o trupă cu cei doi. Tot a lui a fost și ideea de a-l coopta pe Jason Bonham, iar Derek Sherinian a fost adus pur și simplu pentru că aveau nevoie de cineva care să cânte la orga Hammond, cum spunea atunci Hughes.

BCC 2017, by Neil Zlozower

Photo by Neil Zlozower, courtesy of Mascot Label Group

Inițial au fost comparați (inevitabil) cu Deep Purple, mai apoi (la fel de inevitabil) cu Led Zeppelin. Comparațiile nu sunt lipsite de substanță, dar lucrurile au mers dincolo de cele două șabloane muzicale, iar dovadă stau cele trei albume de studio (plus un live) publicate în cei patru ani de existență ai trupei.

În 2013, Bonamassa anunța că trupa nu va mai continua, Sherinian devenea membru deplin al grupului său solo, iar Hughes și Bonham fondau California Breed, proiect desființat un an mai târziu, după un singur album.

După doar trei ani se pare că Bonamassa a considerat că momentul este potrivit pentru reluarea activității BCC, un anunț oficial a fost făcut în aprilie, iar în septembrie s-a apucat de scris împreună cu Hughes.

Procesul compozițional a durat patru luni, iar noul album a fost înregistrat și mixat la Cave Studios din Los Angeles, supervizat evident de același Kevin Shirley, de facto al cincilea membru al trupei (pentru care a și compus).

BCCIV va fi lansat pe 22 septembrie de către Mascot Label Group, iar pe 2 august a apărut deja un prim single, zeppelinianul Collide.

Hughes, supranumit The Voice Of Rock, și-a dorit un album care să ne scuture, fizic, sufletele și să sune deșteptarea. Ascultând Collide, aș zice că a reușit.

Adrian Coleașă


Mason Hill, niște scoțieni de urmărit

Mason Hill își are originile în scena rock din Glasgow, fondatori fiind vocalistul Scott Taylor și chitaristul James Bird.

Până în februarie 2016 celor doi li s-au alăturat Marc Montgomery (chitară), Matthew Ward (bas), Craig McFetridge (tobe) și trupa a pornit oficial la drum.

Criticile au fost de la favorabile în sus, mai ales după apariția EP-ului de debut, înregistrat la The Foundry Music Lab în Motherwell.

Au fost descriși ca o combinație de Alter Bridge, Black Stone Cherry și Foo Fighters, dar deși comparațiile sunt meritate (și flatante) au o identitate clară deja.

Mă bucur să constat încă o dată existența unui val nou de trupe rock, cu rădăcini adânci în southern și blues, o nouă generație ce duce steagul mai departe.

Adrian Coleașă


Monster Truck, live @Romexpo

Monster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.

Monster Truck, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).

Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).

Monster Truck, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Monster Truck, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja.  Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.

Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.

Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.

Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.

Monster Truck, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.

Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.

Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!

Adrian Coleașă

PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.

PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).


Joe Bonamassa la 40 de ani

Pe 8 mai, Joe Bonamassa a împlinit 40 de ani. Cu ocazia aniversării, a postat pe canalul său de YouTube, JoeBonamassaTV un scurt film ce încearcă să rezume în 5 minute o viață și o carieră impresionantă.

La mulți ani Joe!

Adrian Coleașă


Joe Bonamassa, live și acustic (din nou)

Anul trecut, pe 21 și 22 ianuarie, Joe Bonamassa a avut două spectacole 100% acustice la Carnegie Hall.

Cele două show-uri au fost filmate și înregistrate, iar pe 23 iunie va apărea, la Mascot Label Group, Joe Bonamassa Live At Carnegie Hall – An Acoustic Evening.

În 2013 Bonamassa a mai scos un live acustic, dar Carnegie Hall este cu totul altceva decât show-ul din Viena.

Cu o trupă cu nouă muzicieni în spate, instrumente de la violoncel la erhu și de la hurdy-gurdy la saxofon, material cunoscut rearanjat, dar și piese noi, îl vom avea la dispoziție pe Joe cam timp Blu-ray. Sau 2 DVD-uri, sau 2 CD-uri, sau 3 LP-uri, după preferințe.

Adrian Coleașă