Loudcity Sessions: AG Weinberger la Clubul Țăranului

Sâmbătă, 20 octombrie, în cadrul primei sesiuni Loudcity de toamnă (un sold out pe care l-am văzut rar aici), AG Weinberger Band (varianta română) a ocupat scena Clubului Țăranului, unul dintre prea puținele locuri în care se întâmplă regulat jazz și blues în București. Loudcity Sessions a loudcity.fm și-au căpătat deja o reputație și au devenit o garanție de calitate.

AG Weinberger @Loudcity Sessions, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

AG nu are nevoie de prezentare decât cuiva complet străin de fenomenul blues românesc din ultimii 25 de ani. De altfel, așa cum povesteam odată, mi s-a pomenit numele lui de către un american get-beget în îndepărtatul Seattle, când venise vorba despre România.

Iubit, contestat, invidiat, bârfit, AG și-a văzut de drumul lui, doar așa cum a considerat, vocal atunci când a considerat necesar în apărarea unei bresle ce rareori își conștientizează existența. Cântând blues, compunând (o pasăre rară când catalogul genului este atât de la îndemână), mereu serios, aplicat și profesionist la un mod cum foarte rar am văzut la noi.

Pe 9 noiembrie va avea loc lansarea celui de al nouălea album al său, ReBorn, la Sala Rapsodia. Discul era disponibil la vânzare la concert, poate fi accesat pe toate canalele de distribuție digitală și a definit seara, așa cum am receptat-o eu.

AG Weinberger @Loudcity Sessions, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Anunțam Reborn aici și nu intenționez să-i fac o cronică, doar să lansez o invitație la a-l asculta. Pe bune, de când cu Spotify nici măcar nu costă ceva, doar “deranjul” de a da un click și a fi prezent de la cap la coadă.

Albumul este surprinzător și își merită cu prisosință titlul. Un alt AG, renăscut, revigorat, reinspirat, explorează teritorii sonore noi pentru cei obișnuiți cu ceea ce a făcut până acum. Și totuși același, dar la un alt nivel de sofisticare, într-o incursiune dezinvoltă și cu aplomb în peisaje colorate puternic de jazz. Jazz care live a sunat mult mai organic decât pe album, iar tranziția a părut nu doar naturală, ci de-a dreptul inevitabilă.

Este foarte adevărat că meritul este împărțit de band leader cu trupa excepțională reunită pe scenă, nu doar un cumul de multă experiență și tehnică impecabilă, ci și multă chimie și inspirație. Iar împricinații au fost Virgil Popescu (bas), Szabó Zsolt (clape) și Ciprian Leu (tobe).

AG Weinberger @Loudcity Sessions, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Cum s-a desfășurat seara? Cu multă poftă de cântat, cu foarte multă bucurie de ambele părți ale “baricadei”, cu povești și glume. AG are (și) talentul de a-și apropria piesele altora și a le reda într-o manieră personală, astfel încât, noi sau vechi, piese proprii sau coveruri, am avut parte de un tot unitar, iar două ore de cântat au trecut pe nesimțite.

A fost o liturghie în biserica blues-ului și am plecat cu toții renăscuți. Dar asta parcă suna mai bine în limba în care s-a născut genul ăsta și nu întâmplător cei mai mulți preferă să cânte muzica asta în engleză.

Adrian Coleașă

Galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.


Beth Hart, un nou live, la Royal Albert Hall

13 ani au trecut de la Live At Paradiso, infamul live înregistrat în Amsterdam și iată că 2018 ne aduce nu unul, ci două albume Beth Hart înregistrate în concert, Live From New York – Front And Center (apărut deja pe 13 aprilie, anunțat aici) și acum Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall, ce va apărea pe 30 noiembrie la aceiași Provogue/Mascot Label Group.

Royal Albert Hall este un loc special, o scenă pe care au apărut cei mai mari. Beth Hart o cucerește cu aplomb și interpretează piese din întreaga sa carieră de la Spiders In My Bed (de pe Immortal, debutul din 1996) până la Love Is A Lie, Baby Shot Me Down și Picture In A Frame (de pe Fire On The Floor, din 2016).

A parcurs un drum foarte lung, de la cântatul pe stradă din anii ‘90, până să fie descoperită de managerul David Wolf. Immortal (1996) și Screamin’ For My Supper (1999) sunt albume clasice, dar personalitatea sa zbuciumată și o tulburare bipolară netratată au împeidicat-o să ajungă pe înălțimile pe care le merita muzica sa.

Noul mileniu a dus noi speranțe și recunoșterea meritată. După Leave The Light On (2003), 37 Days (2007) și mai ales My California (2010) a urmat explozia cu Don’t Explain (2011) primul efort comun cu Joe Bonamassa, care a consacrat-o ca un partener pentru cei mai mari – Bonamassa (evident), Slash, Jeff Beck.

E un drum lung de la promenada de pe 3rd Street la Royal Albert Hall și Beth Hart își asumă parcursul cu naturalețe și candoare. Pentru două ore și 23 de cântece, marea sală istorică capătă dimensiunile unui club intim în care cântăreața își șoptește și își urlă speranțele, fricile și cele mai ascunse secrete direct în urechile spectatorilor. Nu rămâne nimic ascuns, totul e în cântece și Caught Out In The Rain termină setul cu Hart în genunchi, pierdută în moment, într-un apel ce crește până la urlet visceral, “God, don’t take my man”.

Trupa se înclină și Hart părăsește scena în brațele soțului său și ultimele sale cuvinte spun tot. “We had a ball, man…“.

Adrian Coleașă

Pre-order Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall: http://smarturl.it/BethHartStore

Tracklist Live At The Royal Albert Hall:
1 As Long As I Have A Song
2 For My Friends
3 Lifts You Up
4 Close To My Fire
5 Bang Bang Boom Boom
6 Good As It Gets
7 Spirit Of God
8 Baddest Blues
9 Sister Heroine
10 Baby Shot Me Down
11 Waterfalls
12 Your Heart Is As Black As Night
13 Saved
14 The Ugliest House On The Block
15 Spiders In My Bed
16 Take It Easy On Me
17 Leave The Light On
18 Mama This One’s For You
19 My California
20 Trouble
21 Love Is A Lie
22 Picture In A Frame
23 Caught Out In The Rain


Joe Bonamassa, încă două piese de pe Redemption

A rămas mai puțin de o săptămână până la apariția oficială a Redemption, cel de al treisprezecelea album Joe Bonamassa.

Kevin Shirley a declarat deja că este cel mai bun album pe care l-au făcut vreodată iar Joe continuă să publice clipuri înregistrate live în studio, fanii aclamă fiecare piesă în parte iar Redemption se conturează ca un album extrem de solid, dar și surprinzător de divers.

Pe 7 septembrie a apărut The Ghost Of Macon Jones.

Iar vineri, 14 septembrie, a apărut și I’ve Got Some Mind Over Matters, compoziție Bonamassa – James House.

Adrian Coleașă


Joe Bonamassa, Just ‘Cos You Can Don’t Mean You Should

Pe 29 august a apărut încă un extras din viitorul Redemption, programat să iasă în mai puțin de trei săptămâni.

Just ‘Cos You Can Don’t Mean You Should este a șasea piesă nouă prezentată, scrisă de Joe Bonamassa și Tom Hambridge.

Și iată că acum avem deja public jumătate din noul album, cu încă suficient timp la dispoziție ca la momentul lansării să nu mai avem prea multe surprize, dacă vom mai avea vreuna.

Adrian Coleașă


Joe Bonamassa, Self-Inflicted Wounds în așteptarea Redemption

21 septembrie se apropie rapid și tot rapid curg și extrasele din viitorul album Joe Bonamassa, Redemption.

Self-Inflicted Wounds este deja al cincilea single, apărut pe 24 august, o compoziție Bonamassa, James House și Kevin Shirley.

În ritmul ăsta vom fi ascultat deja cam tot albumul înainte de apariția oficială și nu văd de ce m-aș plânge, mai ales că se conturează deja ca unul dintre cele mai solide eforturi solo ale lui Joe.

Adrian Coleașă