Joan Osborne live @Hard Rock Café Bucharest

Joan Osborne este cunoscută la noi mai ales pentru One Of Us, un hit major de pe cel de-al doilea album al său, Relish (primul pentru un major). Șapte nominalizări la Grammy, un album triplu-platină și a părut să dispară, cel puțin pentru noi, din fața televizoarelor puse pe MTV. Dar partea cea mai interesantă a carierei ei de-abia începea și asta am putut vedea sâmbătă seara în Hard Rock Café.

Oprirea de la noi (prima vizită în România) a făcut parte din turneul Joan Osborne Sings The Songs Of Bob Dylan, ocazie de a promova albumul cu același titlu, realizat în urma unei campanii de crowdfunding pe PledgeMusic.

Joan Osborne, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Joan Osborne este un artist de o simplitate extrem de sofisticată și foarte direct. Personalitatea ei îi permite tururi de forță multi-gen, de la muzica pop (etapă depășită de mult), la soul (turneele în care i-a însoțit pe Funk Brothers, trupa de casă Motown), country și blues, la colaborări cu The Dead, Phil Lesh sau participarea în Trigger Hippy, trupă inițiată de Steve Gorman, toboșarul Black Crowes.

Admirația ei pentru Dylan este depășită doar de cea pentru Walt Whitman (pe care îl citează ca sursă principală de inspirație atunci când scrie), iar albumul curent este un proiect dorit de mai bine de două decenii, pe când prelua Man In The Long Black Coat pe Relish.

Joan Osborne, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Ceea ce am văzut sâmbătă seara a fost mai mult decât o selecție de coveruri Dylan, în variante foarte personale. Da, am avut parte de o mulțime de hituri, de la Quinn The Eskimo (atât de cunoscută în varianta Manfred Mann ca aproape am și uitat a cui e) în deschidere până la Knockin’ Heaven’s Door la final, trecând prin Don’t Think Twice It’s Alright sau Highway 61 Revisited. Dar am avut și Shake Your Hips (un cover Slim Harpo prin care am redescoperit-o pe Bring It On Home din 2012) sau Born To Be Loved al Lucindei Williams.

Joan Osborne a fost pentru mine sâmbătă seara o chintesență a ceea ce se numește Americana, un ambasador real, sensibil și extrem de comunicativ într-o manieră foarte sobră, dar emoționantă. Susținută excepțional de potrivit de clapele lui Keith Cotton și chitara lui Jim Boggia (el însuși un compozitor recunoscut, co-autor al unui hit de top, Glory), Osborne a reușit să aducă pe scenă un sentiment extrem de familiar oricui a avut experiența americană, a reușit să fie o reprezentare a esenței profunde a acestei țări cât un continent.

În maniera protestatară a lui Dylan a avut un scurt discurs apologetic pentru ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite, ca și felicitări pentru propriile noastre manifestări de protest, primite cu urale și aplauze. Doar a cântat și Masters Of War, nu? Departe de teatralitatea unui Bono, a fost mult mai aproape de tonul unui activist angajat.

Iar seara s-a terminat cu un bis obligatoriu. One Of Us a fost un moment de geniu al lui Eric Bazilian, la fel de actual astăzi ca și în 1995.

Cum am văzut noi concertul? Mărturiile sunt în galeria foto de aici.

Adrian Coleașă


An Theos, concert acustic și electric pe 17 martie

Data de 17 martie le va oferi fanilor An Theos o seară specială. Trupa a pregătit un concert împărțit în două părți: una acustică și una electrică. Cu sprijinul Rusidava Music și cu găzduirea Clubului Fabrica sunteți asteptați la o seară de poveste.

An Theos, acustic și electric la Fabrica

Prețul biletelor va fi în presale de 15 lei prin https://www.iabilet.ro/site/event/28313/ și 25 lei la intrare.

* * *

Trupa a luat ființă în primăvara anului 2010. Stilul abordat este folk-metal, piesele fiind conceptuale și îmbinând tradițiile românești cu muzica rock de calitate. Formația este alcatuită din 8 membri cu experiență, studiile muzicale si activitatea cu alte trupe punându-și amprenta asupra compozițiilor. An Theos a participat la multe evenimente atât în țară (Folk & Metal Fest, Padina Fest, Metalhead Meeting, Artmania), cât și în străinătate (Italia, Ungaria, Bulgaria, Cehia).

Componența An Theos:

Loredana Butnaru – female vocal
Florin Costachita – male vocal
Gabriel Andrei- lead guitar, backing vocals
Teddy Bejenaru – rhythm guitar
Tudor Nica – bass
Lorena MItoi – keyboards
Alice Muller – violin
Tudor Uscoi – drums

Canale oficiale:

http://www.an-theos.com
https://www.facebook.com/AnTheosBand
http://www.youtube.com/user/AnTheosBand


Me And That Man, un alt Adam Nergal Darski?

Nu judeca o carte după copertă și omul după haine, se spune. Nu se aplică în cazul lui Nergal, șansele de a-l cataloga greșit se aplică doar celor care-l reduc la una singură din multiplele lui ipostaze – muzician, cântăreț, jurnalist, scriitor, om de televiziune, antreprenor și în general personalitate controversată.

Ultimul său proiect este Me And That Man, un duo gotic folk alături de John Porter.

Filozofia este aceeași ca și în cazul Behemoth, dar modul de exprimare s-a schimbat complet. Muzicuță și chitară, un amestec reminiscent de Johnny Cash și Nick Cave pe steroizi, o atmosferă sumbră și cel puțin neliniștitoare, country alternativ dintr-un univers paralel, cam astea sunt coordonatele.

Albumul va apărea pe 24 martie, se va numi Songs Of Love And Death (și Nergal sigur știe câte ceva despre ambele subiecte), iar primul extras este My Church Is Black.

Chiar dacă varianta în engleză a piesei este perfect viabilă, cea în polonă este de-a dreptul covârșitoare și nu pot decât să sper că albumul va avea și o versiune poloneză.


Lecții cu Kirk: Only A Hobo

Această piesă folk tradițională a fost preluată de mulți, cea mai cunoscută versiune fiind cea a lui Dylan, Only A Hobo. A fost adaptată și de Joseph Spence, sub numele Great Dream From Heaven, pentru care avem și un cover al lui Ry Cooder.

Varianta lui Kirk Lorange este în drop D.

TAB | Partitură | Fișierul Guitar Pro


The White Buffalo, din nou

Prin februarie, scriam despre Jake Smith și The White Buffalo. Lunile ce au urmat au adus un album nou-nouț, Love and the Death of Damnation (flerul dramatic l-a avut întotdeauna) și revelația mea de început de an s-a transformat în certitudine.

Jake Smith / The White Buffalo

Dacă albumul anterior, Shadows, Greys, and Evil Ways (2013), era conceptual și desfășura povestea unui veteran din Irak a cărui viață se duce de râpă odată cu sosirea acasă, piesele noi stau singure pe picioarele lor muzicale, reflecții de situații și emoții extrem de personale.

Country-ul modern a fost adesea criticat că și-a uitat tradiția de a spune credibil povești. La fel ca și blues-ul, este un gen muzical de atitudine și autenticitate. “Three chords and the truth” era sintagma ce definea acest peisaj muzical atât de american.

Această critică nu i se aplică lui Jake, cel aclamat deja de unii ca salvatorul unei tradiții de outlaw country ce părea să dispară odată cu Johnny Cash sau Waylon Jennings. Salvator au ba, Jake spune povești care ne ating pe toți, iar noul album este recomandat tuturor, indiferent de gusturile muzicale. Pentru că este atât de solid, de la cap la coadă, încât nu poate decât să placă oricui îl ascultă.

Modern Times, primul single din Love and the Death of Damnation