Program și reguli de acces pentru Maximum Rock Festival 2022
Postat: 06/09/2022 Înscris în: Știri | Tags: 2022, 7-8 septembrie, 9-10 septembrie, arenele romane, bucuresti, fest, festival, maximum rock, online Scrie un comentariuMai sunt doar câteva zile până la a 9-a ediție Maximum Rock Festival, eveniment ce se va desfășuran perioada 7-10 septembrie 2022 sub un nou format:
7 – 8 septembrie – vor fi prezentate câteva paneluri (online) la care invitații vor aborda teme de interes pentru industria muzicală și în special pentru tinerele formații, de la drepturile de autor și până la organizarea de evenimente.
9 – 10 septembrie – concerte live desfășurate la Arenele Romane (Open Air) la care vor participa atât formații din străinătate, cât și formații din România.
Formația ATHEIST a anulat întreg turneul European, inclusiv participarea la Maximum Rock Festival 2022. Din păcate, timpul prea scurt până la eveniment ne pune în imposibilitatea de a putea inlocui acest nume cu unul de acelasi calibru. Pentru a ne revanșa, în primul rând față de fanii ATHEIST, dar și față de toti posesorii de abonamente valabile pentru festival (achiziționate atât pentru ediția din 2022, cât și pentru cea din 2021), am decis ca aceștia să beneficieze de prețuri preferențiale pentru editia aniversara Maximum Rock Festival, din 2023. Prin urmare, se va pune în vânzare o categorie special de bilete, valabilă doar pentru persoanele mai sus amintite. Vom reveni în curând cu mai multe detalii.
Programul final pentru Maximum Rock Festival 2022 arată astfel:
Vineri – 09.09.2022:
18.00 / Acces public
19.00 / Reverse the Moment
19.40 / Breathelast
20.50 / Taine
22.00 / Infected Rain
Sâmbătă – 10.09.2022:
17.30 / Acces Public
18.30 / As I May
19.10 / Aeon Blank
20.15 / Subterranean Masquerade
21.25 / TYR
22.45 / Myrath
Abonamente online disponibile prin www.AmBilet.ro.
În cadrul Maximum Rock Festival 2022 vor fi prezentate câteva paneluri (online) la care invitații vor aborda teme de interes pentru industria muzicală și în special pentru tinerele formații. În primul panel (online) puteți afla, pe scurt, informații forte importante despre drepturile de autor – premiera: 7 septembrie ora 20.00. https://www.youtube.com/watch?v=vTqk0KmjwXY
Reguli de acces:
Accesul în zona festivalului se face pe bază de bilet / abonament. Acestea pot fi achiziționate exclusiv prin AmBilet.ro, sau direct de la intrare (pe perioada festivalului).
La acces, abonamentele vor fi preschimbate în brățări (valabile pentru ambele zile de festival). Deteriorarea sau ruperea brățării duce automat la anularea abonamentului de festival.
Copiii cu vârsta până în 7 ani au acces gratuit – cu însoțitor posesor de bilet/abonament valabil.
Copiii cu vârsta peste 7 ani și până în 16 ani au nevoie de bilet/abonament la preț întreg și de însoțitor.
Este recomandată purtarea căștilor de protecție sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani.
Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului acestora, motiv pentru care în spațiul rezervat evenimentului Maximum Rock Festival este interzis accesul cu cărucioare pentru copii.
Accesul general:
Organizatorii informează publicul participant că în cadrul festivalului sunt folosite lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.
Participanţii la eveniment trebuie să se supună controlului corporal sumar efectuat de către agenții de securitate.
Este interzis accesul cu:
– sticle, conserve;
– mâncare sau băuturi de orice fel;
– artificii, arme, obiecte periculoase;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– umbrele (vă rugam, în caz că va ploua, să folosiți pelerinele);
Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!
Accesul cu animale de companie nu este permis în perimetrul evenimentului.
Reguli foto-video pentru publicul general
Este permis accesul în zona de festival cu camere foto cu obiective detașabile de mici dimensiuni, indiferent dacă sunt profesionale sau nu, însă fără a folosi blițul și nici modul „filmare”. În caz contrar, supraveghetorii vor interveni pentru a notifica și clarifica posibilele neînțelegeri, iar în situații extreme supraveghetorii vor scoate din zona festivalului persoanele în cauză.
Este interzis accesul cu orice fel de trepiede, aparate de filmat (camere video) și alte accesorii, în special de dimensiuni mari.
Folosirea blițurilor este strict interzisă.
În zona festivalului se vor comercializa băuturi alcooline și nonalcoolice, produse alimentare, diverse produse (tricouri, CD-uri, etc).
Achiziția de băuturi alcooline și nonalcoolice se va face pe bază de jetoane nereturnabile (achitate cu cash sau prin card bancar), în timp ce produsele fast food se vor putea achiziționa cu plata cash sau prin card bancar. Menționăm că vânzarea produselor pe baza de jetoane facilitează o servire mai rapidă.
Maximum Rock Festival este mai mult decât un simplu festival. Este rezultatul anilor de muncă, al pasiunii și al dăruirii, atât din partea formațiilor participante, cât și din partea noastră, a echipei organizatorice.
De-a lungul edițiilor, pe scena festivalului Maximum Rock au urcat formații foarte cunoscute precum: W.A.S.P., Annihilator, Epica, Eluveitie, Moonspell, My Dying Bride, Haggard, Kamelot, Sodom, Crematory, DIrty Shirt și multe altele.
Eveniment organizat de Promusic Events și Maximum Rock
Recomandat de Rock FM
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Rockabella lansează un nou cântec printr-un concert și o expoziție de sculptură
Postat: 26/07/2021 Înscris în: Știri | Tags: clip, corp strain, lansare, online, rockabella, single, video, youtube Scrie un comentariuPe 28 iulie trupa Rockabella lansează un nou single. “Corp străin” este un cântec-poveste de dragoste scris de solista Teodora Moroșanu și vorbește despre momentul în care găsești omul ale cărui asimetrii le completează perfect pe ale tale.
Videoclipul filmat de Andrei Apostol aduce povestea acestor asimetrii în planul fizic: Teodora, care a absolvit Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza în 2004, își modelează un corp străin pe care îl urmărim transformându-se si redevenind întreg indiferent de ce se aplică din exterior asupra lui. Premiera videoclipului va avea loc miercuri, 28 iulie, pe canalul oficial de YouTube al formației iar până atunci puteți urmări un teaser aici:
#ArtRock
Pentru evenimentul de lansare, Rockabella împerechează concertul cu o expoziție de sculptură organizată în colaborare cu Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza în care vor expune lucrări ale elevilor de liceu si ale câtorva absolvenți, acum studenți la UNArte.
Nu este prima dată când Rockabella expune publicul la alte forme de exprimare artistică: „La intersecția mai multor forme de artă se întâmplă ceva magic, poveștile prind super-puteri. În anii trecuți am îmbinat muzica noastră cu dansul contemporan, actoria și chiar desenul.” – Teodora Morosanu
Concertul de pe 28 iulie de la Expirat începe la ora 18:00, iar alături de Rockabella vor cânta si cei de la Melting Dice. Biletele sunt disponibile in rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/site/event/65125/
#Rockabella
Trupa Rockabella îmbină influențe art-rock, indie pop și alternative în cântece-poveste despre momentele care ne transformă.
Componență: Teodora Moroșanu – voce, Andrei Ilie – tobe, Bogdan Diaconeasa – bas, Ștefan Mustață- chitară, Alina Horez-vioară, Bogdan Moroșanu- producție, sunet.
În vara asta, pe cei de la Rockabella îi puteți vedea pe scenele festivalurilor Electric Castle (Cluj), Living Rock (Tuzla) si Tam-Tam (Brașov).
Găsiți mai multe detalii aici:
Seria de concerte online Showroom Original ⨯ Expirat continuă cu Dimitri’s Bats live în premieră pe 18 iunie
Postat: 15/06/2021 Înscris în: Știri | Tags: 18 iunie, dimitri's bats, online, overground showroom Scrie un comentariuPeriodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Pentru că tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Seria continuă vineri, 18 iunie, la ora 20:00 cu concertul Dimitri’s Bats. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.
Dimitri’s Bats – Showroom Original ⨯ Expirat (trailer)
https://showroom.overground.ro/programs/dimitri-s-bats-expirat-trailer-2acee9
Dimitri’s Bats sunt o apariție proaspătă pe scena indie/rock românească, cu o abordare eclectică între dancefloor și riff-uri alternative. EP-ul „Mess”, primul material de studio al trupei, a fost lansat în toamna lui 2018 și a fost promovat prin single-uri precum „Cold”, „Bottom of the Ocean”, „Dancing and Falling” sau „Just a Little Bit”. EP-ul „Mess” este disponibil pentru streaming și download pe toate rețelele de distribuție digitală: https://smarturl.it/mess-ep
Biletele la premiera online de pe 18 iunie se găsesc pe www.iabilet.ro și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări concertul Dimitri’s Bats – Showroom Original ⨯ Expirat pe 18 iunie începând cu ora 20:00. Concertul de o oră va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.
Concertul Dimitri’s Bats – Showroom Original ⨯ Expirat este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Seria Showroom Original ⨯ Expirat a debutat cu concertul celor de la Omul cu șobolani, iar în decurs de două luni a publicat concerte cu Eyedrops, Kumm, Fluturi pe Asfalt, Lucia & Muse Quartet și The Kryptonite Sparks.
Despre Overground Showroom
OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.
https://showroom.overground.ro
Seria de concerte online Showroom Original ⨯ Expirat continuă cu Pinholes live în premieră pe 14 mai
Postat: 11/05/2021 Înscris în: Știri | Tags: 14 mai, 2021, expirat, online, overgorund showroom, pinholes Scrie un comentariuPeriodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Pentru că tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Seria continuă vineri, 14 mai, la ora 20:00 cu concertul Pinholes. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.
Pinholes – Showroom Original ⨯ Expirat (trailer)
https://showroom.overground.ro/programs/pinholes-live-expirat-trailer-8cba82
Pinholes s-au format în 2011, iar albumul de debut Zmei a apărut în 2013. Piese precum Avem un Loc sau Poza au adunat rapid susținători în circuitul de radio alternativ din țară. Până la sfârșitul anului, potențialul trupei a început să fie recunoscut prin două premii oferite de revista Sunete și de site-ul Metalhead (Best Alternative Newcomer – Metalhead Awards ediția 2013). Al doilea album, Era Pietrelor Neșlefuite, a adus un sunet mai experimental comparat cu debutul, simțindu-se influențele post-rock, art-rock sau shoegaze pe piese precum Balada Împăratului Roș sau Hena.
În ciuda stilului dramatic și a versurilor încăpățânat melancolice, Pinholes și-au creat o bază de fani atrasă de izul melodramatic al rockului alternativ. Al treilea material complet de studio al trupei a fost lansat în mai 2019 sub titlul Dorumetru și a adus și o colaborare în premieră cu cunoscuta artistă Ada Milea pe Dispozitiv/Aparat de măsurat dorul, una din piesele lansate ca single.
Biletele la premiera online de pe 14 mai se găsesc pe www.iabilet.ro și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări concertul Pinholes – Showroom Original ⨯ Expirat pe 14 mai începând cu ora 20:00. Concertul de o oră va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.
Concertul Pinholes – Showroom Original ⨯ Expirat este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Seria Showroom Original ⨯ Expirat a debutat cu concertul celor de la Omul cu șobolani, iar în decurs de două luni a publicat concerte cu Eyedrops, Kumm, Fluturi pe Asfalt și Lucia & Muse Quartet. În curând urmează să fie publicate noi concerte cu The Kryptonite Sparks, Dimitri’s Bats și A-C Leonte.
Despre Overground Showroom
OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.
https://showroom.overground.ro
Pe 30 aprilie are loc premiera concertului Lucia & Muse Quartet pe Overground Showroom
Postat: 23/04/2021 Înscris în: Știri | Tags: 20 aprilie, 2021, lucia, muse quartet, online, overground showroom Scrie un comentariuTuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music, găzduite de Expirat si co-finanțate de AFCN.
Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat.
Seria continuă vineri, 30 aprilie, la ora 20:00 cu concertul Lucia & Muse Quartet. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.
Lucia & Muse Quartet – Showroom Original ⨯ Expirat (trailer)
https://showroom.overground.ro/programs/lucia-muse-quartet-live-expirat-trailer-c6e993
Probabil primul star YouTube al României, Lucia a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i peste 27 de milioane de vizualizări și legiuni de fani în toată lumea. A semnat cu casa de discuri independentă Global Records în același an, continuând apoi să exploreze un sound indie-pop modern, construindu-și o nișă sonoră proprie și lansându-și albumul de debut „Silence” în 2015.
Mult-așteptatul album următor al Luciei, „Samsara”, lansat în 2018, se prezintă ca o meditație asupra naturii vieții, a morții și a ciclurilor renașterii, toate văzute din diverse perspective. O temă grea pentru un album indie / art-pop este abordată însă într-un fel subtil și luminos; prin vocea ei delicată, dublată de versurile sincere, Lucia reușește să exprime întrebări și experiențe universale, făcând din „Samsara” o călătorie cu care oricine se poate identifica. Dacă adăugăm orchestrațiile cu gust, cu linii bogate de pian, viori elegante și beat-uri electro îndrăznețe, obținem un release de pop contemporan foarte relevant, demn de a sta pe raftul de muzică alături de Birdy, Aurora sau Regina Spektor.
Live, Lucia cântă alături de formația ei, cu bass-ul, tobele, clapele și cvartetul de coarde oferind un cadru cât de poate de expresiv pentru compozițiile ei. Convinge-te urmărind-o și tu vineri, pe 30 aprilie, în concertul Lucia & Muse Quartet – Showroom Original ⨯ Expirat!
Biletele la premiera online de pe 30 aprilie se găsesc pe www.iabilet.ro și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări concertul Lucia & Muse Quartet – Showroom Original ⨯ Expirat pe 30 aprilie începând cu ora 20:00. Concertul de o oră va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.
Concertul Lucia & Muse Quartet este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Seria Showroom Original ⨯ Expirat a debutat cu concertul celor de la Omul cu șobolani, iar în curând urmează să fie publicate noi concerte cu The Kryptonite Sparks, Dimitri’s Bats, Pinholes și alții.
Despre Overground Showroom
OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.
https://showroom.overground.ro