Ramones, video clip inedit
Postat: 28/09/2018 Înscris în: Muzică | Tags: aniversare, clip, inedit, punk, punk rock, ramones, road to ruin, she's the one, video Scrie un comentariuÎn 1978 apărea Road To Ruin, cel de al patrulea album de studio Ramones. Tommy Ramone ceda locul la tobe lui Marky Ramone și se concentra pe producție (alături de Ed Stasium). Apăreau elemente inedite pentru ei, precum solouri de chitară, chitare acustice și balade. Totul într-un efort de a-și lărgi paleta sonoră, a ajunge la un public mai larg și pe radio…
Rocket To Russia se vânduse prost și nici Road To Ruin n-a avut o soartă mai bună. Criticii au scris cronici amestecate, mai degrabă negative sau măcar reținute. Comercial a fost un eșec și mai mare decât precedentul album, un dezastru total, cel puțin în State.
Au trebuit să treacă decenii ca Ramones să primească recunoașterea și laudele pe care le meritau, prea târziu pentru cei mai mulți membri ai trupei.
Pe 21 septembrie Road To Ruin a împlinit 40 de ani, iar Rhino Records au scos un boxset aniversar, cu multe bunătăți – două mixuri diferite ale albumului, variante inedite ale pieselor și un concert nepublicat până acum din New York, din 1979.
Printre descoperirile aniversare se numără și un clip inedit pentru She’s The One, ce pare să fi stat patru decenii într-o cutie nemarcată cu film de 16mm. Nepublicat până acum, clipul pare să facă parte din aceeași ședință de filmare care a produs Don’t Come Close.
Și așa am mai recuperat o bucățică de istorie.
Adrian Coleașă
5 Secunde până la Scandal
Postat: 30/07/2018 Înscris în: Muzică | Tags: 5 seconds, punk, rock, scandal, single, street punk, video, video clip Scrie un comentariu“You got 5 seconds… to get away / 5 seconds to go away / 5 seconds”
Scandal Streetpunk
Sâmbătă seara, la Arca din Vama Veche s-a lansat noul single Scandal, 5 Seconds. Prezentată deja live (inclusiv la concertul aniversar din Quantic), piesa are acum și un clip realizat chiar de trupă.
5 Seconds rezumă foarte direct credo-ul unei mișcări întregi, “ăsta sunt, așa îmi place, lasă-mă în pace sau ai fix 5 secunde să dispari”. Nimic complicat, dar cam asta e marfa din care se nasc imnurile.
Înregistrat, mixat și masterizat în weekendul 21-22 iulie a.c. în studiourile Perry Vale cu același Pat Collier (fost basist The Vibrators), ca și On A Roll, acest nou single va face parte dintr-un material promo cu două piese, avanpremira unui nou material oficial marca Scandal.
A propos de clasici, Stiff Little Fingers și-au luat numele după o piesă Vibrators de pe albumul de debut, Pure Mania, din 1977.
De fapt, sâmbătă a fost o dublă lansare, noului single alăturându-se un nou articol de merch, dedicat hitului indubitabil, Patrula. Subtil, extrem de subtil, întrebați doar de noul maieu, dar repede. Aveți cam 5 secunde.
Scandal vor reveni în estul Europei la sfârșitul anului, pentru un turneu balcanic cu 10 date de îi va purta prin România (Cluj, Bacău, Iași, Brașov, București, Timișoara, Craiova), Bulgaria (Varna, Sofia) și Serbia (Belgrad), alături de costaricanii Heresy (care ne-au vizitat deja în 2014 și 2015). Bineînțeles că vinovații pentru asta sunt aceiași Coro și Axa Valaha Productions.
Adrian Coleașă
Rise Against lansează „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1”
Postat: 27/07/2018 Înscris în: Știri | Tags: hardcore, melodic hardcore, punk, rise against, rock, the ghost note symphonies Scrie un comentariu
Ascultă/Descarcă albumul „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1”
Rise Against lansează „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1”, un material care reunește versiuni reinterpretate ale celor mai cunoscute piese pe care trupa le-a scris vreodată – incluzând „Faint Resemblance” (de pe albumul „The Unraveling”, 2001), „Audience of One” sau piesa-fenomen „Savior” („Appeal to Reason”, 2008), dar și câteva cântece extrase de pe „Wolves”, album lansat de formație în 2017, ce a debutat ca #1 în clasamentele Billboard’s Alternative, Top Rock și Hard Rock Albums.
„The Ghost Note Symphonies, Vol. 1” este deja disponibil pe toate platformele digitale și în format fizic, pe CD și vinil.
Rise Against va începe turneul „Mourning in Amerika” pe 28 iulie, turneu care va debuta cu un concert memorabil la RBC Echo Beach, Toronto. În cadrul „Mourning in Amerika Tour”, trupa va fi însoțită și de câțiva invitați speciali, AFI și Anti-Flag, care îi vor acompania pe membrii Rise Against în spectacolele de la Coney Island Amphitheatre (Brooklyn, 1 august), Red Rocks Amphitheatre (Denver, 15 septembrie) și Five Point Amphitheatre (Irving, 30 septembrie). Pentru detalii adiționale, fanii sunt rugați să acceseze http://www.riseagainst.com.
În momentul în care „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1” a fost anunțat, Kerrang! a prezis că materialul „Va fi incredibil!” și a catalogat versiunea stripped-down a piesei „House On Fire” ca fiind minunată. În completarea lansării albumului, Rise Against a făcut publice și videoclipurile versiunilor de la „House On Fire” și „Voices Off Camera”. De asemenea, trupa a lansat și clipul piesei „Miracle” – un material a cărui variantă originală se regăsește pe „Wolves”.
În vederea producerii „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1”, Rise Against s-a întâlnit cu Bill Stevenson și Jason Livermore la Blasting Room, în Fort Collins, alături de care a înregistrat și câteva dintre albumele anterioare. Membrii trupei – Tim McIlrath (voce/chitară ritmică), Joe Principe (bass), Zach Blair (chitară) și Brandon Barnes (tobe) – iar producatorii și-au unit forțele pentru a crea o abordare cu totul și cu totul inedită asupra acestui material discografic.
„Acestea sunt cântecele care ne-au făcut ceea ce suntem astăzi. Versiunile lor stripped-down nu fac decât să le pună și mai mult în lumina reflectoarelor. În timpul procesului de creație, ne-am pus întrebări precum: <Cum putem rearanja totul astfel încât să nu cântăm aceleași piese în varianta lor acustică? Ce ar fi dacă ne-am folosi de altfel de instrumente pentru această parte?>”, declara Tim McIlrath.
În demersul trupei de a crea „The Ghost Note Symphonies, Vol. 1” s-a alăturat o serie întreagă de artiști, muzicieni care dau culoare clasicei palete instrumentale folosite până în prezent de Raise Against, prin adăugarea sunetelor de vioară, violă, stand-up bass și ukulele.
Odată cu reinterpretarea trecutului glorios al trupei, Rise Against privește și spre viitor, dovadă stând lansarea single-ului „Megaphone”, al cărui videoclip a fost realizat în colaborare cu Indecline, un colectiv artistic activist.
Track Listing – The Ghost Note Symphonies, Vol. 1
1. The Violence („Wolves”)
2. Audience Of One („Appeal to Reason”)
3. Faint Resemblance („The Unraveling”)
4. House On Fire („Wolves”)
5. Like The Angel („Revolutions per Minute”)
6. Miracle („Wolves”)
7. Savior („Appeal to Reason”)
8. Wait For Me („Endgame”)
9. Far From Perfect („Wolves”)
10. Voices Off Camera („Revolutions per Minute”)
It’s a Holiday in Romania, Dead Kennedys la Quantic
Postat: 14/07/2018 Înscris în: Live | Tags: 3 iulie, concert, cronica, dead kennedys, hardcore, Live, punk, quantic, review, rock, rock'n ghena, the dead ceausescus Scrie un comentariuDead Kennedys sunt, fără îndoială, cea mai feroce figură politică a generației lor, pionieri și creatori de gen. Fără ei probabil că ceea ce știm despre hardcore punk (și nu numai) ar fi arătat altfel.
Într-o zi de marți cu trei ceasuri bune, 3 iulie, în Quantic, i-am avut live, cu o deschidere asigurată de Rock n Ghenă și The Dead Ceaușescus.
Photo by Anca Coleașă
Ca la orice show curent, mamutul blănos din încăpere este absența lui Jello Biafra. Drumurile lor s-au despărțit de mult, fiecare și-a văzut de treabă (unii dintre ei cu mai mult succes decât alții), dar umbra figurii proeminente a fostului vocalist continuă să planeze asupra trupei.
Sunt DK astăzi, fără Biafra, nu mai mult decât un tribute band? Mult prea mult spus când ai în față trei sferturi din formula clasică, dar ceva adevăr parcă este când te uiți că singuri nu au mai scris nimic (să schimbi textul de la MTV Get Off The Air în MP3 Get Off The Web chiar nu se pune).
Cred că întrebarea reală este dacă îi pasă cuiva. Unora da, mie chiar nu. Am venit să văd una intre legendele care au fost pe coloana sonoră a copilăriei mele și asta am primit.
Photo by Adrian Coleașă
Stilul nu s-a schimbat o iotă, energia este acolo, iar Skip îl emulează pe Biafra cât de bine poate. Partea instrumentală curge impecabil, East Bay Ray este imperturbabil în stilul său tributar din greu monștrilor surfului californian ca Dick Dale. Klaus Flouride pare genul meu de Moș Crăciun, cu o alură de bunic zeflemitor, dar cu un ton de bas monstruos și intervenții vocale de o ferocitate care îl pune în umbră pe Skip.
D.H. Peligro, deși nu este unul dintre membrii fondatori (a venit în trupă de-abia în 1981, când Ted a aruncat bețele ca să se apuce de arhitectură), face totuși parte din formula clasică și văzându-l în acțiune pot să înțeleg de ce l-au dorit Red Hot Chilli Peppers înaintea lui Chad Smith. De ce nu a rămas în RHCP e cu totul altă poveste.
Photo by Adrian Coleașă
Ron Skip Brenner este cel mai nou dintr-un șir de vocaliști care au probat încălțrile imense lăsate în urmă de Jello Biafra. Nou nou, dar are deja zece ani în DK și o chimie evidentă cu ceilalți. Nu vocea, nici prestația scenică ar fi problemele lui, deși nu reușesc să mă opresc din comparația cu cel pe care toată lumea îl vede de fapt acolo.
Skip își face treaba, angajează publicul, controversa se menține la un nivel minimal (“nu vă uitați la Campionatul Mondial, fotbalul e ăla american nu ce numiți voi fotbal”), plus câteva texte care poate m-ar fi prins dacă nu le-aș fi auzit deja în orice concert al lui, cu mici variații (“doctorul mi-a recomandat să stau acasă / să fac injecții / să nu vin în România, dar voi fanii sunteți mai importanți decât sănătatea mea”).
Photo by Adrian Coleașă
Persistă întrebarea dacă DK mai sunt relevanți și cred că răspunsul este foarte simplu – nu!
Au fost o forță angajată politic și social în vremea lor, au trăit din controversă și au prosperat din confruntare. Ceea ce au făcut atunci, ușile pe care le-au deschis cu amândoi bocancii, haosul și dezbaterile pe care le-au suscitat le asigură un loc de frunte nu doar în panteonul figurilor muzicale importante ale sfârșitului de secol 20. Punk încarnat, au activat muzical, social și politic, ca la proverbiala carte la care au fost și ei co-autori.
Dar textele sunt datate, într-un mod absolut firesc, situațiile care le-au generat s-au dus de mult, toată conjunctura s-a schimbat dramatic și să te mai plângi de mp3-uri ca instrument al pirateriei în 2018 nu i-ar mai trece prin cap nici măcar lui Lars Ulrich.
Photo by Anca Coleașă
Și totuși…
Dead Kennedys rămân o legendă vie și merită în continuare tot respectul. O capsulă a timpului pe care încă o avem la îndemână, o trupă extrem de angajantă și incredibil de distractivă.
Au livrat ceea ce aștepta publicul de început până la epicul Chemical Warfare de final, au rămas printre oameni după concert, au stat la povești, poze și autografe cât a fost nevoie, așa că până la urmă nu cred că a plecat cineva altfel decât fericit. Și cam asta e tot ce contează.
Adrian Coleașă
Concertul Dead Kennedys din Bucureşti a fost prezentat de Metalhead.
Galeriile foto sunt disponibile aici și aici.
Setlist:
1. Forward to Death (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
2. Winnebago Warrior (Plastic Surgery Disasters, 1982)
3. Police Truck (Give Me Convenience or Give Me Death, 1987)
4. Buzzbomb (Plastic Surgery Disasters, 1982)
5. Let’s Lynch the Landlord (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
6. Jock-O-Rama (Frankenchrist, 1985)
7. Kill the Poor (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
8. MP3 Get Off The Web
9. Too Drunk to Fuck (Give Me Convenience or Give Me Death, 1987)
10. Moon Over Marin (Plastic Surgery Disasters, 1982)
11. Nazi Punks Fuck Off (In God We Trust, Inc., 1981)
12. California Über Alles (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
Bis:
1. Bleed for Me (Plastic Surgery Disasters, 1982)
2. Viva Las Vegas (cover Elvis Presley, apărut pe Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
3. Holiday in Cambodia (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
Bis 2:
1. Chemical Warfare (Fresh Fruit for Rotting Vegetables, 1980)
Pyogenesis, a blast from the past
Postat: 18/04/2018 Înscris în: Muzică | Tags: alternative, gothic, inceputuri, nuclear blast, presa muzicala, punk, pyogenesis, romania, turneu Un comentariuCa orice altceva în țara asta și peisajul muzical a fost extrem de haotic mai ales în prima parte a anilor ‘90. Presa se inventa, mai pe genunchi, mai după ureche, cu atât mai mult cea muzicală, cât era și ea. Nu existau reguli, cam nimeni nu știa exact ce face, furam meserie de pe unde puteam și încercam să înțelegem un sistem bine pus la punct afară la care doar visam (și la care jinduiam). Iar printre cei care ne-au băgat în seamă și pe noi, ăștia mai mici și mai amărâți din România, au fost și Nuclear Blast, pe atunci un label și distribuitor prin poștă de-abia fondat de Markus Staiger prin 1987.
De la ei și de la Peaceville am văzut primele press release-uri și press kituri adevărate, venite prin poșta aia melcoasă, am făcut interviuri (cu reportofonul lipit de telefonul ăla cu disc), am scris doar despre ce am vrut și am dat pe radio doar ce mi-a plăcut (sau măcar mi s-a părut interesant). Alte vremuri, alte posibilități!
Pyogenesis au fost printre trupele noi-nouțe promovate de Nuclear Blast. Atât de nouă încât primul material, Waves Of Erotasia, un EP cu 4 piese a fost primul lor material atât pentru Nuclear Blast, cât și sub noul nume (după ce s-au rebotezat din Immortal Hate).
Cam ăsta era pachetul, iar press release-ul (adicătelea comunicatul de presă) anunța atât turneul proaspăt încheiat cu Anathema, cât și apariția unui nou album, în iulie 1994.
N-a fost să fie iulie, ci octombrie, dar a venit și Sweet X-rated Nothings.
Albumul i-a ajutat să treacă la alt nivel, Rock Hard trimitea un reporter cu ei în turneul prin nou înființata republică Cehia și publica un articol de 4 pagini, cântau la Wacken și în Mexic, unde intraseră pe locul 1 în topul albumelor de import.
Și totuși, următorul album, Twinaleblood, a fost înregistrat tot în studioul trupei, a apărut în decembrie 1995 și da, așa cum spunea press release-ul s-a dovedit highly addictive.
Cam aici, după Twinaleblood, drumurile noastre s-au despărțit, așa a fost să fie.
Odată cu anunțarea turneului în România am trecut iar în revistă această trupă care poate ar fi meritat mai mult, comercial vorbind, dar poate au fost prea în fața momentului pentru a fi apreciați așa cum ar fi trebuit, ca și alți pionieri. Până la urmă, colegii lor ceva mai celebri de la Type O Negative au avut și multă baftă și altă piață.
Ce m-a bucurat să constat e că cel puțin Twinaleblood rezistă cu succes la testul timpului și recunosc, îl ascult acum cu și mai multă plăcere decât atunci când a apărut. Nu e vorba de nostalgie, și-au continuat drumul și au evoluat artistic foarte frumos. Albumele noi mi se par la fel de relevante ca și cele vechi la momentul lor, iar evoluția nu poate fi decât salutată.
Lumea muzicală s-a schimbat, noi ne-am schimbat, e firesc să fie așa și mă bucur că se întâmplă lucruri ca acest mini turneu din weekend, Vineri la Cluj, sâmbătă la Timișoara, duminică în București, ar fi păcat să-i ratați, nostagici sau nou convertiți.
Adrian Coleașă
