Evanescence, din nou în România, la Arenele Romane

Duminică 15 septembrie, Arenele Romane au găzduit revenirea Evanescence în România, dată a turneului curent în Europa, turneu ce se va încheia la sfârșitul lunii în Sankt Petersburg.

CM02

Photo by Anca Coleașă

Deschiderea serii a fost asigurată de chilienii Chaos Magic ft Caterina Nix. Pornită în 2015 ca un proiect al lui Timo Tolkki (ex-Stratovarius) împreună cu descoperirea sa, Caterina Nix, trupa și-a căpătat identitatea proprie odată cu cel de al doilea album Furyborn (2019), păstrându-și linia inițială de metal simfonic. Bine primiți de publicul deja prezent într-un număr surprinzător de mare, s-au achitat cu brio de datoria de a încălzi atmosfera.

V01

Photo by Adrian Coleașă

Veridia vin din Nashville, Tennessee și au mai fost invitați de Evanescence ca parteneri de turneu, nu doar acum, în 2019, ci și în 2015 și 2016.

Încă de la înființare au purtat o etichetă de rock creștin alternativ și au beneficiat de canalele de promovare și distribuție aferente, etichetă de care încearcă să se îndepărteze în ultima vreme vocalista Deena Jakoub (membru fondator alături de chitaristul Brandon Brown).

Indiferent de categorisire, rețeta lor de rock alternativ cu influențe electro și chiar pop are o chimie surprinzătoare cu Evanescence, prezența lor în turneu devenind ceva de domeniul evidenței.

Deena Jakoub a dansat de la începutul la sfârșitul setului, încheiat cu un moment emoționant, dedicat memoriei tatălui său, pierdut în 2017. Amy Lee a urcat pe scenă și au interpretat împreună I’ll Never Be Ready, piesa de încheiere a albumului de anul trecut, The Beast You Feed.

04

Photo by Adrian Coleașă

Evanescence face parte dintre acele trupe care nu au debutat ci au explodat, schimbând fața scenei și a industriei, definitorii pentru perioada lor. Au vândut peste 20 de milioane de albume și s-au abonat la cele mai prestigioase premii încă de la început (două Grammy-uri câștigate din cinci nominalizări după debutul Fallen).

Întâmpinați cu urale răsunătoare de un public câștigat dinainte au luat în stăpânire scena. Synthesis a fost un album de remixuri, cu prea puțin material nou, așa că, inevitabil, tot setlistul a căpătat un caracter de best of.

Amy Lee este Evanescence și își conduce echipa cu o mână sigură. Elementele gotice sunt prezente, inclusiv vizual, dar live trupa capătă o cu totul altă dimensiune. Devine perfect explicabilă incapacitatea criticilor de a lipi o etichetă consistentă (alta decât cea de gothic rock), dar cred că prea puțin îi interesa pe cei prezenți dacă o piesă a sunat mai industrial decât alternativ, mai hard sau mai progresiv.

Susținută impecabil de Troy McLawhorn (chitară, voce, ex-Seether), Jen Majura (chitară, voce, ex-Equilibrium), Tim McCord (bas) și Will Hunt (tobe, ex-Black Label Society), Amy Lee a demonstrat încă o dată de ce continuă să fie, indubitabil, una dintre cele mai mari voci feminine ale rockului contemporan. Prezentă pe toată scena, părând să ocupe tot spațiul într-o alunecare grațioasă, a alimentat publicul cu o energie aparent inepuizabilă, părând că se simte cel puțin la fel de bine ca  și fanii ce se bucurau de spectacol.

03

Photo by Anca Coleașă

Hiturile mainstream Bring Me To Life și My Immortal au fost rezervate finalului, ca și confesiunea declarativă a legăturii sale cu România, țara în care a filmat clipul pentru Bring Me To Life, pretextul primului pașaport și al primei sale călătorii în afara Statelor Unite.

Amy Lee și Evanescence își continuă călătoria muzicală iar viitorul pare să ascundă multe surprize. Synthesis pare să fi încheiat un capitol, iar gurile rele șușotesc despre un album nou în 2020, mult mai aproape de rădăcinile trupei.

Dar până atunci, anul viitor ca debuta cu Worlds Collide, un turneu co-headlining cu Within Temptation, o reuniune a două mari doamne are rockului contemporan.

Adrian Coleașă

Concertul Evanescence a fost prezentat de Metalhead.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/yxvdnjhu și la https://tinyurl.com/y6f2gjvc.

Setlist Evanescence:

1. Imperfection (Synthesis, 2017)
2. What You Want (Evanescence, 2011)
3. Going Under (Fallen, 2003)
4. The Other Side (Evanescence, 2011)
5. All That I’m Living For (The Open Door, 2006)
6. Lithium (The Open Door, 2006)
7. Whisper (Fallen, 2003)
8. New Way to Bleed (Evanescence, 2011)
9. Call Me When You’re Sober (The Open Door, 2006)
10. Made of Stone (Evanescence, 2011)
11. Lost in Paradise (Evanescence, 2011)
12. The Change (Evanescence, 2011)
13. Disappear (Evanescence, 2011)
14. Imaginary (Fallen, 2003)
15. Bring Me to Life (Fallen, 2003)

Encore:
16. My Immortal (Fallen, 2003)
17. Haunted / My Last Breath / Cloud Nine / Everybody’s Fool / Weight of the World / Snow White Queen


Freestay Party în Sufragerie

Vineri, 13 septembrie, vă pregătim un super-show FreeStay, cele mai delicioase cocktailuri și o atmosferă cum numai în Sufragerie poți găsi!

După achiziția biletului, vă rugăm să ne contactați dacă doriți o rezervare la masă (0727.488.087).

Vă așteptăm în Sufragerie să ne energizăm cu băuturi super bune și să dansăm până în zori pe melodiile bine cunoscute de prieteni: „Prietena ei”, „Între noi nu mai e nimic”, „Din întâmplare”, „Altfel de magie”, „Trebuia să fii tu” și „Las-o…”.

Noi spunem că e unul dintre cele mai bune LIVE-uri din România. Hai să te convingi!

Biletele se găsesc în format electronic pe http://www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.


Whitesnake oferă fanilor un cadou video

Aflați în plin turneu, Whitesnake le oferă fanilor un cadou, un clip live pentru Trouble Is Your Middle Name, o piesă cu alură de clasic instantaneu.

Flesh & Blood World Tour va ajunge în această toamnă în America de Sud și va continua în 2020.

Iar despre cum a fost la noi pe 1 iulie la Arenele Romane… am povestit aici.

Adrian Coleașă


Garbage au revenit în iunie la București

2018 a marcat a 20-a aniversare a Version 2.0, cel de al doilea album multi-platină al Garbage, iar 20 Years Paranoid a fost turneul aniversar. Cu noul album anunțat de-abia pentru 2020, anul acesta a fost mai degrabă unul de tranziție între aniversări și promovarea unui material nou.

Ce ar fi trebuit să fie un șir de câteva apariții s-a transformat într-un turneu în toată regula, din mai până la sfârșitul lui iulie, cu date noi adăugate tot timpul, ceea ce și explică apariția live a lui Matthew Walker la tobe, în locul lui Butch Vig.

Pe 29 iunie Garbage au revenit în București, la Arenele Romane, la șapte ani după vizita precedentă, la B’est Fest.Garbage @Arenele Romane 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Nu s-au schimbat prea multe în cei șapte ani. Un singur album, Strange Little Birds (2016), câteva single-uri ca apariții de sine stătătoare, turnee mondiale (inclusiv celălalt turneu aniversar, 20 Years Queer, celebrând debutul fabulos din 1995), business as usual…

Componența a rămas neschimbată. Shirley Manson, vocalista născută și crescută în Edinburgh, își translatează idiosincraziile peste decenii neatinsă de vreme. Duke Erikson, pe lângă activitățile de producător și Lo-Max Records, și-a continuat munca titanică la American Epic, seria aclamată și multi-premiată de documentare. Steve Marker, “complicele” lui Vig încă din anii studenției s-a concentrat mai mult pe Garbage. Iar Butch Vig și-a continuat cariera stelară de producător, atât pentru trupa sa cât și pentru nume ca Foo Fighters sau The Offspring, totul în timp ce lucra la un alt proiect de super-grup, 5 Billions In Diamonds.

Iar loialul Eric Avery, co-fondator al Jane’s Addiction, a rămas alături de ei, oficial doar muzician de turneu deși a participat la înregistrările Not Your Kind Of People (2012), Strange Little Birds (2016) și evident la live-ul One Mile High… (2013).

Garbage @Arenele Romane 2019, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Garbage au fost una dintre trupele fanion ale rockului alternativ din anii ‘90. Succesul a fost instantaneu și fenomenal. Ținându-se cât de departe au putut de grunge-ul ce l-a făcut celebru pe Vig (numit și astăzi Nevermind Man) și-au creat propriul univers întunecat, parcă descins direct din viziunile cyber punk ale unui William Gibson.

Estetica show-ului, minimalistă dar de impact maxim, reflectă perfect acest univers. Coșmarurile explicite își canibalizează potențialul horror, în timp ce insinuarea implică și amplifică adevăratele orori. Garbage nu au fost vreodată horror în înțelesul unui Rob Zombie, ci mai degrabă au împărțit anxietatea existențială a unui Trent Reznor, fără a se prăbuși totuși vreodată în adâncimile atinse de acesta.

Shirley Manson conduce evenimentele cu o mână sigură, susținută de o mașinărie bine rodată. Își cunoaște publicul și îl conduce în călătorie. Hiturile sunt prezente la apel, primite așa cum se cuvine, dar setlistul este condimentat cu surprize. Wicked Ways explodează într-un cover heavy, aproape metal, de Personal Jesus, activismul environmentalist este punctat cu viziunea unei Românii idilice și No HorsesGarbage @Arenele Romane 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Even Though Our Love Is Doomed încheie setul într-o notă de optimism disperat. Bisul punctează ceea ce am bănuit de la bun început. When I Grow Up e un imn victorios și exprimă potențial pur. Asta este starea de spirit, viitorul este încă nescris. Poate că așteptările nu sunt mari, dar hotărârea e luată și posibilitățile sunt nelimitate. Dark dar optimist, cam asta e lecția și sentimentul cu care părăsesc Arenele Romane într-o noapte de sâmbătă.

Adrian Coleașă

Concertul Garbage a fost prezentat de BestMusic Live.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/yy7cxjjv și la https://tinyurl.com/y5dys7dm.

Setlist Garbage:

1. Control (Not Your Kind of People, 2012)
2. #1 Crush (Romeo + Juliet OSt, 1996)
3. Stupid Girl (Garbage, 1995)
4. Temptation Waits (Version 2.0, 1998)
5. Wicked Ways / Personal Jesus Interlude ((Version 2.0, 1998)
6. No Horses (2017)
7. Special (Version 2.0, 1998)
8. Blood For Poppies (Not Your Kind of People, 2012)
9. On Fire (2015)
10. Empty (Strange Little Birds, 2016)
11. Vow (Garbage, 1995)
12. Bleed Like Me (Bleed Like Me, 2005)
13. I Think I’m Paranoid (Version 2.0, 1998)
14. Cherry Lips (Go Baby Go!) (Beautiful Garbage, 2001)
15. Push It (Version 2.0, 1998)
16. Only Happy When It Rains (Garbage, 1995)
17. Even Though Our Love Is Doomed (Strange Little Birds, 2016)


Encore:

18. When I Grow Up (Version 2.0, 1998)


Rock The City i-au adus în premieră pe The Cure în București

Rock The City 2019 s-a desfășurat anul acesta pe 22 iulie în Piața Constituției și a marcat una dintre marile premiere ale anului. După mai bine de patru decenii de activitate, cea mai mare, mai cunoscută și mai titrată trupă de gothic rock, The Cure, a ajuns în fine și în România.

The Cure @Rock The City 2019, by Anca ColeașăPhoto by Anca Coleașă

Deschiderea a avut loc la orele toride ale după-amiezii și au înfruntat soarele Coma și Days Of Confusion, când lumea de-abia începea să vină. Un public restrâns, dar foarte inimos, care a înfruntat canicula cu stoicism.

God Is An Astronaut @Rock The City 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Irlandezii God Is An Astronaut nu sunt la prima vizită în România. Trupa gemenilor Niels și Torsten Kinsella a livrat ca de obicei un zid impresionant de post-rock instrumental reminiscent de Tangerine Dream și chiar de The Cure înșiși. Multe dintre piese sunt rezultatul unor experiențe personale traumatizante și valul sonor produs reflectă catarctic toată jalea momentelor în care au fost scrise.

Editors @Rock The City 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Editors au fost o alegere aproape naturală pentru deschidere. Cu mai bine de două milioane de albume vândute la activ,  au fost headlineri la multe festivaluri. Muzica lor, cu accente ce merg de la Joy Division și Echo & The Bunnymen până la Chameleons sau U2 a definit un spațiu sonor ideal pentru ceea ce avea să urmeze. Au venit cu un setlist de festival ce a cuprins toate piesele esențiale, plus nou-nouța Frankenstein, apărută cu doar o lună mai devreme.

The Cure @Rock The City 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

The Cure au fost într-o formă de zile mari. Mai bine de patru decenii de activitate la cel mai înalt nivel au asigurat un număr impresionant de hituri care au făcut ca mai mult de două ore de concert să treacă pe nesimțite.

Dincolo de prezența constantă a lui Robert Smith (până la urmă el este The Cure), actuala componență a trupei este probabil cea mai eficientă din istoria lor, o reuniune de muzicieni excepționali, care au și cariere solo de succes.

Toboșarul Jason Cooper încă mai este comparat de fani cu predecesorul său, Boris Williams, la mai bine de 25 de ani după ce l-a înlocuit pe acesta, o comparație nedreaptă după ce și-a demonstrat cu brio aportul de atâtea ori în tot acest timp.

Liniile de bas ale lui Simon Gallup, membru al trupei din 1979, au devenit de mult parte integrantă a sunetului The Cure, iar prezența lui flashy e cea mai vizibilă live.

Clapele lui Roger O’Donnell sunt la a treia iterație în trupă, ultima din 2011 încoace, cariera lui bifând nume ca Thompson Twins, Psychedelic Furs sau Berlin, cât și o bogată activitate solo.

Reeves Gabrels e cel mai nou membru, din 2012, deși este prieten cu Robert Smith încă din anii ‘90. Fost chitarist pentru David Bowie, Gabrels este un muzician, compozitor și producător extrem de versatil și apreciat de industrie, un artist care a adus la masă o notă amplă de virtuozitate strălucită, dând și mai multe fațete unei construcții sonore deja foarte elaborate.

The Cure @Rock The City 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Tot concertul a fost impecabil, de la cap la coadă. Sexagenarii au manifestat o energie demnă de invidiat de orice trupă mai tânără. Au avut o prestație rară, fără cea mai mică greșeală, o demonstrație practică a statului iconic la care au ajuns de mult, iar Robert Smith, cu emoțiile sale, pare inalterabil și indestructibil, cu o bucurie rară de a fi pe scenă și a face ceea ce îl definește.

Nu știu ce va urma, dar am avut privilegiul de a asista nu doar la concertul anului, ci chiar al ultimilor ani. The Cure au venit la noi în premieră, dar s-au poziționat din start pe podium.

Adrian Coleașă

Rock The City a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Galeria foto a serii este disponibilă la https://tinyurl.com/y6mh5csv.

Setlist God Is An Astronaut:

1. Epitaph (Epitaph, 2018)
2. The End of the Beginning (The End of the Beginning, 2002)
3. All Is Violent, All Is Bright (All Is Violent, All Is Bright, 2005)
4. Seance Room (Epitaph, 2018)
5. Forever Lost (All Is Violent, All Is Bright, 2005)
6. Suicide by Star (All Is Violent, All Is Bright, 2005)
7. Helios | Erebus (Helios | Erebus, 2015)

Setlist Editors:

1. Violence (Violence, 2018)
2. Papillon (In This Light and on This Evening, 2009)
3. Munich (The Back Room, 2005)
4. Hallelujah (So Low) (Violence, 2018)
5. An End Has a Start (An End Has a Start, 2007)
6. Magazine (Violence, 2018)
7. Sugar (The Weight of Your Love, 2013)
8. No Harm (In Dream, 2015)
9. Ocean of Night (In Dream, 2015)
10. Smokers Outside The Hospital Doors (An End Has a Start, 2007)
11. The Racing Rats (An End Has a Start, 2007)
12. Frankenstein

Setlist The Cure:

1. Plainsong (Disintegration, 1989)
2. Pictures of You (Disintegration, 1989)
3. High (Wish, 1992)
4. Just One Kiss (Japanese Whispers, 1983)
5. Lovesong (Disintegration, 1989)
6. Last Dance (Disintegration, 1989)
7. Burn (Join the Dots: B-Sides & Rarities, 2004)
8. Fascination Street (Disintegration, 1989)
9. Never Enough (Mixed Up, 1990)
10. Push (The Head on the Door, 1985)
11. In Between Days (The Head on the Door, 1985)
12. Just Like Heaven (Kiss Me, Kiss Me, Kiss Me, 1987)
13. From the Edge of the Deep Green Sea (Wish, 1992)
14. Shake Dog Shake (The Top, 1984)
15. A Night Like This (The Head on the Door, 1985)
16. Play for Today (Seventeen Seconds, 1980)
17. A Forest (Seventeen Seconds, 1980)
18. Primary (Faith, 1981)
19. 39 (Bloodflowers, 2000)
20. Disintegration (Disintegration, 1989)


Encore:
21. Lullaby (Disintegration, 1989)
22. The Caterpillar (The Top, 1984)
23. The Walk (Japanese Whispers, 1983)
24. Friday I’m in Love (Wish, 1992)
25. Close To Me (The Head on the Door, 1985)
26. Why Can’t I Be You? (Kiss Me, Kiss Me, Kiss Me, 1987)
27. Boys Don’t Cry (Boys Don’t Cry, 1980)