Foreigner Europe 2018 – stația București, Sala Palatului

Anul era 1976 când, în New York, Mick Jones, Ian McDonald și Lou Gramm fondau Foreigner.  42 de ani și peste 80 de milioane de albume vândute mai târziu, turneul mondial pentru promovarea albumului Foreigner 40 îi aducea în fine și la Sala Palatului, într-o seară de luni, 7 mai, pentru prima oară în România.

Iris - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Iris. În absența lui Nuțu Olteanu (multă sănătate și recuperare grabnică), sarcinile chitaristice au fost preluate de Andrei Bălașa (cunoscut unora de la The Groovy Bastards), iar piese vechi (Cei ce vor fi, Strada Ta, Cine mă strigă în noapte) s-au succedat alături de cele noi (Poți spune orice, Poveste fără sfârșit) .

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Foreigner sunt un brand cu realizări impresionante. Chiar dacă fondatorii săi veneau atunci dinspre un teritoriu muzical mai degrabă experimental (Mick Jones de la Spooky Tooth și Ian McDonald de la King Crimson), direcția noii trupe a vizat succesul comercial de la bun început. Succes pe care l-au obținut încă de la primul album și care a continuat, solid, în următoarele decenii.

Cele 80 de milioane de albume vândute (oficial) îi pun alături de nume ca Doors, Red Hot Chilli Peppers, Tom Petty sau Van Halen; sau peste vânzările altor nume precum Maroon 5, Nirvana, Police sau Kiss.

Un best of Foreigner nu este greu de făcut. Din cele 47 de single-uri ale trupei, 14 au fost hituri de top 20 în Billboard Hot 100, astfel că cele 20 de piese al albumului promovat, 40, au fost alegeri evidente.

Dar pentru cei care au venit să-i vadă la Sala Palatului nu era vorba despre topuri, ci despre întâlnirea cu un nume important al istoriei rock-ului sau, în multe cazuri, cu propriile amintiri ale tinereții.

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Absența marcantă a serii a fost singurul membru fondator rămas în trupă, Mick Jones, și au existat destule voci care au taxat această lipsă. Oricât de mult mi-aș fi dorit să îl văd pe Jones, șeful de facto și de jure al trupei, o figură legendară, n-am putut să nu-mi amintesc faptul că în decembrie a împlinit 73 de ani și să mă gândesc ce efort însemna acest turneu pentru el.

A fost această variantă de Foreigner nu mai mult de un tribute band? Ar fi o afirmație cel puțin insultătoare atât ținând cont de CV-urile excepționale membrilor trupei, cât și de faptul că totuși au cu toții niște ani buni de activitate sub acest nume, de la veteranul Thom Gimbel (două decenii și jumătate) până la mai noii săi colegi, precum Kelly Hansen sau Jeff Pilson (cu “doar” 13-14 ani în trupă).

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Îmi amintesc o singură altă ocazie când am văzut Sala Palatului în picioare de la început până la sfârșit, și anume la Manu Chao. Cea de a doua ocazie a fost această seară.

Cei șase membri ai trupei au invadat scena goală-goluță, cu lumini minimale și au umplut-o instantaneu cu energia lor infecțioasă. Cu siguranță piesele bine cunoscute întregii săli au au avut un rol important, dar cu toții au făcut o demonstrație impecabilă de showmanship.

Hiturile au curs pe bandă rulantă, uneori în aranjamente neașteptate, precum reinterpretarea acustică (și extrem de inspirată) a Say You Will. Nu au lipsit demonstrațiile de virtuozitate, precum solo-ul de tobe al lui Chris Frazier (Steve Vai, Whitesnake, Edgar Winter) sau cel de clape al lui Michael Bluestein. Iar Kelly Hansen și abordarea lui de-a dreptul tyler-ească a umplut nu doar scena, ci chiar și parterul sălii și mă îndoiesc să fi regretat cineva absența lui Lou Gramm.

Cât despre ceilalți complici, Jeff Pilson (Dokken, Dio), Thom Gimbel și Bruce Watson, au contribuit din plin la haosul exuberant, într-un balet debordând de energie și bună dispoziție. Cu mai multă energie și bună dispoziție decât am văzut la muzicieni care aveau jumătate din vârsta lor, sau chiar mai puțin.

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Bisul a rezumat perfect concertul. Long, Long Way From Home a sunat la fel de fresh ca acum 41 de ani când a apărut prima oară și nu putea să lipsească I Want To Know What Love Is, cântat în picioare, de o sală întreagă care aprinsese tot ce avea prin buzunare – telefoane, brichete, lanterne…

Hot Blooded? Au fost și ei, am fost și noi.

Adrian Coleașă

Concertul Foreigner din Bucureşti a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Double Vision
2. Head Games
3. Cold As Ice
4. Waiting For A Girl Like You
5. That Was Yesterday
6. Dirty White Boy
7. Say You Will
8. Feels Like The First Time
9. Urgent
10. Solo clape / tobe
11. Juke Box Hero

Bis:
12. Long, Long Way From Home
13. I Want To Know What Love Is
14. Hot Blooded


The Australian Pink Floyd Show la Sala Palatului

The Australian Pink Floyd Show (cunoscut mai pe scurt ca Australian Pink Floyd) sărbătoresc anul acesta 30 de ani de activitate. Înființați în 1988 în Adelaide, capitala South Australia, ca Think Floyd, au devenit The Australian Pink Floyd Show/Australian Pink Floyd/TAPFS în 1993, iar turneul aniversar Time i-a adus pe 5 mai la Sala Palatului.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Un tribute band se află din start într-o poziție ingrată și sunt multe de spus despre fenomen, și pro și contra. În cazul de față, TAPFS sunt deținătorii unor performanțe greu de egalat.

Redând perfect nuanțele muzicii celor pe care îi celebrează, l-au avut în public pe David Gilmour (în 1994, fiind apoi invitatți de acesta la petrecerea finalului de turneu pentru Division Bell). Mai mult, în 1996, au fost invitați de același Gilmour la cea de a 50-a aniversare a sa. Cam ce își poate dori mai mult o trupă tribute?!

Au cântat în toată lumea, în săli din ce în ce mai mari și la festivaluri, devenind un substitut al originalului perfect identificat cu acesta. Până la urmă, ultimul turneu major Pink Floyd s-a terminat acum aproape două decenii și jumătate, din 1994 au mai avut doar două concerte importante împreună, în 2005 (Live8) și 2007 (Syd Barrett Tribute) și cam atât. Oricât de mult ne-am dori să-i revedem împreună, Rick Wright a plecat către The Great Gig In The Sky, iar Gilmour, Mason și Waters au mult prea puține șanse să se reunească vreodată.

The Australian Pink Floyd Show - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

TAPFS au dus tributul la un nivel de atenție la detaliu incredibil. Echipamentul lui Steve Mac (unul dintre membrii fondatori, chitară și voce) clonează ceea ce folosește Gilmour și include chiar elemente custom produse chiar de Peter Cornish, un designer care a lucrat mult cu acesta. Au colaborat cu Clive Brooks, tehnicianul lui Mason, și cu inginerul de sunet Colin Norfield (colaborator al Pink Floyd și al lui Gilmour solo). Iar exemplele pot continua.

Floyd au fost pionieri ai efectelor speciale pe scenă, lumini inteligente, animații, proiecții, lasere, props… o nebunie întreagă, recreată acum de TAPFS cu mult bun gust și cu note proprii, cum este Skippy, marele cangur roz gonflabil.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Concertele TAPFS de obicei se concentrează pe un anumit album sau măcar pe o anumită perioadă din cariera Pink Floyd. Turneul numindu-se Time, mă așteptam ca să avem foarte mult Dark Side Of The Moon, album imens de altfel, esențial pentru istoria rock-ului ce împlinește anul acesta 45 de ani și peste 45 de milioane de exemplare vândute.

N-a fost așa, acel time se referă mai degrabă la aniversarea TAPFS, dar setul a fost extrem de interesant ca alegeri – de la See Emily Play de pe albumul de debut, The Piper At The Gates Of Dawn (1967), trecând prin incursiuni într-o perioadă căzută pe nedrept în semi-obscuritate, cea reprezentată de Obscured By Clouds (1972), Atom Heart Mother (1970) și Meddle (1971), un extras din Animals (1977) până la apusul formației celebrate, A Momentary Lapse Of Reason (1987)

taps 10

Photo by Anca Coleașă

Evident că cea mai mare parte a setului a fost ocupată de ceea ce aștepta tot publicul, piese esențiale de pe albumele imense – Dark Side Of The Moon, Wish You Were Here, The Wall.

TAPFS au dat ceea ce au promis, cu bun gust și foarte mult profesionalism și mă îndoiesc că așteptările reale ale cuiva au fost în vreun fel înșelate. Experiența Pink Floyd a fost recreată la nivelul sălii în care cântau și cred că asta e tot ce le putem cere la modul cel mai rezonabil.

Dincolo de cârcotelile inevitabile, ce poți să spui unei săli fermecate de ceea ce se întâmpla și ovaționând în picioare când magia s-a incheiat? Cel mult Bis!

Adrian Coleașă

Concertul a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

Set 1
1. Obscured By Clouds (Obscured By Clouds, 1972)
2. When You’re In (Obscured By Clouds, 1972)
3. In The Flesh? (The Wall, 1979)
4. Shine On You Crazy Diamond, Parts VI-IX (Wish You Were Here, 1975)
5. Young Lust  (The Wall, 1979)
6. The Great Gig In The Sky (The Dark Side Of The Moon, 1973)
7. Us And Them (The Dark Side Of The Moon, 1973)
8. The Happiest Days Of Our Lives (The Wall, 1979)
9. Another Brick In The Wall Part 2 (The Wall, 1979)

Set 2
1. See Emily Play (The Piper At The Gates Of Dawn, 1967)
2. Pigs (Three Different Ones) (Animals, 1977)
3. Wish You Were Here (Wish You Were Here, 1975)
4. Fat Old Sun (Atom Heart Mother, 1970)
5. Sorrow (A Momentary Lapse Of Reason, 1987)
6. One Of These Days (Meddle, 1971)
7. Run Like Hell (The Wall, 1979)

Encore
1. Time (The Dark Side Of The Moon, 1973)
2. Breathe (Reprise) (The Dark Side Of The Moon, 1973)
3. Comfortably Numb (The Wall, 1979)


Concertele artistului David Garrett din cadrul turneului ”Explosive Live”, programate pentru luna iunie, se amână

David Garrett, 13 & 14 septembrie

LA BUCUREȘTI, CONCERTELE VOR AVEA LOC PE 13 ȘI 14 SEPTEMBRIE 2018

În plină perioadă de recuperare, violonistul David Garrett este din păcate forțat să amâne concertele „Explosive Live” de la Sofia (6 iunie) și de la București (8 și 9 iunie).

Astfel, concertele artistului David Garrett de la București au fost reprogramate în zilele de 13 și 14 septembrie, la Sala Palatului, de la ora 20.00.

David Garrett este aproape de finalul perioadei de recuperare după o operație de hernie de disc. Cu toate acestea, la recomandarea medicilor, a fost necesară amânarea acestor 3 concerte.

Artistul regretă și este profund dezamăgit că nu va putea susține concertele programate pentru luna iunie, deși face eforturi pentru refacerea condiției fizice pentru reluarea turneului său spectaculos. Este în același timp profund recunoscător pentru suportul, loialitatea și înțelegerea pe care fanii săi, din întreaga lume, i-au arătat-o în ultimele săptămâni.

„Mă simt mai bine acum, dar, din păcate, recuperarea completă durează mai mult decât mă așteptam”, declară violonistul.
„Cu toate că prognosticul medicilor este încurajator și se așteaptă la o recuperare deplină, din păcate, nu îmi permit încă să susțin spectacole. În momentul de față, cel mai important lucru este să am grijă de mine și de recuperarea mea completă din punct de vedere fizic indiferent de cât timp este necesar. Deși mă simt mai bine, din păcate acest lucru înseamnă de asemenea și anularea mai multor concerte. Întrucât am primit foarte multe mesaje și urări de însănătoșire grabnică, vreau să vă spun că apreciez înțelegerea dumneavoastră și vă mulțumesc încă o dată pentru cuvintele de susținere și pline de afecțiune. Îmi dați o putere extraordinară și mă ajutați să trec prin aceste momente dificile. Aștept cu nerăbdare să vă revăd în curând la unul dintre concertele anunțate.”

Toate biletele pentru concertele de la Sala Palatului București rămân valabile pentru noile date; biletele pentru data de 8 iunie vor fi valabile doar pentru concertul din 13 septembrie, iar biletele pentru data de 9 iunie vor fi valabile numai pentru cel din data de 14 septembrie.

În același timp, persoanele care vor dori recuperarea contravalorii biletelor, sunt rugate să se adreseze punctelor de vânzare de unde acestea au fost cumpărat.


În concertul de la București, EDVIN MARTON va cânta la o vioară cu o poveste impresionantă, evaluată la 7 milioane de dolari

Cu ocazia concertului pe care îl va susține vineri, 20 aprilie, la Sala Palatului din București, îndrăgitul violonist și compozitor Edvin Marton va interpreta în premieră mondială piese de pe noul său album, la o vioară Stradivarius evaluată la 7 milioane de dolari.

Conform etichetei originale, vioara la care cântă în prezent Edvin Marton a fost realizată în anul 1699.

Aceasta reprezintă un exemplu perfect al instrumentelor de tip „long pattern” produse de Antonio Stradivari între 1690 și 1700. Perfecțiunea meșteșugului și eleganța plină de stil a acestor viori este evidențiată în cazul Ex Auer prin alegerea făcută în ceea ce privește lemnul. Modelul natural al acestuia, combinat cu lacul de culoarea rubinului, îi subliniază frumusețea și liniile perfecte. Este impresionant cum efectul sclipitor dat de email persistă după atâția ani.

Istoria acestui interesant instrument a fost consemnată într-un document scris de lutierii parizieni Maucotel și Deschamp, pe 24 ianuarie 1939. Folosind informațiile din acest document este posibil să îi identificăm pe unii dintre foștii proprietari ai viorii. Unul dintre aceștia a fost un anume domn Mayer, despre care se crede că a lucrat ca bancher în Stockholm, dar despre care nu s-au mai găsit alte detalii. Conform scrisorii de la Maucotel și Deschamp, Mayer a vândut la un moment dat instrumentul lui Alferaky din Odessa, descris în document ca fiind un colecționar foarte bogat. Cumpărătorul a fost, cel mai probabil, Achilles Nikolayevich Alferaky, un bogat politician și compozitor rus, cu origini grecești.

În 1888, s-a mutat la St. Petersburg și a reușit să se dedice în totalitate muzicii, compunând două opere, concerte pentru vioară, precum și alte lucrări. Se crede că Alfreki l-a cunoscut pe violonistul și compozitorul Leopold van Auer, profesor la Conservatorul din St. Petersburg prin intermediul pianistului Samuel Maykapar.

În jurul anului 1890, Alfreki i-a vândut vioara lui Leopold von Auer, care la momentul respectiv se mai afla în posesia unei alte viori Stradivarius din 1690, pe care a achiziționat-o în St. Petersburg în 1875 și pe care a vândut-o mai târziu elevului său, Victor de Gloubonoff. De asemenea, Auer a dat și vioara realizată în 1699 unuia dintre elevii săi, Nikolay Galkin. Auer nu i-a vândut-o însă și se presupune că vioara s-a întors la el după moartea lui Galkin, în 1906. În jurul anului 1930, Alexis Andreef a reușit să cumpere instrumentul de la Auer, care la momentul respectiv locuia în America.

Violonistul Andreef, director al Conservatorului Serge Rachmaninoff din Paris a oferit apoi instrumentul spre vânzare lutierilor Maucotel și Deschamp, care au realizat pe 24 ianuarie 1930 un certificat și o mică istorie a instrumentului. La cererea lutierilor, Hill & Sons of London au realizat un nou certificat pe 11 februarie 1939. Se crede că Andreef a vândut acest Stradivarius pentru a-și achiziționa altul, modelul care poartă astăzi numele de „Andrejeus”.

În 1950, instrumentul care i-a aparținut lui Auer a ajuns în mâinile violonistului Charles Enel, care a realizat la rândul lui un certificat de autenticitate, după care l-a vândut lui Joseph Benvenuti. Benvenuti a fost profesor la Conservatorul din Paris din 1945 până în 1967. După achiziționarea viorii Ex Auer 1699, a urmat cea a unei alte viori care acum este cunoscută sub numele de ex Benvenuti, ex Halphen. După moartea lui Benvenuti, în 1967, vioara ex Auer a fost moștenită de soția sa, Diane Benvenuti. Diane a început de atunci să împrumute vioara unor tineri muzicieni, inclusiv compozitorului Jean Jacques Kantorow. Pe 14 decembrie 1984, Kantorow a reușit până la urmă să cumpere vioara la prețul de 800.000 de franci. În 2014 instrumentul a fost vândut de către Violin Assets GmbH unui colecționar privat din Germania, care preferă să rămână anonim.

Poster_EdvinMarton_StradivariusÎn prezent, instrumentul este folosit de muzicianul Edvin Marton.

Spectacolul pe care Marton îl va aduce la București se numește „Stradivarius Concert Show” și va cuprinde interpretările unora dintre cele mai aplaudate teme muzicale, precum: Tosca Fantasy, Godfather sau Love In Venice.

În acomaniamentul Orchestrei Metropolitane București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, îndrăgitul violonist Edvin Marton promite un concert memorabil alături de invitații săi și vă invită să vă îndrăgostiți de „Stradivarius Concert Show”.

Ultimele bilete mai pot fi procurate de la casa de bilete a Sălii Palatului și online de pe www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.startickets.ro, www.blt.ro, www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.entertix.ro și www.ticketnet.ro.


Caro Emerald, mărțișoare la Sala Palatului

Emerald Island Tour a ajuns și la București pe 28 februarie, găzduit de Sala Palatului, iar Caro Emerald a urcat din nou pe o scenă din România la șase ani după participarea la B’estfest 2012, într-un show plasat sub semnul Mărțișorului iminent.

Irina Rimes, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Irina Rimes a deschis seara. Reprezentantă a unui curent muzical deja bine definit, venit de dincolo de Prut, educat și profesionist, ce a luat pe sus peisajul pop autohton, a fost bine primită de spectatori (deși, aparent, mulți nu știau că va exista un artist în deschidere). Susținută de o trupă live cu valențe foarte rock și debordând de energie, a făcut mult mai mult decât să bifeze o introducere la ceea ce urma. Un singur bemol pentru lipsa cvasi-completă a dialogului cu sala, dar probabil se va rezolva în timp.

Caro Emerald, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Caro Emerald este un exemplu bun despre rolul pe care șansa îl poate juca într-o carieră de succes. Angajată în 2007 ca și cântăreață pentru un demo al unei piese scrise de Robin Veldman, Vincent DeGiorgio și producătorii Jan van Wieringen și David Schreurs, stilul său jazzy va fi atât de potrivit cu piesa încât Back It Up a fost atât de bine primit la lansare, în 2009, încât va avea imediat o urmare, un hit și mai mare, A Night Like This și apoi de albumul de debut, Deleted Scenes From The Cutting Room Floor, în ianuarie 2010.

Timpul a trecut, premiile s-au acumulat, succesul s-a manifestat sub toate formele iar Caro Emerald a devenit rapid o figură de primă importanță a electro swing-ului, parte a revival-ului swing început în anii ‘90.

Caro Emerald, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Miercuri seara, pe scena Sălii Palatului a urcat un artist de mare succes, într-o etalare de arome muzicale ce au adus în actualitate un univers fantastic ancorat într-o perioadă bine definită a secolului trecut, cu referințe mergând de la Cab Calloway și Glen Miller, de la mambo, rumba și jazz manouche până la exotica anilor ‘50 – ‘60, o desfășurare cinematică care s-ar fi potrivi de minune în paradigma unui Terry Gilliam, de exemplu.

Cei șapte oameni din spatele artistei au ținut cu succes locul unui big band și mai mult decât atât. Instrumentiști excepționali, au demonstrat și un showmanship desăvârșit, parte integrantă a unui spectacol complet ce a înglobat atât piese din cele două albume, Deleted Scenes From The Cutting Room Floor și The Shocking Miss Emerald, cât și din Emerald Island, EP scos special în martie 2017 pentru a susține turneul curent.

Caro Emerald, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Până la coadă, într-o seară extrem de reușită, singurele reproșuri le pot aduce doar publicului. Pot să înțeleg că nu ai aflat că mai există un artist în deschidere și asta te ia prin surprindere, dar nu pot înțelege meltenismul urletelor (totuși izolate) “ieși de pe scenă, o vrem pe Caro”. Până la urmă dacă ești atât de hotârât să nu asculți ceva nou și să nu-ți placă orice ar fi, poți să ieși pe hol la un suc sau până afară la o țigară. Și apropo de sucuri, cafele și popcorn, merita văzut și peisajul tapisat cu gunoaie de după spectacol.

Altfel, nimic neobișnuit. Oamenii s-au distrat interior, au aplaudat politicos și s-au lăsat rugați să danseze până cu două piese înainte de bis. Nu că nu și-ar fi dorit, dar cu expresia corporală stăm mai prost. Poate ne-om dezinhiba vreodată și generațiile viitoare vor învăța să se bucure mai liber și mai expansiv. Ceea ce s-a întâmplat până la urmă, dar merita din plin să fie așa de la cap la coadă.

Setlist:
Intro
Riviera Life
Back It Up
Tangled Up
The Maestro
Stuck
Dr. Wanna Do
Tahitian Skies
The Ghost Of You
Quicksand
Never Ever
Caravan
Absolutely Me
You Don’t Love Me
Just One Dance
Liquid Lunch
That Man
Nature Boy
A Night Like This
Whatchugot

Galeria foto este disponibilă atât aici, cât și pe pagina autoarei, aici.

Adrian Coleașă