Apocalyptica – 20 Years of "Plays Metallica by Four Cellos" Tour în București
Postat: 14/11/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 29 octombrie, apocalyptica, arenele romane, bucuresti, concert, cronica, Live, review Scrie un comentariuPe 29 octombrie, Apocalyptica au revenit în București în cadrul turneului ce aniversează cele mai bine de două decenii de la primul album, Plays Metallica by Four Cellos, apărut în 1996 și reeditat în 2016, într-o versiune remixată și remasterizată ce cuprinde și trei piese bonus.
Photo by Anca Coleașă
Ceea ce se numește acum cello rock are deja o vârstă respectabilă, primul exemplu proeminent fiind albumul de debut Electric Light Orchestra, din 1971, ce se baza extensiv pe sunetul venerabilului instrument.
Conservatoriștii pasionați de metal de la Apocalyptica (și mai ales Eicca Toppinen, capul tuturor răutăților) au dus conceptul la un cu totul alt nivel, ce a fost emulat ulterior (americanii de la Break Of Reality au apărut un deceniu după finlandezi, iar 2Cellos la aproape două). Violoncelul electrificat a pătruns în conștiința maselor de fani și a demonstrat că poate fi la fel de feroce ca o chitară amplificată cu toate potențiometrele date la 11. Această abordare crossover a îmbogățit atât vocabularul și maniera de abordare a instrumentului, cât și întreg peisajul muzical rock.
Photo by Adrian Coleașă
Reîntâlnirea cu Apocalyptica nu a produs surprize. Au un public stabil și sunt bine înrădăcinați în conștiința fanilor români, care îi votează cu portofelul de fiecare dată când ajung pe aici și cu siguranță vor continua să o facă.
Live, membrilor permanenți ai trupei (Eicca Toppinen, Paavo Lötjönen, Perttu Kivilaakso și toboșarul Mikko Sirén) li s-a alăturat violoncelistul Lauri Kankkunen, solist al orchestrelor filarmonice din Helsinki și Tampere.
Tema aniversară era clară și a fost respectată strict (cu excepția interludiului Thunderstruck într-un devastator Seek & Destroy de final). S-a respectat și împărțirea în cele două segmente, acustic și electric, chiar dacă energia a fost la fel de abundentă în amândouă.
Eicca Toppinen era bolnav? Nu cred că se prindea cineva dacă nu ne-ar fi spus ei înșiși.
Photo by Anca Coleașă
Preluările Metallica le-au adus celebritatea și i-au lansat pe o orbită muncită și meritată, dar materialul lor original merită și el o ureche atentă. Și tocmai bine, pe 10 ianuarie va apărea cel de al nouălea album de studio, Cell-0, precomenzile fiind disponibile la https://apocalypticacell-0.com/.
Presupun că reîntâlnirea cu Apocalyptica nu se va lăsa așteptată și ceva mă face să cred că va fi la fel de entuziast salutată de fani.
Adrian Coleașă
Concertul Apocalyptica a fost prezentat de BestMusic Live.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y4a6hzzc și la https://tinyurl.com/y2xnwv4p.
 |
|
Setlist Apocalyptica:
1. Enter Sandman Encore: 14. Nothing Else Matters |
Jan Akkerman a revenit în București
Postat: 13/11/2019 Înscris în: Live | Tags: 11 noiembrie, 2019, bucuresti, concert, cronica, gala corneliu coposu, jan akkerman, Live, review, teatrul national Scrie un comentariuGala Corneliu Coposu 2019, cea de a patra ediție, a prilejuit reîntâlnirea cu unul dintre marii chitariști ai secolului XX. Jan Akkerman este ce se numește un muzician al muzicienilor, un reprezentant al acelor vârfuri care îi influențează pe ceilalți, deschizători de drumuri și generatori de viziuni inspiraționale, unul dintre chitariștii la care ceilalți reprezentanți ai instrumentului se uită cu venerație și respect absolut.
Photo by Anca Coleașă
Concertul caritabil de la Teatrul Național nu a fost prins în programul său de turneu, ci a fost o excepție rezervată acestei gale, o ocazie foarte specială de a-l revedea pe acest mare muzician, prima după ultima sa vizită în București, în 2015.
Pe 25 octombrie a fost lansat Close Beauty, primul său album de studio după Minor Details (2011) și prima apariție pentru Mascot Label Group, așa că evident setlistul a fost construit pe această reprezentare a viziunii la zi a artistului.
Photo by Adrian Coleașă
Jan Akkerman este întotdeauna o plăcere de urmărit, indiferent ce alege să cânte. Foarte rar am putut vedea un muzician care să cânte nu doar cu atâta plăcere, dar cu o lejeritate extrem de ludică, marcă a marilor talente. Combinația cu o personalitate extrem de anti-rockstar, o normalitate condimentată cu un umor discret permanent, experiența transcede demonstrația muzicală și crează mereu o intimitate generoasă extrem de confortabilă.
Alături de el pe scenă au fost parteneri de lungă durată, ei înșiși muzicieni de cel mai înalt nivel, nu doar absolvenți de conservator, dar și activând didactic în aceste medii – Coen Molenaar (clape), David De Marez Oyens (bas), Marijn vand den Berg (tobe).
Photo by Anca Coleașă
Oricât de mare a fost plăcerea reîntâlnirii cu Jan, ca la fiecare despărțire survine foarte repede regretul și dorința revederii. Sper să nu treacă alți cinci ani până să ne viziteze din nou.
Adrian Coleașă
Galeriile foto ale concertului sunt disponibile la https://tinyurl.com/u6lqyp9 și la https://tinyurl.com/t8vgskz.
Dordeduh au aniversat 10 ani în Quantic – galeria foto
Postat: 27/10/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 26 octombrie, aniversare, bucuresti, concert, dordeduh, foto, galerie, Live, quantic Scrie un comentariuÎn 2009, Hupogrammos și Sol Faur părăseau Negură Bunget pentru a-și forma propriul proiect, Dordeduh.
Photo by Anca Coleașă
Aseară au aniversat 10 ani de activitate în Quantic, într-un show exclusiv ce a celebrat întreaga lor carieră, de la piese Negură Bunget, trecând prin albumul Dar De Duh, până la piese noi ce vor apărea pe albumul anunțat pentru anul viitor.
Galeria foto a serii este disponibilă la https://tinyurl.com/y28hsxjb.
Adrian Coleașă
Hooverphonic, caleidoscoape în Hard Rock Cafe
Postat: 26/10/2019 Înscris în: Live | Tags: 10 octombrie, 2019, bucuresti, concert, cronica, hard rock cafe, hooverphonic, Live, review Scrie un comentariuJoi 10 octombrie, Hooverphonic au revenit în București, într-un Hard Rock Cafe ticsit. Deși acasă sunt de-a dreptul o instituție (au fost desemnați să reprezinte Belgia la Eurovision 2020 fără să aibă vreo piesă scrisă pentru această ocazie), această seară s-a constituit într-o ocazie binevenită de a-i reîntâlni într-un cadru aproape intim.
Photo by Anca Coleașă
Multe s-au întâmplat de la ultima lor vizită, în 2011, dar nucleul dur al trupei a rămas același. Hooverphonic a fost mereu trupa chitaristului Raymond Geerts și a lui Alex Callier. Noémie Wolfs a lăsat microfonul (primit de la Geike Arnaert) foarte tinerei Luka Cruysberghs, câștigătoare a Vocii Flandrei în 2017 (la doar 17 ani), unde a fost în echipa lui… Alex Callier. De altfel a și câștigat finala concursului cu Mad About You, unul dintre hiturile majore Hooverphonic.
Photo by Anca Coleașă
Cei care au venit să-i vadă știau foarte bine la ce să se aștepte. Duse sunt începuturile și comparațiile cu Portishead sau Massive Attack. În aproape două decenii și jumătate de activitate, au evoluat continuu și mixul lor de pop, trip hop, electronica, jazz și rock solicită atenția neîntreruptă a spectatorului pe măsură ce straturile juxtapuse sunt îndepărtate și sunt revelate noi și noi fațete.
Looking For Stars este cel mai nou material al lor, apărut anul trecut, și încă este promovat live, așa că aproape jumătate din set provine de pe acest album. Tot restul se citește ca un mix de hituri obligatorii întrețesute cu preferințe personale.
Surpriza este data de energia calmă, dar nicidecum placidă a prestației. Lui Alex Callier îi place să se adreseze publicului și să angajeze dialoguri prietenoase, Luka are o prezență ingenuă dar abilitățile vocale sunt indiscutabile în pofida vârstei, în timp ce Raymond Geerts se constituie în motorul muzical, susținut de un Pieter Peirsman care atunci când trebuie preia cu aplomb scena, pendulând între rolul său de chitarist de acompaniament live și cel de frontman (rol pe care îl are de altfel și în trupa sa, Slow Pilot). Combinația este atât de eficientă încât mă întreb dacă nu cumva am aruncat un ochi în viitoarea etapă a evoluței Hooverphonic.
Photo by Adrian Coleașă
Bisul a punctat cu precizia unui boxer de mare clasă, 2Wicky și Inhaler, 1-2, knock down and out. Așa a început totul și așa se și încheie, un final rotund și inspirat. Nostalgia s-a întâlnit cu noutatea, mai multe generații de fani au convers într-o seară în care a prevalat doar muzica, și am fost cu toții martorii unei trupe departe de a-și fi spus ultimul cuvânt.
Adrian Coleașă
Concertul Hooverphonic a fost prezentat de BestMusic Live..
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y4mo2qwn și la https://tinyurl.com/y5u4egjd.
 |
| Setlist Hooverphonic:
1. Feathers And Tar (Looking For Stars, 2018) Encore: 19. 2 Wicky (A New Stereophonic Sound Spectacular, 1996) |
The Rumjacks au transformat Quantic într-un pub irlandez
Postat: 09/10/2019 Înscris în: Live | Tags: 20 septembrie, 2019, bucuresti, concert, cronica, Live, quantic, review, the rumjacks Scrie un comentariuLa începutul anilor ‘80, Skids și mai ales The Pogues au colorat punkul într-o celticitate care n-a făcut decât să se amplifice până în zilele noastre. Cu mult înainte de musicaluri mainstream precum Riverdance și Lord of the Dance, moștenirea gaelică și identitatea de nezdruncinat chiar și după multe generații într-un exil doar geografic au creat o scenă aparte, extrem de vibrantă, plină de viață și de mândrie.
Pe 20 septembrie, The Rumjacks nu doar că au transformat Quantic-ul într-un pub irlandez, dar l-au și mutat emoțional din București, undeva între Inverness și Cork.
Photo by Anca Coleașă
“Suntem BRUTE și suntem liberi” s-a auzit din nou în deschidere, asigurată de una dintre trupele cu cel mai mare potențial brut din oraș. Aparițiile lor se înmulțesc, inspirația susținută de muncă și tot mai multă experiență riscă să producă rezultate din ce în ce mai interesante. Sunt pe lista “de urmărit”.
Photo by Anca Coleașă
Noua Olandă n-a fost niciodată colonizată de olandezi, nici de misionari pioși, iar continentul austral a produs mereu o specie aparte de muzică, foarte directă și extrem de ancorată în realitatea cotidiană.
The Rumjacks sunt una dintre trupele fanion nu doar ale punkului australian sau ale celtic punkului în general. Ce pun ei pe masă, aparent fără efort, are o masă de impact ce depășește limitele stilistice. Bazându-se pe o moștenire inter-celtică (în principal de sorginte irlandeză și scoțiană) reușesc să transgreseze genul ales. Dacă au cântat deja la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume și alături de nume foarte mari este și pentru că în mod natural gravitează spre aceste centre de forță, ei înșiși deja un nume mai mare decât par să realizeze.
Photo by Anca Coleașă
Anul trecut au aniversat primul deceniu de activitate, 10 ani de când Frankie McLaughlin s-a întâlnit cu Johnny McKelvey în Sydney. De atunci au strâns 4 albume, 2 EP-uri și un program de turneu aparent fără pauză. Program care anul acesta i-a plimbat prin toată Europa, inclusiv patru concerte în România, la Cluj, Timișoara, București și Iași.
Unii s-au mirat că publicul s-a înghesuit la ceea ce părea o trupă obscură de la celălalt capăt al lumii. Hmm, An Irish Pub Song (de care nu vor scăpa curând, dacă vor scăpa vreodată) se apropie de 57 de milioane de vizualizări pe YouTube și 10 milioane de streamuri pe Spotify.
Photo by Anca Coleașă
Genurile muzicale bazate pe folclor sunt limitative prin natura lor și riscul de a eșua în generic este chiar mai mare decât în alte contexte. O moștenire bogată poate să fie prea grea de purtat și să creeze obligații morale limitative. Salvarea în cazul The Rumjacks vine nu doar de la iconoclasmul punk, ci și de la propria statură artistică. Îmbrățișându-și complet rădăcinile celtice, se folosesc de această bază solidă și extrem de vie ca să se îndrepte în orice direcție își doresc, uneori chiar ignorând-o complet. Este acea afirmație axiomatică “știu cine sunt, de unde vin și către ce mă îndrept” pe care ne-o dorim cu toții, doar că în acompaniament de fluier și chitare electrice, și în ritm de ska mai des decât s-ar aștepta oricine.
Photo by Adrian Coleașă
Cuvântul de ordine al serii din Quantic a fost energia. Publicul și-a dorit să sărbătorească, să danseze, să cânte și să se bucure până la epuizare și exact asta au primit. Frankie este un frontman carismatic și care știe prea bine să angajeze orice audiență, iar restul trupei funcționează organic, o singură creatură artistică.
Energia veselă care îi animă generează o atmosferă de party sălbatic, care poate uneori să înșele. Veselia poate să aibă și umbre amărui, iar versurile pieselor merită din plin citite ca texte separate, de o poezie autentică și o emoție camuflată, cu profunzimi care nu sunt evidente aprioric.
Photo by Anca Coleașă
Deși setlistul a recoltat din toată discografia de până acum, de la debutul Hung, Drawn & Portered din 2009 până la Saints Preserve Us, de anul trecut, The Rumjacks sunt genul de trupă care merită explorată în integralitatea sa. Un Best Of dă o idee generală, dar au mult mai mult de oferit decât o selecție de concert, oricât de bună ar fi (și este).
Pentru 2020 este anunțat deja turneul european, care sper să nu ne ocolească. Will ye go, lassie, go?
Adrian Coleașă
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/yyk475ww și la https://tinyurl.com/y2v8fkst.
 |
|
Setlist The Rumjacks: 1. Fact’ry Jack (Sleepin’ Rough, 2016)
Encore: 22. Wild Mountain Thyme (Francis McPeake cover) |
