Wayne Kramer, revoluționar american

Nu tot tineretul american de la sfârșitul anilor ‘60 se legăna cu flori în păr prin iarba de la Woodstock. Și nu toate conceptele revoluționare ale momentului erau pașnice. Detroit era un oraș muncitoresc, cu probleme rasiale și concepții radicale. Și muzica reflecta, ca de obicei, mediul.

Inspirați de marxismul maoist al Panterelor Negre apăreau Panterele Albe. Co-fondate de John Sinclair, care era și managerul MC5, una dintre trupele proto-punk. Extremiști de stânga expliciți în versuri, extremiști muzicali în ton și expresie, păreau de neoprit.

Dar revoluția s-a terminat înainte sa înceapă, înecată mai ales în droguri. MC5 au existat între 1964 și 1972 și au lăsat doar trei albume, referințe și șabloane pentru mișcarea punk ce va urma.

Wayne Kramer a fost unul dintre cei doi chitariști ce au fondat MC5. După sfârșitul trupei, și-a împărțit timpul între comiterea de infracțiuni și dependența de droguri. Până în 1975, când a fost arestat pentru trafic de cocaină și trimis la închisoare pentru doi ani.

După eliberare, a început o a doua viață muzicală, ce continuă și astăzi. Încă și mai prolific decât în tinerețea sa zbuciumată, dar nu mai puțin radical în idei și expresie. Care s-a maturizat, diversificat și sofisticat.

Semnat de Brett Gurewitz la Epitaph, mai apoi la propria sa casă de discuri, Kramer este mai activ ca niciodată. Deși nu mai propovăduiește revoluția ce n-a apucat să se întâmple, a rămas un activist.

Ah da, a ajuns încă o dată în închisoare, în 2009. Cu ocazia unui concert dat la Sing Sing, unde l-au însoțit prieteni precum Tom Morello (Rage Against The Machine/Audioslave), Jerry Cantrell (Alice In Chains), Billy Bragg, Perry Farell (Jane’s Addiction), Gilby Clarke și Don Was.