John Mayall, o viață specială

Trecut de 80 de ani, John Mayall nu mai este nici măcar o vedetă, ci o instituție. Școala de blues (rock) britanică îi datorează enorm. Mai mult de atât, după cum recunoștea BB King, muzicienii de culoare americani au o datorie morală față de cei britanici, pentru a fi adus blues-ul în atenția unui public segregat într-o manieră care astăzi pare de neconceput.

Lista muzicienilor care au trecut prin Bluesbreakers se citește aproape ca un who’s who al celebrităților, de la Eric Clapton, Jack Bruce, Peter Green și Mick Fleetwood, până la Walter Trout, Coco Montoya și Buddy Whittington.

Discografia  “nașului” blues-ului britanic (înnobilat în 2005 de regină) ocupă deja o biblotecă întreagă, nu doar vreun raft. Totuși, se îmbogățește tot timpul, luna mai 2014 aducând “A Special Life”.

Intrat în noiembrie într-un studiou din North Hollywood, Mayall a ieșit de acolo cu un album aplaudat de critici ca unul dintre cele mai bune și mai personale din carieră. “A Special Life” este o întoarcere la rădăcini, un album eclectic centrat pe blues, cu piese originale scrise de Mayall și membrii trupei sale, dar și coveruri Albert King, Jimmy Rogers, Sonny Landreth sau CJ Chenier. CJ este de altfel și invitatul acestui album, acordeonul său adăugând o dimensiune absolut delicioasă, deschizând și dând tonul albumului.

În curs de desfășurare este evident un turneu de promovare, canadiano-americano-ruso-britanic și cam atât. Poate mai ajunge pe aici, nu a făcut-o prea des până acum. L-am văzut în anii ‘90, l-am ratat în 2012, sper să existe o a treia ocazie.