David Bowie 1947 – 2016
Postat: 12/01/2016 Înscris în: Știri | Tags: david bowie, rip Scrie un comentariuA murit la două zile după cea de-a 69-a aniversare, care a coincis cu lansarea celui de-al 25-lea album de studio, Blackstar.

S-au scris deja multe, ca de obicei decesul artistului îl face mult mai interesant opiniei publice.
Nu am rezonat vreodată cu personajul său, nici cu arta lui (cu prea puține excepții), oricum s-ar fi manifestat (muzică, film, pictură…). Din multe puncte de vedere a fost diametral opus lui Lemmy, cel la a cărui înmormântare am stat neclintiți două ore sâmbătă noaptea.
Dar dincolo de gusturi, bârfe și controverse, un merit absolut incontestabil a fost alegerea chitariștilor care l-au acompaniat. Mick Ronson, Earl Slick, Robert Fripp, Adrian Belew, Carlos Alomar, Peter Frampton, Reeves Gabrels sau Stevie Ray Vaughan sunt nume mari pentru orice chitarist sau pasionat de chitară. Mai mult, colaborarea cu SRV și umărul pe care l-a pus (chiar și involuntar) la lansarea acestuia, a dus la marele blues revival din anii ‘80. Deci…
Până la urmă, cu siguranță au fost mulți cei pe care i-a atins și dispariția oricărui artist autentic ne lasă mereu mai săraci și mai triști.
Odihnește în pace David Bowie!
