An Theos au lansat videoclipul piesei Vuiet de Jale

Pe 27 aprilie, An Theos au lansat videoclipul piesei Vuiet de Jale, un nou extras de pe cel de al doilea album, Spre Cer, apărut la sfârșitul anului trecut. Producția clipului a beneficiat de sprijinul Historia Renascita Geto-Dacii Subcarpatici și a Muzeului „Golești” din Pitești, iar lansarea a avut loc în Fabrica, într-un concert în care i-au avut invitați pe Era Divina, Etheric și Vathos.

Trupa An Theos a fost fondată în 2010 și a acumulat o experiență vastă, după mai bine de 100 de apariții live, atât în țară, cât și în străinătate. Festivaluri din România precum „Celtic Transilvania”, „Metalhead Meeting”, „Folk & Metal Fest” sau „Lovech” și „Kavarna”, din Bulgaria, și  „Folk Metal Fest” din Italia au avut pe afiș spectacolul lor care transcede simplul concert.

Puteți fi la curent cu noutățile lor urmărindu-i atât pe site, cât și pe pagina de Facebook.



Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.