Formaţia CARGO are un nou membru în componenţă – David Cristian

Trupei CARGO i s-a alăturat David Cristian, copilul pasionat de chitară, care a crescut în spatele scenei.

Muzica trupei poate fi ascultata aici: https://MediaPro.lnk.to/ThisIsCargo

La numai 16 ani, David Cristian stăpânește chitara cum puțini o fac. Nici nu este de mirare având în vedere că acesta s-a aflat sub tutela lui Adi Bărar. Observând dragostea lui pentru chitară de la o vârstă fragedă, Adi Bărar l-a luat pe David sub aripa sa și l-a învățat toate secretele lui.

David a declarat: „Fiind fan CARGO de mic și crescând nu doar cu muzica lor, ci și printre ei, intrarea mea a fost, oarecum, naturală. Evident, mă simt foarte bine cântând alături de ei. Idealul meu, este de a continua ceea ce Adi Bărar si CARGO au construit de-a lungul timpului. A fost un privilegiu să fiu îndrumat de el pe plan muzical, dar și în cel personal”.

David Cristian și-a făcut debutul de chitarist al trupei CARGO weekend-ul trecut, în cadrul festivalului “Mentor Rock Gathering – In memoriam Adi Bărar”.

Poate vă întrebați cum l-au primit membrii trupei CARGO pe David. Tavi Pilan a declarat: „David Cristian, un puști deosebit de talentat, cu o stapânire de sine incredibilă, dobândită cel mai probabil în fața tablei de șah. E un jucător competitiv. Singurul copil care a avut șansa de a-l avea profesor de chitară pe Adi Bărar!”, iar Adrian Igrișan a completat: „David a crescut cu noi, și aici mă refer la familiile noastre, observând ,după ce mi-a spus Adi , cât de talentat și serios e. Chiar dacă suntem mândri de toți copiii noștri , el a pășit pe tărâmul artei și în câțiva ani am fost surprins și impresionat de progresele lui pe plan muzical. Cred că am ales cea mai decentă variantă în momentul ăsta greu, fără a face rabat de calitate artistică și umană. Am fost, suntem și vom rămâne o familie”.

Adi Bărar nu va putea fi niciodată uitat sau înlocuit, dar nu este nimeni mai potrivit decât David Cristian, unicul lui elev, pentru a-i duce mai departe moștenirea și a da glas la tot ceea ce regretatul artist l-a învățat de-a lungul anilor pe David.

BEST OF CARGO


SOEN va susține două concerte în România!

Formația suedeză SOEN va susține două concerte în România (17.05.2022 – /Form Club din Cluj Napoca și 18.05.2022 – Quantic Pub din București), în cadrul „Imperial European Tour 2022”. Turneul promovează cel mai nou produs discografic al trupei, intitulat „Imperial”, material lansat în ianuarie 2021 prin Silver Lining Music.

Biletele pentru concertele de la /Form Club – Cluj Napoca și Quantic Pub – București, sunt disponibile exclusiv prin AmBilet.ro, la următoarele prețuri:

85 lei  69 lei – Early Bird (50 bucăți)
85 lei  79 lei – Presale (până înainte de ziua concertului)
85 lei – Normal Acces (preț în ziua concertului)

*****

Dacă la început a fost privit ca „noul proiect al fostului baterist Opeth”, Martin Lopez, a fost suficient ca Soen să lanseze primele piese pentru a ne lămuri că avem de-a face cu o entitate artistică nouă şi surprinzătoare. Influenţele nu au venit, aşa cum se aştepta multă lume, dată fiind prezenţa într-una dintre primele formule a veteranului basist Steve DiGiorgio, din zona metal-ului extrem, ci dinspre poate cel mai atipic grup progresiv, Tool. De altfel, suedezii nu au negat niciodată apropierea de trupa din Los Angeles, dar, de la un album la altul, şi-au construit o identitate originală şi inconfundabilă.

De la „Cognitive” (2012) până la „Lotus” (2019), Soen şi-a rafinat stilul de compoziţie, iar muzicienii de primă mână din sânul grupului au evitat capcana virtuozităţii gratuite, punându-şi talentul în slujba realizării unor cântece deopotrivă complexe şi memorabile. În centrul lor, vocea unică a lui Joel Ekelöf, care jonglează cu uşurinţă prin registre ce merg de la metal până la melodii pop şi chiar… colinde tradiţionale suedeze.

Dacă „Lotus” a fost albumul care a conturat cel mai bine identitatea trupei, „Imperial”, apărut anul acesta, este cel care îi poate asigura saltul comercial, pentru că reuşeşte performanţa de a nu face compromisuri şi de a deveni, în acelaşi timp, accesibil unor categorii mai extinse de ascultători.

Live, Soen s-a dovedit a fi la înălţimea înregistrărilor, iar aceste concerte de la Bucureşti și Cluj-Napoca le va da ocazia celor care îi cunosc pe suedezi să vadă cât de mult au crescut de la primele lor prezenţe în România, iar celor care îi văd în premieră să se bucure de măiestria unor artişti care redefinesc metal-ul progresiv, depăşindu-i în acelaşi timp cu mult graniţele.

Soen:
Martin Lopez – tobe, percuție
Joel Ekelöf – voce
Lars Åhlund – claviaturi
Cody Ford – chitară
Oleksii ‘Zlatoyar’ Kobel – bas

Organizator: Promusic Events & Maximum Rock
Partener: Rock FM


Onenightstand participă la Retro Rock II

După cum s-a anunțat deja, pe 07.07.2021 la Quantic Pub din București se va desfășura Retro Rock II – ediția 2021 (eveniment cu public) ce vine să aducă în atenția melomanilor noi piese din perioada anilor ’60 – ’70 – ’80, interpretate de artiști din diferite generații, iar printre aceștia se numără și sibienii de la Onenightstand.

„Pentru noi experienta Retro Rock este una inedită. Ne-am bucurăt să participăm la ediția din acest an, prezentând varianta noastră, în haine noi, puțin mai nervoase a piesei clasice Logica Timpului de la Pro Musica. Ne-am bucurat de colaborarea cu Ilie Stepan, care a supravegheat procesul, împreună aducând piesa în varianta nouă 2021. Pe 7 iulie, la Quantic vom mai cânta și Cine ești tu oare?  al trupei Compact, un alt clasic al rock-ului românesc, pentru că am vrut să readucem aminte și de piesele mai țn van ale formatiei clujene”, a declarat formația Onenightstand.

Retro Rock este un proiect Tribut apărut în martie 2020, în care muzicienii pop-rock români din mai multe generaţii reînregistrează piese de rezistență din istoria muzicii românești. Un omagiu întemeietorilor, în vremuri de cumpănă pentru artiștii români.

Și pentru că finanţarea oferită de Ministerul Culturii pentru Retro Rock 2021 nu acoperă toate costurile (închiriere locație, sunet, producție și procesare video), suntem nevoiți să apelăm la generozitatea și sprijinul vostru prin această campanie de crowdfunding.

Iulian Mugurel Vrabete (Holograf) a transmis următorul mesaj:

Tot proiectul se va finaliza cu un documentar ce va ajunge la sufletul fanilor prin intermediul internetului si al posturilor de televiziune.

Dacă te regăsești în muzica anilor 60-70-80-90, dacă ți-a plăcut ce am realizat la prima ediție Retro Rock, atunci este momentul să vii alături de noi și să ne sprijini. Suportul tău contează! https://www.sprijina.ro/cauze/retro-rock-2021

Eveniment hidratat de Domeniile Sâmburești & Aqua Carpatica
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Organizator: Promusic Events & Maximum Rock


Dirty Shirt a lansat o piesă nouă alături de Benji de la Skindred, Caliu și Paul Ilea

DIRTY SHIRT, una din cele mai iubite trupe rock din România, anunțată recent la HellFest Open Air 2022, a lansat un nou single alături de celebrul solist britanic BENJI WEBBE (Skindred, Dub War), MAESTRU CALIU (vioară Taraf des Haïdouks și Taraf de Caliu, cunoscut și pentru aparițiile cinematografice alături de Johnny Depp and Christina Ricci în „The Man Who Cried” respectiv în „Le Concert” de Radu Mihaileanu) și PAUL ILEA (Sensor, Ipse, producător muzical Vocea României și Românii au talent). Piesa, intitulată „PRETTY FACES”, combină energia riffurilor electro-metal cu influențe World Music, inclusiv din folclorul românesc (viori, tambal, acordeon, fluiere).

Videoclipul melodiei, realizat de Cristian Bălănean, chitaristul formației maramureșene, a fost lansat în premieră joi 1 iulie – în cadrul Pandemic Special ep.6 (the last one)– și este disponibil acum:

Reamintim că Dirty Shirt a susținut un recital important la Wacken Open Air (2019), în fața a peste 8000 de persoane, iar pentru 2022 sunt anunțate participări în cadrul unor evenimente importante din Europa precum: Reload Festival (Germania), Dong Open Air (Germania), Plane’r Fest (Franța), Pol’and’Rock Festival (Polonia).
În martie 2022 Dirty Shirt va susține un turneu european (Germania, Belgia, Olanda, Uk) alături de Orphaned Land (Israel), unde va fi prezentat următorul material discografic ce va fi lansat de maramureșeni la sfârșitul acestui an.

În România, Dirty Shirt a confirmat participarea în cadrul unor evenimente precum:
Maximum Rock Festival 2021 / 11-12.09.2021 / Arenele Romane, București
Rock Metal Nation Fest #2 / 02-03.07.2021 / Club Quantic, București
Beeeee, Ma! 2021 / 22-25.07.2021 / Black Sheep Camp, Cluj
ARTmania Evenings / 22-25.07.2021 / Club Quantic, București
Rock The Wolves 2021 / 13-15.08.2021 / Poiana Lupului, Gărâna CS

Contact:
nelu@promusicevents.ro
www.dirty-shirt.com


Dimitri`s Bats au lansat un nou single – Titanic – o poveste de dragoste care s-a stins în timp

Dimitri`s Bats au lansat ”Titanic” – un nou single de pe viitorul material de studio al trupei. ”Titanic” este o poveste de dragoste, care s-a stins în timp, mai puțin pentru protagonist, a cărui dorință “still goes on”, însă singurele momente când își mai poate reîntâlni dragostea este atunci când visează.

Dimitri`s Bats- Titanic (official video)

Videoclipul spune povestea de dragoste dintre un Jack și o Rose, cu un final diferit și interpretabil pentru fiecare în parte. În clip joacă Răzvan Nițu și Laura Petrișan și a fost filmat și regizat de Sonia Ciocan și Radu Osaciuc pe o plajă pustie din România.

Piesa este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele de distribuție digitală: https://dimitrisbats.hearnow.com/

Dimitri’s Bats cântă rock alternativ cu influențe electro-pop. Influențați de artiști precum Anderson .Paak, Jacob Collier, alt-J sau Tyler the Creator, trupa are o abordare eclectică ce se potrivește perfect atât live pe scene de festival sau de club cât și pe dancefloor în nopți târzii.

Cu un EP de debut, „Mess”, lansat în toamna lui 2018, Dimitri’s Bats lucrează acum la noi piese pentru un viitor material de studio.

http://fb.com/dimitrisbatsofficial
https://instagram.com/dimitrisbatsofficial/