Dean Zelinsky și LaVoce

Despre Dean Zelinsky am mai scris pe Midnight Burst. Acum vine cu un nou model de chitară, LaVoce.

Singura chitară pe care un muzician trebuie să o aducă la un concert? Dean așa susține și demo-ul de mai jos nu îl contrazice – tonuri de humbucker, tonuri single coil convingătoare (grație dozei SideKick), tonuri de acustică, într-un singur pachet.


Câștigați cu Supro și Premier Guitar

Valco au fost o companie de chitare și amplificatoare înființată în anii ‘30. Au fabricat atât sub brandurile lor (Supro, Airline, Oahu, National), cât și sub contract pentru Gretsch, Harmony sau Kay. Sub presiunea importurilor japoneze ieftine din anii ‘60, în 1967 au fuzionat cu Kay, doar pentru a da faliment un an mai târziu. Brandurile au fost resuscitate mai târziu de Eastwood Guitars (mai ales chitarele Airline), de Vintage47 Amps (câteva dintre primele modele de amplificatoare Valco, modernizate), sau de Zinky Electronics (amplificatoarele Supro). În 2013, drepturile asupra numelui Supro au fost cumpărate de Absara Audio și primele modele de amplificatoare au fost prezentate la NAMM-ul din 2014. Acum puteți câștiga un Supro 1648RT Saturn Reverb (15 W cu difuzor de 12” și reverb încorporat) prin intermediul Premier Guitar. Absara au pregătit și un demo filmat la NAMM-ul 2015, în care apar, printre alții, Robby Krieger și Adrian Belew.

Pentru a participa la concurs, până pe 23 aprilie, ca de obicei click pe poza de mai jos și veți ajunge pe pagina dedicată. Baftă! Concurs Supro


Fender 10 for ’15: American Standard Blackout Stratocaster

Cea de a doua apariție din colecția “10 for ’15” este un Stratocaster American Standard, aparent “normal”, cu toată estetica all-black. Detaliul subtil este tastiera de abanos, o raritate pentru Fender.

Specificațiile sunt aici, iar mai jos, un demo.


Fender 10 for ’15: American Vintage ’70s Hardtail Stratocaster

Fender aduc anul acesta o colecție de 10 modele în ediții limitate de 500 exemplare, numită “10 for ’15”.

Primul model este o raritate de destulă vreme încoace, un Stratocaster hardtail, fără binecunoscutul sistem de vibrato. Anii ‘70 au fost un moment de popularitate pentru această variantă, deci noua apariție își propune un tribut adus instrumentelor acelor vremuri.

Specificațiile sunt aici, iar mai jos, un demo.


Dean Zelinsky lansează o nouă doză, SideKick

Dean Zelinsky a mai fost prezent pe Midnight Burst. Fondator al Dean Guitars în 1977 și DBZ Guitars în 2008, este proprietarul Dean Zelinsky Private Label din 2012.

Kenny Livgren (Kansas) îl numea “primul lutier ajuns rock star”, iar artiști precum Dimebag Darell, Leslie West sau Michael Schenker nu i-au fost doar clienți, ci și prieteni.

Acum, în aceeași tradiție de inovație care în marchează întreaga carieră, lansează o nouă doză, aparent banală și totuși inovatoare.

Mulți chitariști își doresc humbuckere cu split, sau alte cuvinte humbucker-ul PAF al lui Gibson transformabil în single coil-ul lui Fender. De obicei, nu iese și rezultatul split-ului este doar o jumătate de humbucker, la jumătate de volum.

SideKick promite un split real fără pierderea volumului, iar demo-ul pare să-i dea dreptate. Totul doar din construcția dozei, fără nici un circuit suplimentar.