The Mono Jacks au lansat „Aici Acum” primul single de pe noul album de studio

Pe 25 martie, The Mono Jacks au lansat piesa „Aici Acum” primul single de pe următorul album de studio, programat să apară în toamna acestui an. O piesă modern rock mid-tempo, cu o atmosferă însorită și contemplativă, „Aici Acum” vorbește despre cât de ușor luăm de-a gata ceea ce ne înconjoară, și cum ar trebui din când în când să facem o pauză și să privim cu adevărat în jur – poate ceea ce căutam în tot acest timp este mai aproape decât am fi crezut.

The Mono Jacks – Aici Acum

Lansarea piesei a fost prefigurată de un tur special în București prin locurile reprezentative din istoria trupei. La tur au participat fanii The Mono Jacks, care au avut ocazia să ajungă la prima sală de repetiții a formației, la studioul lor de înregistrări – UNDA Recording, la cafeneaua Saint Roastery –  alături de care trupa a lansat blendul de cafea Caffè Sospeso, și nu în ultimul rând la actuala sală de repetiții a formației din sediul Overground Music, unde au ascultat în premieră noul single.

Versurile cântecului „Aici Acum” sunt semnate de Ștefan Teișanu, cu care trupa a colaborat și la albumul precedent, „Gloria”. Înregistrările au avut loc la UNDA Recording, Dan Georgescu ocupându-se de mix și master. Piesa este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele digitale: https://bfan.link/aici-acum

Despre The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternative – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

Muzica lor a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.

https://facebook.com/themonojacks
https://instagram.com/themonojacks
https://themonojacks.com


Breathelast a lansat un nou single, „S.O.S. (feat Bite Your Tongue!)”

Breathelast a lansat un nou single în colaborare cu Lóránt Sirgher (Bite Your Tongue!, HeartCore, Los Pogos): S.O.S..

Până să înceapă nebunia asta cu războiul, primisem o invitație pentru o nouă colaborare de la prietenul Lorant Sirgher (Guerrillas / Los Pogos / Bite Your Tongue!) și am tras pe ea ce ne-a sugerat piesa, reușind să o completăm din partea Breathelast cu un mesaj de dezarmare impus de halul în care am ajuns sa fim atașați de frica, ura şi urgența de a ne ști protejați de ce poate să vină, uitând să trăim liniștiți și cu sufletul deschis către semenii noștri. Acum pare amenințător mesajul, având în vedere ca deja trăim tensiunea evenimentelor recente. Sperând într-o dezamorsare a tendințelor geo-politice ce marchează aceste noi și teribile atacuri asupra vieților omenești, vom lansa piesa fix în acest spirit, al speranței că vom lăsa maluri locuibile în urma noastră. Şi ecou de pace! Shark fins crossed!” – a declarat trupa.

Muzica a fost compusă de către Lóránt Sirgher și Ionuţ Cojocaru, versurile de către Andrei „Clor” Mihai iar mixajul și masteringul îi aparțin lui Adrian (Lowbass5 Studio).

Download / streaming link: https://Breathelast.lnk.to/SOS

*****

Bite Your Tongue! Official media:
https://www.facebook.com/clorant
https://biteyourtongues.bandcamp.com/
YouTube New: https://bit.ly/2WjoU0B
YouTube Old: https://bit.ly/2zQ0ftb

Link uri oficiale Breathelast:
https://www.facebook.com/Breathelast
https://www.youtube.com/user/Breathelast
http://smarturl.it/breathelastspotify
https://www.instagram.com/breathelast/

Breathelast streaming/download link:
https://breathelast.lnk.to/ThisIsBreathelast

Albume:
https://Breathelast.lnk.to/Breathelast
https://Breathelast.lnk.to/TheFlood
https://umr.lnk.to/AllOfThisAmounts
+++ toata discografia spotify:
https://smarturl.it/breathelastspotify

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro


Sinoptik lansează un apel pentru copii, din Ucraina

Acum aproape un an Sinoptik lansau Sell God’s Number, acompaniat de un video clip filmat la școala internat pentru copii cu nevoi speciale din Korostyshiv.

Luna aceasta, din Kiev-ul bombardat și din împrejurimile sale, au reînregistrat piesa în beneficiul acelor copii. Instrumentele au rămas încuiate în studioul pe care poate nu îl vor mai găsi la întoarcerea acasă, dar vocile le au întotdeauna cu ei, așa că o versiune a cappella era aproape obligatorie.

Cine dorește să-i ajute pe copiii cu nevoi speciale din Korostishiv poate dona printr-una din modalitățile de mai jos, Dima va avea grijă ca banii să ajungă acolo unde e mai multă nevoie de ei.

PayPal ➡️ sinoptik2014band@gmail.com
➡️ Bitcoin – 3QJbeZg7qQDi25VW3R37kgriSwmDkcEEsU
➡️Ethereum – 0xbd9f20ea97ebd75433534b9128f59f8a38bed390
➡️USDT – TRC20 TTD3N3UgYfa3VHKbFLN5GvikmmqXF1tqWZ

Iar cine dorește să ajute trupa, o poate face cumpărându-le muzica și merch-ul, sau via Patreon.

„THREE MAN FOREST JAM”: https://thesinoptik.bandcamp.com/album/three-man-forest-jam
„THE CALLING”: https://thesinoptik.bandcamp.com/album/the-calling
MERCH: https://thesinoptik.bandcamp.com/merch
PATREON: https://www.patreon.com/sinoptik

#stopthewar #helpthechildren #slavaukraini

Adrian Coleașă


Trupa byron lansează „Memento”, primul single de pe viitorul album de studio

Azi, 11 martie, trupa byron lansează piesa „Memento” un cântec despre trecerea timpului, despre ignorarea prezentului și despre anxietățile pe care le trăim cu toții în această perioadă. „Memento” este primul single de pe al 8-lea album byron, ce urmează să fie lansat în toamna acestui an.

byron – Memento (Lyric video)

După ultimul concert din turneul Nouă a venit cineva la mine și mi-a spus că ar trebui să mă îndrăgostesc, să plec în lume, să fac cumva să prind și pozitivismul din aer și să-l traduc în muzică. Avea dreptate, prea mi-am făcut un obicei din a vorbi despre lucrurile mai puțin pozitive din viețile noastre. O săptămână mai târziu ne închideam cu toții în case, laolaltă cu anxietățile și fricile pandemiei. În primul an n-am putut să scriu mai nimic. În al doilea însă am răbufnit. Tăcerea devenise de nesuportat. Am scos din mine tot ce era de scos și am umplut sertarele cu o mulțime de cântece noi. Învârtitul ăsta între aceiași pereți nu mi-a îngăduit nicidecum să prind pozitivismul din aer, dar m-a făcut să mă gândesc mai în adâncime la misterul existenței noastre în acest timp și loc. Și n-am putut să nu mă mir cum luăm noi totul for granted, ca și cum altfel n-ar putea fi, sau cum ne uităm spre trecut cu nostalgie și spre viitor cu speranță, ignorând total prezentul. “ declară Dan Byron.

Memento” este disponibil pentru streaming și download pe toate platformele de distribuție digitală: https://lnk.to/byron-memento

Artwork-ul piesei este realizat de clăparul trupei, 6fingers, pornind de la o fotografie de Cristina Oltean (https://www.facebook.com/elegantlytasted). Piesa este înregistrată, mixată și masterizata la Unda Recording în București de către Dan Georgescu. Lyric video-ul este realizat de Laszlo Demeter.

byron înseamnă:

Dan Byron – voce, chitară, flaut
Sergiu „6” Mitrofan – pian, chitară, voce
Dan Georgescu – chitară
Laszlo Demeter – bas
Andrei Ilie – tobe

www.byron.ro
https://instagram.com.byronband
https://facebook.com/byronmusic
www.tiktok.com/@byronband


Călin Pop a lansat o nouă melodie, ”Luptă!”

Călin Pop, vocalistul și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a lansat astăzi 4 martie 2022 melodia “Luptă!”, un nou single din viitorul album solo „Cutia cu secrete”.

Despre această melodie, Călin a declarat: „Noul single este un mesaj peste timp al unor bătrâne versuri ale lui Nicolae Iorga. Dacă lupți pentru ceva atunci luptă până la capăt, nu abandona.”.

Link de streaming / download: https://UMRDD.lnk.to/LuptaPR
Călin Pop pe Facebook: https://www.facebook.com/calinpopcc
Călin Pop pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCzs9iTg2g6c0kUquE0OrwZQ

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro