10 ani de la Colectiv: 10 supraviețuitori alături de Andrei Găluț lansează „The Memento Project”

Acum 10 ani, formația Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze cel de-al doilea album, Mantras of War printr-un concert. Recenziile entuziaste din presa de specialitate și succesul primelor trei single-uri promiteau un disc excepțional, cu un puternic mesaj anti-corupție, cu versuri despre reziliență și curaj. După primul show, trupa urma să plece într-un turneu național și își făcea planuri să cânte și în străinătate. Orizonturile artiștilor către o carieră de succes, atât la nivel local cât și internațional, erau deschise, iar aceștia erau aproape de momentul pe care îl visaseră dintotdeauna: să schimbe lumea în bine cu muzica lor.

Acest vis a fost însă frânt chiar de răul împotriva căruia lupta Goodbye to Gravity prin artă: de corupție. Incendiul din clubul Colectiv, din data de 30 octombrie 2015, a ucis atât direct, cât și ca urmare a condițiilor precare din spitale și a ascunderii infecțiilor nosocomiale, 65 de oameni. Alți 180 au fost răniți. A fost cea mai mare tragedie a României moderne. Alex Pascu, Vlad Țelea, Mihai Alexandru și Bogdan Enache, basistul, chitariștii și toboșarul formației s-au numărat printre victime. Andrei Găluț, vocalistul trupei, a fost grav rănit. Șansele lui de supraviețuire au fost minime. Pierderile umane ireparabile au redus la tăcere muzica Goodbye to Gravity. Liniștea doliului s-a așternut peste familiile celor uciși, peste suferințele răniților și peste creația trupei. Povestea unei formații metal dornice să-și aducă aportul la evoluția României părea să se fi încheiat pentru totdeauna.

Dar forța muzicii Goodbye to Gravity nu a fost nimicită de flăcări. „The day we give in is the day we die” s-a transformat dintr-un vers al unui single underground într-un slogan anti-corupție, iar piesele trupei au înviat din cenușă ca imnuri ale unei generații care s-a săturat de disfuncționalitățile ucigașe ale României. Acum, creația GTG este mai actuală ca niciodată căci tragediile n-au încetat să se petreacă odată cu incendiul din club. Dimpotrivă, s-au succedat an după an, cumplite și evitabile, scoțând în evidență nevoia uriașă de schimbare a României.

La 10 ani de la incendiul din clubul Colectiv, ca un simbol al rezilienței în fața suferințelor provocate de corupție, Andrei Găluț, alături de 10 supraviețuitori muzicieni, lansează The Memento Project, un proiect caritabil dedicat omagierii victimelor tragediilor care au marcat România în ultimul deceniu. Este vorba despre înregistrarea în formă acustică și reorchestrată a două dintre melodiile emblematice ale Goodbye to Gravity, The Day We Die și The Cage, prezentate sub forma unui videoclip cu filmări din studio. Componența proiectului reunește nume celebre din undergroundul românesc și este următoarea:

The Day We Die: Cristian Răducanu (Bucium) la tobe, Vlad Bușcă (L.O.S.T.) la bas, Cosmin Lupu la chitară și voce, Mircea Becherescu la chitară, Mihai Grecea la chitară, Alex Penescu la pian, Costin Dumitrache la mellotron, Mihai Balabaș (Bucium) la vioară și Andrei Găluț (Goodbye to Gravity) la voce & chitară.

The Cage: Pavlos Popovici (The Longest Heartbreak) la tobe, Andrei Zamfir la bas, Cosmin Lupu la chitară & voce, Mircea Becherescu la chitară, Mihai Grecea la chitară, Costin Dumitrache la chitară și Andrei Găluț (Goodbye to Gravity) la voce & chitară.

Melodiile au fost înregistrate la studioul lui Mihai Grecea, El Studió, unde a fost filmat și videoclipul. De mixingul cântecelor s-a ocupat Dan Georgescu, iar masteringul a fost realizat de Costin Dumitrache la Constantine Mastering.

The Memento Project reprezintă prima apariție publică a solistului Andrei Găluț după 10 ani de absența de pe scena muzicală, din cauza tratamentelor medicale, traumelor suferite și a operațiilor de reconstrucție, la care este nevoit în continuare să se supună. Artistul explică motivația demersului comemorativ într-un mesaj cuprinzător:

„Cele două piese reprezintă ambele albume ale formației. The Cage a fost single-ul pentru care am realizat, în 2012, primul nostru videoclip artistic, iar The Day We Die este piesa care a devenit emblematică în mișcările civice anti-corupție din țară. Am văzut versurile ei scrise pe pancarte și pe mașini, brodate pe haine și purtate în sufletele oamenilor care își doresc schimbarea în bine a României. Am început să lucrez la aceste variante ale melodiilor ca parte a procesului meu de recuperare, încă de pe patul de spital. M-am folosit de chitară atât ca sprijin în procedurile medicale dureroase de recăpătare a mobilității mâinilor și brațelor cât și ca suport psihic în anii tulburi și extrem de grei, care au urmat incendiului.

Proiectul pieselor Goodbye to Gravity reorchestrate în manieră acustică a debutat cu Back to Life – Acoustic Reprise, lansată în 2014 printr-un videoclip pe Youtube. Ulterior, am observat că oamenii au transformat-o într-un un simbol dulce-amar al bucuriei descoperirii laturii mai melodioase a muzicii noastre, dar și al regretului că nu au făcut asta mai devreme, înainte de tragedie. Această perspectivă m-a inspirat și m-a determinat să pun în acțiune mesajul de reziliență al versurilor pe care le-am scris pentru Goodbye to Gravity. Mereu i-am încurajat pe ascultători să nu se dea bătuți. Mi-am asumat acest îndemn și am decis să fac tot ce ține de mine ca muzica noastră să meargă înainte. Așa că, în vara acestui an, când Mihai Grecea m-a invitat să văd noul lui studio, am luat chitara cu mine. Încă de la prima vizită am început să înregistrăm ideile care se regăsesc în acest proiect. Ele au fost îmbogățite și orchestrate alături de ceilalți 10 supraviețuitori muzicieni, cărora țin să le mulțumesc și pe această cale pentru curajul de-a accepta o astfel e colaborare. Știu că a fost un proiect aproape imposibil, având în vedere că nu suntem o trupă închegată și nici nu mai lucrasem împreună. Însă, în ciuda tuturor provocărilor, am reușit să dăm pieselor această formă unică. Sunt sigur că pasiunea pe care am pus-o în demers și însemnătatea uriașă pe care o are pentru noi vor ajunge la ascultători și vor rezona cu ei, indiferent că ne cunosc povestea sau abia acum o află. Ideea numelui de Memento mi s-a părut potrivită pentru acest proiect muzical, care vine să marcheze punctul comemorativ de 10 ani. Cred că oamenii trebuie să-și amintească ce ni s-a întâmplat și sper ca acest omagiu să-i inspire să aducă partea lor de bine în lume. Doar împreună putem să lăsăm acest loc mai frumos, mai sigur și mai cinstit decât l-am moștenit.”

Toate fondurile strânse ca urmare a exploatării videoclipului și a pieselor vor fi donate Asociației „În numele lui Alexandru”, înființată de Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, tânărul de 19 ani care a murit din cauza infecțiilor nosocomiale contractate în spitalele românești. „În numele lui Alexandru” oferă sprijin persoanelor care au suferit arsuri și familiilor acestora. Cei care doresc să facă donații directe către asociație, o pot face în IBAN-ul acesteia, direcționând 3,5% din impozitul pe venit sau 20% din impozitul pe profit al companiei. Toate detaliile sunt disponibile pe https://www.innumeleluialexandru.ro/doneaza/.

Dincolo de-a fi un demers muzical, The Memento Project este o mărturie a rezilienței oamenilor, dar și a creației artistice, în fața celor mai cumplite circumstanțe pe care le poate crea corupția. 10 ani mai târziu, 10 muzicieni supraviețuitori, alături de solistul Goodbye to Gravity, Andrei Găluț, omagiază memoria victimelor incendiului, dar și pe cea a tuturor celor care au murit sau au fost răniți în tragediile care n-au încetat să se petreacă în România, ca un semn sfâșietor că suntem departe de-a fi învățat ceva din Colectiv.
Melodiile pot fi ascultate aici https://GoodbyeToGravity.lnk.to/ThisIsGTGPR iar videoclipul poate fi accesat mai jos:

The day we give in is the day we die.


METALLICA M72 WORLD TOUR la București pe 13 mai 2026

METALLICA revine la București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele se pun în vânzare pentru publicul general începând de vineri, 30 mai, ora 10:00, la Metallica.Emagic.ro și pe iaBilet.ro.

Metallica a confirmat astăzi că turneul mondial M72, care a doborât recorduri, va continua pentru al patrulea an consecutiv, cu 16 concerte în Europa continentală și Marea Britanie, în lunile mai, iunie și iulie 2026.

Metallica va ajunge la București pe 13 mai 2026, aducând o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului de pe Arena Națională. Trupele care vor deschide concertul din Capitală sunt Gojira și Knocked Loose.

Biletele vor fi puse în vânzare vineri, 30 mai, la ora 10:00, iar pre-sale-ul pentru membrii fan clubului Metallica începe pe 27 mai, la ora 11:00. Posesorii de carduri BCR Mastercard vor avea la dispoziție un presale cu acces exclusiv din aplicația George, începând cu 27 mai 2025, ora 12:00. Clienții Emagic pot accesa bilete în presale-ul din 29 mai, ora 10:00, în baza codului unic pe care îl vor primi pe email.

Pentru acest eveniment vor fi disponibile bilete cu acces general în zona de gazon (categorie unică), bilete cu loc pe scaun în cele trei inele ale stadionului, precum și pachete speciale Enhanced Experiences, care oferă beneficii exclusive. Pentru mai multe informații, accesați http://metallica.lnk.to/M72WorldTour2026

De la debutul turneului M72 World Tour în aprilie 2023, la Amsterdam, Metallica a adus spectacolul în fața a aproximativ patru milioane de fani și a fost apreciat de presa internațională ca fiind „o experiență care dă un nou sens vieții” (Billboard), „indiscutabil epic” (Metal Hammer), „un spectacol care te lasă fără cuvinte” (Detroit News), „triumfător” (Kerrang!) și „cea mai puternică și intensă variantă Metallica din ultimii ani” (Los Angeles Times). Astăzi, turneul M72 continuă să impresioneze atât publicul, cât și criticii.

Așa cum ne-a obișnuit, Metallica va dona o parte dintre veniturile obținute din fiecare bilet vândut organizațiilor caritabile locale prin intermediul fundației trupei, All Within My Hands. Înființată în 2017 pentru a sprijini comunitățile care au fost alături de Metallica de-a lungul anilor, fundația a strâns până în prezent peste 20 de milioane de dolari. Dintre aceștia, 11,4 milioane au fost direcționați către programe de educație profesională și tehnică, inclusiv inițiativa inovatoare Metallica Scholars, ajunsă la a șaptea ediție, peste 7,4 milioane au fost alocate combaterii insecurității alimentare, iar peste 4,7 milioane au susținut eforturi de intervenție în caz de dezastre.

Un eveniment prezentat de BCR și Mastercard.

Organizat de Emagic și Live Nation, powered by Rock FM.

***

Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumpărătorilor de bilet li se recomandă consultarea siteului oficial și a platformelor social media Emagic înainte de participarea la eveniment.


E-an-na lansează „Propaganda” – un manifest muzical despre manipulare, alegeri și efectul de turmă

Trupa E-an-na a lansat „Propaganda”, o piesă cu mesaj social puternic, într-un moment tensionat pentru România, înaintea primei runde a alegerilor prezidențiale. Piesa este un strigăt de revoltă împotriva manipulării, corupției și polarizării care definesc viața socială și politică din țară.

„Propaganda” nu este doar o exprimare a frustrării, ci o reacție la nedreptăți reale din ultimii ani: oameni care mor epuizați la locul de muncă, tineri care cedează sub presiunea unui sistem indiferent, corupție care ucide în spitale sau aziluri, și o clasă politică ce folosește frica și dezinformarea pentru a-și conserva puterea.

„Am simțit că vocea noastră e furată, că fiecare revoltă e transformată într-o unealtă pentru altcineva. Ne-am întrebat dacă mai are sens să vorbim, când totul e doar un flux de imagini, de emoții rapide, de mascote politice? Răspunsul nostru e piesa asta. E furia noastră pusă în versuri, pentru că nu mai putem să tăcem”, spune Andrei Oltean, vocalistul trupei

„Propaganda” este un semnal de alarmă – despre cum fiecare revoltă ajunge să fie revendicată și distorsionată, despre cum politica și social media ne fură adevărul și ne servesc iluzii, despre cum omul devine un animal, orbit de promisiuni și frică.

O lume în care toți ajung să poarte aceeași mască

Videoclipul piesei este o metaforă vizuală inspirată de „Rinocerii” lui Eugen Ionesco – o poveste despre cum oamenii renunță, treptat, la propria gândire, doar ca să se conformeze. La fel ca în piesa lui Ionesco, unde locuitorii unui oraș se transformă în rinoceri, videoclipul „Propaganda” urmărește cum un politician mascat – jumătate om, jumătate rinocer – devine din ce în ce mai influent. Într-un feed de TikTok simulat, el cucerește publicul prin mesaje populiste, iar tot mai mulți oameni îi adoptă masca, fără să-și mai pună întrebări.

Până la final, întreaga societate pare prinsă într-un spectacol grotesc, în care adevărul este îngropat sub valuri de fake news, frici și iluzii.

O chemare la luciditate

„Propaganda” este un îndemn să deschidem ochii. Într-o lume în care politica se confundă cu divertismentul, iar alegerile par doar o scenă pentru promisiuni deșarte, E-an-na îi invită pe români să nu se lase manipulați, să gândească liber și să privească dincolo de mască.

Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi urmărit pe YouTube:

***

Despre E-an-na

E-an-na sunt cunoscuți pentru îmbinarea naturală a folk-ului cu metalul modern și pentru interpretările lor unice ale unor piese tradiționale românești rare. Au obținut locul 2 la Wacken Open Air în 2017, au fost favoriții publicului la Eurovision România în 2022 și au ajuns în trending pe Spotify și YouTube cu piese precum „Ies”, „Malere” sau „Floare de Fier”, care au acumulat milioane de ascultări.

În decembrie 2025, E-an-na împlinește 10 ani de activitate, aniversare marcată printr-un concert special la Arenele Romane din București. Mai multe detalii despre eveniment, precum și biletele, sunt disponibile aici:https://m.iabilet.ro/bilete-e-an-na-e-an-niversare-la-arenele-romane-108822/


Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București – Constanța – Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy „Lumea e a noastră” împreună cu Lóránt Sirgher (byte Your Tongue!). „Lumea e a noastră” reprezintă o poveste de dragoste cu un final trist, emoția prezentă atunci când o relație își atinge sfârșitul și începem să vedem lumea pentru ceea ce este, dincolo de filtrele emotive impuse de sentimente. Lumea întreagă rămâne terenul de joacă al celor implicați în astfel de relații tumultuoase, dar ea se schimbă în volum, în funcție de intensitatea cu care ne aruncăm în gol. Single-ul poate fi ascultat la acest link https://Breathelast.lnk.to/Lumea-e-a-noastra sau pe Youtube:

Deasemenea, trupa a anunțat detalii despre noul album “Marea ascunsă” ce urmează să se lanseze în data de 4 aprilie 2025 și care poate fi presalvat la acest link: https://band.fans/breathelast-marea-ascunsa.

Tracklist „Marea ascunsa”:

1 Văi adânci
2 Indigo
3 Vânătoare
4 Ne ajunge nimic
5 Și eu sunt
6 De ceară
7 Fuga
8 Furtuna
9 Revolta
10 Monstrul (Acoustic)
11 Ne ajunge nimic (Cyberpunk Remix)
12 Și eu sunt (Drumstep Remix)
13 De ceară (R a B B I T Remix)

Discografia Spotify: https://smarturl.it/breathelastspotify

––––––––––––––––––-

Official Breathelast media:

https://www.facebook.com/Breathelast
https://www.youtube.com/user/Breathelast
http://smarturl.it/breathelastspotify
https://www.instagram.com/breathelast/
––––––––––––––––––-

Contact U Rock / Universal Music Romania:

urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro


BODARK au lansat single-ul „VORBEȘTE-MI”

Cu doua albume la activ, Pot (2014), Umaniac (2017) și două single-uri lansate în perioada pandemiei (Dezleagă-mă și Când ne mai facem bine), trupa Bodark revine în 2025 cu un single nou, Vorbește-mi, un imn închinat comunicării interumane autentice, un strigăt împotriva superficialității și a barierelor create de tehnologie.

Acesta este disponibil pe canalul de YouTube al trupei începând cu data de 27 februarie2025, printr-un lyric video inedit.

„Un simplu tremur al vocii ne transmite mult mai multe decâtorice cuvinte scrise, orice rânduri sau texte care nu vor putea niciodată fi înlocuite cu emoțiile și sentimentele comunicării prin viu grai. Și nu doar o dată am asistat la neînțelegeri sau chiar certuri din cauza unor mesaje scrise cărora nu li s-a înteles intenția, au fost răstălmăcite sau înțelese greșit” – ne transmite Vali Mihnea, solistul și unul dintre membrii fondatori ai trupei Bodark.

Un aspect inedit al piesei este prezența violoncelului lui Sergiu Marin, artist ce și-a pus anterior amprenta și pe albumul Pot. Piesa este înregistrată în studioul Bodark si este mixată șimasterizată de Andrei Bazi.