Tears Of Martyr pregătesc al treilea album

Formați la sfârșitul anilor ‘90 în insulele Canare, Tears Of Martyr au început ca o trupă death doom, deși elementele de orchestrație clasică și vocile distincte erau deja prezente. După mai multe demo-uri și apariții în deschiderea concertelor unor nume precum Dark Tranquility, To/Die/For sau Swallow The Sun, în 2007 s-au mutat la Madrid. În 2009 au înregistrat albumul de debut, Entrance, apărut un an mai târziu la STF Records din Germania.

Photo courtesy of Tears Of Martyr

În 2012, Tears Of Martyr au intrat ăn studiourile New Sin din Loria (Italia) unde au înregistrat cel de al doilea album, Tales, produs de Luigi Stefanini și Enrik García (Dark Moor), apărut în 2013 la Massacre Records.

De atunci încoace au împărțit scena cu nume precum Therion, Epica, Draconian sau Dark Moor, iar Tales a fost prezentat pe scenele Europei și în Mexic.

Anul trecut au prezentat un nou single, Ancient Pine Awaits II, și sunt în cursul definitivării celui de al treilea album de studio.

Adrian Coleașă

Tears Of Martyr sunt:
Berenice Musa – Soprano
Miguel Angel Marqués – Guitars & Vocals
Adrián Miranda – Bass
Doramas Párraga – Drums

Contact Tears Of Martyr:
Facebook: https://www.facebook.com/pg/tearsofmartyr/
Instagram: https://www.instagram.com/tearsofmartyr/
Twitter: www.twitter.com/tearsofmartyr
YouTube: www.youtube.com/tearsofmartyr


Luna Amară a lansat videoclipul „Tăcerea”

Luna Amară a lansat videoclipul melodiei „Tacerea”, acesta putând fi urmărit mai jos:

„„Tăcerea” este despre paradoxurile societății în care trăim, o societate pe care o compunem deși ne simțim tot mai străini și singuri în ea; o societate a ființelor vii care pune în prim plan mașina; o lume care naște lideri ce apoi o devorează și o distrug; o planetă peste care am devenit stăpâni, fiind în același timp sclavi ai mijloacelor prin care o stăpânim… Despre toate acestea, o tăcere asurzitoare curge din difuzoarele clovnilor mass media cu pretenții de formatori de opinie. Rămâne responsabilitatea fiecăruia dintre noi să pună în lumină, să amendeze și – la nevoie – să elimine aceste paradoxuri și această tăcere. Nu toți vom reuși, iar unii dintre noi vor cădea pradă depresiei și disperării acestei lupte continue. Dar dacă suntem destul de multi, poate că într-o zi ne vom găsi o voce, un strigăt, un cântec…și zgomotul vieții mașinilor se va scurge în spatele muzicii vieților noastre.” – declara Mihnea Blidariu.

O producție G-Square Film (www.gsquarefilm.com) Eschimosul: Mihnea Blidariu Religia/Mass-media/Capitalismul/Comunismul*Fascismul: Paul Socol Regie: George Szabo și George Vasile Montaj: George Szabo Machiaj: Ana-Maria Deliu Costume: Delia Louber Gaffer: Mihai Stanciu Grip: Bogdan Gerogescu, Jefferson Acevedo Mulțumiri: Casa Tranzit Reactor de creație și experiment Castelul Karolyi, Carei.

Discografia trupei poate fi ascultata aici: https://lunaamara.lnk.to/ThisIsLunaAmara

Contact Luna Amara:
http://fb.com/lunaamaraband
www.luna-amara.ro

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro/lunaamara


Grave Digger anunță noul album, Fields Of Blood

Grave Digger sunt una dintre cele mai influente trupe germane de heavy metal și 2020 marchează cea de 40-a aniversare a lor, punctată și de apariția celui de al 20-lea album de studio.

Fields Of Blood va apărea pe 29 mai la Napalm Records și conchide trilogia Highlands, ducând ascultătorul într-un periplu istoric și eroic, o epopee emoțională prin istoria Scoției. Povești de triumf și de jale, de pe câmpurile de luptă de la Striling, Bannockburn și Culloden, suferințe și victorii ale luptătorilor pentru libertate.

Primul single de pe noul album, All For Kingdom, a apărut vineri, 13 martie, și este ilustrat de un lyric video.

Pre-order Fields Of Blood: https://smarturl.it/FieldsOfBlood

Adrian Coleașă


Dirty Shirt featuring Caliu – Latcho Drom (Live Session, Casa Radio) – Video​

Maramureșenii de la DIRTY SHIRT au lansat un video, înregistrat live la Casa Radio din Cluj-Napoca, pentru piesa „Latcho Drom”, alături de celebrul violonist Caliu. Într-o versiune adaptată, piesa „Latcho Drom” este inclusă pe albumul “Letchology”, material lansat de către formație în 2019.

Violonistul Anghel „Caliu“ Gheorghe se numără printre ultimii şi cei mai talentaţi lăutari din Clejani. Cunoscut atât pentru activitatea alături de Taraf de Haïdouks dar și ca leader în Taraf de Caliu, acesta a fost foarte apreciat chiar de către de Regele Mihai și de către actorul Johnny Depp sau Mike Patton (Faith No More). A jucat în filme precum „Le concert”, de Radu Mihaileanu și a avut foarte multe colaborări cu artiști renumiți.

Mihai Tivadar, leaderul formației Dirty Shirt a precizat:
<<Am descoperit piesa „Latcho Drom” în versiunea interpretată de Taraf de Haïdouks în documentarul muzical cu același nume. Atât de impresionați am fost, încât am inclus o versiune metal pe ultimul nostru album “Letchology” (aceasta fiind singura piesă preluată din folclor de pe album). Încă de atunci visam să cântăm piesa alături de maestrul Caliu, violonistul numărul unu din Taraf de Haïdouks și am fost extrem de bucuroși când propunerea noastră de colaborare a fost acceptată cu entuziasm de câtre dânsul.
Experiența de a cânta și a sta de vorba cu domnul Caliu a fost extraordinară. Nu este doar un muzician excepțional, cu un feeling unic, dar și un om deschis, foarte prietenos. Chimia dintre noi a fost prezentă la maxim (probabil se vede și pe înregistrare) și, sincer, sperăm să continuăm această colaborare în viitor >>.

Editare video: Cristian Balanean Recorded,
Mixare și masterizare: Adrian Uritescu (Lowbass5 Studio).
Filmări: Pixel Battalion.
Parteneri: Promusic Events, VRTW Artists, Brainstorm Music Marketing GmbH, Casa Radio Cluj, Meze Audio, Solar Guitars, Murat Diril Cymbals Official


Ozzy: Ordinary Man, clipul oficial

Pe 21 februarie a apărut Ordinary Man, primul album Ozzy după zece ani și cel de-al 12-lea din cariera solo.

Piesa titlu a fost cel de-al treilea single, apărut pe 10 ianuarie, o colaborare cu o altă legendă britanică, Sir Elton John, acompaniați de Slash (chitară), Duff McKagan (bas, Guns N’Roses), Chad Smith (tobe, Red Hot Chili Peppers) și produs de Andrew Watt.

De astăzi avem și un videoclip oficial, regizat de Stephen Lee Carr și produs de Sharon Osbourne, Jack Osbourne, Peter Glowski, R. Greg Johnston și Stephen Lee Carr.

Adrian Coleașă