MANIC SINNERS au lansat o versiune acustica a piesei “Ball And Chain“

MANIC SINNERS, proiectul Melodic Hard Rock din care fac parte Ovidiu Anton (ANTON), Adrian “Baciu“ Igrisan(CARGO) si Toni Dijmarescu (ALTAR), a lansat un nou single, versiunea acustica a baladei“Ball And Chain”. Piesa a fost inregistrata ca bonus track pentru editia destinata pietei din Japonia a albumului “King Of The Badlands”, aparut in 2022 la casa de discuri Frontiers Music.

Stream / download: https://orcd.co/bacacoustic

Toni Dijmarescu: “Nu am ales calea usoara cand ne-am decis sa inregistram aceasta versiune a piesei “Ball And Chain”, adica nu am reinterpretat piesa originala “doar”cu instrumente acustice, ci am preferat sa o rearanjam, sa ii schimbam tonalitatea si sa adaugam noi instrumente si armonii vocale. Acesta va fi ultimul nostru single pentru o perioada mai lunga, ne vom concentra pe viitor mai intens asupra trupelor din care facem parte”.

Albumul “King Of The Badlands“ poate fi comandat pe CD sau ascultat in streaming aici:
https://orcd.co/manicsinners

MANIC SINNERS este prima trupa din Romania ce a semnat un contract cu celebrul label italian Frontiers Music, alaturandu-se unor nume precum WHITESNAKE, DEF LEPPARD, TOTO, NAZARETH, MR. BIG, JOURNEY sau URIAH HEEP.

“King Of The Badlands“ a fost mixat si masterizat de Alessandro Del Vecchio (HARDLINE, REVOLUTION SAINTS, SUNSTORM, JORN), iar artworkul poarta semnatura lui Radu Damian, cunoscut pentru colaborarile sale cu GOODBYE TO GRAVITY, WHITE WALLS si BUCIUM.

Social media:
Facebook: www.facebook.com/manicsinners
Instagram: www.instagram.com/manicsinners

Contact, business, press:
Mihai “Coro“ Caraveteanu
manicsinners@gmail.com
coro.axavalaha@gmail.com
https://linktr.ee/manicsinners

Frontiers Music:
www.frontiers.it


Cu 4 concerte care au devenit sold-out într-un timp record, celebrul artist ANDRÉ RIEU susține al cincilea concert pe 28 februarie 2023, la BT-Arena, Cluj-Napoca

AR_Cluj_2023

Cu peste 30.000 de bilete vândute într-un timp record pentru patru concerte consecutive programate între 1 și 4 martie 2023, la BT-Arena din Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului Laishoo Events împreună cu artistul André Rieu au găsit soluția pentru a programa data celei de-a cincea reprezentație din dorința de a acoperi numărul mare de cereri din partea publicului.

Astfel, concertul cu numărul 5 va avea loc în data de 28 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30. Persoanele care nu doresc să piardă șansa de a lua parte la spectacolele maestrului André Rieu își pot achiziționa biletele disponibile în rețeaua Eventim.ro.

Maestrul André Rieu va urca pe scena sălii BT-Arena din Cluj-Napoca, timp de cinci zile, pe 28 februarie, 1, 2, 3 și 4 martie 2023 alături de Johann Strauss Orchestra, cea mai mare orchestră privată din lume.Concertul grandios face parte din cadrul turneului mondial al anului 2023 și va fi cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente concertistice din România.

Și de această dată, artistul care a făcut muzica clasică accesibilă milioanelor de oameni din întreaga lume și a transformat valsul într-o senzație internațională, le va oferi spectatorilor o nouă experiență muzicală de neuitat. Concertele romantice și vesele susținute de André Rieu includ compoziții de muzică clasică, valsuri, muzică de film și operă, dar și melodii pop care au cucerit publicul din întreaga lume. Pe muzica lui André Rieu zeci de mii de spectatori prezenți pe stadioane au vibrat și s-au legănat pe valsul lui Dmitri Shostakovich, în timpul pauzelor mai multor meciuri de fotbal jucate în Liga Campionilor, iar turneele sale mondiale ajung anual la peste jumătate de milion de oameni.

Videoclipurile lui André Rieu pe YouTube depășesc cu mult peste 1 miliard de vizualizări; aproape 9 milioane de fani din întreaga lume îl urmăresc pe Facebook. Între cele 40 de milioane de albume vândute, cel mai recent album, lansat în 2022, intitulat „Happy Together” i-a adus din nou succesul, acesta aflându-se în primele 10 poziții ale topurilor internaționale.

Turneele lui André Rieu depășesc în mod regulat turneele mai multor vedete pop și rock din lume. Concertele sale garantează audienței o seară extraordinară pentru întreaga familie. Reîntâlnirea publicului cu muzica lui André Rieu reprezintă, de asemenea, un răsfăț vizual; începând cu intrarea celebrului violonist și a muzicienilor săi prin mulțime, la momentul urcării pe scenă și a începerii concertului, până la costumele fastuoase sau la ecranul impresionant din spatele orchestrei pe care sunt proiectate imagini speciale pentru fiecare melodie în parte.

André Rieu se bucură de aprecierea unui număr impresionant de fani din țara noastră. În 2015, artistul a susținut 7 concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului„. La concertele din Piața Constituției a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori și a scris o pagină importantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015″.

La numai un an distanță André Rieu a susținut alte două concerte sold-out în aceeași locație, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele. După seria de 4 concerte sold-out, susținute în acel an, la Cluj-Napoca, iată că André Rieu a inclus România în programul turneului mondial al anului 2023.

André Rieu nu este doar pentru o seară, ci pentru o viață întreagă!

Eveniment organizat de Laishoo Events.

Partener media: Magic FM, Antena 3CNN.


MBP au lansat videoclipul piesei SKIN

Marți, pe 6 decembrie, MBP au lansat videoclipul piesei SKIN.

MBP este o trupă de metal modern formată din patru membri, din București, într-o rapidă ascensiune pe scenele locale. După debutul din 2019 cu albumul “A Lifetime Consequence”, trupa a lansat EP-ul auto-intitulat în 2020 care s-a bucurat de multe aprecieri și vizionări online, conținând și cel mai de succes hit al trupei, “Silence”. Acum, muzicienii lucrează la un nou material discografic ale cărui detalii vor fi dezvăluite anul viitor.

Noul single MBP este acum disponibil pe toate platformele de streaming și cu un nou videoclip!

Vădit apreciată de critici și de ascultători, piesa a fost mai întâi prezentată și lansată în cadrul compilației MusInk For Humanity. Ink For Humanity au organizat această compilație în scop caritabil, și prezintă mulți mari artiști din România care au fost invitați să participe scriind piese cu tematica “tatuaje”.

MBP links – MBP Official | Instagram, Facebook, TikTok | Linktree


COMA demarează un nou proiect, de Crăciun cu melodia "Lângă brad [2022] feat. Macanache"

Stream / Download:
https://COMA.lnk.to/LangaBrad-2022-MacanachePR

“Lângă brad [2022] feat. Macanache” este piesa pe care fanii COMA au gasit-o “in ghetuțe”, pe YouTube, în dimineața de Moș Nicolae.

Este prima dintr-un proiect mai amplu, de sărbători, ce își propune o reinterpretare, în fiecare an, alături de un nou invitat, a aceleiași melodii, însoțite de o serie de produse de Crăciun cu scop caritabil. 

“Începem un proiect ce ne dorim să dureze cât mai mult și prin care ne propunem să fim alături de cei care încearcă să aducă bucurie acolo unde aceasta nu ajunge așa de ușor.

„Lângă brad” este o piesă care a stat în sertarul nostru încă dinainte de a ne numi Coma. La momentul acela era doar un cântec de Craciun, făcut de fun, fără substanță sau vreun gând mai mare în spate. Acum un an, ne-am adus din nou aminte de el, la fel ca de multe alte ori în prag de Sărbători. Ne-am propus să îl scoatem la lumină, dar de data asta cu o idee și să îl transformăm în cea mai tare piesă de Crăciun din câte există :))

Ca temă generală, am vrut ca piesa să aibă un videoclip în care „Familia Coma” se pregătește de Sărbători. Ne-am dorit ca piesa să aibă un invitat – și am fost încântați că Macanache a îmbrăcat haina lui Moș Crăciun. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, ne propunem să reinterpretăm piesa „Lângă brad”, alături de câte un nou invitat.”

Odată cu lansarea acestei melodii, COMA a demarat și o serie de produse “de Crăciun” al căror profit va fi redirecționat către o cauză caritabilă.

Și pentru că vrem ca faptele bune să devină un obicei, odată cu apariția piesei vom lansa de fiecare dată o altă serie de produse cu scop caritabil, împreună cu prieteni parteneri.

Anul acesta, alături de noi se află PRINTOTECA, împreună cu care am facut “the Ugly Sweater Collection – XMAS COMA” colecția de merch o puteți găsi aici: https://bit.ly/coma-xmas-merch și CRAMA MARCEA cu care am făcut vinul „Poveste” care se poate comanda de aici: https://marcea.ro/vinuri/editie-limit… Profitul care provine din produsele comandate până pe data de 19 decembrie 2022 va ajunge la ASOCIAȚIA MERCI CHARITY BOUTIQUE, iar beneficiarii sunt 46 de copii de la grădinița și școala primară din satul Bazga, jud Iași. Hai să le facem mai frumoasă Serbarea de Crăciun! Mulțumim mult pentru implicare și pentru încă un an minunat alături de voi! Sărbători fericite!” a declarat formația COMA.

„Lângă brad [2022] feat. Macanache” este disponibila pe toate platformele digitale: https://COMA.lnk.to/LangaBrad-2022-Macanache

COMA înseamnă:

Cătălin Chelemen – Voce 
Dan Costea – Voce, Chitară 
Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) – Clape (Scratches/ Samples)
Sorin Petrescu – Chitară Bass
Răzvan Albu – Tobe
Matei Tibacu-Blendea – Chitară

Invitat special: Macanache

Mai multe pe:

https://www.youtube.com/user/comaofficial/videos
https://www.facebook.com/comaband/
https://www.instagram.com/comaband/


Dirty Shirt lansează videoclipul piesei Rapapara, feat. Łydka Grubasa

Maramureșenii de la Dirty Shirt au lansat, pe 4 decembrie, videoclipul oficial al piesei Rapapara. Aceasta a fost filmată alături de  formația poloneză Łydka Grubasa cu ocazia concertului susținut de către Dirty Shirt la Pol’and’Rock din 2022.

Credits:
Înregistrări și filmări video în cadrul Pol’and’Rock 2022 de către Kręcioła TV
Montaj video live: Kręcioła TV
Postproducție video: Cristian Bălănean
Mix audio live: Adrian „Bilă” Uritescu
Postproducție audio: Adrian „Bila” Uritescu & Mihai Tivadar

În următoarea perioadă Dirty Shirt & Łydka Grubasa vor susține 4 concerte împreună în Polonia, după următorul program:
Poland Joint Tour:
09.12.22 – Progressja, Warsaw
10.12.22 – Ceic Aula, Olsztyn
28.04.23 – TBA
29.04.23 – TBA.

Afișul oficial „Dirty Shirt – Get Your Dose Now / Part 2” este disponibil mai jos.

Reamintim faptul că, sub denumirea „Moș Crăciun e Rocker”, Dirty Shirt va susține două concerte în România la sfârșitul acestui an: 28.12 la Baia-Mare și 29.12 la Sighetu Marmației.
Lista integrală pentru următoarele concerte: https://www.ambilet.ro/dirtyshirt/