Conferința Mastering the Music Business programată pentru 17-19 martie 2020 se suspendă

Având în vedere evoluția epidemiei COVID-19 în România și în Europa și măsurile recent luate de autorități, organizatorii Mastering the Music Business suspendă ediția din acest an, programată în perioada 17-19 martie.

Guvernul României a restricționat adunările publice cu mai mult de 99 de persoane din cauza epidemiei Coronavirus. De asemenea, călătoriile internaționale devin imposibile spre și dinspre din ce în ce mai multe regiuni ale lumii.  Luând în considerare siguranța tuturor și felul nedorit, dar totuși posibil, în care lucrurile pot evolua, ne vedem nevoiți să anulăm conferința și festivalul de showcase. Vă dorim tot binele și credem că, împreună, vom reuși să depășim această perioadă dificilă, fără precedent. Aveți grija de voi, urmați regulile de prevenție promovate de autorități și să ne auzim cu bine!”, declară Anca Lupeș, fondatoarea conferinței.

Următoarea ediție a conferinței va avea loc în perioada 9-11 martie 2021.
Biletele cumpărate pentru anul acesta vor garanta accesul la #MMB2021. Cei care doresc să primească contravaloarea biletelor înapoi sunt rugați să acceseze www.iabilet.ro/anulare și să urmeze pașii indicați. Cei care au cumpărat biletele de pe ove.ro sunt rugați să trimită un email la ask@masteringthemusicbusiness.ro cu subiectul “Refund” și cu biletul atașat și vor primi banii în același cont din care au făcut plata.

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel  baza de fani.

Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.


Modificare dată concert Damian Drăghici & Brothers „Mulţumesc! #Iamgrateful” – 6 mai 2020, Sala Palatului

Din cauza situaţiei îngrijorătoare la nivel naţional generată de numărul din ce în ce mai mare de pacienţii infectaţi cu virusul COVID – 19, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat în care anunță luarea unei măsuri OBLIGATORII pentru toți organizatorii de evenimente:

„Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.”

Prin urmare, suntem nevoiți să amânăm Concertul Aniversar Damian Drăghici & Brothers – „Mulţumesc!” care urma să aibă loc la Sala Palatului din București în data de 31 martie 2020.

Concertul a fost reprogramat pentru data de 6 mai 2020, în aceeași locație. Biletele își păstrează valabilitatea, nefiind cazul pentru alte modificări.

Subliniem încă o dată că decizia de a amâna evenimentul nu le aparține organizatorilor, ci a fost IMPUSĂ prin decret, în data de 8 martie 2020.

Bilete rămân valabile întrucât concertul a fost reprogramat în data de 6 mai 2020.

Ne cerem scuze pentru această amânare. Pentru alte detalii ne puteți scrie pe contact@damiandraghici.ro unde vă vom răspunde punctual tuturor întrebărilor.

Vă mulţumim pentru înţelegere!


Amalgama va deschide concertul Judas Priest

Judas Priest revin la București pe 21 iulie 2020 la Arenele Romane în cadrul turneului aniversar 50 Heavy Metal Years!

În deschidere vor urca pe scenă Dead Daisies și Amalgama.

Amalgama abordează un Heavy Metal clasic iar în cei aproape 20 de ani de activitate au lansat doua albume de studio. Bazele formației au fost puse în Rusia, mai exact în Sankt Petersburg, de un grup de artiști care aveau în comun pasiunea pentru heavy metalul clasic.

Așadar, pe 21 Iulie ne vedem la Arenele Romane cu Judas Priest, The Dead Daisies și Amalgama!

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele prețuri:

– Premium (cu loc) – 349 lei în presale și 370 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) –  259 în presale și 280 la intrare
– Acces General (cu loc) – 159 lei în presale și 180 lei la intrare


Epica, Loch Vostok și Magnetic confirmate la Maximum Rock Festival 2020

Maximum Rock Festival revine în forță cu cea de-a opta ediție, de această dată Open Air, care promite să fie una de neuitat și să depășească toate așteptările. Așadar, între 13-14 iunie 2020 ne vedem la Arenele Romane din București pentru un weekend demențial!

EPICA (Olanda), LOCH VOSTOK (Suedia), MAGNETIC (Bulgaria) se alătură celorlalte formații confirmate până în acest moment: DEVIN TOWNSEND (Canada), KATATONIA (Suedia), THERION (Suedia), ORPHANED LAND (Israel), LOCK VOSTOK (Suedia), SUBTERRANEAN MASQUERADE (Israel).

În diversitatea uneori ameţitoare de formaţii de metal simfonic, EPICA face cu siguranţă figură aparte. Având ca semn distinctiv vocea maleabilă a frumoasei Simone Simons, ce creează contraste expresive cu vocalizele death-metal ale iniţiatorului Mark Jansen, trupa olandeză te poartă printr-un periplu aventuros presărat cu elemente stilistice dintre cele mai surprinzătoare. După cum scria Eduardo Rivadavia de la baza muzicală de date online Allmusic, atracţia principală a muzicii Epica provine din „explorarea contrastelor sonore dintre lumină şi întuneric”. Cu opt albume de studio la activ (dintre care două în două variante), Epica este un nume demult consacrat pe scena internaţională metal şi în circuitul concertelor. Cronicile foarte bune de pe site-ul Encyclopaedia Metallum confirmă gustul publicului pentru această muzică a cărei dimensiune live merită urmărită cu atenţie.

După ce a făcut un prim pas important spre consolidarea statutului pe scenele internaţionale într-un turneu cu Therion şi Leprous – când a ajuns şi în România – trupa suedeză Loch Vostok a părut să intre, cel puţin pentru spectatorii români, într-un con de umbră. Însă Teddy Möller şi compania s-au ţinut de treabă cu tenacitate şi au lansat, la intervale mari, dar regulat, albume care să le creioneze tot mai clar propria marcă de metal extrem progresiv.
Reîntoarcerea Loch Vostok în România este un prilej, pentru trupă şi pentru public, să recupereze timpul scurs de la o ultimă prezenţă bine primită de rockerii autohtoni.

Bulgarii de la Magnetic aduc în atenția publicului o combinație de nu metal, progressive, crossover. În 2016 formația reușește să lanseze primul EP, iar după câteva turnee naționale trupa ajunge să cânte la Rock Camp Satu Mare Open Air (2018), în calitate de co-headliner alături de Firewind, Jinjer și Majesty, dar și la Rock n Iași Indoor 2018. 
În 2019 Magnetic susține, alături de Annihilator, câteva concerte prin Europa.
În prezent Magnetic lucrează la primul LP și la un turneu de promovare ce va include și Maximum Rock Festival 2020.

Vă anunțăm că prima categorie de bilete este deja Sold Out, iar în acest moment sunt disponibile abonamentele la prețul de 249 lei (ultimele bucăți) exclusiv pe www.ambilet.ro.

Reamințim categoriile de abonamente:
300 lei  149 lei – Abonament Earlybird (primele 100) – Sold Out
300 lei  249 lei – Abonament Presale 1 (următoarele 1000 bucăți)
300 lei  279 lei – Abonament Presale 2 (până la data de 12.06.2020)
300 lei – Abonament Regular Access (preţ în ziua evenimentului, atât online cât și la intrare)
Copiii sub vârsta de 7 ani au intrare libere, dar aceștia trebuie însoțiți de un adult.

P.S. Cei care doresc bilete cartonate (pentru colecție), pot preschimba la acces biletele online în bilete cartonate, sau pot achiziționa aceste bilete direct de la sediul Maximum Rock din București – și primesc automat/gratuit o revista Maximum Rock.

Evenimentul este organizat de către Promusic Events & Maximum Rock, recomandat de  Rock FM.


LP vine la cea mai cool petrecere a verii, pe 10 iulie, la Arenele Romane

Artista cu o voce inconfundabilă readuce hiturile îndrăgite de public pentru a patra oară în România

LP, vedeta rock arhetipală care s-a făcut cunoscută pretutindeni cu hitul “Lost On You“, va reveni în București pe 10 iulie, la Arenele Romane, anunță organizatorul concertului, Events.

Fanii se vor bucura să audă bine-cunoscutele piese Lost On You”, cel mai mare hit al artistei de până acum, „Muddy Waters” și „When We’re High”, cântece de pe cel de-al cincilea album al său, Heart to Mouth dar și câteva melodii de pe noul album al artistei, ce va fi lansat în toamna lui 2020.

La 5 ani de la lansarea „Lost On You”, piesa a depășit un miliard de ascultări și a fost în fruntea topurilor muzicale în peste 17 țări, părând să fi căpătat o viață a sa proprie și ajungând favorita ascultătorilor oricărui gen muzical iar publicații renumite ca Billboard, Paper, Out Magazine, V Magazine, Interview, British Vogue și nu numai au plasat-o pe LP pe culmile gloriei. Mai mult, pe lângă spectacolele care au oprit inimi pentru o clipă de la The Tonight Show cu Jimmy Fallon și The Late Show Show cu James Corden, la Conan și Jools Holland, LP a bucurat și publicul de la Coachella, SXSW, Bonnaroo, Lollapalooza, Sonic Boom și Hyde Park.

Artista a lucrat la albumul Heart To Mouth încă din 2017, alături de colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambasadori, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany. Numit astfel pentru calea ce se creează între inimă și gură, albumul adună atât piese melancolice și melodii pline de speranță, ce originează din același loc.

În deschidere va cânta Moonlight Breakfast, una dintre cele mai îndrăgite trupe românești care a reușit să se impună și pe scena internațională.

Biletele sunt disponibile în presale până pe 15 martie la prețurile de 125 lei pentru Acces General și 200 lei pentru Golden Ring iar de pe 16 martie la prețurile de 149 lei pentru Acces General și 239 lei pentru Golden Ring, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

Despre Events

Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a cărei misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.