Max Korzh ajunge în Europa de Sud-Est cu un concert senzațional

Prima sa reprezentație în România: pe 23 mai la Arena Națională.

Pe 23 mai 2026, Arena Națională din București va găzdui un concert solo al cântărețului belarus Max Korzh, un artist cu un stil unic, a cărui muzică unește zeci de mii de oameni din întreaga Europă. Biletele vor fi disponibile la MaxKorzh.emagic.ro si pe iaBilet.ro incepand cu 2 decembrie, la ora 10:00.

Sâmbătă, 23 mai, fanii lui Max Korzh din toată Europa se vor aduna la București. Cei care au avut norocul să participe la un concert al lui Korzh știu: nu este doar un show, ci epicentrul unei sărbători a emoțiilor, în care mii de oameni din țări diferite se unesc într-un singur ritm. Este un festival neoficial, unde oamenii vin să-și elibereze emoțiile, să strige, să sară și să se simtă vii.

Concertul de la București promite să fie unul dintre cele mai spectaculoase show-uri ale anului 2026. Va fi mai mult decât o reprezentație muzicală – o adevărată celebrare a vieții încărcată cu sunet puternic, pirotehnie impresionantă, efecte speciale dinamice, un show de lumini spectaculos și, desigur, hiturile îndrăgite pe care publicul le va cânta alături de artist. Toate acestea vor fi însoțite de o energie incredibilă, care va rămâne cu fiecare spectator mult timp după acordul final.

Max Korzh și echipa sa creează magie – o magie care nu poate fi descrisă în cuvinte, ci doar trăită.

Max Korzh
️ 23 mai 2026

Arena Nationala, București

Bilete https://maxkorzh.eu

YouTube
Apple Music
YouTube Music
Instagram
Facebook
TikTok


Kaz Hawkins in Quantic

Kaz Hawkins revine în România – pentru prima dată la București!

Pe 18 decembrie, la Club Quantic, vocea puternică și inconfundabilă a lui Kaz Hawkins va răsuna împreună cu band-ul său. Va fi un concert care depășește granițele muzicii – o explozie de energie, emoții copleșitoare și momente care vor transforma Quanticul într-o mare de dans și bucurie.
De la baladele care ating sufletul, până la piesele care aprind atmosfera, Kaz aduce pe scenă autenticitate, carismă și o voce care nu se uită niciodată.
Acces public: 19:00 | Start show: 20:00
Bilete disponibile în număr limitat pe iabilet

Copiii până la 13 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un adult cu bilet valabil. 
Un cadou muzical înainte de sărbători, un concert de neratat pentru toți cei care cred că muzica are puterea de a uni și de a vindeca.

EUROPEAN TOUR 2025
România…  Mama KAZ is coming back!

Notă: Copiii până la 13 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un adult cu bilet valabil. 

(EN)

Kaz Hawkins returns to Romania  – for the very first time in Bucharest!
On December 18th, at Club Quantic, the powerful and unmistakable voice of Kaz Hawkins will rise together with her full band. This will be more than a concert – an explosion of energy, overwhelming emotions, and moments that will turn Quantic into a sea of dance and joy.
From soul-stirring ballads to songs that set the night on fire, Kaz brings authenticity, charisma, and a voice you’ll never forget.
Doors: 7:00 PM | Show: 8:00 PM
Tickets are limited and available now at iabilet
A perfect musical gift before Christmas – an unmissable night for all who believe in the power of music to heal and to bring people together.
EUROPEAN TOUR 2025
Romania… Mama KAZ is coming back!

Note: Children up to 13 years old enter free of charge, as long as they are accompanied by a ticket-holding adult. 


Alestorm in Quantic

Va așteptăm pe data de 03.12.2025 in Quantic.
Support: Lutharo & Roses Of Thieves

In 2004, într-un orașel din estul Scotiei, o mana de tineri cu mari ambitii au decis sa inființeze o trupa metal epica cu cantece despre pirați. Trupa se numea Battleheart și nu aveau nicio idee ce faceau, dar au reusit sa lanseze cateva demo-uri si sa obtina un numar mic de fani locali. În 2007, munca trupei a atras atentia casei de discuri austriece de renume mondial Napalm Records, iar dupa ce si-au schimbat numele in Alestorm, trupa a semnat un contract pentru 5 albume.

Albumul de debut, Captain Morgan’s Revenge, lansat in 2008, a catapultat instantaneu trupa spre faima in scena metal europeana, ducand la turnee masive alaturi de nume precum Turisas, Sabaton, Dragonforce, Eluveitie si multe altele. Trupa a fost rapid adaugata pe afisele celor mai importante festivaluri de profil din Europa, Wacken Open Air, Bloodstock Open Air, Graspop Metal Meeting sau Sweden Rock Festival.

Reputația Alestorm a continuat sa se extinda de-a lungul anilor dupa lansarea celui de-al doilea album al lor, Black Sails at Midnight, în 2009, ceea ce a dus la turnee mondiale in toata America de Nord, Australia și Europa. Au urmat mai multe albume și apariții de succes la festivaluri. Popularitatea și aprecierea criticilor trupei Alestorm au crescut considerabil dupa lansarea albumului din 2017, No Grave But the Sea. Trupa a ocupat mai multe pozitii în top 10 în întreaga lume și s-a trezit rapid cantand in mod regulat concerte sold-out pentru mii de oameni pe seara, pe fiecare continent de pe Pamant, consolidandu-si reputatia de cea mai bună trupa de pirati din lume.

Dupa aparitiile din ultimii ani pe scena Rockstadt Extreme Fest, ALESTORM revine in Romania de aceasta data pentru trei showuri headlining ce promoveaza cel mai nou album, The Thunderfist Chronicles, lansat in 2025.


Anthrax deschide concertul IRON MAIDEN de la București

Trupa ANTHRAX va deschide concertul IRON MAIDEN de la București, ce va avea loc pe 28 mai 2026 pe Arena Națională. ANTHRAX se alătură astfel unuia dintre cele mai așteptate evenimente rock ale anului viitor, parte din turneul aniversar „RUN FOR YOUR LIVES”, dedicat celor 50 de ani de carieră Iron Maiden. Bilete la ironmaiden.emagic.ro, tickets.emagic.ro și pe iaBilet.ro.

Prezența Anthrax pe scena de la București completează un line-up de excepție, promițând fanilor o seară spectaculoasă, cu două dintre cele mai influente nume din istoria metalului.

IRON MAIDEN își continuă în 2026 turneul aniversar „Run For Your Lives”, un show monumental ce reunește momente definitorii din întreaga lor carieră. În prima parte a turneului, trupa a susținut concerte sold-out în fața a peste un milion de fani, iar reacțiile publicului și ale presei au fost extraordinare.

Pentru acest eveniment sunt disponibile bilete cu acces general în zona de gazon (categorie unică), precum și bilete cu loc pe scaun în cele trei inele ale stadionului. Pentru mai multe informații, accesați tickets.emagic.ro.

Un eveniment organizat de Emagic și Live Nation, powered by Rock FM.

***

Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumpărătorilor de bilet li se recomandă consultarea siteului oficial și a platformelor social media Emagic înainte de participarea la eveniment.


Three Days Grace: Program si reguli de acces

Three Days Grace s-au reunit cu solistul Adam Gontier si canta la Bucuresti la Laminor Arena pe 27 noiembrie 2025. Invitati speciali sunt americanii de la BADFLOWER.

  1. REGULI DE ACCES

Concertul are loc in Laminor Arena. Accesul se va face prin intrarea adiacenta strazii Soseaua Industriilor incepand cu ora 18:00 iar concertele incep de la ora 20:00. Dupa deschiderea portilor puteti sosi la orice ora doriti pentru a vedea trupele favorite. Laminor Arena este o locatie indoor.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;
– mancare sau bauturi de orice fel;
– artificii, arme, obiecte periculoase;
– casti moto;
– substante interzise cf. legii 143 / 2000;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

In perimetrul Laminor Arena va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor in caz de nevoie.

  1. PROGRAM:

    Meet & Greet CHECK-IN: 16:30
    MEET & GREET: 17:00
    EARLY ENTRY – GA FAN PACKAGE: 17:30
    EARY ENTRY – CAT. PREMIUM: 17:45
    OPEN DOORS – General Acces: 18:00
    BADFLOWER: 20:00 – 20:50
    THREE DAYS GRACE: 21:20 – …

  1. ACCESUL COPIILOR

– Copiii sub 10 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

– Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe baza de bilet si doar daca acestia sunt insotiti de catre un adult posesor de bilet valid.

– Organizatorii nu recomanda prezenta la concert a copiilor fara casti de protectie! Zgomotul foarte puternic poate dauna auzului celor mici.

  1. Categorii de bilete si bratari

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

– Se considera biletul validat momentul in care ati intrat la concert, atunci cand acesta a fost scanat / rupt. Din acel moment biletul nu mai este valid si a inceput spectacolul / concertul / festivalul iar biletul (contravaloarea acestuia) nu mai poate fi returnat(a) in nicio circumstanta. In caz de vreme nevaforabila sau in caz de urgenta organizatorii va pot cere sa evacuati locatia si sa reveniti cand este sigur pentru dumneavoastra sa participati la eveniment. Va rugam sa urmariti cu atentie mereu instructunile organizatorilor, ale firmei de paza si mai ales ale autoritatilor pe toata perioada cand sunteti in locatia unde are loc evenimentul. Va multumim!

Posesorii de bilete la categoriile Premium si Categoria A vor primi la acces bratari speciale ce le permit accesul in zona in care au bilete. Bratarile trebuie pastrate la mana, exact asa cum au fost puse, pe toata durata concertului. Bratarile nu sunt transmisibile si nu trebuie deteriorate pe intreaga perioada a evenimentului. Posesorii de bilete la Categoria B nu vor primi bratara la acces.

– Categoria Premium – Iin tribuna fara loc, la inaltime, aproape de scena cu bar separat – doar 500 de locuri. Include earlyentry si afis cadou. Include acces in toate categoriile de bilete.

– Categoria A – in picioare, in fata scenei; posesorii de biletele la categoria A nu au acces la categoria Premium, dar au acces la categoria B

– Categoria B – in picioare in spatele categoriei A . Posesorii de bilete la categoria B nu au voie sa intre la nicio alta categorie.

BILETE:

Pentru acest eveniment stocul de bilete este epuizat.

Copiii sub 10 ani au intrarea gratuita insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Un eveniment BestMusic Concerts & METALHEAD