Celelalte Cuvinte au fost “Trup și Suflet” în Quantic – galeriile foto

Celelalte Cuvinte se apropie de aniversare a 4 decenii de activitate și este fără îndoială unul dintre cele mai ușor recognoscibile nume al rockului românesc.

Pe 27 iulie, au prezentat pentru prima oară în Quantic concertul acustic Trup și Suflet.

Celelalte Cuvinte @Quantic 2019, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

În aceeași formulă, Călin Pop (chitară, voce principală), Marcel Breazu (chitară bas, voce), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce) și Ovidiu Roșu (inginer de sunet) au transformat terasa Quantic-ului într-un spațiu intim în care fanii din mai multe generații s-au putut bucura din plin.

Remarcabilă este prospețimea pe care au adus-o, o nouă dovadă că reușesc să se reinventeze în continuare. ADN-ul este același și se vede de la o poșta, dar rezultatul merită toate laudele.

La bis n-a putut lipsi Iarbă în păr, hitul care îi urmărește de la începutul carierei (Formații rock 8, 1985, cineva?) și de care cu siguranță nu vor scăpa vreodată. Dar cine își dorește?

Celelalte Cuvinte @Quantic 2019, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y47jpmln și la https://tinyurl.com/y4fup384.

Adrian Coleașă


„Mamma Mia!“ – musicalul care a cucerit peste 60 de milioane de spectatori din întreaga lume revine la București într-o poveste de dragoste plină de culoare, dinamism și aventură

Loredana, Horia Brenciu, Ernest Fazekas, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Sigartău, Bianca Purcărea, în rolurile principale

Mamma Mia!“ – unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume revine în București, la Sala Palatului cu două reprezentații în luna octombrie 2019. Din distribuție fac parte nume celebre și consacrate din lumea artistică românească.

Loredana, Horia Brenciu, Ernest Fazekas, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Ana Munteanu, Anca Sigartău, Cornel Ilie și Adrian Nour sunt doar câțiva artiști vibranți și iubiți de publicul din toată țara, care vor interpreta rolurile principale în celebra producție. În cele două reprezentații anunțate, artiștii vor dansa și vor cânta alături de spectatori într-o poveste de dragoste romantică plină de energie, entuziasm, amuzament și culoare.

În fiecare zi, în întreaga lume, au loc cel puțin 7 show-uri „Mamma Mia!“ însumând mii de reprezentații jucate în sute de țări de pe șase continente.

Astfel, pe 30 și 31 octombrie te așteptăm la Sala Palatului, începând cu ora 19:00 să vizionezi, în două distribuții absolut excepționale, un spectacol viu, plin de aventură căruia, cu siguranță, nu îi poți rezista. „Mamma Mia!“ înseamnă peste 200 de costume pentru toate cele 17 numere scenografice și două distribuții diferite ce poartă numele unor artiști români faimoși:

30 octombrie, ora 19:00, Sala Palatului

DISTRIBUȚIE:

Loredana – Donna
Horia Brenciu – Harry
Aurelian Temișan – Sam
Anca Sigartău – Rosie
Anca Țurcașiu – Tanya
Adrian Nour – Bill
Ana Munteanu – Sophie
Sebastian Seredinschi – Sky

–-

31 octombrie, ora 19:00, Sala Palatului

DISTRIBUȚIE:

Loredana – Donna
Ernest Fazekas – Harry
Cornel Ilie – Sam
Ecaterina Ladin – Rosie
Ioana Sihotă – Tanya
Adrian Nour – Bill
Bianca Purcărea – Sophie
Silviu Mircescu – Sky

Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.

Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și al doilea film Mamma Mia 2.

Biletele pentru reprezentațiile musicalului ce vor avea loc pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului pot fi achiziționate în format electronic de pe Iabilet.ro sau din magazinele Flanco, Diverta, Cărturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay, la prețuri cuprinse între 99 lei și 289 lei.


SCENA RED BULL la SUMMER WELL: simbioză între realitate augmentată și hip hop din noul val, într-o atmosferă de IARMAROC

Red Bull stage poster 4

Artiștii hip-hop, grime și neo-soul – IAMDDB (UK), AJ Tracey (UK), Bobby Basil (IRL) și Subcarpați cu proiectul unic IARMAROC – vin la RED BULL STAGE să întregească atmosfera de la SUMMER WELL.

Pentru al doilea an la rând, RED BULL STAGE aduce în premieră laSUMMER WELL artiști internaționali ce adaugă un nou sound festivalului.IAMDDB, revelația scenei muzicale britanice, cu mixul său de hip-hop, neo-soul și urban jazz, ține capul de afiș al serii de sâmbătă. AJTracey, „următorul Drake”, după cum declară critica de specialitate, va încărca publicul cu energia sa grime, stilul care l-a consacrat rapid. Bobby Basil cu al său hip-hop romantic va deschide seara de duminică.

Explorând toate simțurile cu aceeași savoare balcanică specificăSubcarpați, IARMAROC vine ca o extensie a sound-ului lor eclectic, o muzică ce dărâmă granițele dintre genuri pentru a descoperi o cultură comună, cu experiențe de realitate augmentată, 3Dmapping, beatmakers battle pe beat-uri folclorice, ateliere de măști populare, de caval sau de confecționat opinci, demonstrații de olărit și degustare de bucate românești.

Sâmbătă, 10 august Duminică, 11 august
16:00 Opincărie cu Alexandru Ilinca
Custom shoes cu BooShoe
21:30 Bobby Basil
16:30 Măști tradiționale cu Vasile Șușcă
AR Facefilters
22:45 AJ Tracey
17:00 Olărit cu Raul Bocșe
3D mapping cu Dragos Vasiloaia
17:30 Cavalele Grozăvescu cu Iulian Grozăvescu
18:00 Bocceluța cu Bucate cu Adi Ciortan
Introducere în lumea instrumentelor tradiționale cu Călin Han
19:00 Folklore Beat Battle cu AFO
21:00 SUBCARPAȚI
22:45 IAMDDB

Sâmbătă, 10 august: IAMDDB (UK) și Subcarpați prezintă IARMAROC

SUMMER WELL aduce în premieră, sâmbătă, #măștiiarmaroc, o experiență în care măștile Culese din Cartier și Fantome prind viață prin intermediul tehnologiei. Realitatea augmentată upgradează selfie-urile fanilor: scanând stickerele din perimetrul zonei de chill, de lângă RED BULL STAGE, ei vor putea accesa filtre de Instagram cu iconicele măști. Noile tehnologii remodelează realitatea IARMAROC prin universul 3D mapping imaginat de Dragoș Vasiloaia. Cavalul promite să învăluie blând după-amiaza de sâmbătă de la Domeniul Știrbey. Iulian Grozăvescu, meșter de nouă generație, prezintă meșteșugul din spatele Cavalelelor Grozăvescu (făurire și personalizare), marcând fundalul muzical alperformance-ului de olărit susținut de Raul Bocșe. Călin Han pregătește o introducere în lumea instrumentelor tradiționale, invitându-și spectatorii să exploreze un univers fluent în tilincă, buhai, cimpoi, caval, fluier, tulnic sau pai. La atelierul de măști tradiționale, Vasile Șușcă, „Ultimul artizan de măști tradiționale de An Nou”, dă viață unor creaturi fantastice folosind un mix de elemente din piele, pănură (postav), blană sau coarne de capră. Întrebat daca străbunii lui au făcut și ei opinci, meșteșugarul Alexandru Ilinca răspunde ferm: „Toți au făcut. Și ai mei, și ai tăi. Cu o mică pauză”. La atelierul de opincărie, el duce mai departe cu mândrie obiceiurile pământului. La Custom shoes cu BooShoe, Andrei și Gina, cuplul de artiști grafici, pictori și tattoo artists, ilustrează aceeași dragoste pentru lucrul bine făcut în varianta modernă, personalizând încălțăminte cu tematica Subcarpați & Culese din Cartier. La Bocceluța cu Bucate, amatorii de bucate românești vor putea degusta rețete tradiționale furate de la bătrânii gospodari din Bihor.

Tot sâmbătă, la scena RED BULL STAGE concertează pentru prima data în România IAMDDB (UK), un breakthrough pe care BBC l-a clasat pe locul 3 în topul „Sound of 2018”. IAMDDB are cu ce se lăuda, la cei doar 23 de ani ai săi: 2 EP-uri lansate, 3 mixtape-uri, 6 single-uri de succes și a împărțit scena cu legende precum Lauryn Hill în  UK. Muzica sa e un amestec sălbatic, dar perfect stăpânit, de trap, jazz și modern soul, colorat cu influențe derivate din rădăcinile sale angoleze și portugheze.

Duminică, 11 august: AJ Tracey (UK) și Bobby Basil (IRL)

2019 promite să fie un an de referință pentru AJ Tracey (UK). Londonezul și-a lansat albumul de debut, care-i poartă numele, a avut o mulțime de concerte în Australia la începutul anului, iar turneul său european culminează cu un spectacol sold-out la legendara Brixton Academy din Londra. În vârstă de 25 de ani, AJ Tracey are deja reputația de a fi unul dintre cei care redefinesc sonor grime-ul contemporan.

Versatil, vulnerabil, onest, Bobby Basil (IRL) reprezintă noul hip-hop irlandez. Are un apetit pentru vizual și o deschidere către experiment care i-a surprins pe mulți. Discul de debut „Isaac Nelson”, lansat la începutul acestui an, îl arată pe Bobby neînfricat în a atinge subiecte personale, cum ar fi relațiile de familie tensionate sau propriile vulnerabilități. Această sinceritate fără perdea îl face unic.

Abonamentele la SUMMER WELL pot fi cumpărate la prețul de 295 lei + taxe până pe data de 8 august (inclusiv) şi 345 lei în zilele festivalului. Abonamente şi bilete de o zi pentru festival se găsesc online pe http://www.summerwell.ro şi în aplicaţia de mobil a festivalului.

De 20 ani, RED BULL celebrează muzica și cultura muzicală, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Prin festivaluri, workshop-uri educative, colaborări între artiști și mii de alte inițiative, RED BULL sprijină artiștii și comunitățile artistice locale din întreaga lume.


Musicalul „My Fair Lady” se joacă pe 2 octombrie la Sala Palatului

My Fair Lady”, una dintre cele mai aplaudate producții private de musical din România, revine în toamnă, în atenția publicului spectator cu o nouă reprezentație programată pe 2 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 19:30.

Actuala montare a spectacolului a fost pusă prima dată în scenă, în 2016, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la premiera mondială, bucurându-se de succes și de aprecieri atât în rândul publicului din România cât și a criticilor de specialitate.

Cu o distribuție de excepție, scena Sălii Palatului va deveni universul în care se va derula una dintre cele mai frumoase povești ale tuturor timpurilor. Spectatorii o vor putea admira pe soprana Irina Baianț interpretând rolul Elizei Doolittle, o tânără florăreasă din Londra care ia lecții de dicție de la profesorul de lingvistică Henry Higgins, care pariază din amuzament că o poate transforma într-o adevărată doamnă, un personaj fascinant ce prinde viață în interpretarea magistrală a actorului Ernest Fazekas. Sub incidența constantă a unor momente savuroase ale comicului de limbaj și de situație, spectacolul va fi completat de artiști de notorietate, precum: Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ecaterina Ladin (Mrs. Pearce), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Aura Călărașu (Mrs. Higgins), Filip Ristovski (Freddy Esynford Hill), Irina Bucescu (Mrs.Esynford Hill) și Ovidiu Usvat (Zoltan Karpathy).

Veţi vedea o super producţie privată ce implică peste 200 de persoane, on şi offstage. Coregrafii şi imagini scenice impresionante, orchestra live. Este, din punctul meu de vedere, o producţie realizată de poate cea mai experimentată echipă de creaţie de musicaluri din România, oameni de teatru care vă vor purta dincolo de limitele unui musical convenţional.” – mărturisește actorul Ernest Fazekas.

Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Considerat astăzi unul dintre cele mai longevive și de succes musicaluri din toate timpurile, My Fair Lady a avut premiera mondială pe Broadway, în 15 martie 1956 și pe West End (Londra) doi ani mai târziu, devenind o legendă în lumea spectacolelor muzicale.

Spectacolul are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical” și „Cea mai bună regie”, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) și peste 2700 de reprezentații în total pentru producția originală – un record absolut pentru acele vremuri.

În prezent, celebrul musical este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii unde, în anul 2018, aproape toate reprezentațiile de pe Broadway s-au jucat cu casa închisă, poziționându-se de mai multe ori ca lider al vânzărilor.

Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Iabilet.ro cât și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay, și pot fi achiziționate la prețuri viaribile în funcție de categoria de loc, astfel:

– earlybird: VIP – 259 lei, Cat. A – 189 lei, Cat. B – 149 lei, Cat. C – 109 lei, Cat. D – 59 lei;
– preț întreg: VIP – 289 lei, Cat. A – 219 lei, Cat. B – 179 lei, Cat. C – 129 lei, Cat. D – 79 lei.


Sur Austru lansează în septembrie "Meteahna Timpurilor" la Avantgarde Music

Sur Austru a semnat cu Avantgarde Music din Italia și lansează albumul de debut „Meteahna Timpurilor” pe 10 septembrie.

Sur Austru este un nou concept muzical nascut din cenușa faimoasei trupe de black metal transilvănean Negura Bunget.

Acumulând inspirație și emoție din estetica naturii, din trecut și din străvechi ritualuri, Sur Austru vă propune o călătorie atemporala prin peisajele mistice ale Transilvaniei.

Albumul de debut „Meteahna Timpurilor” va stârni simțurile ascultătorului pe multiple dimensiuni, alternând riff-uri agresive, armonii mistice și instrumente arhaice.

Este strigătul de durere al naturii muribunde și încercarea noastra disperată de a ne întoarce la origini, la esența valorilor primordiale.

Albumul a fost inregistrat în Joy Live Sound Studios Arad, Dreamsound Studios Arad și DSPro Studios Timișoara. Producător: Tibor Kati, mixaj: Sergiu Nadaban, master: Roberto Siggia (L’ossario Studios Torino). Albumul se va lansa sub formă de CD, dublu LP și digital.

https://avantgardemusic.bandcamp.com/album/meteahna-timpurilor
https://www.facebook.com/SurAustru/