CANDACE BUSHNELL – adevarata Carrie Bradshaw aduce TRUE TALES OF SEX, SUCCESS, AND SEX AND THE CITY la Bucuresti, pe 29 aprilie 2026
Postat: 11/02/2026 Înscris în: Muzică | Tags: 2026, 29 aprilie, bucuresti, candace bushnell, circul metropolitan, sex and the city, true tales Scrie un comentariu
Candace Bushnell, autoarea bestsellerului Sex and the City și una dintre cele mai influente voci ale culturii pop contemporane, vine la București cu spectacolul său de succes True Tales of Sex, Success, and Sex and the City, pe 29 aprilie 2026, la Circul Metropolitan. Biletele sunt disponibile publicului începând cu 13 februarie la bilete.emagic.ro și pe Entertix.ro.
În acest one-woman show savuros și extrem de personal, Candace Bushnell spune, cu umor și onestitate, poveștile reale din spatele universului Sex and the City. Publicul este purtat într-o călătorie prin New York-ul anilor de aur — de la nopțile legendare de la Studio 54 până la lumea Lipstick Jungle — într-un spectacol despre femei, prietenie, carieră, relații și libertatea de a fi tu însăți.
True Tales of Sex, Success, and Sex and the City este o invitație perfectă la o seară de fete: ia-le cu tine pe Samantha, Miranda și Charlotte și petrece o seară alături de femeia care a inspirat personajul Carrie Bradshaw.
Cu un ritm alert și o energie molipsitoare, Bushnell își transformă viața într-un spectacol plin de momente memorabile. De la adolescența stângace și primele dezamăgiri, la sosirea în Manhattan cu ambiția de a deveni scriitoare, până la publicarea cărții Sex and the City în 1996 — exact în momentul în care era părăsită de Mr. Big-ul ei din viața reală — toate aceste experiențe sunt spuse cu autoironie, luciditate și mult farmec.
Spectacolul este, pe rând, confesiune, comedie și conversație directă cu publicul. Fără ocolișuri, Candace Bushnell vorbește despre succes, eșec, iubire, prietenii care te salvează, maturitate și reinventare — cu un pahar de Cosmopolitan în mână și multă naturalețe.
CE SPUNE PRESA INTERNAȚIONALĂ
„Un spectacol care celebrează o femeie modernă, independentă și extrem de relevantă. Amuzant, direct și plin de energie.”
— Theatre & Tonic
„#1 Critics Choice — Cel mai bun spectacol al săptămânii.”
— The Times
„Candace Bushnell este la fel de relaxată pe scenă precum este într-o pereche de Manolo Blahnik. Un text excelent scris.”
— Theatre Weekly
„Caldă, spirituală și complet în largul ei pe scenă.”
— Broadway World UK
„Ca o conversație la cocktailuri cu o prietenă foarte inteligentă. O experiență care nu trebuie ratată.”
— The Reviews Hub
„O seară de pură bucurie.”
— First Night Magazine
***
Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumpărătorilor de bilet li se recomandă consultarea siteului oficial și a platformelor social media Emagic înainte de participarea la eveniment.
Ministry of Sound Classical debutează în România
Postat: 11/02/2026 Înscris în: Știri | Tags: 12 decembrie, 2026, bucuresti, concert, ministry of sound, romexpo Scrie un comentariu
Participă la primul spectacol live Ministry of Sound Classical din România. Fii parte din istorie.
Pentru prima dată în România, legendarul brand britanic Ministry of Sound aduce pe scenă, în 2026, spectaculosul său concept global: Ministry of Sound Classical. Pe 12 decembrie 2026, începând cu ora 19:00, Romexpo – Pavilionul B se va transforma într-un adevărat templu al muzicii dance, unde energia cluburilor emblematice se va întâlni cu forța unei orchestre simfonice.
Celebrul show aduce în prim plan piesele dance preferate reorchestrate, reimaginate și retrăite prin interpretarea unei orchestre spectaculoase formate din 31 de instrumentiști, alături de vocaliști excepționali și un design de sunet și lumini fără egal.
Recunoscut la nivel internațional pentru producțiile sale impresionante sold-out, Ministry of Sound Classical a redefinit experiența muzicii live.
Un fenomen global ajunge la București
Evenimentul reunește o orchestră simfonică de top și invitați vocali de talie internațională ce vor oferi reinterpretări grandioase ale celor mai mari hituri dance din toate timpurile. Sute de mii de fani au trăit deja această experiență unică — iar acum, a venit momentul ca și România să devină parte din această poveste.
Orchestra Simfonică Valahia va urca pe scena Romexpo alături de artiști internaționali și DJ, lineup-ul complet urmând să fie anunțat în curând.
Împreună, vor aduce la viață peste 10 ore de muzică neîntreruptă, incluzând un opening act și un after-party. Pregătește-te să retrăiești emoția celor mai mari hituri dance din anii ’90 până în prezent — de la The Chemical Brothers, Robert Miles și Fatboy Slim, până la ritmurile moderne ale unor artiști de top precum Calvin Harris și FISHER.
Informații despre bilete
Biletele sunt disponibile exclusiv prin rețeaua Eventim.ro. Ca ofertă specială, primele 200 de bilete din fiecare categorie beneficiază de o reducere de 10%. Având în vedere cererea ridicată anticipată pentru această ediție de debut, organizatorii recomandă fanilor să își rezerve biletele din timp pentru a fi martorii unuia dintre cele mai importante evenimente dance-classical ale anului 2026.
EMPIRE OF THE SUN pe 14 iunie la Arenele Romane
Postat: 02/02/2026 Înscris în: Știri | Tags: 14 iunie, 2026, arenele romane, bucuresti, concert, empire of the sun Scrie un comentariuEmpire of the Sun revin la București pe 14 iunie 2026. Concertul, ce face parte din turneul Ask That God, va avea loc la Arenele Romane. Biletele sunt disponibile la bilete.emagic.ro și Entertix.ro.

Trupa australiană de muzică electronică Empire of the Sun revine în Europa și Marea Britanie începând din luna mai, cu peste 20 de concerte incluse în turneul Ask That God Tour 2026. Duo-ul va ajunge atât în țări deja vizitate în cadrul turneului european din 2025 – primele lor show-uri în regiune după o pauză de șase ani – cât și în destinații noi, precum Irlanda, Norvegia, Suedia, Austria sau Danemarca.
Turneul va ajunge și în România, Empire of the Sun urmând să concerteze pe 14 iunie la Arenele Romane din București.
Cu o discografie ce cuprinde patru albume de studio apreciate de critici, miliarde de stream-uri și numeroase remixuri și reinterpretări – inclusiv recentul Alive (Reimagined) EP – Luke Steele și Nick Littlemore continuă să depășească granițele sunetului electronic și să construiască un univers artistic unic. Albumul Ask That God, lansat în 2024, marchează o nouă etapă în cariera trupei, fiind primul material discografic după opt ani. Acesta îmbină teme existențiale cu stilul lor inconfundabil de synth-pop imaginativ, cu accente nostalgice. Cu piese precum „Changes”, „Cherry Blossom” și „Music On The Radio”, albumul a depășit 500 de milioane de stream-uri la nivel global și a cucerit publicul din întreaga lume.
Show-urile live Empire of the Sun sunt recunoscute pentru atmosfera lor spectaculoasă, aflată la granița dintre fantezie și realitate. Publicul este purtat într-un univers vizual impresionant, cu elemente teatrale și o producție de mari dimensiuni. Turneul Ask That God Tour 2025 a fost un adevărat succes internațional, cu concerte sold out în America de Nord și Europa, și a prezentat cea mai ambițioasă producție live a trupei de până acum. În America de Nord, trupa a concertat în orașe precum Los Angeles, New York, Chicago, Toronto sau Denver, punctul culminant fiind un concert sold out la Red Rocks Amphitheatre, alături de apariții la festivaluri precum Austin City Limits, CRSSD și Just Like Heaven. În Europa, Empire of the Sun a continuat seria concertelor sold out în orașe precum Londra, Paris, Berlin, Amsterdam, Milano, Barcelona și Lisabona, inclusiv un show unde biletele s-au epuizat în câteva clipe la Old Royal Naval College din Londra. Turneul a ajuns și în America de Sud, cu participări la festivaluri importante precum Lollapalooza Brasil și Estéreo Picnic, confirmând încă o dată popularitatea globală a trupei.
În cadrul viitorului turneu european, Empire of the Sun va interpreta atât hituri consacrate precum „Walking On A Dream”, „We Are The People”, „Alive” sau „High and Low”, cât și piese de pe Ask That God, promițând fanilor o experiență live memorabilă.
EMPIRE OF THE SUN
ASK THAT GOD – EUROPE 2026
31 mai – Unity Arena – Oslo, Norvegia
1 iunie – Gröna Lund Tivoli – Stockholm, Suedia
3 iunie – Liseberg Tivoli – Göteborg, Suedia
4 iunie – Northside Festival – Viby, Danemarca
6 iunie – Letnia Scena Progresji – Varșovia, Polonia
7 iunie – Budapest Park – Budapesta, Ungaria
10 iunie – SRC Šalata – Zagreb, Croația
11 iunie – Open Air Corner Luka Beograd – Belgrad, Serbia
13 iunie – Vidas Art Arena – Sofia, Bulgaria
14 iunie – Arenele Romane – București, România
16 iunie – Arena Open Air – Viena, Austria
18 iunie – ZOA City – Zurich, Elveția
19 iunie – Southside Festival – Neuhausen ob Eck, Germania
21 iunie – Hurricane Festival – Scheeßel, Germania
23 iunie – Cardiff Castle – Cardiff, Marea Britanie
27 iunie – Alexandra Palace – Londra, Marea Britanie
28 iunie – The Piece Hall – Halifax, Marea Britanie
30 iunie – Fairview Park – Dublin, Irlanda
3 iulie – Down The Rabbit Hole – Ewijk, Olanda
4 iulie – Le Zénith – Paris, Franța
5 iulie – Rockhal – Esch-sur-Alzette, Luxemburg
Biletele sunt disponibile pentru publicul general la bilete.emagic.ro și Entertix.ro.
De asemenea, trupa pune la dispoziție un număr limitat de pachete Empyreans Super VIP M&G Experience ce vor include:
- un bilet în TEREN pentru a vedea Empire of the Sun live cu early entry
- ocazie exclusivă de fotografie și Meet & Greet cu Luke Steele înainte de show
- un poster de turneu ediție limitată, semnat de Empire of the Sun
- un cadou exclusiv de merchandise VIP Empire of the Sun
- un laminat VIP
- posibilitatea de a cumpăra merchandise mai devreme
- intrare dedicată VIP în locație
- gazdă dedicată VIP la fața locului
DESPRE EMPIRE OF THE SUN
Empire of the Sun este unul dintre cele mai vizionare proiecte muzicale ale ultimelor decenii, un univers în care muzica, arta și imaginația se împletesc într-un spectacol complet. Duo-ul australian format din Luke Steele și Nick Littlemore nu creează doar albume, ci lumi întregi, în care pop-ul capătă o dimensiune aproape mitologică. Albumul de debut Walking On A Dream a devenit rapid un fenomen global, iar piesa cu același nume este astăzi un imn generațional, inclus în Spotify Billions Club. Cu milioane de albume vândute, peste 6 miliarde de stream-uri și numeroase premii ARIA și APRA, Empire of the Sun rămâne una dintre cele mai influente și originale forțe creative din muzica contemporană.
EMPIRE OF THE SUN:
OFFICIAL WEBSITE | INSTAGRAM | YOUTUBE | SPOTIFY | APPLE MUSIC
SIRENIA la QUANTIC
Postat: 28/01/2026 Înscris în: Știri | Tags: 2026, 8 mai, bucuresti, concert, quantic, sirenia Scrie un comentariu
SIRENIA canta la QUANTIC pe 8 mai. Primele bilete au pret earlybird.
Biletele se pun in vanare pe iabilet.ro la urmatoarele preturi:
– presale – primele 200 de bilete – 109 lei
– presale – urmatoarele 200 de bilete – 119 lei
– presale – 129 lei
– la intrare 150 lei
Copiii sub 10 ani au intrarea libera.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco din toata tara, Magazinul Muzica din Bucuresti si pe terminalele Selfpay. Online puteti plati cu cardul, prin Revolut Pay, prin Paypal, folosind carduri de tichete culturale Sodexo, Up si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau in rate cu carduri de credit acceptate. La pretul tuturor biletelor comandate se adauga comisioanele agentiei de ticketing.
Un eveniment METALHEAD
KRAFTWERK live la București pe 22 iulie 2026
Postat: 26/01/2026 Înscris în: Știri | Tags: 2026, 22 iulie, arenele romane, bucuresti, concert, kraftwerk Scrie un comentariuDupă câteva turnee mondiale de mare succes, pionierii muzicii electronice Kraftwerk anunță un nou show live la București, care va avea loc pe 22 iulie 2026, la Arenele Romane. Biletele vor fi disponibile la bilete.emagic.ro și Entertix în presale începând de marți, 27 ianuarie, ora 10:00. Vânzarea pentru publicul general începe miercuri, 28 ianuarie, ora 10:00. Pre-register pentru bilete AICI.
Îmbinând muzica electronică, animațiile pe computer și arta performativă, concertele Kraftwerk reprezintă un adevărat „Gesamtkunstwerk” – o operă de artă totală.
Proiectul multimedia Kraftwerk a fost fondat în 1970 de Ralf Hütter și Florian Schneider. Cei doi au înființat studioul electronic Kling Klang în Düsseldorf, Germania, unde au conceput și produs toate albumele Kraftwerk.
Până la mijlocul anilor ’70, Kraftwerk au obținut recunoaștere internațională pentru peisajele lor sonore electronice revoluționare și pentru experimentarea muzicală cu robotica și alte inovații tehnologice. Prin viziunea lor asupra viitorului, Kraftwerk au creat coloana sonoră a erei digitale a secolului XXI.
Compozițiile lor, realizate cu ajutorul unor tehnici inovatoare, sintetizatoare și ritmuri computerizate, au avut o influență majoră la nivel internațional asupra unei game largi de genuri muzicale, de la Electro și Hip-Hop până la Techno și Synth-Pop.
La concertele lor live, Ralf Hütter, fondatorul Kraftwerk, și echipa sa pun în scenă sinergia dintre om și mașină, oferind o experiență audiovizuală cu totul specială.
Începând cu retrospectiva catalogului lor prezentată la Museum of Modern Art din New York în 2012, Kraftwerk s-au întors, în ultimii ani, la originile lor artistice din peisajul Düsseldorf de la sfârșitul anilor ’60. Seria de concerte 3-D de la MoMA a fost urmată de prezentări similare în unele dintre cele mai importante instituții culturale din lume, printre care Tate Modern – Turbine Hall (Londra), Akasaka Blitz (Tokyo), Opera din Sydney, Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Fondation Louis Vuitton (Paris), Neue Nationalgalerie (Berlin) și Guggenheim Museum (Bilbao).
În 2014, Ralf Hütter și fostul său partener au fost distinși cu Premiul Grammy pentru întreaga carieră, iar în octombrie 2021, Kraftwerk au fost incluși în Rock & Roll Hall of Fame.
Biletele sunt disponibile la bilete.emagic.ro și pe Entertix.ro

