Bilete suplimentate pentru spectacolul dansatorilor irlandezi LORD OF THE DANCE – ”DANGEROUS GAMES”

Cu entuziasm, membrii renumitei trupe “Lord of the Dance” vor reveni anul viitor în prezența publicului din România pentru un nou spectacol de zile mari! ”Dangerous Games”, una dintre cele mai de succes producții artistice create de Michael Flatley va fi pusă în scenă, în aer liber, pe 22 iunie, la Arenele Romane din capitală, începând cu ora 20:30.

Deși au trecut doar două săptămâni de la punerea biletelor în vânzare, spectatorii fideli au epuizat primele 400 de bilete, aflate în promoție. Astfel, organizatorii au decis ca până la încheierea perioadei de presale, respectiv până joi, 29 noiembrie, să le ofere posibilitatea achiziționării biletelor cu un preț mai mic cu 15%, indiferent de categorie, în limita a 200 de locuri.

Spectacolul ”Dangerous Games” gândit și regizat de celebrul Michael Flatley, pe muzica compozitorului Gerard Fahyho, aduce în fața publicului o nouă abordare neașteptată. Pe lângă muzica antrenantă, miscările de dans complexe și deosebit de precise, sau costumele fascinante, show-ul cucerește audiența din întreaga lume prin diversitatea efectelor speciale. Ceea ce până nu demult ținea doar de domeniul filmelor SF, astăzi face parte integrantă din spectacolul irlandezilor, adăugând proiecțiile holografice 3D, sistem ce combină iluziile optice cu tehnologiile de ultim moment.

Zeci de personaje fantastice vor purta publicul într-o lume de basm, în care personajele pozitive vor sta pe aceeaşi scenă cu spiritele rele, se vor lupta şi vor pierde sau vor câştiga rând pe rând, libertatea fiind premiul pe care toate personajele îl vor împărţi la final.

Acest „show time extravaganza”, aşa cum a fost numit de cei de la ”The Los Angeles Times”, a fost susținut de fiecare dată cu casa închisă, doborând orice record de box-office.

Persoanele care nu doresc sa rateze prilejul reîntâlnirii cu celebrii dansatori irlandezi, își pot comanda biletele în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică Iabilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.

Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/tjkliveevents.ro/

Prețurile biletelor variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.1 – 295 lei, Cat.2 – 255 lei, Cat.3 – 210 lei și Cat.4 – 170 lei (până la data de 29 noiembrie 2018).

Începând din data de 30 noiembrie 2018, biletele vor fi suplimentate cu alte două categorii de loc, iar prețurile vor fi următoarele: Cat. 1 –  350 lei, Cat.2 – 300 lei, Cat.3 – 250 lei, Cat.4 – 200 lei, Cat.5 – 150 lei și Cat.6 – 100 lei.


Cel mai bine primit spectacol al dansatorilor LORD OF THE DANCE va fi prezentat, la București, pentru prima dată pe o scenă în aer liber

DANGEROUS GAMES – una dintre cele mai de succes producții artistice a companiei de dans LORD OF THE DANCE, revine, în 2019, la București, pentru o nouă reprezentație fascinantă, plină de energie, ce va avea loc în premieră pe o scenă în aer liber.

Cel mai popular show, „Lord of the Dance – Dangerous Games”, produs de celebrul coregraf și regizor Michael Flatley pe muzica compozitorului Gerard Fahyho, va fi prezentat pe 22 iunie 2019, la Arenele Romane, începând cu ora 20:30.

Cei 40 de dansatori profesioniști propun publicului o nouă experienţă memorabilă, aceștia garantând cu o coregrafie inovatoare, extrem de precisă, completată cu elemente de dans noi, surprinzătoare, ce vor aduce un plus de valoare show-urilor din 2019. De asemenea, producţia ce va fi prezentată la București, va captiva audiența cu un set impresionant de design și complexitate vizuală, bine adaptată noilor tehnologii. Efectele speciale, proiecțiile 3D, roboții dansatori, acrobații de talie mondială și muzica live, reprezintă elementele cheie consitruite sub umbrela talentului și a pasiunii pentru artă de către geniul dansului irlandez Michael Flatley, pentru montarea show-ului Lord of the Dance – Dangerous Games.

„Nimic nu este imposibil … Urmați-vă visele” , acesta este unul dintre motto-urile după care se ghidează fenomenalul Michael Flatley. Cu milioane de fani în fiecare colț al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanțelor sale coregrafice extraordinare, precum și pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziție, la nivel internațional.

Premiera spectacolului „Lord of the Dance – Dangerous Games” a avut loc la magnificul Coliseum din Londra în urmă cu douăzeci de ani, însă în anul 2014, Michael Flatley a revenit asupra acestuia, devenind mult mai palpitant și atractiv pentru public, față de varianta originală. În septembrie 2014, noua versiune a show-ului „Lord of the Dance – Dangerous Games”, s-a jucat pe scena sălii Palladium din Londra, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Michael Flatley s-a remarcat în plan internațional. Din acel moment, succesul spectacolului a luat amploare și a continuat să fie jucat cu casa închisă pe marile scene ale lumii, bucurându-se de ovațiile a milioane de spectatori din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Mexic și, bineînțeles, România.

După nenumărate reprezentații, care au cucerit inimile publicului din România, dansatorii irlandezi se reinventează încă o dată și cu același entuziasm revin pentru o nouă întâlnire, pe 22 iunie 2019, la Arenele Romane din București, pe scena amenajată în aer liber, un spațiu adecvat spectacolelor la început de vară. Dar, până la momentul show-ului „Lord of the Dance – Dangerous Games”, organizatorii le recomandă tuturor celor interesați să își procure biletele aflate în perioada de presale.

În perioada 12 – 29 noiembrie, biletele vor putea fi achiziționate la prețuri reduse cu 15%, în limita a 400 de locuri, după cum urmează: Cat.1 – 295 lei, Cat.2 – 255 lei, Cat.3 – 210 lei și Cat.4 – 170 lei. După încheierea perioadei de presale, biletele vor fi suplimentate cu alte două categorii de loc, iar prețurile vor fi următoarele: Cat. 1 –  350 lei, Cat.2 – 300 lei, Cat.3 – 250 lei, Cat.4 – 200 lei, Cat.5 – 150 lei și Cat.6 – 100 lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică Iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.


Syn Ze Șase Tri în concert la Sibiu, Deva și Oradea

Syn Ze Șase Tri

Trupa Syn Ze Șase Tri susține la acest sfârșit de săptămână încă trei concerte din cadrul Resurrection Tour 2017.

Recunoscuți pentru concertele lor de impact vizual major (armuri, secure, steaguri, simboluri din mitologie), timișorenii vor concerta la Sibiu (joi, 22 iunie, Oldies Pub), Deva (vineri, 23 iunie, John’s Pub) și Oradea (sâmbătă, 24 iunie, Moszkva Kavezo).

La Sibiu, Syn Ze Șase Tri este invitatul special al Wacken Metal Battle, concurs care va trimite la Wacken Open Air 2017 o singură formație românească; în concurs vor fi Saddayah, E-an-na, Guerrillas și Divided By Perception: https://web.facebook.com/events/1817402588477090/

Pret bilet: 25 lei, acces de la ora 20.00.

La Deva, Syn Ze Șase Tri cântă alături de Saddayah, prețul biletului fiind 15 lei, iar accesul făcându-se de la ora 21.00: https://web.facebook.com/events/205599229959830/

La Oradea concertul va fi deschis de Diseased Mind, accesul va fi de la ora 19.00, iar biletul costă 15 lei până sâmbătă sau 20 lei în seara concertului: https://web.facebook.com/events/1952334908311380

Cu ocazia acestor concerte Syn Ze Șase Tri lansează un nou model de tricou. Intitulat „Moon Lightning”, modelul va fi disponibil la cele trei concerte, ulterior el putând fi achiziționat și de pe site-ul oficial al formatiei, www.synzesasetri.ro. Tricoul va costa 50 de lei și va fi disponibil în toate mărimile (S, M, L, XL, XXL tricouri de baieți, S, M, L girlieuri).


In iunie, concerte Syn Ze Șase Tri la Sibiu, Deva și Oradea

Trupa timișoreană de black metal Syn Ze Șase Tri are programate în luna iunie trei concerte, după următorul program:

Sibiu

Joi, 22 iunie, Sibiu – Oldies Pub: https://web.facebook.com/events/1817402588477090/

Syn Ze Șase Tri este invitatul special al Wacken Metal Battle, concurs care va trimite la Wacken Open Air 2017 o singură formație românească; în concurs vor fi Saddayah, E-an-na, Guerrillas si Divided By Perception

Deva

Vineri, 23 iunie, Deva – John’s Pub: https://web.facebook.com/events/205599229959830/

În deschidere: Saddayah

Oradea

Sâmbătă, 24 iunie, Oradea – Moszkva Kavezo: https://web.facebook.com/events/1952334908311380

În deschidere: Diseased Mind

Concertele fac parte din Resurrection Tour, turneu ce precede lansarea celui de-al patrulea album al formației, „Zăul moș”. Noul album va fi promovat printr-un turneu european, care va fi anunțat în curând.


Syn Ze Șase Tri anunță două noi concerte: Cluj-Napoca și Sibiu

Dupa un excelent start de sezon cu trei concerte in Iași, Suceava și Târgu Mureș, trupa Syn Ze Sase Tri confirmă încă două orașe!

Cluj-Napoca, pe 26 martie, respectiv Sibiu, pe 22 iunie sunt cele mai noi concerte confirmate de blackerii de la Syn Ze Sase Tri, ambele concerte având o însemnătate aparte.

Cluj

Concertul de la Cluj-Napoca va avea loc în Club Flying Circus și va coincide cu redeschiderea oficială a acestui club, la noua sa adresă: Strada Universității nr. 3.

În deschidere: Ashaena.

Preț bilet: 20 lei (de vânzare doar în seara concertului, la intrare).

https://web.facebook.com/events/257881997993404/

Sibiu Cât despre Sibiu, Syn Ze Sase Tri au fost invitați să susțină un recital în cadrul competiției Wacken Metal Battle, care va decide singura formație românească prezentă anul acesta la Wacken Open Air Germania. Biletele pentru acest eveniment se vor pune în vânzare în aprilie, pe pagina oficială a concursului – www.metal-battle.ro – si pe www.kompostor.ro . Va exista un număr limitat de 200 bilete, la prețul de 25 lei.

Pentru a fi la curent cu activitatea trupei, urmăriți periodic pagina oficială: https://synzesasetri.ro