Hooverphonic la București: Program și reguli de acces
Postat: 03/05/2022 Înscris în: Știri | Tags: 2022, 24 mai, acces, amadeus, arenele romane, bucuresti, concert, hooverphonic, program, reguli, rockabella Scrie un comentariu
Hooverphonic cântă pe 24 mai la București la Arenele Romane, Open Air. Trupa revine în formula originală la București. Invitați speciali sunt Amadeus și Rockabella
REGULI DE ACCES
Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 18:00 iar concertele încep la ora 19:00. După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Concertul are loc în aer liber.
Pentru biletele „cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la porțile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.
Este interzis accesul cu:
– sticle, conserve;
– mâncare sau băuturi de orice fel;
– artificii, arme, obiecte periculoase;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– umbrele (vă rugăm în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
– aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.
Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!
La intrarea de la Arenele Romane toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.
Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.
PROGRAM
Acces 18:00
Rockabella 19:00 – 19:30
Amadeus 20:00 – 20:30
Hooverphonic 21:00 – 22:40
Categorii de bilete
– Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
– Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
– Categoria Premium – Bilete cu loc în sectoarele K, E
– Categoria Teren – Bilete fără loc, în fața scenei pe teren
– Categoria Acces General – Bilete cu loc în Arene, mai puțin sectoarele K și E
BILETE:
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.
Biletele au următoarele prețuri:
– Premium (cu loc) – 169 lei în presale și 200 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) – 139 în presale și 170 la intrare
– Acces General (cu loc) – 99 lei în presale și 130 lei la intrare
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.
Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.
Un eveniment BestMusic Live powered by Radio Guerrilla
Overground Showroom, platforma de concerte on-demand, sărbătorește un an pe 9-11 aprilie cu trei concerte în premieră – Anton Pann, Madrigal și Amadeus
Postat: 08/04/2021 Înscris în: Știri | Tags: amadeus, aniversare, anton pann, concerte, madrigal, online, overground showroom Scrie un comentariu
Overground Showroom, „Netflixul de concerte” care îți aduce concertele live la tine acasă, împlinește un an de la lansare! Un an în care Overground Showroom a devenit o veritabilă bibliotecă online de concerte românești, cu zeci de producții de înaltă calitate disponibile atât cu nume consacrate (Vița de Vie, Nicu Alifantis, The Mono Jacks, byron) cât și cu trupe aflate în ascensiune.
Pentru a sărbători un an de activitate, pe 9, 10 și 11 aprilie în Overground Showroom Anniversary Weekend, pe platformă vor avea premiera trei concerte deosebite:
– 9 aprilie: Anton Pann – Kira Kiralina live la Sala Radio
– 10 aprilie: Corul Madrigal – Bijuterii Corale live la Amfiteatrul Eminescu
– 11 aprilie: Amadeus – Joy (A Concert in Nature)
Weekend-ul aniversar de pe Overground Showroom începe vineri, 9 aprilie, la ora 20:00 cu premiera concertului Anton Pann – Kira Kiralina înregistrat în 2018 la Sala Radio alături de un număr de invitați speciali!
Anton Pann – Până când nu te iubeam (Kira Kiralina live la Sala Radio)
Spectacolul-concert Kira Kiralina a fost susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann” la Sala Radio din București în septembrie 2018 și a fost construit în jurul baladei omonime, reiterând prin intermediul muzicii și al video-proiecției o ipotetică peregrinare din apele Dunării spre cele ale Mediteranei, pe urmele preafrumoasei Kira. Călătoria muzicală ne poartă din România până în Maroc, trecând prin Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia și Spania. Alături de muzicienii români, au fost prezenți pe scenă și trei însemnați artiști marocani care au completat exotica poveste.
Weekend-ul aniversar continuă sâmbătă, 10 aprilie, la ora 20:00 cu premiera concertului Madrigal – Bijuterii Corale înregistrat în vara anului trecut la Amfiteatrul Eminescu din București!
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Fluture (Ștefan Popescu)
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prezintă concertul „Bijuterii corale”, un eveniment din Stagiunea estivală în aer liber desfășurat la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din București în august 2020. Programul concertului conține o selecție din cele mai frumoase lucrări corale din muzica românească și universală și este dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Madrigal începând cu anul 2016, specialist cu o vastă experiență în arta dirijorală și pedagogia muzicală.
Aniversarea Overground Showroom se încheie duminică, 11 aprilie, la ora 20:00 cu premiera concertului Amadeus – Joy (A Concert in Nature) înregistrat în vara lui 2020 într-o tabără de creație în munții Buzăului.
Amadeus – Joy (live single)
2020 e anul în care trupa Amadeus a împlinit 20 de ani, iar Andreea, Patricia, Bianca și Laura au lansat albumul „Joy” 100% independent, un album realizat prin forțe proprii, cu multe sacrificii, dar și multe bucurii. Albumul a fost finalizat vara, într-o tabără de creație în munții Buzăului, Lacul cu Mesteceni. În ultima zi de tabără fetele au cântat toate piesele de pe album într-un concert, având drept public doar natura. Urmărește concertul în natură al grupului Amadeus în exclusivitate pe Overground Showroom începând cu 11 aprilie, de la ora 20:00!
Biletele la premierele online ale concertelor Anton Pann (9 aprilie), Madrigal (10 aprilie) și Amadeus (11 aprilie) se găsesc pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei / concert și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări premiera concertului, la ora 20:00 din ziua fiecărei premiere. În cazul în care cumpărătorul are deja cont pe platformă, concertul va fi automat disponibil în contul de utilizator la ora premierei. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.
Despre Overground Showroom
OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.
https://showroom.overground.ro
