RIP Bernie Marsden!

Ieri a plecat dintre noi Bernie Marsden, la fel de discret și modest cum a trăit.

Bernie Marsden and The Beast 2022 Photo © 2022 Conquest Records Ltd

Până să devină membru al primei încarnări Whitesnake, în 1978, trecuse deja prin trupe cu nume rezonante, precum UFO sau Paice, Ashton & Lord. Unii spun că ar fi preferat Whitesnake Wings-ului eroului său din copilărie, Paul McCartney.

Cu Whitesnake a stat timp de opt albume, de la Snakebite (1978) până la Saints And Sinners (1983) și a compus piese precum Fool for Your Loving, Walking in the Shadow of the Blues, She’s A Woman, Lovehunter, Trouble, Child of Babylon, Rough and Ready, ca și enormul hit Here I Go Again.

Numele său a apărut pe mai bine de o sută de albume. Pe lângă o carieră solo îndelungată, a fost un muzician de studio și de turneu extrem de solicitat.

În 2014 a revenit spectaculos în atenția publicului cu un album excelent, Shine, pe care a avut invitați precum Joe Bonamassa, David Coverdale sau duo-ul Purple Ian Paice și Don Airey, iar în 2016 și-a publicat autobiografia, Where’s My Guitar?.

RIP Bernie, vei avea mereu un loc în inimile noastre.

Adrian Coleașă


Unde e chitara lui Bernie Marsden?

Bernie este unul dintre acei muzicieni extrem de discreți, dar esențiali.

Până să devină membru al primei încarnări Whitesnake, în 1978, trecuse deja prin trupe cu nume rezonante, precum UFO sau Paice, Ashton & Lord. Unii spun că ar fi preferat Whitesnake Wings-ului eroului său din copilărie, Paul McCartney.

Cu Whitesnake a stat timp de opt albume, de la Snakebite (1978) până la Saints And Sinners (1983) și a compus hituri majore precum Here I Go Again sau Fool For Your Loving.

Numele său a apărut pe mai bine de o sută de albume. Pe lângă o carieră solo îndelungată, a fost un muzician de studio și de turneu extrem de solicitat.

În 2014 a revenit spectaculos în atenția publicului cu un album excelent, Shine, pe care a avut invitați precum Joe Bonamassa, David Coverdale sau duo-ul Purple Ian Paice și Don Airey.

Acum, pregătește publicarea autobiografiei sale Where’s My Guitar? prin intermediul unei campanii de crowdfunding pe PledgeMusic. De la copilul din Buckinghamshire căruia i s-a aprins un beculeț văzându-i pe Beatles la televizor, până la muzicianul împlinit de astăzi, Bernie promite că va spune toate poveștile ce merită să fie povestite.

12974542_1019916621388867_8988085581065158693_n


Bernie Marsden sclipește iarăși

Eticheta blues rock este lipită ferm pe numele lui Bernie Marsden, deși a lucrat cu mulți artiști, din genuri relativ diferite.

Probabil că este cel mai bine cunoscut pentru perioada petrecută cu Whitesnake, între 1978 și 1982; împreună cu David Coverdale a scris multe din hiturile trupei din perioada respectivă, inclusiv “Here I Go Again”.

Extrem de ocupat, dar cumva ieșit de sub lumina reflectoarelor, anul acesta revine cu un nou album solo care ar trebui să-l readucă într-o lumină bine-meritată.

“Shine” va apărea pe 18 august și problema lui Bernie a fost să nu aibă prea mulți invitați de marcă. Pentru că omul este apreciat și îndrăgit. Pe lista invitaților au rămas nume bine-cunoscute, de la Joe Bonamassa la David Coverdale, trecând prin duo-ul Deep Purple, Ian Paice și Don Airey.

Cum spune singur, râzând, “I can’t help it, I’ve got a lot of mates – and quite a few of them are guitar players”.