Beth Hart la Sofia – galeriile foto
Postat: 02/10/2021 Înscris în: Live | Tags: 2021, beth hart, concert, cronica, foto, galerii, sofia Scrie un comentariuPe 25 august, Beth Hart a ajuns la Sofia, parte a turneului Thankful Tour 2021, după cele cinci concerte în România, High Five Romania, de la Summer Camp Brezoi.

Photo by Adrian Coleașă
Amânat din 2019 din cauza îmbolnăvirii artistei la sfârșitul turneului, concertul de la Sofia a trebuit amânat încă o dată în 2020 din cauza pandemiei. Nici în 2021 nu au lipsit problemele, după trei luni de secetă seara concertului fiind martora singurei furtuni de sezon, ploia torențială nereușind totuși să descurajeze un public extrem de dedicat, ce aștepta această reîntâlnire de mai bine de doi ani.
Însoțită de eternul complice Jon Nichols la chitară, Tom Lilly la bas și Bill Ransom la tobe, impasibilă la condițiile meteo Beth Hart a oferit un show de două ore și jumătate.

Photo by Anca Coleașă
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile AICI și AICI.
Concertul Beth Hart de la Sofia a fost prezentat de BG Sound Stage.
Adrian Coleașă
Beth Hart, un nou extras din Live At The Royal Albert Hall
Postat: 16/11/2018 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, caught out in the rain, Live At The Royal Albert Hall, soul Scrie un comentariuMai sunt exact două săptămâni până când va apărea cel de al doilea live Beth Hart de anul acesta, Live At The Royal Albert Hall, despre care vorbeam deja acum mai bine de o lună.
Caught Out In The Rain a fost finalul exploziv al concertului, cu sala în picioare și îl avem acum disponibil, în avanpremieră.
Adrian Coleașă
Beth Hart, un nou live, la Royal Albert Hall
Postat: 05/10/2018 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, Live At The Royal Albert Hall, soul Un comentariu13 ani au trecut de la Live At Paradiso, infamul live înregistrat în Amsterdam și iată că 2018 ne aduce nu unul, ci două albume Beth Hart înregistrate în concert, Live From New York – Front And Center (apărut deja pe 13 aprilie, anunțat aici) și acum Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall, ce va apărea pe 30 noiembrie la aceiași Provogue/Mascot Label Group.

Royal Albert Hall este un loc special, o scenă pe care au apărut cei mai mari. Beth Hart o cucerește cu aplomb și interpretează piese din întreaga sa carieră de la Spiders In My Bed (de pe Immortal, debutul din 1996) până la Love Is A Lie, Baby Shot Me Down și Picture In A Frame (de pe Fire On The Floor, din 2016).
A parcurs un drum foarte lung, de la cântatul pe stradă din anii ‘90, până să fie descoperită de managerul David Wolf. Immortal (1996) și Screamin’ For My Supper (1999) sunt albume clasice, dar personalitatea sa zbuciumată și o tulburare bipolară netratată au împeidicat-o să ajungă pe înălțimile pe care le merita muzica sa.
Noul mileniu a dus noi speranțe și recunoșterea meritată. După Leave The Light On (2003), 37 Days (2007) și mai ales My California (2010) a urmat explozia cu Don’t Explain (2011) primul efort comun cu Joe Bonamassa, care a consacrat-o ca un partener pentru cei mai mari – Bonamassa (evident), Slash, Jeff Beck.
E un drum lung de la promenada de pe 3rd Street la Royal Albert Hall și Beth Hart își asumă parcursul cu naturalețe și candoare. Pentru două ore și 23 de cântece, marea sală istorică capătă dimensiunile unui club intim în care cântăreața își șoptește și își urlă speranțele, fricile și cele mai ascunse secrete direct în urechile spectatorilor. Nu rămâne nimic ascuns, totul e în cântece și Caught Out In The Rain termină setul cu Hart în genunchi, pierdută în moment, într-un apel ce crește până la urletul visceral de final, “God, don’t take my man”.
Trupa se înclină și Hart părăsește scena în brațele soțului său și ultimele sale cuvinte spun tot. “We had a ball, man…“.
Adrian Coleașă
Pre-order Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall: http://smarturl.it/BethHartStore
Tracklist Live At The Royal Albert Hall:
1 As Long As I Have A Song
2 For My Friends
3 Lifts You Up
4 Close To My Fire
5 Bang Bang Boom Boom
6 Good As It Gets
7 Spirit Of God
8 Baddest Blues
9 Sister Heroine
10 Baby Shot Me Down
11 Waterfalls
12 Your Heart Is As Black As Night
13 Saved
14 The Ugliest House On The Block
15 Spiders In My Bed
16 Take It Easy On Me
17 Leave The Light On
18 Mama This One’s For You
19 My California
20 Trouble
21 Love Is A Lie
22 Picture In A Frame
23 Caught Out In The Rain
O surpriză delicioasă de la Beth Hart
Postat: 26/04/2018 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, delicious surprise, Live From New York - Front And Center, soul Scrie un comentariuPe 13 aprilie a apărut Live From New York – Front & Center, primul live Beth Hart după 13 ani de la precedentul, Live At Paradiso, album pe care îl anunțam aici.
De astăzi avem un nou extras video, cu una piesele preferate din concerte, Delicious Surprise, apărut inițial pe Screaming For My Supper (1999).
Adrian Coleașă
Beth Hart, un nou extras de pe viitorul live
Postat: 17/03/2018 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, Live From New York - Front And Center, no place like home, soul Scrie un comentariuLive From New York – Front And Center este viitorul album live Beth Hart, pe care îl anuțam aici și care va apărea pe 13 aprilie la Provogue/Mascot Label Group.
Al doilea single, apărut joi, 15 martie, No Place Like Home este una dintre piesele ei preferate de pe Fire On The Floor, cel de-al optulea material de studio solo, produs de Oliver Leiber și compus aproape integral de Beth Hart, 16 piese înregistrate în doar trei zile.
No Place Like Home povestește despre întoarcerea acasă, la propriu. Nimic complicat, așa cum mărturisește, dacă la începutul carierei tot ce își dorea era să fie în turneu și să facă muzică, acum, după mai bine de douăzeci de ani, își dorește mereu să fie acasă.
Adrian Coleașă
