Backyard Acoustic Season revine la Expirat. Primul concert – Robin and the Backstabbers – pe 1 iulie 2020

Seria de concerte Backyard Acoustic Season revine la Expirat. Primul concert – Robin and the Backstabbers – pe 1 iulie 2020

Miercuri, 1 iulie 2020
Open doors: 20:00 • Live: 21:15
Expirat Halele Carol – open air


Săptămânal, miercurea, începând din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează pe terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns de aproximativ 100 de persoane per reprezentație.

Va fi complet altfel. Va fi cum nu s-a mai cântat până acum. Va fi doar cum poate fi mai safe în condițiile excepționale de azi și respectând tot ceea ce trebuie respectat. Va fi o experiență complet nouă, pentru public, pentru organizatori și pentru trupe. Iar concertul, așa cum va fi de acum, va fi cu adevărat intim.

Organizatorii  anunță o serie de reguli care trebuie respectate în timpul evenimentelor:

• Împărțim trupa, cum și noi suntem nevoiți să fim separați în această perioadă. Trupa va concerta fără scenă, iar pe membri îi vei găsi în diferite locuri din terasă
• Am optimizat spațiul din terasă în așa fel încât toate locurile să aibă vizibilitate la cel puțin o parte din membrii trupei – de la unele dintre ele vei vedea tot, de la unele mai puțin, iar acest lucru se va reflecta în prețul biletului. Vei auzi tot de oriunde stai și vei auzi bine.
• Te vei bucura de experiență de la locul tău la masă, predefinit, pe care ți-l vei putea alege atunci când cumperi biletul. Nu vor exista bilete în picioare sau fără loc. Mesele vor fi distanțate conform normelor în vigoare. Te rugăm insistent să nu muți mesele și scaunele.
• Biletele se vor putea achiziționa pe pachete cu locuri la masă/high chairs de 4, 3 sau 2 persoane. Nu avem momentan posibilitatea de a vinde bilete individuale, așa că te încurajăm să faci din Backyard-urile de azi o experiență de grup.
• Vom respecta cu strictețe orele de open doors și orele de începere și încheiere a concertului, așa că te rugăm mult să ajungi la timp pentru a ne ajuta să gestionăm în siguranță fluxul de acces, procedurile de dezinfectare și igienizare a spațiului și programul de eveniment.
• Te rugăm să respecți la rândul tău toate normele în vigoare, să porți mască și să respecți distanța de minim 1.5 metri atunci când ești la acces, la bar sau în spațiile comune și să ai grijă de tine și de cei din jur.
• Te rugăm să fii alături de noi. Depunem un efort comun pentru repornirea industriei live. Prezența ta la un Backyard înseamnă mai mult, acum, decât a însemnat vreodată. Vom face tot ce putem ca experiența să fie una cât mai bună în condițiile date. Și suntem siguri că pe parcurs, va fi din ce în ce mai bine.

Prima trupă din line-up-ul acestui an este Robin and the Backstabbers. Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept „pop melodramatic”. Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul „Graceland” al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice. De la concertele lor nu pleacă nimeni supărat.

Mult-așteptatul epilog al trilogiei Bacovia Overdrive de Robin and the Backstabbers, „Vladivostok”, a fost lansat pe 30 noiembrie 2019 printr-un concert la Arenele Romane din București.  De la capătul orașului, de la capătul oceanului, de la marginea pământului vine „Vladivostok 2” – un cântec Robin and the Backstabbers de pe noul album, cu un videoclip meșterit de Barna Nemethi. Dintr-o noapte pe deal, cu satul în flăcări văzut în depărtare, vine cântecul „Tarantella (O casă, cândva)” – cu un videoclip realizat de Horia Cojan despre portalurile energetice din Munții Bucegi. Iar de la Sfârșitul Lumii și al Tuturor Lucrurilor vine „M E C A N I C Ă F I N Ă” – dansul peste ruine și peste amintirile ruinelor și peste amintirile amintirilor pe care îl vei dansa și tu, cândva, într-un alt oraș, într-o altă lume.

Robin and the Backstabbers – Vladivostok 2

Robin and the Backstabbers – Tarantella (O Casă, Cândva)

Robin and the Backstabbers – M E C A N I C Ă F I N Ă

Biletele vor fi puse în vânzare în rețeaua iabilet.ro joi, 25 iunie, la ora 10:00.

Categoriile de bilet și prețurile sunt următoarele:
• SE VEDE TOT ȘI SUNTEM 4 (4 x bilete la 80 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate bună) – 320 lei
• SE VEDE TOT ȘI SUNTEM 2 (2 x bilete la 80 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate bună) – 160 lei
• NU SE VEDE CHIAR TOT ȘI SUNTEM 4 (4 x bilete la 60 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate redusă) – 240 lei
• NU SE VEDE CHIAR TOT ȘI SUNTEM 3 (3 x bilete la 60 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate redusă) – 180 lei

Urmăriți cele mai noi informații despre seria de concerte pe pagina de Facebook Backyard Acoustic Season: https://www.facebook.com/acousticseason.ro


Țapinarii lansează “Folklor” în Quantic pe 1 Iulie

Stimați intelectuali din Quantic,

Miercuri, 1 iulie, de bucurie că reîncep concertele, Tapinarii lansează pe terasa din Grădina de Vară Quantic o piesa nouă de joc și voie bună – Folklor.

Noua piesă se va lansa într-un concert clasic Țapinarii pentru toate vârstele.

Versuri sincere despre căsătorie, amante, copilărie, parenting, divorț, criza de 40, pitzipoance, libertate, fericire.

Vă așteptăm cu drag, indiferent de starea civilă!

Evenimentul va avea loc în Grădina de Vară Quantic

Bilete exclusiv in reteaua iaBilet.ro -> https://bit.ly/30VNqJ9


Dead Daisies, primul single cu Glenn Hughes

The Dead Daisies au rupt tăcerea odată cu lansarea Outspoken, primul single de pe viitorul album, Holy Ground.

Colectivul strâns de David Lowy a avut mereu o componență ce a fluctuat, dar care a numărat mereu muzicieni excepționali, a scris muzică ce a fost remarcată și a împărțit turnee cu cei mai mari.

Odată cu plecarea surpriză de anul trecut a lui Marco Mendoza și John Corabi situația trupei părea incertă, dar surpriza și mai mai mare a fost cooptarea lui Glenn Hughes (ex-Deep Purple, Black Sabbath, Black Country Communion…) ce i s-a alăturat lui Lowy, Doug Aldrich (Whitesnake, Dio) și Deen Castronovo (Journey, Bad English).

Chimia a fost atât de puternică încât s-au deplasat imediat în sudul Franței, în studiourile La Fabrique unde au înregistrat împreună cu producătorul Ben Grosse (Dream Thater, Marylin Manson), Outspoken fiind de altfel prima piesă scrisă împreună, înainte chiar de intrarea în studio.

Pe 21 iulie ar trebui să ne întâlnim cu The Dead Daisies la Arenele Romane, în deschiderea Judas Priest. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

 Adrian Coleașă

The Dead Daisies online:
www.thedeaddaisies.com
www.facebook.com/TheDeadDaisies
https://twitter.com/TheDeadDaisies
www.instagram.com/thedeaddaisies
www.youtube.com/user/TheDeadDaisies
https://open.spotify.com/artist/6VDAPUov4yNDHyQlPqrpNH


Folk & Metal Nights I în septembrie, la Fabrica

„Folk & Metal Nights” este un concept ce dorește să prezinte fanilor trupe din aria folk-metal-ului și ca bonus invitați speciali ce abordează și alte stiluri. Evenimentul va avea loc sâmbătă 26 septembrie 2020 în clubul „Fabrica” din București.

FMNI ps cover

Line-up : SUR AUSTRU (Arad), ALKONOST (Rusia), GJELDRUNE (Rusia), FANGORN (Rusia), KATARA (Arad).

Event Facebook: https://www.facebook.com/events/3307524185929930

Biletele se gasesc în rețeaua iaBilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-folk-metal-nights-i-54559

– 39 RON – presale primele 30 de bilete;
– 49 RON – presale până pe 25 septembrie inclusiv, 100 de bilete;
– 60 RON.- presale și la locație în seara evenimentului, 200 de bilete.

Copiii cu vârsta de până la 10 ani au accesul gratuit și trebuie să fie însoțiți de un adult ce va avea un bilet valabil.

SUR AUSTRU (Transylvanian black metal)

Sur Austru is a new musical concept created from the ashes of Transylvanian black metal pioneers Negura Bunget. Gathering inspiration and emotions from the aesthetics of nature, ancient lore and forgotten rituals, Sur Austru is proposing a timeless journey into the mystical landscapes of Transylvania.

https://www.facebook.com/SurAustru
https://www.youtube.com/channel/UCAqpLTDlUDnNCxG1raj_VVQ

ALKONOST – epic-folk-metal since 1995 – Rusia

Band’s history began in the second half of 1995 when Andrey Losev, well known among musicians from Naberezhnye Chelny bass guitarist, decided to start his own project. His attention was drawn to medieval music and russian folk melodies. After a year, in August 1996, Alkonost was born. Over the 24 years of its existence, the Alkonost group has given a huge number of concerts both in Russia and in Europe. It participated in such large festivals as RAGNAROK FEST (DE), NASHESTVIE (Invasion), CARPATHIAN ALLIANCE METAL FESTIVAL (UA), FOLK SUMMER FEST (RU), Moto-Maloyaroslavez (RU) and many others.The group has 8 full-length albums in its arsenal and listeners all around the world. Over 20 years band has gone through a lot of different things, but it’s unique sound and special atmosphere remained, being band’s distinctive features for all that time.

Video: https://www.youtube.com/watch?v=Fi7WTjO6siw&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=x_sptHWm-Yw&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=HMYYSN9rZKc&feature=youtu.be
Youtbe Chanel: https://www.youtube.com/user/AntAlkonost
Facebook: https://www.facebook.com/alkonostband/
Instagram: https://www.instagram.com/alkonost_official/

GJELDRUNE – folk/power-metal since 2010 – Rusia

Folk/Power metal band GjeldRune was founded 2010 in a small town near Moscow. 2012 they released their first single “Kolovrat” and begun concert activity. In years 2014 and 2017 the band released their LP’s, frequently playing in their country. Since summer 2017 the band largely increased their concert geography. Since then GjeldRune has played on festivals and clubs in Poland, Czech Republic, Germany, France, Switzerland and Romania. 2020 the band will release their third album and celebrate their 10th birthday.

http://facebook.com/gjeldrune
http://youtube.com/gjeldrune
http://instagram.com/gjeldrune_dubna

FANGORN – Extreme metal with folk influences since 2008 – St. Petersburg, Rusia

Having started its activity in 2008, at the moment Fangorn holds one of the leading places in the folk metal scene in Russia. Band took part in the largest festivals in Russia, such as FolkSummerFest, as well as concerts in many European cities, and also participated in a full-scale tour in Spain. In the asset of Fangorn there are 2 LP’s, mixed in Finland by Anssi Kippo, EP “Inferno” (2016) and several singles. Musical style of Fangorn is gradually developing, getting away from classic folk-fantasy metal into more extreme experimental form of metal, still with strong folk-ethnic influences. Latest Fangorn release is single “Voices From Beyond”(October 2019), now the band is working on a new concept album promising many unimaginable musical discoveries, that the group found in forgotten legends, abandoned villages and ancient forests and marshes of misty land of Ingria – homeland of Fangorn members.

https://www.instagram.com/fangornband/
https://m.facebook.com/fangornband/
https://www.youtube.com/user/VKfirst

KATARA (melodic death metal)

Melodic Death Metal band from Arad (since 2014), with influences from several metal sub-genres, which takes its name from the Greek language, and means „curse”. The main theme of the band are the „curses” of several types and seen from several perspectives, adding even short stories, through lyrics, closely linked to these „curses”. The curse is a way of looking at the cyclicality of life, we are cursed to be born only to die, it is a passing life, which some regard as a bad thing.

https://www.facebook.com/katarabandofficial
https://www.youtube.com/channel/UC8gpSzeyf-cVgVMzmjjL34w

Un eveniment „Rusidava Management & Psychosounds Music SRL” beneficiind de gazduirea calduroasa a cluburilor „Fabrica/B52”


Richie Kotzen, clip de carantină pentru As You Are

Pe 3 februarie a apărut 50 for 50, cel de al 22-lea album solo Richie Kotzen, o colecție de 3 albume ce conțin 50 de piese pentru cea de a 50-a aniversare a sa.

Dacă primul single, Devil’s Hand, era lansat în vremuri normale, cel de al doilea, As You Are, apare în toiul pandemiei, însoțit de un oficial “clip de carantină”.

Planurile aniversare au fost date peste cap, turneele și croaziera Monsters Of Rock au fost anulate, dar la noi ar trebui să ajungă la toamnă, pe 10 septembrie în Hard Rock Cafe, biletele fiind disponibile pe iabilet.ro.

Adrian Coleașă