Concert Bullet For My Valentine la București pe 8 aprilie

Bullet For My Valentine revin la București pe 8 aprilie 2019 la Arenele Romane (cort încalzit). Biletele se pun în vânzare vineri pe 11 ianuarie la ora 10:00.

Bullet for My Valentine sau mai pe scurt BFMV au 20 de ani de activitate, totul începând în Bridgend din Țara Galilor. Inițial formația s-a numit Jeff Killed John și au început prin a face cover-uri după piese Metallica și Nirvana. Au activat sub acest nume până în 2003. Pe 3 octombrie 2005 au lansat primul album în UK și pe 14 februarie 2006 în Statele Unite. După această lansare și după primul Disc de Aur din SUA, au urmat prezențe la festivalul Download și Kerrang! dar și un turneu cu Rob Zombie.

Dacă primul album debuta pe locul 128 în Billboard 200, următorul, ‘Scream Aim Fire’ lansat pe pe 29 ianuarie a debutat direct pe locul 4 iar cel de al treilea material, ‘Fever’ a ajuns pe locul 3 în Billboard 200. Până în prezent Bulltet for My Valentine a lansat 6 albume, cel mai recent fiind Gravity, material lansat pe 29 iunie 2018. Până acum formația are 5 Discuri de Aur și milioane de albume vândute în întreaga lume. De-a lungul vremii au primit numeroase premii de la Metal Hammer și Kerrang!, printre care cea mai bună formație britanică (2006, 2010), cel mai bun newcomer din Marea Britanie (2005), Best Live Band (2010) și multe altele.

Întrebați ce artiști i-au influențat, aceștia au declarat că printre formațiile care și-au pus amprenta asupra stilului lor muzical se numără Metallica, Slayer și Iron Maiden.

În momentul de față Bullet for My Valentine înseamnă:
Matthew „Matt” Tuck – voce/chitară
Michael „Padge” Paget – chitară/backing vocals
Jamie Mathias – bass/voce
Jason Bowld – tobe

Biletele se pun în vânzare vineri pe 11 ianuarie la ora 10:00 și au următoarele prețuri:

– Golden Circle (fără loc în fața scenei) – 185 lei în earlybird, 205 lei în presale și 220 la intrare + taxe 10 lei
– Acces General (fără loc, în arenă) – 145 lei în earlybird, 165 în presale și 180 la intrare + taxe 10 lei

Perioada earlybird este limitată la primele 500 de bilete.

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Se pun în vânzare doar 400 de bilete Golden Circle și 1200 de bilete Acces General.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Concert Bosquito în Hard Rock Cafe

BestMusic Live Concerts te invită la Hard Rock Cafe, vineri, 11 ianuarie, incepand cu ora 22:30, la un concert extraordinar cu una dintre cele mai originale trupe românești cu un sound unic, BOSQUITO !

Fondată de Radu Almășan în Brașov, la începutul anilor 2000, trupa a abordat un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzica țigănească, balcanică până la elemente simfonice și de hard rock. În perioada 2002 – 2006 au avut o serie lungă de piese care au ajuns pe prima poziție în topurile de specialitate din România. Trupa a lansat până acum 5 albume, Bosquito (2000), Sar scaântei (2001), Cocktail Molotov (2003), Fărâme de soare (2004) și Babylon (2014). În perioada 2005 – 2011 trupa a concertat în SUA iar membrii săi au declarat că pentru ei acest fapt a fost unul recreațional. Tot în această perioadă au lansat și piesa Întuneric în culori alături de Ovidiu Lipan Țăndărică iar apoi au revenit în România unde au cântat în deschiderea concertului Shakira.

Vino pe 11 ianuarie la Hard Rock Café să asculți piese precum: Bosquito, Hopa Hopa, Două mâini, Când îngerii pleacă, M-ai dat peste cap, Tu ești iubita mea și mult prea cunoscutul refren “dă-i înainte cu tupeu” al piesei Pepita + multe alte surprize.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele preţuri:
– 79 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat la 80 de bilete)
– 54 de lei, cu loc la masă, în sală

Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 54 de lei.

Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.


Concert Timpuri Noi în Hard Rock Cafe

Te invităm la Hard Rock Cafe, joi, 10 ianuarie, de la ora 21:30, să petreci o seară PERFECTĂ cu una dintre cele mai longevive trupe de rock românești, Timpuri Noi!

Invitați speciali: Luca, Stere, Adeline, Victoria, Vecina, Verginica, Rambo, Catran și Varu’ Maftei! Trupa Timpuri NOI este simbolul rock-ului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid! Prețul biletului include și o bere la draft Carlsberg!

De la inființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri NOI în calitate de compozitor și chitarist. Începând cu anul 2011, Dan Iliescu și-a asumat și rolul de solist, continuând misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii…. Pentru cei care nu știu încă, Dan Iliescu este compozitorul tuturor hiturilor pe care publicul le știe atât de bine: Stere, Tanța, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tata… iar lista poate continua, cu doar câteva excepții, cu toate albumele scoase de-a lungul timpului de către Timpuri Noi.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plati cu Cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele preţuri:

– VIP: 49 de lei, cu loc la masă în fața scenei (doar 80 de locuri)
– Acces General: 35 de lei, cu loc la masă în sală
– Fără loc: 35 de lei

Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.

Hard Rock Cafe București se află în parcul Herăstrău – Șoseaua Kiseleff, nr. 32
Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM


”Cine este VALI BOGHEAN?”

Poster_Vali_Boghean

Concert special de Crăciun

Miercuri, 19 decembrie, de la ora 20:00, la Cinema PRO

Vali Boghean Band, una dintre cele mai îndrăgite formații din Chișinău, Republica Moldova, din componența căreia fac parte virtuoși muzicieni care reușesc să respire sincron și să dezlănțuie săli întregi de spectatori, vine în întâmpinarea spectatorilor bucureșteni cu un concert special dedicat sărbătorilor de iarnă.

Concertul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la Cinema PRO, de la ora 20:00 și va cuprinde o serie de compoziții proprii cu ”infiltrații” clasice și folclorice, pop și jazz, precum și piese mai mult sau mai puțin instrumentale dar și variante cântate ale unor poezii de suflet. Abordarea muzicală plină de originalitate, talentul înnăscut, experiența vastă în numeroase proiecte naționale și internaționale, interpretările uimitoare și dăruirea pentru public, sunt trăsăturile care definesc caracterul unic al grupului Vali Boghean Band.

“Vali Boghean este unul din acei lideri cu care cuvântul “multi-instrumentalist” este deseori asociat în lumea jazzului. Formația sa, o colecție de artiști unici a căror forță este Vali, aduce fiecare spectacol la un nivel virtuoz. Concertele oferă o varietate de solo-uri uluitoare și performanțe de ansamblu.” – Juan Carlos, chitarist.

Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali Boghean este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul şi clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-şi cuceri audienţa cu interpretări la chitară clasică şi bass.

”Ca atare, el se poate manifesta plenar, quasi-instinctual – așa cum un poliglot s-ar exprima în diferite limbi – când pe saxofonul sopran sau alto, când pe flugelhor, caval, flueire, trompetă, claviaturi, percuție, chitară, sau prin însăși vocea sa.” – Virigil Mihaiu, scriitor, critic de jazz, profesor, poliglot român.

Vali provine dintr-o familie cu 14 copii, el fiind cel mai mic. Își adoră părinţii și frații, 7 dintre aceștia fiind muzicieni profesionişti, de la care a învăţat să cânte. Și-a început activitatea artistică cu muzica folk, apoi a cântat rock, dar i s-a părut prea puţin şi a simţit nevoia să se exprime prin jazz. A luat Marele Premiu la Festivalul de la Mamaia – secţiunea folclor în 2006, moment în care familia a acceptat că Vali e muzician. Ani buni a colindat lumea cu grupul Trigon, apoi cu formaţia Transbalcanica și a avut proiecte solo.

În 2009, și-a înființat propria formaţie Vali Boghean Band, împreună cu Valeriu Cașcaval, Sandu Daraban și Oleg Lașcu. Mai târziu, s-au alăturat Gari Tverdohleb, Valentin Schirca, Gheorghe Postoronca, Radu Talambuță și Bogdan Turcan. Componența trupei s-a modificat de-a lungul timpului, au mai colaborat și Vitalie Țurcanu sau Sandu Focșa.

Muzica trupei Vali Boghean Band conține improvizații originale, fiind destul de dificil de încadrat într-un gen specific. Un mix excelent între muzica jazz balcanică, a ethno-estului european, a folclorului, cu muzică orientală, elemente clasice, toate combinate în stil contemporan pentru a obține formele necesare de limbaj sau concept muzical care corespunde cu cerințele publicului și totodată păstrându-și verticalitatea spirituală. Acest complex muzical generează cele mai variate sentimente și creează o atmosferă în care toată lumea se poate regăsi.

Biletele pentru concertul de Crăciun al trupei Vali Boghean Band de la Cinema PRO pot fi achiziționate la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.III – 40 lei, Cat.II – 60 lei și Cat.I – 80 lei. Acestea sunt disponibile pe www.ticketnet.ro, www.bilet.ro, www.iabilet.ro și la casa de bilete Cinema PRO.


Weekend death metal cu Saddayah la Buzău și la București

Deatherii ploiesteni de la Saddayah vor sustine la acest final de saptamana ultimele  doua concerte din 2018, dupa cum urmeaza:

Vineri 14 decembrie, Buzău (Underground Pub – str. Cuza Vodă nr. 59)
https://www.facebook.com/events/2252604898396335/
Sâmbătă 15 decembrie, București (Club B52 – str. 11 Iunie nr. 50)
https://www.facebook.com/events/346665105907731/

Saddayah încheie astfel prima parte a turneului în care prezintă amatorilor de metale grele primul său album, „Apopheny of Life”, lansat în această toamnă de casa de discuri Loud Rage Music.

Prețul biletului la concertul din Buzău este 15 lei, iar la București e de 20 de lei. Biletele se vor vinde la intrare, în seara concertului.

Pagina oficiala:
https://web.facebook.com/SaddayahBand/