Câștigați cu Eastman Guitars și Premier Guitar

Qian Ni, venit în Statele Unite din China ca să studieze muzică, fonda Eastman Strings în 1992. De la distribuția de viori până la fabricarea lor a fost un pas mic. De la viori la chitare încă unul, iar astăzi Eastman Guitars are o reputație de calitate la prețuri rezonabile.

Ray Benson, liderul grupului country swing Asleep At The Wheel, are și el o reputație solidă printre amatorii genului și o carieră ce cuprinde 20 de albume și 9 grammy-uri. De lângă activitatea cu trupa, Ray este și un producător consacrat, care a lucrat cu Willie Nelson, Brad Paisley, Merle Haggard, Vince Gill…

Acum, Premier Guitar oferă șansa de a câștiga o chitară Eastman model Ray Benson T486-RB, cu o valoare de retail de $1,750.

Pentru a participa, până pe 23 martie, click pe imaginea de mai jos și accesați pagina concursului. Baftă!

Concurs Eastman - Ray Benson


Stetsbar – un tremolo bar versatil

Produsele after market pentru instrumente au deja o istorie de vreo patru decenii. Unele dintre companiile respective au devenit pe parcurs producători de chitare mai mult decât respectați (ESP sau Charvel, de exemplu), au rămas producători de piese ce au devenit standarde (Floyd Rose) sau amândouă (Willkinson, Buzz Feiten).

Stetsbar Tremolo System a fost dezvoltat de Eric Stets în anii ‘80 și patentat în 1995.

Ceea ce s-a dorit de la bun început a fost un sistem tremolo care să poată fi folosit pe chitare fără tremolo, fără a modifica instrumentul. Ținta inițială a fost clar Gibson Les Paul, dar între timp s-au dezvoltat variante practic pentru orice model de chitară electrică hardtail.

Un demo foarte bun, pentru Pro 2 Tremolo, vine de la Michael Casswell, făcut pentru iGuitar Magazine.

Mai multe amănunte, pe site-ul firmei.


Câștigați cu Peerless și iGuitar Mag

Peerless au o reputație din ce în ce mai bună, pentru un raport calitate-preț de invidiat. De fapt, pentru o calitate de invidiat într-o gamă de preț absolut abordabilă multor buzunare.

Puteți câștiga o chitară Peerless Retromatic P1 cu Stetsbar Pro II Tremolo instalat, cu o valoare de retail estimată la peste 1,700 euro, oferită de iGuitar Magazine.

Pentru a participa, până pe 2 martie, ca de obicei, click pe imaginea de mai jos și veți ajunge pe pagina concursului. Baftă!

Concurs Peerless


Câștigați cu Suhr și Make’n Music

Concursul “Guitar Of Your Dreams” s-a încheiat, iar “Guitar Of Your Dreams 2” de-abia începe.

Make’n Music oferă unui norocos (norocoasă?) șansa de a câștiga o chitară Suhr (estimată la o valoare de $3,800) cu specificațiile dorite de câștigător.

Pentru a participa, până pe 15 aprilie, click pe poza de mai jos pentru a ajunge pe pagina concursului. Baftă!

Guitar Of Your Dreams 2


Chitariștii noului mileniu: Chris Mike

În buletin îl cheamă Chris Michalis, născut și crescut în Atena.

Chris Mike

Tatăl său i-a pus o chitară în mâni la 13 ani și i-a arătat 3 acorduri. Până la sfârșitul liceului au urmat studiile de chitară clasică, jazz și rock. Printre influențe îi citează pe Jimi Hendrix, David Gilmour, Steve Vai, John Petrucci și Guthrie Govan.

Devenit un apreciat muzician de studio și nu numai, a depășit de mult granițele Greciei natale, susținând peste o sută de concerte anual, inclusiv în America de Nord și în Australia.

În 2013 îi apărea albumul de debut, Not Just Lipstick On A Pig, la CANdyRAT Records.

În 2014, scotea un tribut pentru Jason Becker, For Jason, piesă apreciată inclusiv de destinatar, care s-a declarat onorat și și-a exprimat admirația pentru stilul curat și precis al lui Chris.

Zilele acestea are un single nou, un cover instrumental al Locked Out Of Heaven a lui Bruno Mars.

Pe Bruno Mars nu-l halesc, ca sa citez un clasic în viață, dar Chris Mike poate să fie oricând în meniul zilei.