:umbra și Ana Coman lansează Căzuți din lună

:umbra cântă rock alternativ pentru oamenii mari cu suflet de copil. Ascultă-ne dimineața când mergi la job și speră la o lume mai bună sau seara când ești singur, cu lumina stinsă. Ascultă-ne dacă nu ai încă întrebarea potrivită, pentru că răspunsul o să vină de la sine.

Căzuți din lună, noul single :umbra, este strigătul unei generații care se vrea in normalitate. “Suntem atât de tineri, nici nu știm ce ne-așteaptă, de parcă acum aflăm că lumea e nedreaptă” e felul trupei de a îi chema alături pe cei care se simt la fel. Piesa câștigă prin vocea Anei Coman, o completare perfectă pentru atmosfera visătoare a acesteia.

Căzuți din lună este înregistrată de Daniel Olteanu și beneficiază de un clip produs de o echipă condusă de producătorul Horia Cucută; Scenograf: Alina Caprian; Camera: Vlad Giogu, Alex Sanda, Horia Cucută; Edit & colorizare: Horia Cucută; Animații: Ana Iuteș.

Înființată în ianuarie 2015, :umbra aparține unui nou val de nume importante ale scenei alternative/indie rock, surprinzând printr-un sunet puternic și melodios cu influențe postrock și grunge. Trupa vede aparițiile live ca pe cea mai bună armă a lor, experiența publicului cu formația fiind una personală, muzica lor reuşind să creeze un mediu intim, în care se trăieşte intens.

:umbra înseamnă
Mihai Alexandru Tacoi – voce principală și chitară
Matei Pușcaru – chitară bas și backing vocals
Cristi „Chinezu” Constantin – baterie

Follow :umbra:
https://www.instagram.com/douapuncteumbra/
https://www.facebook.com/douapuncteumbra
https://www.youtube.com/channel/UCYKlhk7u1NXgkyQbFde1tgA


Alter Bridge au lansat Wouldn’t You Rather, primul single de pe noul album

Pe 18 octombrie este programat să apară Walk The Sky, cel de al șaselea album de studio Alter Bridge.

Înregistrat în perioada martie-mai, albumul a fost produs de același Michael Baskette, responsabil nu doar de toate albumele lor de la Blackbird încoace, ci și de materialele solo ale lui Mark Tremonti și Myles Kennedy.

Astăzi, 28 iunie, au lansat primul single al viitorului album, Wouldn’t You Rather, o introducere foarte articulată la ce ne așteaptă în octombrie.

Apariția pe piață a Walk The Sky îi va găsi în plin turneu american, din noiembrie până la sfârșitul anului urmând să se mute în Europa. În deschiderea turneului european îi vor susține The Raven Age și Sevendust, cu Shinedown ca special guest.

Adrian Coleașă

Tracklist Walk The Sky:

1. One Life
2. Wouldn’t You Rather
3. In the Deep
4. Godspeed
5. Native Son
6. Take the Crown
7. Indoctrination
8. The Bitter End
9. Pay No Mind
10. Forever Falling
11. Clear Horizon
12. Walking on the Sky
13. Tear Us Apart
14. Dying Light


Les Elephants Bizarres au lansat piesa Inima La Soare

Muzica nouă de la elefanții bizari vine pe vremuri cu soare. „Inima la soare” este track-ul care marchează începutul unei veri vibrante, relaxante, lirice.

Nimic nu vibrează mai bine ca inima la primele raze de soare ce dau startul verii și poveștilor de iubire. De aici a pornit și ideea celui mai nou single semnat de băieții de la Les Elephants Bizarres.

“Piesa “Inima la soare” este bucurie sinceră şi pură! S-a născut într-o sesiune de creaţie undeva la munte într-o cabană. Ne-am ales cu aproximativ 18 piese în doar câteva zile de stat la munte şi compus non-stop. Dintre toate, „Inima la Soare” a ieşit one take cu toate părţile, din prima. Era „cea mai gata”, aşa că i-am prezentat-o lui Cosmin Lupan să o producă și să îi dea vibe-ul de vară. Versurile sunt semnate de Laura Ionescu. Iar partea bună esta că povestea noastră continuă cu o nouă lansare în această vară, o piesă scrisă tot în limba română. Cât despre planurile pentru această toamnă, să vă țineți bine pentru că pregătim un show bizar”, a declarat Ștefan de la Les Elephants Bizarres.

Les Elephants Bizarres provoacă fanii să își scoată inima la soare. După ce fac poze cu diverse activități cu good vibe și soare, trebuie să posteze pozele pe Facebook sau Instagram, folosindu-se de hashtagul #InimaLaSoare. La finalul campaniei, băieții vor aduna fotografiile și le vor integra în povestea videoclipului oficial.

Les Elephants Bizarres este o trupă indie-electro-pop cu peste 10 ani de activitate. Cu 3 albume la activ și numeroase single-uri, LESEB este una dintre cele mai îndrăgite prezențe din alternative-ul românesc. De-a lungul timpului, băieții au deschis concertele unor artiști internaționali precum Maroon 5, James Blunt, Roxette.

Ascultă / Descarcă piesa: https://UMRDD.lnk.to/InimaLaSoare


JINXY VON D’ERS a lansat “Mirror”, un nou single și videoclip

„Mirror” este cel mai nou single al trupei JINXY VON D’ERS și a fost lansat ieri, împreună cu un videoclip oficial. Melodia a fost înregistrată, mixată și masterizată de către Vadim Paloș, la Cutover Studio din București și reprezintă prima piesă de pe al doilea album de studio al trupei, programat pentru anul 2020. Videoclipul a fost realizat de către Emilian Floareș și Matei Marcu.

“Mirror” este despre fiecare dintre noi, despre diferitele laturi sau personalități care ni se dezvăluie pe parcursul existenței noastre, cateodată conștient, alteori inconștient. Este despre încercarea continuă de a te cunoaște mai bine și de a-ți găsi echilibrul. Totodată, această piesă reprezintă un nou început pentru noi ca trupă, fiind prima piesă de pe următorul album de studio JINXY VON D’ERS. Cu această ocazie dezvăluim poate o nouă direcție muzicală, și mai bine conturată ca până acum. – JINXY VON D’ERS.

Download / streaming link: https://JinxyVonDErs.lnk.to/MirrorNe

Contact JINXY VON D’ERS:
jinxyvonders@gmail.com
https://facebook.com/jinxyvonders
https://www.instagram.com/jinxtagramz/
https://www.youtube.com/user/jinxyvondersVEVO

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
https://www.facebook.com/uRockmusicpage
https://www.facebook.com/universalmusicro
https://www.umusic.ro


Cannibal Corpse, un nou clip pentru Red Before Black

Red Before Black este cel mai nou album Cannibal Corpse, apărut pe 3 noiembrie 2017 la Metal Blade Records.

Cel de al 14-lea material de studio al trupei ce a depășit deja trei decenii de activitate a fost produs de Erik Rutan, care de altfel l-a și înlocuit în turneu pe Pat O’Brien.

Primul single al albumului a fost Code Of The Slashers, o piesă a lui Rob Barrett.

Cel de al doilea single, piesa titlu a albumului, a apărut în octombrie 2017, dar a beneficiat de un clip de-abia acum, pe 21 mai 2019.

Beneficiind de aportul veteranului în efecte speciale horror Doug Sakmann, Red Before Black continuă povestea începută în universul brutal al precedentului Code Of The Slashers, dar adaugă din plin la carnagiul vizual, în tradiția macabră a trupei.

Cannibal Corpse tocmai au terminat turneul american ca support pentru Slayer (alături de Lamb Of God și Amon Amarth) și luna aceasta traversează oceanul în Europa. Pe 12 iunie vor cânta în Cluj (Form Space) și pe 13 iunie în București (Quantic). Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea.

Adrian Coleașă