Cannibal Corpse cântă în Cluj-Napoca și București

Cannibal Corpse cântă pe 12 iunie la Cluj-Napoca în /Form Space și pe 13 iunie la București la Quantic Club pe scena Open Air. Primele 200 de bilete au preț special.

Când vine vorba de Death Metal, Cannibal Corpse este o formație etalon a genului. Cu peste 3 decenii de activitate și 14 albume la activ, Cannibal Corpse este una dintre formațiile care a păstrat autentic soundul death metal.

Bazele trupei au fost puse de artiști care deja activau pe scena de death metal, printre aceștia numărându-se Paul Mazurkiewicz, Alex Webster sau Chris Barnes. Acesta din urmă avea să părăsească formația în 1995 iar înlocuitorul său a fost George ‘Corpsegrinder’ Fisher.

Formația a trecut de-a lungul timpului prin diferite probleme cauzate mai ales de versurile trupei, câțiva politicieni americani dorind să îi interzică cu desăvârșire pentru ca ar fi subminat caracterul național al Statelor Unite.

În Australia au fost interziși timp de 10 ani (1996 – 2006), iar în momentul de față doar persoanele care au peste 18 ani pot cumpăra discurile Cannibal Corpse. Aceeași problemă a fost și în Germania unde nu au avut voie să cânte piesele de pe primele trei albume. În Rusia, din opt concerte șase au fost anulate după ce diferite grupuri religioase au făcut tot posibilul să interzică susținerea acestora.

În momentul de față, Cannibal Corpse are un line-up neschimbat din 2005.

Alex Webster – bass
Paul Mazurkiewicz – drums
George „Corpsegrinder” Fisher – vocals
Pat O’Brien – lead guitar
Rob Barrett – rhythm guitar

Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

– Earlybird, primele 250 de bilete: 79 lei Acces General, 109 lei Golden Circle
– Presale: 89 lei Acces General, 129 lei Golden Circle
– La acces: 100 lei Acces General și 140 lei Golden Circle

Se pun în vânzare doar 1200 de bilete iar la Golden Circle sunt doar 400 de locuri. Concertul are loc în aer liber.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe www.iabilet.ro puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Pentru acest eveniment nu este permisă renunțarea la biletele achiziționate.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Michael Bolton și două reprezentanții în România, anunțate cu ocazia zilei sale de naștere

Remarcabilul artist american va concerta în Cluj-Napoca și București, în această vară!

Multiplul câștigător al premiilor Grammy, încântătorul MICHAEL BOLTON împlinește, astăzi, frumoasa vârstă de 66 de ani!

Îi urăm “La Mulți Ani” și, pe această cale, vă informăm că celebrul muzician va susține două concerte în România: pe 20 iulie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și pe 22 iulie la Sala Palatului din București, ambele cu începere de la ora 20.00!

Cu ocazia aniversării sale, artistul oferă tuturor fanilor sai bilete la PREȚ PROMOȚIONAL DE PRIMĂVARĂ cu discount de 50%, pentru următoarele categorii de prețuri:

CONCERT SALA POLIVALENTĂ, CLUJ-NAPOCA – 20 IULIE:

  • VIP – 288 lei
  • Categoria I – 228 lei – 114 lei
  • Categoria II – 200 lei – 100 lei
  • Categoria III – 188 lei – 94 lei
  • Categoria IV – 148 lei – 74 lei

Biletele VIP nu beneficiază de preț promoțional de primăvară!

Biletele se găsesc în rețeaua iabilet.ro: http://bit.ly/BileteMichaelBoltonCLUJ
Eveniment oficial CLUJ-NAPOCA:www.facebook.com/events/254951975429010

CONCERT SALA PALATULUI, BUCURESTI – 22 IULIE:

  • VIP – 588 lei
  • Categoria II – 388 lei – 194 lei
  • Categoria III – 300 lei – 150 lei
  • Categoria IV – 228 lei – 114 lei
  • Categoria V – 188 lei – 94 lei
  • Categoria VI – 128 lei – 64 lei

Biletele VIP nu beneficiază de preț promoțional de primăvară!

Biletele se găsesc în rețeaua iabilet.ro: http://bit.ly/BileteMichaelBoltonBUCURESTI
Biletele
link general: http://bit.ly/BileteMichaelBolton
Eveniment oficial BUCUREȘTI: www.facebook.com/events/287222435280061

Mai multe detalii pe www.GQEntertainment.ro / www.fb.com/GQEntertainemnt.ro

Cântărețul și compozitorul – MICHAEL BOLTON – a vândut peste 65 de milioane de albume la nivel mondial, continuând să plece în turnee internaționale și să încânte o lume întreagă. De asemenea, MICHAEL BOLTON a compus piese pentru nume importante ale muzicii, printre care Lady Gaga, Kanye West, Barbara Streisand, Cher, Kenny G. sau Kenny Rogers.

Totodată, MICHAEL BOLTON a cântat alături de adevarate legende, aici menționându-i pe regretatul Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras, Renee Fleming și BB King.

Cel mai nou album al artistului a fost lansat pe 8 februarie 2019 și se intitulează “A Symphony of Hits”. Pe acest material găsim cele mai frumoase hit-uri rearanjate în manieră simfonică sub indrumarea și cu apariția renumitei orchestre West Australian Full Harmonic Orchestra.  Albumul este disponibil pentru precomenzi.

MICHAEL BOLTON a fost remarcat la mijlocul anilor ’80 ca un adevarat exponent al baladelor soft-rock, melodii care au mers direct la inima ascultătorului. Acum este unul dintre cei mai apreciați și mai de success muzicieni din toate timpurile, cucerind public de toate vârstele cu muzica și cu al său timbru vocal inconfundabil. “How Am I Suppose To Live Without You”, “A Love So Beautiful”, “Said I Loved You… But I Lied”, “When a Man Loves a Woman”, fiind doar câteva dintre minunatele melodii ale sale.

https://youtu.be/bv5vMJKBAbo
https://youtu.be/lhEoQUSU6Mo
https://youtu.be/1xd0Xg7Cn0Y
https://youtu.be/MUuNDb-nm5M
https://youtu.be/YFood_bTOX4
https://youtu.be/GI6CfKcMhjY

DESPRE MICHAEL BOLTON

Michael Bolton este cântăreț, compozitor și activist înfocat, născut în New Haven, Connecticut din Statele Unite ale Americii. A debutat în 1975 cu albumul intitulat Michael Bolotin (numele său real). În această primă fază a carierei, trupa sa de hard-rock, Blackjack, l-a însoțit în turneu pe Ozzy Osbourne. Bolton a devenit rapid cunoscut pentru seria de balade rock, pop-rock, înregistrate după o schimbare stilistică spre finalul anilor 1980.

Artistul american a dat lovitura cu celebra piesă „How Am I Supposed to Live Without You”. Deși nu a intrat în Top 10, compoziția s-a bucurat de un real success. Punctul maxim al succesului a fost atins la sfârșitul anilor 1980 și la începutul anilor 1990. Unul dintre primele mari hit-uri ale lui Bolton datează din 1987 prin reinterpretarea piesei „(Sittin’ On) the Dock of the Bay”. Fiind profund atras de muzica soul și de sound-ul promovat de Motown, Bolton a realizat un cover și după piesa „Georgia On My Mind” care a reprezentat un nou succes. În 1991, Bolton a lansat albumul „Time, Love & Tenderness” ce i-a adus și primul Grammy pentru coverul piesei „When a Man Loves a Woman”.

Michael Bolton a câștigat mai multe premii Grammy pentru Cea Mai Bună Voce Masculină (nominalizat de 4 ori), 6 premii American Music Awards, 3 nominalizări Emmy și o stea pe Hollywood Walk of Fame. În calitate de compozitor, a câștigat peste 24 de premii BMI & ASCAP, printre care Compozitorul Anului, 9 premii Million-Air Awards și premiul Hitmakers al Compozitorilor Hall of Fame. Cu 9 single-uri de Number One, Michael Bolton a ajuns cu 9 albume de studio în Top Ten, inclusiv “Songs of Cinema”, un tribut adus celor mai îndrăgite coloane sonore din cele mai de success filme.
De curând, Michael Bolton a făcut senzație cu videoclipul nominalizat la premiile Emmy “Captain Jack Sparrow”, unde a fost invitat să cânte alături de trio-ul de comedie american, The Lonely Island, adunând peste 190 de milioane de vizionări pe canalul YouTube.

Cântărețul american a avut și câteva apariții celebre în sitcom-urile “Doi bărbați și jumătate”, în rețeaua de hit-uri Fox, Glee, comedia de succes de pe ABC “Fresh off the Boat”, serialul HBO ‘Last Week Tonight’ cu John Oliver și campanii în desfășurare cu American Greetings.
Michael Bolton a produs și a jucat în show-ul Netflix, “Michael Bolton, Big Sexy Valentine’s Special”, care a fost una dintre cele mai populare comedii ale rețelei, până în prezent.
Michael Bolton mai participă și în “Bolt of Talent”, o serie de concursuri muzicale noi, produse de Fox Networks Group / StarWorld in Asia.

Melodiile și aparițiile lui Michael Bolton au fost prezente în numeroase coloane sonore (producții de televiziune și filme), printre care piesa tematică nominalizată la Oscar „Go the Distance” din pelicula “Hercules” și recentul film al lui Russell Crowe, “Fathers and Daughters”. De asemenea, el a realizat documentarul “Teroare la domiciliu”, făcând referire la violența domestică atât de răspândită în America și a fost nominalizat la Emmy pentru piesa “Tears of The Angel”. Michael Bolton a produs, recent, un documentar de lung metraj, “American Dream: Detroit”.

DISCOGRAFIE:

  • Michael Bolotin (1975)
  • Everyday of My Life (1976)
  • Michael Bolton (1983)
  • Everybody’s Crazy (1985)
  • The Hunger (1987)
  • Soul Provider (1989)
  • Time, Love & Tenderness (1991)
  • Timeless: The Classics (1992)
  • The One Thing (1993)
  • This Is the Time: The Christmas Album (1996)
  • All That Matters (1997)
  • My Secret Passion (1998)
  • Timeless: The Classics Vol. 2 (1999)
  • Only a Woman Like You (2002)
  • Vintage (2003)
  • Til the End of Forever (2005)
  • Bolton Swings Sinatra (2006)
  • One World One Love (2009)
  • Gems: The Duets Collection / Duette (2011)
  • Ain’t No Mountain High Enough–Tribute to Hitsville (2013)
  • Songs of Cinema (2017)
  • A Symphony of Hits (2019)

Alternosfera: numele noului album și concert aniversar de 20 de ani de la înființarea trupei

Arhitectul din Babel este numele celui de-al VI-lea album Alternosfera. Turneul de promovare al acestuia va începe pe 22 și 23 februarie la București, va continua în orașele Cluj-Napoca, Chișinău, Timișoara, Brașov și Constanța și se va încheia printr-un concert în aer liber la Arenele Romane din București, pe 25 mai, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la înființarea trupei.

În cadrul concertelor vor fi interpretate atât piese de pe noul album, cât și melodii consacrate din cei 20 de ani de activitate ai trupei. Pe 25 mai, la ultimul concert din cadrul turneului de promovare Arhitectul din Babel, albumul va fi disponibil atât în format digital, cât și pe vinil sau CD. În scurt timp, va fi disponibilă precomanda albumului pe http://www.alternosfera.com, dar și pe principalele platforme de download și streaming muzical.

Primele două piese de pe următorul album, Lucis și Fântânile, au fost deja lansate, însoțite de videoclip, iar videoclipul piesei Amanet va fi publicat pe 5 martie.

Concertul de lansare va avea loc la Arenele Romane din București (cort încălzit), pe 22 si 23 februarie 2019, de la ora 20.00.

Biletele au următoarele prețuri:

– presale: Acces General 90 lei, Golden Circle 125 lei
– la acces: Acces General 100 lei, Golden Circle 140 lei

Perioada earlybird este limitată la primele 300 de bilete.
Numărul biletelor din Golden Circle (zona din fața scenei) este limitat la 400 de bucăți.
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 5 lei. Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Pentru acest eveniment nu este permisă renunțarea la biletele achiziționate.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla


Cu 15.000 de bilete vândute într-un timp record, ANDRÉ RIEU anunță al treilea concert la Cluj-Napoca, pe 6 aprilie 2019

După epuizarea biletelor pentru concertul anunțat pentru data de 4 aprilie 2019 în numai trei ore de la punerea acestora în vânzare, artistul a decis să programeze a doua reprezentație, ce va avea loc în data de 5 aprilie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Și de această dată, cele 7500 de bilete s-au vândut în ritm alert, astfel că, în dimineața zilei de 1 decembrie, toate locurile fuseseră ocupate în totalitate.

În numai 3 zile, 15.000 de spectatori entuziasmați au optat pentru concertele maestrului André Rieu de la Cluj, însă mesajele și reacțiile pozitive ale fanilor din România și din țările învecintate, l-au determinat pe celebrul violonist să adauge încă un concert în programul turneului său mondial din 2019.

Astfel, luni, 3 decembrie, începând cu ora 10:00 au fost puse în vânzare biletele pentru concertul cu numărul trei ce va susținut de violonistul André Rieu & Johann Strauss Orchestra, sâmbătă, 6 aprilie, la BT Arena din Cluj, începând cu ora 20:00.

În luna aprilie 2019, Clujul va deveni ”Centrul Universului” unde, peste 20.000 de spectatori vor petrece seri magice pe muzica maestrului André Rieu și a orchestrei sale Johann Strauss. Toți spectatorii se vor putea bucura de un mix fantastic între vals, muzică de film, musical sau operă , dar și de interpretările fascinante ale celor mai cunoscute hituri.

Persoanele care nu doresc să piardă șansa de a lua parte la spectacolele maestrului André Rieu își pot procura biletele atât online de pe www.eventim.ro și www.andrerieu.rom, precum și de la magazinele partenere Eventim, din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV și de la casa de bilete din Iulius Mall Cluj, la prețuri ce pornesc de la 200 lei, în funcție de categoria de loc.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

André Rieu a început să ia lecții de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu sr., dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg și al Operei din Leipzig. În 1967, Rieu a studiat vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, până în 1973. În 1974, Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde l-a avut ca profesor pe Andre Gertler. Artistul cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667. Cea mai mare dorință a sa a fost să popularizeze muzica într-atât încât oamenii să-și aducă aminte că viața este cel mai frumos lucru care li se poate întâmpla. Și a reușit.

Concertele lui André Rieu sunt ca un foc de artificii al emoțiilor. Cu peste 100 de concerte pe an, André Rieu livrează publicului divertisment total cu melodii celebre, romantice, înțesate cu numeroase surprize, umor și soliști internaționali de primă clasă. Împreună cu cei 60 de muzicieni, membrii orchestrei sale Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, carismaticul artist de origine olandeză susține turnee în întreaga lume de peste 30 de ani.

Peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri vândute, de 30 de ori numărul 1 în topurile internaționale și 500 de discuri de platină îl fac pe André Rieu un adevărat „maestru al mulțimii”, titrează cu extaz New York Times.

Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări și peste 3.7 milioane de fani îl urmăresc pe Regele Valsului pe Facebook.

În luna iulie a acestui an, André Rieu și-a susținut concertele fantastice anuale, în aer liber, în orașul său natal din Olanda, Maastricht. Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 de fani din peste 80 de țări au luat parte la concertele sale extraordinare de la Vrijthof.

André Rieu este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. Cei doi au împreună doi fii și cinci nepoți.


André Rieu susţine încă un concert la BT ARENA din Cluj-Napoca!

Un număr record de 7500 de bilete s-au epuizat în numai trei ore de la punerea în vânzare

Biletele pentru primul concert al celebrului violonist André Rieu de la Cluj (5 aprilie 2019, BT ARENA), puse în vânzare, astăzi, 29 noiembrie 2018, la ora 10:00, s-au vândut în numai 180 de minute.

Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunţă programarea unui nou concert, ce va avea loc vineri, 5 aprilie 2019, de la ora 20:00, în aceeași locație din Cluj-Napoca.

„Aș dori să le mulțumesc tuturor fanilor noștri minunați din România pentru primirea călduroasă și pentru reacția absolut minunată de astăzi! Aștept cu nerăbdare să mă întorc în 2019 alături de Orchestra Johann Strauss. Suntem foarte încântați să venim pentru prima dată la Cluj, în cadrul turneului mondial 2019 pentru a petrece o nouă seară pe care nu o vom uita niciodată. Ne vedem foarte curând! Cu multă dragoste, André Rieu.”

Biletele pentru cel de-al doilea concert au fost puse în vânzare pe www.eventim.ro, www.andrerieu.com precum și în magazinele partenere Eventim din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV precum și la casa de bilete din Iulius Mall Cluj. Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.IV – 200 lei, Cat.III – 280 lei, Cat.II – 380 lei, Cat.IV – 480 lei și VIP – 680 lei.