STING – My Songs la BT Arena din Cluj-Napoca

Sting canta la BT Arena din Cluj-Napoca pe 15 martie 2022. Biletele se pun in vanzare vineri pe 12 noiembrie la ora 11:00 pe iabilet.ro si pe sting.iabilet.ro.

Membrii Fan Clubului Sting vor avea posibilitatea de a avea acces la bilete exclusive de pre-sales înaintea publicului larg, accesând www.sting.com.

Concertul My Songs al lui Sting este un spectacol exuberant și dinamic, cu cele mai îndrăgite cântece ale sale, scrise de-a lungul carierei ilustre a celui care a câștigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât și ca artist solo. Apreciat ca fiind un „spectacol magistral de la început până la sfârșit”, concertul „îi poartă pe fani într-o călătorie muzicală în timp”, cu „hituri precum „Fields of Gold”, „Shape of my Heart”, „Roxanne” și „Demolition Man” care punctează un show de neuitat”. De asemenea, fanii se vor putea bucura să asculte „Englishman In New York”, „Every Breath You Take”, „Roxanne”, „Message In A Bottle” și multe altele.

Cel mai recent album al lui Sting, The Bridge, va fi lansat la nivel mondial pe 19 noiembrie și prezintă prolificitatea și diversitatea sa în materie de compoziție. Scrisă și înregistrată într-un an de pandemie globală, această nouă colecție îl găsește pe Sting meditând asupra pierderilor personale, separării, perturbării, lockdownului și tulburărilor sociale și politice extraordinare. Reprezentând diferite etape și stiluri din întreaga sa carieră de neegalat și inspirându-se din genuri precum rock n’ roll, jazz, muzică clasică și folk, albumul eclectic prezintă sunetul chintesențial al lui Sting pe piese pop-rock, precum salva rock de deschidere a albumului „Rushing Water” și noua piesă cu iz indie-pop „If It’s Love”. Pentru a explora albumul, vă rugăm să vizitați http://thebridge.sting.com.

Noul serial săptămânal web TV al lui Sting, „On the Bridge”, recent lansată oferă o privire intimă asupra vieții de zi cu zi a muzicianului, în timp ce se pregătește de lansarea noului său album, The Bridge. Într-un gest special față de fanii săi fideli, Sting lansează un nou episod în exclusivitate pe Sting.com în fiecare marți la ora 9:00/ET. Fiecare episod va rămâne vizibil în exclusivitate pentru membrii fan clubului său timp de 24 de ore și apoi va fi disponibil pentru o vizionare mai largă miercurea la ora 9am/ET.

În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuță) cu Melissa Musique și Gene Noble (backing vocals).

Invitatul special Joe Sumner va fi prezent la toate datele nou anunțate.

Membrii Fan Clubului Sting vor avea posibilitatea de a avea acces la bilete exclusive de pre-sales înaintea publicului larg, accesând www.sting.com

Pentru informații complete despre turneu, bilete și fan club, vizitați: www.Sting.com


Omnium Gatherum va susține două concerte în România alături de Fleshgod Apocalypse și alte formații elvețiene

Formația italiană FLESHGOD APOCALYPSE va susține un turneu prin Europa în perioada septembrie – noiembrie 2022. Inițial, trupa ExDeo a fost invitată să participe în cadrul acestui turneu programat inițial pentru 2021 (reprogramat din cauza pandemiei de coronavirus pentru 2022) însă, din motive ce țin strict de formație, prezența acesteia pe scenă nu va mai fi posibilă în cadrul acestui turneu.

Noua formație invitată să se alăture italienilor de la Fleshgod Apocalypse pentru turneul din 2022 este OMNIUM GATHERUM, din Finlanda.

În cadrul concertului din România (22.10.2022 – Quantic Club din București / 23.10.2022 – /Form Space din Cluj-Napoca) vor mai cânta formațiile: Chaoseum (Elveția) și Irony Of Fate (Elveția)

Fleshgod Apocalypse, maeștrii italieni ai death metalului orchestral revin în România în cadrul turneului „Veleno Across Europe 2022”, ce are ca scop promovarea ultimului material discografic al trupei intitulat „Veleno” și lansat în 2019.

Fleshgod Apocalypse – Monnalisa

Omnium Gatherum este o formație înființată în 1996, cunoscută publicului din România datorită concertelor susținute în țara noastră de-a lungul anilor.

Formația are deja la activ 8 materiale discografice, însă, pentru 5 noiembrie 2021, finlandezii au anunțat lansarea unui nou produs discografic intitulat “Origin”.

Pe 14 octombrie, Omnium Gatherum a lansat videoclipul “Fortitude”, piesă extrasă de pe viitorul material discografic.

Chaoseum este o formație elvețiană de Modern Metalcore formață în 2018.

Chaoseum – Smile Again


Irony Of Fate
este o altă formație elvețiană, formață în 2014, însă adeptă a sonorităților Melodic Death, ce o are la voce pe Cveti Stojmenova.

Irony Of Fate – Six Feet Deep

Biletele online sunt disponibile prin AmBilet.ro la următorele prețuri:
Presale 1 ( 50 bucăți) = 69 lei
Presale 2 (disponibile până în preziua evenimentului) = 79 lei
Normal Acces (disponibile în ziua evenimentului) = 85 lei
La prețurile de mai sus se adaugă taxa de ticketing de 6 lei / bilet.
Biletele achiziționate până în acest moment rămân valabile pentru noile date de concert.

Persoanele care doresc rambursarea biletelor achiziționate o pot face în termen de 30 de zile de la anunțui prezentului comunicat, respectiv până pe data de 20 noiembrie 2022, printr-un email trimis la contact@ambilet.ro.


U.D.O. – două concerte în România în 2022

UDOTrupa germană U.D.O. cu al său solist vocal Udo Dirkschneider, cântă la /FORM Space din Cluj Napoca pe 24 martie și la Quantic Club din București pe 25 martie 2022. Primele 100 de bilete au preț earlybird.

Evenimentul va respecta normele în vigoare la momentul desfășurării acestuia.

U.D.O. este o trupă germană de heavy metal fondată de vocalistul Udo Dirkschneider.

După plecarea din Accept, acesta și-a format propria trupă numită U.D.O. în 1987, cu care a concertat alături de nume precum Guns N’ Roses, Lita Ford și Zodiac Mindwarp.

Astăzi trupa îi are ca membri pe Udo Dirkschneider, Andrey Smirnov, Sven Dirkschneider, Tilen Hudrap, Dee Dammers. U.D.O. au lansat 16 albume în cei aproape 35 ani de activitate.

Când vine vorba de muzicieni care au contribuit la scena heavy metal, puțini se pot lăuda cu realizările lui Udo Dirkschneider.

Bilete se pun în vanzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

– earlybird – primele 100 de bilete – 79 lei
– presale – urmatoarele 200 de bilete – 99 lei
– presale – 109 lei
– la intrare 130 lei

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de procesare de 10 lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Oscar and the Wolf – Doua concerte în România in 2022

Renumitul artist belgian Max Colombie, cunoscut sub numele de scenă Oscar and the Wolf, revine în România pentru doua showuri, la București și la Cluj-Napoca, pe 5 aprilie 2022 la Quantic Club și pe 6 aprilie 2022 la /FORM Space. Primele 200 de bilete au preț earlybird și se pun în vânzare vineri, pe 1 octombrie, la ora 11:00 pe iabilet.ro.

Oscar and The Wolf este pseudonimul artistului Max Colombie care și-a inceput cariera pe scena muzicală din Belgia de mai bine de 10 ani, iar activitatea sa a variat de-a lungul carierei de la indie folk la dream pop și pop electronic.

Cântărețul a devenit cunoscut prima dată în 2013 cu single-ul „Orange Sky”, pentru stilul său unic îmbinând elemente de indie, baroque pop și muzică electronică.

Până în prezent Oscar and The Wolf are numeroase single-uri de succes și două albume de studio lansate, cu un al treilea în producție ce urmează să fie lansat în octombrie 2021, album ce se va numi „The Shimmer”.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele costă:

– 79 lei earlybird – primele 200 de bilete
– 99 lei presale
– 120 lei la intrare

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de procesare de 10 lei.

Evenimentul va respecta normele în vigoare la momentul desfășurării acestuia.

Un eveniment BestMusic Live Concerts


Rock and Blues Nights by Cluj Blues Fest

Festivalul internațional Cluj Blues Fest propune o ediție de pandemie intitulată Rock and Blues Nights by Cluj Blues Fest, open-air, în perioada 18-19 septembrie 2021, cu mesajul tradițional #cometobluj.

Locul de desfășurare al acestuia este Iulius Parc, lângă Iulius Mall.

“La fel ca la precedentele ediții, ne dorim să ascultăm blues live, să promovăm acest gen muzical prin unicul festival de profil din județul Cluj, de aceea aducem la Cluj-Napocat nume importante ale bluesului  autohton. Sperăm ca publicul să aibă parte de concerte atractive cu interpretări LIve, a spus Tiberiu Fărcaș, organizator Rock and Blues Nights by Cluj Blues Fest.

Line up:

18 septembrie
Foxy Ladies (RO)
Quo Vadis (RO)

19 Septembrie
Leslie Wolf & The Groovemakers (RO)
Marcian Petrescu & Trenul de Noapte (RO) &TBA

Organizatorii vor respecta legislația anti-COVID la data festivalului. Vom reveni cu informații în acest sens. Urmăriți site-ul http://www.clujbluesfest.ro și pagina de Facebook oficială.

Bilete prin AmBilet.ro.