DIRTY FEST 2025 – DIRTY SHIRT 30 DE ANI

SAPTAMANA DIRTY SHIRT LA CLUJ NAPOCA

DIRTY FEST 2025 marchează 30 de ani de activitate a cunoscutei formații rock Dirty Shirt, reunind într-un singur eveniment concerte memorabile, educație muzicală, profesională și tehnică, oportunități pentru tineri artiști și o campanie de conștientizare privind problema animalelor abandonate din Cluj-Napoca.

Evenimentul principal al proiectului este CONCERTUL ANIVERSAR DIRTY SHIRT – 30 DE ANI ce va avea loc în data de 12 septembrie, la Camping Colina – Cluj-Napoca, fiind singurul eveniment din acest an în care trupa Dirty Shirt va urca pe scenă alături de ANSAMBLUL FOLCLORIC MĂRȚIȘORUL din Cluj-Napoca. Invitați speciali sunt formațiile BESH O DROM (Gypsy-Folk-Rock, Ungaria, trupă alături de care Dirty Shirt vor cânta noua piesa Büntető), DIAMONDS ARE FOREVER (Metalcore, Cluj-Napoca), precum și OVERBURN (Metalcore, Cluj-Napoca) trupă aleasă prin concurs de către membrii formației Dirty Shirt. Evenimentul se va încheia cu un afterparty alături de doi dintre tehnicienii trupei Dirty Shirt: DJ EVGA & DJ VIO. Biletele la acest concert sunt disponibile aici:

https://www.ambilet.ro/bilete/dirty-fest-2025-concert-aniversar-dirty-shirt-30-de-ani/

A doua zi va avea loc DIRTY FAMILY DAY 2025, un concert special organizat la cererea fanilor după succesul ediției din 2024. Dirty Family Day va fi o întâlnire exclusivă cu fanii la Machines Venue, Cluj Napoca, în data de 13 septembrie – un concert intim, gustări și aperitive, povești din culisele trupei și, cel mai important, șansa unică de a urca pe scenă alături de Dirty Shirt (la voce sau la instrument). Setlistul va fi extins și ales chiar de către participanți! Locurile sunt limitate, iar ultimele bilete rămase după campania de crowdfunding „Dirty Shirt – 30 de ani” sunt disponibile aici:

https://www.ambilet.ro/bilete/dirty-family-day-cluj-2025/

Pe lângă concertul aniversar, proiectul include o serie de ATELIERE MUZICALE, TEHNICE SI PROFESIONALE, prin care echipa Dirty Shirt va împărtăși experiența acumulată la nivel internațional cu noile generații de muzicieni și tehnicieni. Ateliere se vor derula la școala de muzică Voltaj Academy din Cluj Napoca, în perioada 6-14 septembrie.

Rezervări ateliere muzicale: https://www.ambilet.ro/bilete/dirty-fest-2025-ateliere-muzicale-692557/

Rezervările ateliere profesionale: https://www.ambilet.ro/bilete/dirty-fest-2025-ateliere-tehnice-si-profesionale-692610/

Componenta socială a proiectului, campania DIRTY SHIRT – FUR-EVER FRIENDS, aduce în prim-plan dimensiunea comunitară, sensibilizând publicul cu privire la problematica animalelor abandonate din Cluj-Napoca. Astfel, două asociații clujene sunt invitate la concertul aniversar, pentru a-și prezenta cauza si activitatea: Green cats si Tura 3.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.


DIRTY SHIRT va urca pe scena Dong Open Air din Germania

DIRTY SHIRT va participa, pentru a doua oară, la Dong Open Air în Germania, un eveniment la care sunt anunțate și alte formații importante din sfera metal, precum Kreator, Battle Beast, The Halo Effect, Destruction, Van Canto Ensiferum sau Persefone.

În cadrul acestei ediții de festival va avea loc și finala germană pentru Wacken Metal Battle.

Reamintim faptul că Dirty Shirt au participat în 2014 la finala Wacken Metal Battle (eveniment ce a avut loc la W.O.A.) unde au obținul locul secund.

Dong Open Air este un festival de muzică metal organizat anual în Neukirchen-Vluyn, Germania, începând din 2001. De-a lungul timpului, la acest festival au participat formații importante precum Amorphis, Behemoth, Blind Guardian, Equilibrium, Testament, Exodus, Die Apokalyptischen Reiter, Korpiklaani, Moonspell, Epica, Alestorm și multe altele.

Până la Dong Open Air, formația Dirty Shirt va participa la alte câteva evenimente importante, atât în țară cât și în străinătate, biletele online pentru concertele din România fiind disponibile aici: www.AmBilet.ro/dirtyshirt.


CAMPANIA DIRTY SHIRT – FUR-EVER FRIENDS

https://www.youtube.com/playlist?list=PLNNF7UCvatVgpinFoKQ72MaPfaZH6lzYt

Campania Fur-Ever Friends, inițiată de formația Dirty Shirt, a finalizat prima etapă, prin prezentarea primelor 4 asociații de protecție a animalelor, adoptate de personalități din România, dar și din străinătate, care vor fi prezente la festivalul Dirty Fest, ce va avea loc între 25-26 octombrie la Club Quantic, București.
Bilete și abonamente AICI (https://www.ambilet.ro/tc-events/dirty-fest-2024-bucuresti-516562/ ).

De peste un an, Dirty Shirt susține cauze locale în cadrul concertelor lor, cu un accent deosebit pe protecția animalelor. Până acum, formația a colaborat cu peste 20 de ONG-uri și este hotărâtă să continue această misiune. Campania Fur-Ever Friends, va prezenta periodic asociații dedicate protecției animalelor, susținute de oameni apropiați trupei. Cei care doresc să se implice sunt încurajați să viziteze aceste organizații și să le ofere sprijinul lor.

___________________________________________________________________

ASOCIAȚIA PRIETENII PISICILOR

Cu aproape 14 ani de activitate neîntreruptă, Asociația Prietenii Pisicilor reprezintă un mic, dar puternic adăpost, care a depășit multe provocări. Funcționând exclusiv pe bază de voluntariat, acești oameni minunați au îngrijit sute de pisici și au organizat numeroase evenimente pentru strângerea de fonduri. Un mare shout-out pentru Ian Anderson, care a contribuit nu doar la viitorul album Dirty Shirt, ci este și un mare iubitor de pisici! Recent, s-a implicat activ în sprijinul Asociației Prietenii Pisicilor din Oradea, iar pentru asta îi suntem recunoscători.

___________________________________________________________________

ADĂPOSTUL SPERANȚA – BUCUREȘTI

De peste 23 de ani, Adăpostul Speranța reprezintă un loc sigur pentru câinii fără stăpân! Înființat în 1996, acest adăpost a îngrijit mii de câini și a devenit unul dintre cele mai bine organizate adăposturi din România. Echipa Fur-Ever Firends e foarte onorată de susținerea doamnei Carmen Tănase, o adevărată susținătoare a cauzei animalelor străzii. Dumneaei face diferența, iar fiecare dintre noi poate contribui în felul său.

___________________________________________________________________

VISUL LUANEI – BUCUREȘTI

Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei, o organizație esențială în protecția faunei sălbatice din România! Înființată în 2015, aceasta a oferit îngrijiri pentru peste 15.000 de animale sălbatice din 130 de specii diferite. Mulțumiri speciale lui Adi Despot, un susținător activ al cauzei noastre! Alături de el și de Visul Luanei, poți ajuta la salvarea animalelor sălbatice.

___________________________________________________________________

ANIMAL LIFE SIBIU – SIBIU

Animal Life Sibiu, o organizație non-profit fondată în 2006, continuă să lupte pentru protecția animalelor și a naturii. Cu ajutorul unui adăpost pentru căței, unul pentru pisici și o rețea de familii temporare, Animal Life oferă adăpost pentru până la 180 de căței și 80 de pisici. Echipa Fur-Ever Friends este onorată de susținerea jurnalistei Simona Gherghe, cunoscută nu doar pentru implicarea sa în subiecte de actualitate, ci și pentru dragostea față de animale.

___________________________________________________________________________

Trupa Dirty Shirt mulțumeste tuturor celor care sunt alături de noi în această călătorie! Fiecare gest contează.


DIRTY SHIRT colaborează cu IAN ANDERSON (Jethro Tull)

Dirty Shirt a anunțat colaborarea cu legendarul Ian Anderson (Jethro Tull) pentru A Brighter Day, piesă ce va fi inclusă pe următorul material discografic Dirty Shirt, preconizat să apară la sfârșitul anului 2025.
Reamintim că în iulie 2021 Dirty Shirt a mai avut o colaborare de succes alături de Benji Webbe (Skindred, Dub War), alături de care au lansat piesa și videoclipul pentru Pretty Faces.

Formația Dirty Shirt a declarat:
”Suntem onorați să vă anunțăm că pentru una dintre noile piese de pe viitorul nostru album, avem un invitat cu totul special: legendarul Ian Anderson de la Jethro Tull. Ca lider al formației, compozitor primar, cântăreț, chitarist acustic și singurul membru continuu al Jethro Tull, Ian este renumit pentru introducerea flautului în muzica rock. Cu peste 60 de milioane de discuri vândute, 11 albume de aur și 5 de platină și un Grammy pe numele său, Ian a acceptat cu grație invitația noastră de a împrumuta flautul său magic piesei A Brighter Day.
Mulțumim Ian. Este cu adevarat un privilegiu”.

Această colaborare incredibilă a fost posibilă datorită lui Sergio (tobe – Dirty Shirt), un fan devotat al lui Jethro Tull. Încă de la 19 ani, Sergio a fost hotărât să cânte alături de cât mai mulți membri ai trupei. Până în prezent, el a cântat live sau înregistrat cu 14 dintre ele, cel mai notabil cu Ian Anderson însuși.

Reamintim faptul că DIRTY SHIRT va participa la DIRTY FEST, eveniment ce va avea loc la Quantic Club din București în perioada 25-26.10.2024. Bilete online AICI.


Concert Dirty Shirt la București

AmBilet.ro și Maximum Rock vă invită la concertul formației DIRTY SHIRT – Big Band!
Bilete online (la preț promoțional) disponibile prin AmBilet.ro.

Îndrăgita formație maramureșeană Dirty Shirt – Big Band revine în concert la București, în clubul Quantic, pe data de 1 decembrie. După o vară plină de evenimente, în care Rini și gașca au concertat intens atât în țară cât și în străinătate, a venit momentul să se întoarcă în fața fanilor bucureșteni. Și nu oricum…ci alături de o serie de invitați surpriză!

Mai mult decât atât, cu această ocazie, Dirty Shirt va interpreta, pentru prima dată la București, noua piesă, Büntető.

Invitați în concert: AnTheos și MXM.