E-an-na lansează „Propaganda” – un manifest muzical despre manipulare, alegeri și efectul de turmă

Trupa E-an-na a lansat „Propaganda”, o piesă cu mesaj social puternic, într-un moment tensionat pentru România, înaintea primei runde a alegerilor prezidențiale. Piesa este un strigăt de revoltă împotriva manipulării, corupției și polarizării care definesc viața socială și politică din țară.

„Propaganda” nu este doar o exprimare a frustrării, ci o reacție la nedreptăți reale din ultimii ani: oameni care mor epuizați la locul de muncă, tineri care cedează sub presiunea unui sistem indiferent, corupție care ucide în spitale sau aziluri, și o clasă politică ce folosește frica și dezinformarea pentru a-și conserva puterea.

„Am simțit că vocea noastră e furată, că fiecare revoltă e transformată într-o unealtă pentru altcineva. Ne-am întrebat dacă mai are sens să vorbim, când totul e doar un flux de imagini, de emoții rapide, de mascote politice? Răspunsul nostru e piesa asta. E furia noastră pusă în versuri, pentru că nu mai putem să tăcem”, spune Andrei Oltean, vocalistul trupei

„Propaganda” este un semnal de alarmă – despre cum fiecare revoltă ajunge să fie revendicată și distorsionată, despre cum politica și social media ne fură adevărul și ne servesc iluzii, despre cum omul devine un animal, orbit de promisiuni și frică.

O lume în care toți ajung să poarte aceeași mască

Videoclipul piesei este o metaforă vizuală inspirată de „Rinocerii” lui Eugen Ionesco – o poveste despre cum oamenii renunță, treptat, la propria gândire, doar ca să se conformeze. La fel ca în piesa lui Ionesco, unde locuitorii unui oraș se transformă în rinoceri, videoclipul „Propaganda” urmărește cum un politician mascat – jumătate om, jumătate rinocer – devine din ce în ce mai influent. Într-un feed de TikTok simulat, el cucerește publicul prin mesaje populiste, iar tot mai mulți oameni îi adoptă masca, fără să-și mai pună întrebări.

Până la final, întreaga societate pare prinsă într-un spectacol grotesc, în care adevărul este îngropat sub valuri de fake news, frici și iluzii.

O chemare la luciditate

„Propaganda” este un îndemn să deschidem ochii. Într-o lume în care politica se confundă cu divertismentul, iar alegerile par doar o scenă pentru promisiuni deșarte, E-an-na îi invită pe români să nu se lase manipulați, să gândească liber și să privească dincolo de mască.

Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi urmărit pe YouTube:

***

Despre E-an-na

E-an-na sunt cunoscuți pentru îmbinarea naturală a folk-ului cu metalul modern și pentru interpretările lor unice ale unor piese tradiționale românești rare. Au obținut locul 2 la Wacken Open Air în 2017, au fost favoriții publicului la Eurovision România în 2022 și au ajuns în trending pe Spotify și YouTube cu piese precum „Ies”, „Malere” sau „Floare de Fier”, care au acumulat milioane de ascultări.

În decembrie 2025, E-an-na împlinește 10 ani de activitate, aniversare marcată printr-un concert special la Arenele Romane din București. Mai multe detalii despre eveniment, precum și biletele, sunt disponibile aici:https://m.iabilet.ro/bilete-e-an-na-e-an-niversare-la-arenele-romane-108822/


Gogol Bordello, Dirty Shirt și E-An-Na cântă la București pe 23 iunie

Gogol Bordello cântă pe 29 iunie la Arenele Romane din București! Dirty Shirt și E-An-Na vor deschide concertul Gogol Bordello. Formația conține 8 artiști din țări precum Ucraina, Rusia, Etiopia, Ecuador și Statele Unite. Până acum au lansat 7 albume, cel mai recent fiind „Seekers and Finders” din 2017. Solistul Eugene Hutz este un puternic militant pentru pace, el fiind Ucrainean la origini.

Gogol Bordello este un proiect multinațional ale cărui baze au fost puse în 1999 în Manhattan. Stilul abordat de formație este definit ca punk, însă având influențe din diferite arii muzicale precum dub, polka, folk sau muzică specifică comunităților rromani. Probabil cel mai cunoscut stil atribuit lor este cel de Gipsy Punk.

„Oamenii cred că explorezi lumea cu ultimul model de telefon în mână”, zice Eugene Hutz, solistul trupei. „Asta este fix antiteza modului de viață Gogol Bordello. Nicunul dintre cântecele noastre nu a avut ca inspirație o știre sau o improvizație în studio. Focusul meu a fost mereu pe a experimenta, a primi informațiile care să mă inspire direct de la sursă pentru a le  transmite direct oamenilor într-o celebrare comunală prin muzică”.

Formația este cunoscută și pentru muzica de film, piese sau fragmente de piese semnate Gogol Bordello putând fi auzite în filme precum ‘Hotel Transylvania 3’, ‘Wristcutters: A Love Story’ sau în seriale ca Fargo sau The Thick. Piese precum „Start wearing purple”,”Wonderlust King”,”Pala Tute”,”Immigraniada”,”Immigrant punk” sau chiar „Madagascar Roumania”, piesa cu versuri și în limba română, vor fi auzite pe 29 iunie la Arenele Romane!

Invitati speciali sunt Dirty Shirt și E-an-na!

Dirty Shirt au adăugat muzicii folclorice specifice Transilvaniei elemente de core, iar rezultatul i-a propulsat pe cele mai importante scene din Europa. Una dintre cele mai de succes trupe din Europa de Est, Dirty Shirt a împărțit scena cu formații precum Megadeth, Godsmack, Skindred, Orphaned Land și mulți alții având prezențe la Wacken, Rock Heart, Metal Fest, Rockstadt Extrem Fest, Metalhead Meeting și nu numai.

În cei peste 20 de ani de activitate, formația a lansat 6 albume de studio, cel mai recent, ‘Get Your Dose Now’, fiind oferit publicului anul acesta.

E-an-na combină metalul cu elemente folclorice autohtone într-un stil unic care îi definește. Favoriții publicului în cadrul preselecției pentru concursul Eurovision de anul acesta, E-an-na au la activ 3 materiale de studio iar de-a lungul carierei au cântat alături de nume mari ale scenei metal internaționale marcând și prezențe la festivaluri de marcă din România și din Europa.

Biletele au următoarele prețuri:

– Premium (cu loc) – 199 lei în earlybird, 219 lei în presale și 250 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) – 149 lei în earlybird, 169 în presale și 200 la intrare
– Acces General (cu loc) – 109 lei în earlybird, 129 lei în presale și 150 lei la intrare
– Acces General (fără loc) – 129 lei în presale și 150 lei la intrare

Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 7 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locație propice pentru evenimentele de gen. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp și nu fix înainte de concert. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile să se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo și Edenred, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment BestMusic powered by ROCK FM


Dirty Shirt și E-an-na sunt invitații speciali ai concertului Gogol Bordello

Gogol Bordello cântă pe 29 iunie 2022 la Arenele Romane din București! Invitații speciali ai serii sunt Dirty Shirt și E-an-na!

Dirty Shirt au adăugat muzicii folclorice specifice Transilvaniei elemente de core, iar rezultatul i-a propulsat pe cele mai importante scene din Europa. Una dintre cele mai de succes trupe din Europa de Est, Dirty Shirt a împărțit scena cu formații precum Megadeth, Godsmack, Skindred, Orphaned Land și mulți alții având prezențe la Wacken, Rock Heart, Metal Fest, Rockstadt Extre Fest, Metalhead Meeting și nu numai.

În cei peste 20 de ani de activitate, formația a lansat 6 albume de studio, cel mai recent, ‘Get Your Dose Now’, fiind oferit publicului anul acesta.

E-an-na combină metalul cu elemente folclorice autohtone într-un stil unic care îi definește. Favoriții publicului în cadrul preselecției pentru concursul Eurovision de anul acesta, E-an-na au la activ 3 materiale de studio iar de-a lungul carierei au cântat alături de nume mari ale scenei metal internaționale marcând și prezențe la festivaluri de marcă din România și din Europa.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.