Whitesnake: În vecii vecilor

Postat: 30/03/2011 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , | Scrie un comentariu

Ieri a ieșit noul album Whitesnake, “Forevermore”. Da, am verificat, traducerea chiar e „În vecii vecilor”. La mine cântă încontinuu de când a venit.

Ce și cum, să mai povestească și singuri, de ce să scriu tot eu?

Are cuvântul David Coverdale.

Urmează Doug Aldritch. (ce talent are și Coverdale să își asocieze chitaristi excepționali)

Ultimul, dar nu cel de pe urmă, celălalt chitarist, Reb Beach.

Fare thee well, ne vedem pe 3 iulie, la Romexpo. Mă duc să mai pun o dată albumul.

Șarpele Alb și Omul de la Munte

Postat: 15/02/2011 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , , , , | Scrie un comentariu

A trecut și Valentine, gata. N-a durut. Asta e, ne pregătim de 1 martie. Și 8 martie. Ghinion, anul ăsta pică amândouă marțea. Nu puteau să-l aclimatizeze și pe sfântul Patrick? Măcar ne mai reveneam după.

O distinsă doamnă mi-a adus astăzi în atenție sintagma “muzici care ne-au salvat viețile”.

Mai la propriu, mai la figurat, cu siguranță avem cu toții măcar un cântec legat de circumstanțe speciale. Poate chiar ne-a salvat viața, într-adevăr. Muzica are și capacitatea asta.

Recunosc că am și eu unul. Îl cheamă “Don’t Fade Away” și este al lui Whitesnake. S-a potrivit momentului, l-am auzit când aveam nevoie de el.

Care e cântecul vostru?

Coverdale a colaborat mereu cu chitariști de mare clasă. Toată lumea îi știe pe Ritchie Blackmore, Jimmy Page sau Steve Vai. Dar și John Sykes, Adrian Vandenberg sau acum Doug Aldritch sunt absolut devastatori. Dacă la și alții intră unii ca Viv Campbell sau Warren DeMartini, nu mai e nimic de spus, I rest my case.

Ca și în cazul lui Ozzy, fiecare chitarist cu care a lucrat Coverdale a pus o amprentă extrem de specifică asupra rezultatului final. Sunt subiectiv și am o slăbiciune aparte pentru Adrian Vandenberg (în buletin, van den Berg), unul dintre cei mai subestimați exponenți ai instrumentului, ever.

Vandenberg. Extrem de tehnic, dar și extrem de discret, prea puțin un guitar hero, mereu în serviciul cântecului, mi se pare că merita mult mai mult decât a primit. Un accident stupid  i-a terminat cariera când era în vârf. Din dorința de performanță fizică, s-a apucat de exerciții izometrice care i-au afectat tendoanele mainii. Se resimte și astăzi, chiar dacă a revenit la muzică de destulă vreme.

Whitesnake au avut hituri enorme precum “Here I Go Again”, “Is This Love” sau “Still Of The Night”, dar “The Deeper The Love”, “Sailing Ships”, “Kittens Got Claws”, “Don’t Fade Away”, “Too Many Tears” sunt piese poate chiar mai interesante. Și sunt compoziții Coverdale&Vandenberg. Aproape tot materialul de pe “Slip Of The Tongue” și “Restless Heart”.

Am avut bafta să stau cu el la un pahar de vorbă, la Frankfurt Musikmesse, și anul trecut, și acum doi ani. E funny, normal și fără fițe. Și înaaalt, de ma durea ceafa, zău. Ar fi trebuit să-i mulțumesc că a scris “Don’t Fade Away”, dar ceva m-a oprit. O fac acum, public. Dank u zeer, Adje!

Whitesnake merge mai departe. Pe 25 martie apare ‘”Forevermore” (domnu’ Coverdale, Shrek cumva, ceva? Forever After, Forever More?). Pe 3 iulie vor împărți scena de la Romexpo cu Judas Priest. Până atunci, las’ că ne eliberează dragostea. Așa, post-Valentine.