Manu Chao, huligan muzical

N-am putut să mă abțin și m-am dus totuși la cântarea lui Manu Chao. Oricât am cârcotit asupra locului concertului. Deh, o fi bine, o fi rău, am o mare slăbiciune pentru Manu.

În deschidere au fost Madame Hooligan, proiectul american al lui Radu Almășan. Nu am devenit fan, dar sunt interesanți și mi s-au părut potriviți ca și trupă de deschidere.

Cine nu l-a văzut niciodată pe Manu live și îl știe doar din înregistrările de studio cu siguranță a avut o surpriză. Nu e Manu cel soft care susură Me Gustas Tu, e Manu cel hiperenergic care a pornit o revoluție sonoră în 1987 cu Mano Negra. Omulețul ăsta (care va împlini în iunie 50 de ani) are o energie absolut incredibilă. Nu am experimentat niciodată ceva de genul concertului Manu Chao & Radio Bemba din 2008, atât de irezistibil și pozitiv. Poate singurul care s-a apropiat, în experiența mea, a fost Robert Plant.

Și spectatorii care au umplut Sala Palatului sâmbătă au simțit-o pe pielea lor; nu am văzut pe nimeni stând jos, au dansat și au cântat de la început până la sfârșit. Indiferent ce părere are fiecare despre Manu și muzica lui, efectul nu poate fi contestat. O cură de bucurie și veselie, chiar dacă subiectele cântecelor sunt de multe ori amare. Deh, la vie est belle, le monde est pourri.

La Ventura a fost un mini-turneu balcanic, pornit pe 2 aprilie în Ljubljana și care încheie mâine seară în Istanbul. Grupul a fost absolut minimal. Pe Manu l-au însoțit doar chitaristul Madjid Fahem și veteranul Mano Negra, Garbancito (Philippe Teboul), de data asta la tobe. Ceea ce nu i-a împiedicat să ia ditamai sala pe sus, s-o facă bucați și s-o facă la loc, mai bună măcar pentru o seară.

Poze (câte am reușit să fac, că nu stăteau oamenii locului, civilizat, la pozat) sunt în pagina de Facebook a blogului.

Niște huligani, dom’le. Măcar de-ar fi mai mulți ca ei. Și mai mulți, și mai mulți, și mai mulți…