Ne-a părăsit Steve Cropper

Steve Cropper @Sala Palatului 2016 - by Adrian Coleașă

Discret ca prezență, dar uriaș ca influență artistică, Steve “The Colonel” Cropper rămâne una dintre figurile esențiale ale apariției și consolidării sound-ului Southern/Memphis soul.

Chitarist al formației Booker T. & The M.G.’s (trupa de casă a labelului Stax Records) și producător al multora dintre albumele emblematice ale companiei, Cropper a fost coautorul unor piese care au definit istoria muzicii soul: Knock On Wood (Eddie Floyd), In the Midnight Hour (Wilson Pickett) sau iconică (Sittin’ On) The Dock of the Bay (Otis Redding). Impactul său a depășit cu mult granițele Statelor Unite, extinzându-se pe parcursul mai multor decenii. Admirat de Beatles (care au dorit să lucreze cu el în Memphis), nominalizat la șapte premii Grammy, dintre care a câștigat două, Cropper și-a continuat cariera și ca producător independent, lucrând cu artiști precum Rod Stewart, José Feliciano, Jeff Beck sau John Lennon. Nu întâmplător, Soul Man, piesa emblematică a lui Sam & Dave, a fost inspirată de personalitatea lui și îi este dedicată.

Atașat profund de scenă, a cântat de-a lungul anilor alături de numeroase legende ale muzicii contemporane și a fost un membru permanent Blues Brothers Blues Band, calitate în care mulți l-au putut vedea și în România, în 2016.

Pe 3 decembrie, Steve Cropper s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire artistică inestimabilă. Un nume definitoriu pentru soul-ul american și un muzician care a schimbat, fără ostentație, cursul istoriei muzicii. Odihnească-se în pace.

Adrian Coleașă


RIP Rick Parashar!

Numele poate nu sună cunoscut prea multora, dar întreaga scenă din Seattle îi datorează enorm. Rick și Raj Parashar au înființat London Bridge Studio în 1985.

Rick a lucrat ca producător și instrumentist cu nume esențiale ale scenei, ca Pearl Jam (“Ten”), Alice in Chains (“Sap”), Temple Of The Dog…

Rick Parashar

Influența lui a depășit cu mult scena din Seattle, pentru că la abilitățile lui au apelat o multitudine de nume mari, de la Dinosaur Jr, până la Melissa Etheridge, trecând prin Blind Melon, Pride & Glory a lui Zakk Wylde,  Bon Jovi (“Have a Nice Day”), Nickelback (“Silver Side Up”), 3 Doors Down (“Away From The Sun”)…

Rick a fost recunoscut de industrie în special pentru producția vocală. Când nu participa la înregistrări cântând la pianul Fender Rhodes, la orgă sau la percuție (Pearl Jam  – “Black” și “Jeremy”, Temple Of The Dog – “Call Me A Dog”, “All Night Thing” și “Times Of Trouble”), rafina melodiile vocale și frazarea artiștilor cu care lucra sau scria armoniile și vocile de fundal.

Ne-a părăsit pe 14 august, la doar 50 ani, din cauze naturale, în căminul lui din Queen Anne. Odihnește în pace Rick!