Obscura și God Dethroned la București: Program și reguli de acces

Obscura revin la București pe 21 februarie în Club Quantic din București. În deschidere vor cânta God Dethroned, Fractal Universe și Thulcandra.

PROGRAM

OPEN DOORS      19:00
Fractal Universe    19:30 – 20:00
Thulcandra            20:15 – 20:50
God Dethroned     21:05 – 21:50
Obscura                22:10 – 23:35.

REGULI DE ACCES ȘI INFORMAȚII UTILE

Este interzis în zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase
– accesul cu alcool sau alte băuturi și alimente din exteriorul salii de concert
– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau mașini de gătit de orice fel
– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil)
– aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele costa în presale 79 de lei iar la intrare 100.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


DARKSIDE NIGHTS – Acoustic Side Of pe 29 februarie în Quantic

Platforma de evenimente DARK SIDE NIGHTS se întoarce!

O nouă poveste alternativă cu un format inedit ce va cuprinde seri tematice: Acustic (Acoustic Side Of) şi Electric (Electric Side Of).

Sâmbătă, 29 februarie, QUANTIC CLUB va fi gazda DARK SIDE NIGHTS – Acoustic Side Of. Primul eveniment este dedicat proiectelor acustice. VIŢA DE VIE, DAYS OF CONFUSION şi BREATHELAST, trei trupe în recital, cu premiere de single-uri acustice în primă audiţie şi interpretare.

PROGRAM EVENIMENT

* Open doors: 19.00
* Acoustic Side Of BREATHELAST: 20.00 – 20.40
* Acoustic Side Of DAYS OF CONFUSION: 21.00 – 21.40
* Acoustic Side Of VIŢA DE VIE: 22.00

Bilete disponibile pe IaBilet.ro şi în reţeaua IaBilet: http://bit.ly/3bqGnLk

60 lei – presale, pe perioada 05.02 – 18.02
70 lei – în perioada 19.02 – 28.02
80 lei – pe 29 februarie, online şi la eveniment

Un concept DARK SIDE ENTERTAINMENT.


Americanii de la IMONOLITH vor susține un concert în România

IMONOLITH a lansat un videoclip pentru piesa „Dig”

Americanii de la IMONOLITH au lansat un lyric video pentru piesa „Dig”, extras de pe albumul „State of Being” ce va fi lansat în 27 martie 2020!

Reamintim că Imonolith va susține (în premieră), un concert în România, pe 16 aprilie 2020, la Quantic Club din București.

Biletele (la preț promoțional) se pot achiziționa de pe www.AmBilet.ro.

Imonolith este un proiect format din cinci muzicieni cu peste 15 ani de experiență în spate. A luat naștere în februarie 2018 datorită toboșarului Ryan „RVP” Van Poederooyen (Devin Townsend Project/Devin Townsend Band) și chitaristul Brian Waddell (Devin Townsend Project/Devin Townsend Band).

Cei doi au început să scrie pentru Imonolith în 2015, când încă colaborau cu Devin, între timp luând legătura cu vocalistul Jon Howard (Threat Signal, Arkaea), chitaristul Kai Huppunen (Methods of Mayhem, Noise Therapy) și bassistul Scott Whalen (Econoline Crush) pentru a completa componența trupei.

Profesionalismul, experiența, dedicarea și perseverența din ultimii minim 15 ani ai fiecărui membru le-a permis să concerteze în toată lumea alături de diferiți artiști, iar aceste lucruri s-au revărsat în ceea ce astăzi este Imonolith.


Anti-Flag au adus 20/20 Vision în Quantic

Pe 1 februarie Anti-Flag au adus versiunea lor de punk încărcat politic pe scena din Quantic, în cadrul turneului de promovare al celui mai nou album al lor, 20/20 Vision, apărut oficial pe 17 ianuarie.

E.M.I.L. @Quantic 2020, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de E.M.I.L., într-un set scurt, de doar o jumătate de oră. Surprinzător de reținuți, n-am putut decât bănui că se păstrează pentru show-ul aniversar din Expirat de pe 20 februarie. Dar gheața a fost spartă.

Anti-Flag @Quantic 2020, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Militantismul de toate felurile și culorile a făcut mereu casă bună cu energia extrem de directă a punk-ului. Vederile de stânga ale unor americani pot părea ciudate în Estul post-comunist, dar mesajul general este mai degrabă unul de unitate, pozitiv și surprinzător de optimist. “Fuck the system” într-adevăr, dar și  “aveți grijă unul de altul, frați și surori”. Summer of love s-a trezit la realitate? Copiii și nepoții hipioților din anii ’60 nu mai cred că all you need is love și par hotărâți să facă ceva ca să schimbe lucrurile.

Anti-Flag @Quantic 2020, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Văzându-i pe scenă pare greu de crezut că au mai bine de 3 decenii de activitate în spate. Justin Sane va împlini în curând 46 de ani, pe care pare să-i ignore cu o nonșalanță ce desfide fizicul, purtat de viziunea de justiție socială pe care o propovăduiește din 1988 încoace, în timp ce basistul Chris #2 nu ratează nici o ocazie să se urce pe orice îi permite să sară, atunci când nu e de serviciu la voce. Energia curge în valuri, publicul îi sucombă fericit, într-un dans continuu în timp ce se cântă refrene infecțioase cu ADN de imnuri de stadion.

Materialul nou se împletește organic cu piesele vechi și chiar dacă unii au putut regreta incisivitatea frustă, mai degrabă hardcore, din alte vremuri, rezultatul este extrem de antrenant. Mesajele au rămas la fel de hotărâte, chiar mai  focusate decât în trecut, dar învelite într-o sensibilitate melodică pop reminiscentă mai degrabă de părinți spirituali de talia unor Clash. Și da, comparația cu Green Day este aproape inevitabilă, la nivel muzical.

Apropierea de public va ajunge în timpul bisului la cote maxime, când de pe scenă migrează în public nu doar Chris#2 (cu tot cu stativul de microfon) dar și tobele lui Pat Thetic, celălalt membru fondator al trupei, pentru un final frenetic. Au fost mereu o trupă pentru toți și ce modalitate mai bună de a demonstra asta decât să termini concertul în mijlocul fanilor?

Anti-Flag @Quantic 2020, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Anti-Flag sunt gașca de punk rock politizat care Green Day și-ar fi dorit să fie și dacă cei din urmă umplu stadioane, rămâne de văzut dacă cei dintâi o vor face și ei. Muzical au demonstrat că au potențialul să ajungă acolo.

Adrian Coleașă

Concertul Anti-Flag din București a fost prezentat de Metalhead.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/rpozvtk și https://tinyurl.com/wjkbv3q

Setlist Anti-Flag

1. Christian Nationalist (20/20 Vision, 2020)
2. Turncoat (The Terror State, 2003)
3. Fabled World (American Spring, 2015)
4. Sodom, Gomorrah, Washington D.C. (Sheep in Shepherd’s Clothing) (The People or the Gun, 2009)
5. Trouble Follows Me (American Fall, 2017)
6. Stars and Stripes (Underground Network, 2001)
7. 20/20 Vision (20/20 Vision, 2020)
8. The Press Corpse (For Blood and Empire, 2006)
9. The Criminals (American Fall, 2017)
10. Broken Bones (The General Strike, 2012)
11. The Smartest Bomb (The Bright Lights of America, 2008)
12. I’d Tell You But… (For Blood and Empire, 2006)
13. Fuck Police Brutality (Die for the Government, 1996)
14. Unbreakable (20/20 Vision, 2020)
15. Hymn For The Dead (For Blood and Empire, 2006)
16. 1 Trillion Dollar$ (For Blood and Empire, 2006)
17. Hate Conquers All (20/20 Vision, 2020)
18. This Is the End (For You My Friend) (For Blood and Empire, 2006)
19. American Attraction (American Fall, 2017)

Encore:

20. The Disease (20/20 Vision, 2020)
21. Cities Burn (For Blood and Empire, 2006)
22. Brandenburg Gate (American Spring, 2015)
23. Die for the Government (Die for the Government, 1996)


Leprous continuă promovarea Pitfalls și demarează turneul european

Cu aproape două decenii de experiență, norvegienii Leprous au lansat Pitfalls, cel de al șaselea lor album de studio, pe 25 octombrie 2019 via Inside Out Music. Precedat de single-urile Below, Alleviate și Distant Bells, Pitfalls a fost aclamat ca un salt înainte față de predecesorul său Malina, din 2017.

Continuând campania de promovare a noului album, pe 6 februarie a ieșit un clip pentru The Sky Is Red (o piesă remarcată de toată lumea) în care toboșarul Baard Kolstad ne introduce în intimitatea mecanismelor ritmice ale piese.

Pitfalls a avut și obligatoriul turneu de promovare, odată cu lansarea albumului. Copleșiți de entuziasmul cu care au fost întâmpinați, membrii trupei au hotărât să îl prelungească și în 2020. Astfel, în acest weekend Leprous au pornit iarăși la drum, alături de francezii de la Klone și conaționalii de la Maraton.

Programul turneului îi va aduce la București (pe 17 februarie, în Quantic) și la Cluj (pe 18 februarie, în /form space), iar biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

Adrian Coleașă

LEPROUS sunt:
Einar Solberg – voce/synth
Tor Oddmund Suhrke – chitară
Robin Ognedal – chitară
Simen Børven – bas
Baard Kolstad – tobe

LEPROUS online:
www.leprous.net
www.facebook.com/leprousband

Discografie:

Aeolia
– 2006
Tall Poppy Syndrome – 2009
Bilateral – 2011
Coal – 2013
The Congregation – 2015
Live At Rockefeller Music Hall – 2016
Malina – 2017
Pitfalls – 2019