Soldații ruși THE RED GUARD CHOIR surprind publicul din România cu o colaborare notabilă: Maestrul Gheorghe Zamfir invitat de onoare în spectacolul de la București

Ansamblul coral THE RED GUARD CHOIR, dirjijat de generalul Viktor Eliseev încă din anul 1974, își continuă misiunea cu același profesionalism desăvârșit și revine în toamna acestui an pe scenele din România cu o nouă producție artistică. Pe 18 octombrie, esența culturii rusești va fi însuflețită de muzicienii ruși în cadrul unui spectacol de gală, ce va avea loc la Sala Palatului din capitală, începând cu ora 20:00.

THE RED GUARD CHOIR, unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, supranumit și „Corul Președintelui” nu ezită să își surprindă audiența cu momente muzicale excepționale dar și cu invitați speciali, artiști-fenomen ghidați de același reper profesional, acela de a atinge perfecțiunea în muzică.

Maestrul GHEORGHE ZAMFIR, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, mesager al poporului român, care a străbătut ca-ntr-un zbor, asemănător CIOCÂRLIEI, toate continentele globului pământesc, fiind deopotrivă sursă de inspirație pentru numeroși muzicieni de notorietate mondială, va adăuga un plus de culoare și emoție momentelor muzicale din programul spectacolului de la București, în calitate de invitat special.

Pe lângă melodiile tradiționale din folclorul rusesc, cântecele patriotice de război, hiturile internaționale sau ariile din opere celebre, care vor încânta publicul pe parcursul celor două ore de spectacol, interpretările maestrului GHEORGHE ZAMFIR la nai în acompaniamentul grupului THE RED GUARD CHOIR vor demonstra încă o dată că muzica este universală, că are dimensiune spirituală, că unește oamenii și nu ține cont de hotare.

Suntem onorați și în același timp deosebit de bucuroși să cântăm alături de marele artist al muzicii universale, Gheorghe Zamfir. ”- a declarat generalul Viktor Eliseev.

Personalitatea artistică a marelui artist Gheorghe Zamfir nu mai are nevoie de nicio prezentare. O viaţă de om dăruită muzicii universale, naiului, folclorului românesc, naturii şi multor altor pasiuni ca scrisul şi pictura, fac din maestrul Gheorghe Zamfir unul dintre cei mai remarcabili artişti ai planetei. Gheorghe Zamfir este văzut şi ca un inovator al naiului, el a modificat naiul clasic cu 20 de tuburi, adăugând încă 2, 5, 8 sau 10 tuburi. Astfel, el a lărgit domeniul tonal al instrumentului şi a reuşit să interpreteze doinele de jale, bocetele, cântecele de leagăn sau chiar unele inflexiuni ale vocii. Gheorghe Zamfir, autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic; a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate, şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumarate distincţii şi onoruri la nivel mondial.

Biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare și pot achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei. Acestea sunt disponibile atât online pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sau www.startickets.ro cât și la casa de bilete a Sălii Palatului sau în magazinele partenere Eventim – Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.


LEGENDARUL ANSAMBLU RUS, THE RED GUARD CHOIR (Red Army Choir MVD) REVINE PE SCENELE DIN ROMÂNIA CU UN NOU SPECTACOL

Exponent internațional al excelenței în muzică, ansamblul The Red Guard Choir condus de generalul rus Viktor Eliseev, cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, revine în toamna acestui an, pe scenele din țara noastră, cu un nou spectacol incitant, eclectic, construit în spiritul unei spontaneități artistice emoționante.

După trei ani de la spectacolele de succes prezentate publicului spectator din București și Cluj – Napoca, ansamblul militarilor ruși, The Red Guard Choir își va face simțită prezența atât pe 18 octombrie, la Sala Palatului din București. Același spectacol grandios va ajunge și în alte orașe importante din țara noastră, datele turneului național urmând a fi anunțate în curând.

Repertoriul ansamblului coral The Red Guard Choir cuprinde stiluri muzicale variate, pornind de la melodii tradiționale din folclorul rusesc, cântece patriotice de război și ajungând până la arii din opere celebre sau până la cele mai înălțătoare hit-uri pop internaționale. „Katiusha”, „Kalinka” sau „Kernina” sunt doar câteva dintre melodiile nelipsite din concertele faimosului grup, iar dansurile autentice ale corpului de balet și zecile de costume viu colorate sunt alte elemente cheie care aduc frumusețea poveștilor rusești în actualitate.

În ultimii zece de ani, corul a fost cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, însă numele acestuia a fost schimbat în Ansamblul Academic al Gărzii Roșii (The Red Guard Choir). Am decis reluarea numelui „The Red Guard Choir”, purtat cu mulți ani în urmă, la înființarea acestuia, din dorința de a evita confuziile de nume permanente create cu Ansamblul Alexandrov”, a declarat producătorul corului, doamna Anna Vashchilina.

Legendarul ansamblu rus, înființat în anul 1939, transcende toate genurile muzicale și culturile și este singurul ansamblu ridicat la rang de Academie. Anual, esența culturii rusești este sărbătorită pe cele mai mari scene din lume în spectacole care copleșesc spectatori de toate vârstele și culturile. Generalul Viktor Eliseev, maestru dirijor al corului încă din anul 1974, a susţinut, alături de faimoșii muzicieni, show-uri în peste 50 de ţări care au fascinat milioane de spectatori.

The Red Guard Choir este unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, fiind supranumit și „Corul Președintelui”, având misiunea de a participa la majoritatea protocoalelor prezidențiale. Au performat în fața Papei Ioan Paul al II-lea, la Roma, și cu ocazia învestiturii președinților Boris Elțîn și apoi a lui Vladimir Putin. De asemenea, au cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Moscova în 1980 și în 2014, la Soci.

Din cei peste 350 de artiști care compun baza acestui ansamblu, aproximativ 120 de soliști, instrumentiști și dansatori, de un profesionalism ieșit din comun, sunt selectați pentru a fi parte în producțiile artistice impresionante, prezentate la nivel internațional. Corul militarilor ruși a colaborat cu artiști renumiti, precum: Celine Dion, Mireille Mathieu, Ivan Rebroff, Dmitri Hvorostovsky, Vincent Niclo, Raffaella Carra și mulți alții.

Ziarul Daily Telegraph: „Spectacolele Corului Gărzii Roșii reprezintă, împreună cu cele ale teatrului Bolshoi, cele mai renumite spectacole rusești, fiind o comoară artistică mondială!” The Red Guard Choir este unul dintre cele mai importante ansambluri artistice al scenei internaționale de astăzi.

Spectatorii care doresc să i-a parte la spectacolul din data de 18 octombrie, de la Sala Palatului își pot procura biletele la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sau www.startickets.ro sau de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim – Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.

Eveniment organizat de Asociația Culturală Spectaculis.

Ne puteți urmări și pe:
Facebook: https://www.facebook.com/spectaculis.ro/
Event page: https://www.facebook.com/events/269325483873637/
Website: www.spectaculis.ro și www.ticketnet.ro


Foreigner Europe 2018 – stația București, Sala Palatului

Anul era 1976 când, în New York, Mick Jones, Ian McDonald și Lou Gramm fondau Foreigner.  42 de ani și peste 80 de milioane de albume vândute mai târziu, turneul mondial pentru promovarea albumului Foreigner 40 îi aducea în fine și la Sala Palatului, într-o seară de luni, 7 mai, pentru prima oară în România.

Iris - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Iris. În absența lui Nuțu Olteanu (multă sănătate și recuperare grabnică), sarcinile chitaristice au fost preluate de Andrei Bălașa (cunoscut unora de la The Groovy Bastards), iar piese vechi (Cei ce vor fi, Strada Ta, Cine mă strigă în noapte) s-au succedat alături de cele noi (Poți spune orice, Poveste fără sfârșit) .

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Foreigner sunt un brand cu realizări impresionante. Chiar dacă fondatorii săi veneau atunci dinspre un teritoriu muzical mai degrabă experimental (Mick Jones de la Spooky Tooth și Ian McDonald de la King Crimson), direcția noii trupe a vizat succesul comercial de la bun început. Succes pe care l-au obținut încă de la primul album și care a continuat, solid, în următoarele decenii.

Cele 80 de milioane de albume vândute (oficial) îi pun alături de nume ca Doors, Red Hot Chilli Peppers, Tom Petty sau Van Halen; sau peste vânzările altor nume precum Maroon 5, Nirvana, Police sau Kiss.

Un best of Foreigner nu este greu de făcut. Din cele 47 de single-uri ale trupei, 14 au fost hituri de top 20 în Billboard Hot 100, astfel că cele 20 de piese al albumului promovat, 40, au fost alegeri evidente.

Dar pentru cei care au venit să-i vadă la Sala Palatului nu era vorba despre topuri, ci despre întâlnirea cu un nume important al istoriei rock-ului sau, în multe cazuri, cu propriile amintiri ale tinereții.

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Absența marcantă a serii a fost singurul membru fondator rămas în trupă, Mick Jones, și au existat destule voci care au taxat această lipsă. Oricât de mult mi-aș fi dorit să îl văd pe Jones, șeful de facto și de jure al trupei, o figură legendară, n-am putut să nu-mi amintesc faptul că în decembrie a împlinit 73 de ani și să mă gândesc ce efort însemna acest turneu pentru el.

A fost această variantă de Foreigner nu mai mult de un tribute band? Ar fi o afirmație cel puțin insultătoare atât ținând cont de CV-urile excepționale membrilor trupei, cât și de faptul că totuși au cu toții niște ani buni de activitate sub acest nume, de la veteranul Thom Gimbel (două decenii și jumătate) până la mai noii săi colegi, precum Kelly Hansen sau Jeff Pilson (cu “doar” 13-14 ani în trupă).

Foreigner - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Îmi amintesc o singură altă ocazie când am văzut Sala Palatului în picioare de la început până la sfârșit, și anume la Manu Chao. Cea de a doua ocazie a fost această seară.

Cei șase membri ai trupei au invadat scena goală-goluță, cu lumini minimale și au umplut-o instantaneu cu energia lor infecțioasă. Cu siguranță piesele bine cunoscute întregii săli au au avut un rol important, dar cu toții au făcut o demonstrație impecabilă de showmanship.

Hiturile au curs pe bandă rulantă, uneori în aranjamente neașteptate, precum reinterpretarea acustică (și extrem de inspirată) a Say You Will. Nu au lipsit demonstrațiile de virtuozitate, precum solo-ul de tobe al lui Chris Frazier (Steve Vai, Whitesnake, Edgar Winter) sau cel de clape al lui Michael Bluestein. Iar Kelly Hansen și abordarea lui de-a dreptul tyler-ească a umplut nu doar scena, ci chiar și parterul sălii și mă îndoiesc să fi regretat cineva absența lui Lou Gramm.

Cât despre ceilalți complici, Jeff Pilson (Dokken, Dio), Thom Gimbel și Bruce Watson, au contribuit din plin la haosul exuberant, într-un balet debordând de energie și bună dispoziție. Cu mai multă energie și bună dispoziție decât am văzut la muzicieni care aveau jumătate din vârsta lor, sau chiar mai puțin.

Foreigner - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Bisul a rezumat perfect concertul. Long, Long Way From Home a sunat la fel de fresh ca acum 41 de ani când a apărut prima oară și nu putea să lipsească I Want To Know What Love Is, cântat în picioare, de o sală întreagă care aprinsese tot ce avea prin buzunare – telefoane, brichete, lanterne…

Hot Blooded? Au fost și ei, am fost și noi.

Adrian Coleașă

Concertul Foreigner din Bucureşti a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Double Vision
2. Head Games
3. Cold As Ice
4. Waiting For A Girl Like You
5. That Was Yesterday
6. Dirty White Boy
7. Say You Will
8. Feels Like The First Time
9. Urgent
10. Solo clape / tobe
11. Juke Box Hero

Bis:
12. Long, Long Way From Home
13. I Want To Know What Love Is
14. Hot Blooded


The Australian Pink Floyd Show la Sala Palatului

The Australian Pink Floyd Show (cunoscut mai pe scurt ca Australian Pink Floyd) sărbătoresc anul acesta 30 de ani de activitate. Înființați în 1988 în Adelaide, capitala South Australia, ca Think Floyd, au devenit The Australian Pink Floyd Show/Australian Pink Floyd/TAPFS în 1993, iar turneul aniversar Time i-a adus pe 5 mai la Sala Palatului.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Un tribute band se află din start într-o poziție ingrată și sunt multe de spus despre fenomen, și pro și contra. În cazul de față, TAPFS sunt deținătorii unor performanțe greu de egalat.

Redând perfect nuanțele muzicii celor pe care îi celebrează, l-au avut în public pe David Gilmour (în 1994, fiind apoi invitatți de acesta la petrecerea finalului de turneu pentru Division Bell). Mai mult, în 1996, au fost invitați de același Gilmour la cea de a 50-a aniversare a sa. Cam ce își poate dori mai mult o trupă tribute?!

Au cântat în toată lumea, în săli din ce în ce mai mari și la festivaluri, devenind un substitut al originalului perfect identificat cu acesta. Până la urmă, ultimul turneu major Pink Floyd s-a terminat acum aproape două decenii și jumătate, din 1994 au mai avut doar două concerte importante împreună, în 2005 (Live8) și 2007 (Syd Barrett Tribute) și cam atât. Oricât de mult ne-am dori să-i revedem împreună, Rick Wright a plecat către The Great Gig In The Sky, iar Gilmour, Mason și Waters au mult prea puține șanse să se reunească vreodată.

The Australian Pink Floyd Show - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

TAPFS au dus tributul la un nivel de atenție la detaliu incredibil. Echipamentul lui Steve Mac (unul dintre membrii fondatori, chitară și voce) clonează ceea ce folosește Gilmour și include chiar elemente custom produse chiar de Peter Cornish, un designer care a lucrat mult cu acesta. Au colaborat cu Clive Brooks, tehnicianul lui Mason, și cu inginerul de sunet Colin Norfield (colaborator al Pink Floyd și al lui Gilmour solo). Iar exemplele pot continua.

Floyd au fost pionieri ai efectelor speciale pe scenă, lumini inteligente, animații, proiecții, lasere, props… o nebunie întreagă, recreată acum de TAPFS cu mult bun gust și cu note proprii, cum este Skippy, marele cangur roz gonflabil.

The Australian Pink Floyd Show - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Concertele TAPFS de obicei se concentrează pe un anumit album sau măcar pe o anumită perioadă din cariera Pink Floyd. Turneul numindu-se Time, mă așteptam ca să avem foarte mult Dark Side Of The Moon, album imens de altfel, esențial pentru istoria rock-ului ce împlinește anul acesta 45 de ani și peste 45 de milioane de exemplare vândute.

N-a fost așa, acel time se referă mai degrabă la aniversarea TAPFS, dar setul a fost extrem de interesant ca alegeri – de la See Emily Play de pe albumul de debut, The Piper At The Gates Of Dawn (1967), trecând prin incursiuni într-o perioadă căzută pe nedrept în semi-obscuritate, cea reprezentată de Obscured By Clouds (1972), Atom Heart Mother (1970) și Meddle (1971), un extras din Animals (1977) până la apusul formației celebrate, A Momentary Lapse Of Reason (1987)

taps 10

Photo by Anca Coleașă

Evident că cea mai mare parte a setului a fost ocupată de ceea ce aștepta tot publicul, piese esențiale de pe albumele imense – Dark Side Of The Moon, Wish You Were Here, The Wall.

TAPFS au dat ceea ce au promis, cu bun gust și foarte mult profesionalism și mă îndoiesc că așteptările reale ale cuiva au fost în vreun fel înșelate. Experiența Pink Floyd a fost recreată la nivelul sălii în care cântau și cred că asta e tot ce le putem cere la modul cel mai rezonabil.

Dincolo de cârcotelile inevitabile, ce poți să spui unei săli fermecate de ceea ce se întâmpla și ovaționând în picioare când magia s-a incheiat? Cel mult Bis!

Adrian Coleașă

Concertul a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

Set 1
1. Obscured By Clouds (Obscured By Clouds, 1972)
2. When You’re In (Obscured By Clouds, 1972)
3. In The Flesh? (The Wall, 1979)
4. Shine On You Crazy Diamond, Parts VI-IX (Wish You Were Here, 1975)
5. Young Lust  (The Wall, 1979)
6. The Great Gig In The Sky (The Dark Side Of The Moon, 1973)
7. Us And Them (The Dark Side Of The Moon, 1973)
8. The Happiest Days Of Our Lives (The Wall, 1979)
9. Another Brick In The Wall Part 2 (The Wall, 1979)

Set 2
1. See Emily Play (The Piper At The Gates Of Dawn, 1967)
2. Pigs (Three Different Ones) (Animals, 1977)
3. Wish You Were Here (Wish You Were Here, 1975)
4. Fat Old Sun (Atom Heart Mother, 1970)
5. Sorrow (A Momentary Lapse Of Reason, 1987)
6. One Of These Days (Meddle, 1971)
7. Run Like Hell (The Wall, 1979)

Encore
1. Time (The Dark Side Of The Moon, 1973)
2. Breathe (Reprise) (The Dark Side Of The Moon, 1973)
3. Comfortably Numb (The Wall, 1979)


Concertele artistului David Garrett din cadrul turneului ”Explosive Live”, programate pentru luna iunie, se amână

David Garrett, 13 & 14 septembrie

LA BUCUREȘTI, CONCERTELE VOR AVEA LOC PE 13 ȘI 14 SEPTEMBRIE 2018

În plină perioadă de recuperare, violonistul David Garrett este din păcate forțat să amâne concertele „Explosive Live” de la Sofia (6 iunie) și de la București (8 și 9 iunie).

Astfel, concertele artistului David Garrett de la București au fost reprogramate în zilele de 13 și 14 septembrie, la Sala Palatului, de la ora 20.00.

David Garrett este aproape de finalul perioadei de recuperare după o operație de hernie de disc. Cu toate acestea, la recomandarea medicilor, a fost necesară amânarea acestor 3 concerte.

Artistul regretă și este profund dezamăgit că nu va putea susține concertele programate pentru luna iunie, deși face eforturi pentru refacerea condiției fizice pentru reluarea turneului său spectaculos. Este în același timp profund recunoscător pentru suportul, loialitatea și înțelegerea pe care fanii săi, din întreaga lume, i-au arătat-o în ultimele săptămâni.

„Mă simt mai bine acum, dar, din păcate, recuperarea completă durează mai mult decât mă așteptam”, declară violonistul.
„Cu toate că prognosticul medicilor este încurajator și se așteaptă la o recuperare deplină, din păcate, nu îmi permit încă să susțin spectacole. În momentul de față, cel mai important lucru este să am grijă de mine și de recuperarea mea completă din punct de vedere fizic indiferent de cât timp este necesar. Deși mă simt mai bine, din păcate acest lucru înseamnă de asemenea și anularea mai multor concerte. Întrucât am primit foarte multe mesaje și urări de însănătoșire grabnică, vreau să vă spun că apreciez înțelegerea dumneavoastră și vă mulțumesc încă o dată pentru cuvintele de susținere și pline de afecțiune. Îmi dați o putere extraordinară și mă ajutați să trec prin aceste momente dificile. Aștept cu nerăbdare să vă revăd în curând la unul dintre concertele anunțate.”

Toate biletele pentru concertele de la Sala Palatului București rămân valabile pentru noile date; biletele pentru data de 8 iunie vor fi valabile doar pentru concertul din 13 septembrie, iar biletele pentru data de 9 iunie vor fi valabile numai pentru cel din data de 14 septembrie.

În același timp, persoanele care vor dori recuperarea contravalorii biletelor, sunt rugate să se adreseze punctelor de vânzare de unde acestea au fost cumpărat.