Câini sălbatici cu ace-n vene

Tommy Bolin este unul dintre tipii pe care am boală. Rău de tot.

A murit la 26 de ani, cu acu-n venă, după ce a apucat să arate doar frânturi de potențial, sclipiri geniale din ceea ce ar fi putut să devină. N-ar fi singurul, dar parcă e mereu păcat; pe mine știu că mă întristează ideea.

Gonit de demonii personali, parcă a reiterat ideea lui Robert Johnson, “I got to keep movin’, there’s a hellhound on my trail”. În versiunea personală, “no chance for love, no sign of life – just wild dogs howlin’ in the night”.

Plecat de acasă la 16 ani ca să devină muzician profesionist, a avut o carieră meteorică, ce l-a purtat prin studiouri și pe marile scene ale lumii. A înregistrat jazz-rock, cu Billy Cobham, a scos două albume cu James Gang și a făcut parte din ultima mare încarnare Deep Purple (Mark IV, cea mai funk dintre ele, în care l-a înlocuit pe Ritchie Blackmore). În timp ce avea și o carieră solo.

A murit în 1976, de o supradoză cu heroină. A făcut multe, a lăsat și mai multe neterminate.

Nu a fost uitat, de exemplu în 2008, Dean scoteau un model de chitară, “Teaser” – Tommy Bolin Tribute. Și nu sunt singurii.

“Maybe before you were happy, but now your thoughts aren’t of this place”. Și n-au mai fost.

Tommy Bolin Archives – http://www.tbolin.com/

The Bolin Foundation – http://www.tommybolin.org/