Vandenberg și MoonKings, un nou album

Acum patru ani anunțam primul album al noii trupe a lui Adrian Vandenberg, Vandenberg’s MoonKings. În noiembrie anul trecut a apărut (mereu dificilul) al doilea album, intitulat simplu MkII, tot la Mascot Label Group.

Dacă albumul de debut evolua într-un teritoriu foarte similar Whitesnake (mai ales cu un Coverdale invitat pentru un Sailing Ships memroabil), MKII marchează o evoluție spectaculoasă, chair dacă în coordonate similare de heavy rock cu arome vintage de anii ‘70. MoonKings s-au prezentat de la început ca o trupă sudată, nu doar un proiect al lui Adrian Vandenberg.

Ceea ce au reușit acum este să treacă la un nivel superior. Sigur, virtuozitatea lui Vandenberg se menține în centrul atenției dar în același mod discret care l-a caracterizat mereu și l-a împiedicat să fie recunoscut de mase drept un guitar hero. Mereu în serviciul cântecului și perfect integrat trupei din care face parte, reușesc împreună să demonstreze că își merită locul în primul eșalon al hard rock-ului mondial.

Iar de ieri, 19 februarie, avem și un lyric video pentru Reputation, un imn groovy devenit între timp una dintre piesele preferate din setlistul live.

Link-uri
https://www.facebook.com/moonkingsband
http://vandenbergsmoonkings.com/

Adrian Coleașă


Adrian Vandenberg a revenit

Cu Vandenberg’s MoonKings, o trupă nou-nouță formată la sfârșitul anului trecut. N-au pierdut vremea, în februarie a și ieșit albumul.

Adrian VanDenBerg

Omul face parte din categoria aia care pe mine mă enervează îngrozitor, a cetățenilor care fac foarte bine mai multe lucruri. Și-a lăsat treburile de designer (a studiat arte) pentru a fi unul dintre marii chitariști prea puțin apreciați ai anilor ‘80 – ‘90. Accidentul de la mână (care dus la cooptarea lui Steve Vai în trupă) a fost foarte documentat și discutat, dar nu a însemnat sfârșitul lui artistic. Omul a continuat să cânte și și-a văzut liniștit de pictură. Apreciat de criticii de artă și de public, a trăit confortabil, apărând când și când, fie pe scena Whitesnake, fie la o reuniune Vandenberg (trupa de unde l-a furat Coverdale), fie în câte un proiect ca Manic Eden (care poate ar fi meritat mult mai mult decât un album; bașca vreo campanie de produs inovator (chitarele Aristides).

Lumea îl știe mai ales de la Whitesnake, iar albumul MoonKings aduce bine a Whitesnake-ul din perioada lui, ăla cu “Slip Of The Tongue” și “Restless Heart”, dar adus la zi. A rămas prieten cu David Coverdale, care apare pe album cu un “Sailing Ships” 2014, prima înregistrare împreună din ‘97 încoace.

Sună bine, îmi place, sper să nu rămână un efort izolat. Deocamdată sunt în turneu, semn bun!


Și chitarele se reinventează, nu-i așa?

A fost odată ca niciodată un inginer, pe numele său Aristides Poort. Iar inginerul nostru și-a asumat o misiune: să inventeze un material cu proprietăți acustice perfecte. Și anul era 1996.

A lucrat zi și noapte, a studiat toate lemnele posibile, toate construcțiile de instrumente la care a avut acces. Universitatea din Delft s-a cutremurat de magnitudinea întrebării: “ce se întâmplă cu unda de sunet în material, la nivel celular?”.

Unsprezece ani au trecut într-o clipă și anul 2006 a văzut răspunsul și nașterea unui nou material, nou-nouț, pe numele său de botez Arium. Ursitoarele i-au prezis diverse și a pornit pe drumul către instrumentele ce îl vor folosi.

Încă trei ani au trecut ca vântul și ca gândul, în 2009 se întrupa primul instrument finalizat. Și ce putea fi altceva decât o chitară electrică? Campionul ei, un alt olandez, Adrian Vandenberg.

Cineva, să nu dăm nume, persoană importantă, a exclamat de când a văzut prima poză: “asta arată ca un BMW tunat”. Aș merge și mai departe, e ca și lăsată în urmă de o navă spațială (sau o mașină a timpului?).

Lansată pe piață la NAMM, în 2010, chitarele Aristides (OIO și O5O – basul), de-abia și-au început marșul. Dovadă stau teritoriile cucerite, încet, dar sigur.

Site-ul oficial – http://www.aristidesinstruments.com/
Pagina Facebook oficială- http://www.facebook.com/aristidesinstruments