O săptămână până la Red Bull SoundClash: Subcarpați vs. Vița de Vie. Evenimentul este SOLD OUT. Vezi unde-l poți urmări live
Postat: 02/10/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 9 octombrie, bucuresti, red bull, sala polivalenta, soundclash, subcarpati, vita de vie Scrie un comentariuForțele de luptă ale trupelor Subcarpați și Vița de Vie s-au adunat, au avansat strategic și au cumpărat toate biletele disponibile la cea de-a treia ediție Red Bull SoundClash a.k.a Bătălia de la Polivalentă. Pentru seara de 9 octombrie, Polivalenta este sold out, atât pe teren, între scene, cât și în tribune. Însă, pentru soldații care n-au mai apucat să-și achiziționeze biletele epuizate în timp record, la numai 3 săptămâni de la punerea în vânzare, există vești bune – evenimentul poate fi urmărit live, integral, pe redbull.ro/soundclash. Arbitrul imparțial al serii va fi Liviu Stanciu, iar DJ Alt Om (Vlad Roșeanu) completează la platane.
Bătălia de la Polivalentă se anunță de proporții. Peste 3.000 de fani vor umple spațiul cu aplauze și urale pentru trupa preferată, iar un decibelmetru le va contoriza pentru a decide câștigătorul. Fanii vor avea ultimul cuvânt, indiferent dacă aclamă folclorul underground sau rock-ul alternativ. Sub deviza „Două trupe. Două scene. Un singur învingător.”, atât Subcarpați cât și Vița de Vie vor da tot ce au mai bun din arsenalul muzical pentru a cuceri publicul de partea lor pe parcursul celor patru runde (The Cover, The Takeover, The Clash și The Wild Card) care le vor pune la încercare imaginația și creativitatea muzicală.
Neclintit în fața brigăzii numeroase adverse, comandantul trupei Vița de Vie se concentrează pe propriile puteri, pe o producție muzicală executată cu atenție, dar și pe experiența din spate. „Am produs fiecare piesă în detaliu, astfel încât să nu existe decât momente <<blanao>>. Suntem mega încântați de Take Over-uri, sunt absolut bestiale, iar Wild Cardul va rupe fâșul. Clash-ul e cumva pe teritoriul nostru din start, pentru că jonglăm cu genurile muzicale <<de mici>>, simfonic, electric, acustic, hip hop, jazz, bossa, reggae ș.a.m.d… nu cred să fie ceva care să ne fie străin. Am repetat împreună cu Subcarpați pentru Take Over și la fiecare piesă pe care o preluau de la noi, un zâmbet mare de satisfacție ni se instala pe față. Au făcut și ei o treabă foarte, foarte mișto! Abia așteptăm să înceapă seara de 9 octombrie. Suntem pregătiți!”, povestește Adrian Despot despre „antrenamentele” pentru Red Bull SoundClash.
Obișnuit cu confruntările muzicale, pentru că fiecare MC experimentează zona de battle cel puțin o dată-n viață, MC Bean și-a antrenat regimentul cu stoicism pentru seara de 9 octombrie. „A trebuit să ne transformăm complet anumite piese și poate asta a fost cea mai mare provocare. Sunt anumite stiluri în care nu doar că trebuie să pui suflet, ci și să-ți temperezi energia si să adaugi cât mai mult <<feeling>> ca să aduci ascultătorul în starea potrivită. Ne bazăm pe faptul că ne place, ceea ce înseamnă că vom da totul și puțin mai mult. Brigada este pregătită de atac! Suntem o trupă de MC Freestyle – e foarte greu să ne prinzi cu garda jos, suntem pregătiți pentru orice are să vină. După repetițiile comune un lucru am să zic, doar atât: n-aveți idee ce vă așteaptă! O să fie o seară cu focuri din ambele părți, clar!”, declară MC Bean.
Cu trupele muzicale aliniate, mai rămâne doar ca armatele de fani să fie pregătite. Dacă nu ai făcut până acum cunoștință cu Red Bull SoundClash, este timpul. De 13 ani de zile, conceptul SoundClash înconjoară lumea aducând în fața fanilor dueluri artistice creative unice. Din Jamaica anilor ‘50 până azi, provocările tip SoundClash au făcut deliciul publicului. Prima ediție a Red Bull SoundClash a avut loc în 2006 în Olanda, iar de atunci a făcut turul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri.
Pe 9 octombrie lucrurile vor arăta astfel:
· THE WARM UP – Fiecare trupă cântă 3 piese din repertoriul propriu.
· RUNDA 1: ‘THE COVER’ – Trupele abordează un hit celebru în dulcele stil propriu.
· RUNDA 2: ‘THE TAKEOVER’ – Vița de Vie începe o piesă, Subcarpați o preia din mers şi o continuă în stilul lor, apoi începe Subcarpați şi preia Vița de Vie… timp de 4 piese.
· RUNDA 3: ‘THE CLASH’ – Fiecare trupă reinterpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.
· RUNDA 4: ‘THE WILD CARD’ – Fiecare trupă scoate asul din mânecă printr-un invitat surpriză.
Urmărește live experiența Red Bull SoundClash pe redbull.ro/soundclash. Toate informațiile despre eveniment sunt disponibile pe site. Rămâi la curent pe pagina de eveniment de pe Facebook!
Red Bull SoundClash prezintă Bătălia de la Polivalentă: Subcarpați vs. Vița de Vie
Postat: 30/08/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 9 octombrie, bucuresti, concert, red bull, sala polivalenta, soundclash, subcarpati, vita de vie Scrie un comentariu
Pe 9 octombrie se anunță o bătălie muzicală epică între două armate cu greutate, Subcarpați și Vița de Vie, la cea de-a treia ediție Red Bull SoundClash! Cea mai mare bătălie din istoria muzicii românești se va desfășura în 4 runde emblematice, învingătorul fiind decis de ovațiile publicului prezent, înregistrate cu decibelmetrul arenei. Evenimentul marchează prima confruntare din România între folclorul underground și rock-ul alternativ! Două trupe. Două scene. Un singur învingător. Vezi teaser.
Biletele sunt disponibile pe www.redbull.ro/soundclash.
Red Bull SoundClash este mai mult decât un concert, este o confruntare muzicală unică, un show total în care îți vei auzi artiștii favoriți luptându-se pentru fiecare bătaie din palme a fanilor prezenți în Sala Polivalentă. Cele 4 runde ale bătăliei – The Cover, The Takeover, The Clash, The Wild Card – vor forța limitele creativității fiecărei trupe și vor oferi publicului un experiment muzical istoric!
De 23 ani, Vița de Vie își pune amprenta asupra rock-ului alternativ autohton prin piese care au revoluționat peisajul muzical românesc, precum „Basu’ și cu toba mare”, „Varză” sau „Praf de stele”. Vița de Vie a evoluat împreună cu fanii, ostașii săi care, pe 9 octombrie, vor zgudui Sala Polivalentă. După două ediții Red Bull SoundClash în care a dirijat forțele muzicale ale confruntării, Adi Despot îmbracă acum armura de combatant: „Am acceptat invitația ca fiind o provocare. Ne scoate din zona de confort și ne pune în situații total diferite față de cele cu care noi suntem obișnuiți. Și e fantastic! Încă de la prima ediție, din postura de MC, aveam mereu un ochi ațintit pe ceea ce se întâmpla pe scenă și îmi imaginam cum am fi făcut noi, Vița de Vie, respectiva mișcare”,povestește Adrian Despot.
Subcarpați, cea mai mare grupare muzicală independentă din România, va ține garda sus și-și va apăra măritul codru luptând cu arma preferată – mixul de hip-hop-folclor românesc. „Știm conceptul de <<Clash>> din U.K., de la <<Culture Clash>>, am văzut acum vreo doi-trei ani potențialul celor două arene față-n față. Mi-a plăcut foarte mult și ne întrebam când o să ajungem și noi să facem asta… și iată că a venit acel moment. O să fie o bătălie muzicală. Dacă Vița de Vie o să arunce ceva în foc, o să fim pregătiți”, promite MC Bean.
Cum se va desfășura Bătălia de la Polivalentă – Red Bull SoundClash:
· THE WARM UP – Fiecare artist cântă 3 piese din repertoriul propriu.
· RUNDA 1: ‘THE COVER’ – Trupele abordează un hit celebru în dulcele stil propriu.
· RUNDA 2: ‘THE TAKEOVER’ – Vița de Vie începe o piesă, Subcarpați o preia din mers şi o continuă în stilul lor, apoi începe Subcarpați şi preia Vița de Vie… timp de 4 piese.
· RUNDA 3: ‘THE CLASH’ – Fiecare trupă reinterpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.
· RUNDA 4: ‘THE WILD CARD’ – Fiecare trupă scoate asul din mânecă printr-un invitat surpriză.
În 2018, când Grasu XXL și Loredana s-au duelat folosind toate armele în fața fanilor însetați de diversitate muzicală, armata hip-hop-ului a învins pentru a doua oară la rând la Red Bull SoundClash, după victoria celor de la CTC din 2017. Au fost și dueluri verbale, și replici tăioase, aruncate ca un buzdugan de la o scenă la alta – ceea ce publicul așteaptă și în cadrul ediției din acest an. Mii de fani au dat muzicii ce-i al muzicii – indiferent de partea cui au venit la Sala Polivalentă – au strigat pân-au răgușit pentru cel mai bun, chiar dacă decizia le-a fost îngreunată de așii din mânecă aduși de cei doi rivali – Tudor Chirilă a cântat alături de Grasu XXL, iar în contrapartidă, Smiley a venit să o susțină pe Loredana în luptă.Vezi cum a fost la a doua ediție Red Bull SoundClash.
Prima ediție a Red Bull SoundClash a avut loc în 2006 în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii, pe cinci continente, în peste 50 de dueluri.
În România, Red Bull SoundClash se întoarce pe 9 octombrie, la Sala Polivalentă. Primele 300 de bilete se pot achiziționa la prețul de 59 lei, iar după epuizarea acestora, biletele pot fi achiziționate la prețul de 79 lei. Toate informațiile despre Red Bull SoundClash sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash. Rămâi la curent pe pagina dedicată evenimentului!
Partener principal Banca Transilvania. Susținut de Lidl. Powered by Kiss FM.
Concert Vița de Vie – Acustic în Hard Rock Cafe
Postat: 16/05/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 22 mai, bucuresti, concert, hard rock cafe, vita de vie Scrie un comentariuBestMusic Live Concerts te invită 22 mai de la ora 21:30 la Hard Rock Cafe din București pentru o seară de magie alături de showul acustic al trupei Vița de Vie! În deschidere va cânta Maru.
Bucureștenii sosesc pe scena din Hard Rock Cafe pentru a prezenta albumul, “Acustic” lansat în 2013 la Teatrul Național din București dar și pentru a vă oferi un jam session inedit pe scena (probabil) celui mai bun club pentru concerte live din București.
Fanii Vița de Vie vor fi surprinși să își regăsească favoriții într-o ipostază artistică unică. Obișnuiți cu concertele lor dinamice și pline de energie, care au devenit în timp trademark-ul Vița de Vie, vor descoperi de data aceasta o cu totul altă stare.
Pornind de la clasicul Unplugged, Acustic înseamnă cele mai bune melodii Vița de Vie, strânse în decursul celor 20 de ani de existență, reorchestrate într-o manieră neobișnuită, mergând uneori până la clasic, jazz, sau bossanova. Cine și-ar fi imaginat vreodată că Basul și cu toba mare poate “să stea în picioare” și să sune atât de bine în variantă Swing?
Biletele se gasesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.
Biletele au următoarele prețuri:
– 60 de lei, cu loc la masă sau fără loc, în sală
– 80 de lei, VIP cu loc la masă în fața scenei
Sunt disponibile și bilete fără loc, în picioare la prețul de 60 de lei.
Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.
Hard Rock Cafe București se află în parcul Herăstrău – Șoseaua Kiseleff, nr. 32
Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare.
Pentru acest eveniment nu este permisă renunțarea la biletele achiziționate.
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM
Concert Vița de Vie în Hard Rock Cafe
Postat: 22/02/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 28 februarie, bucuresti, concert, hard rock cafe, Live, vita de vie Scrie un comentariu
Joi, 28 februarie, de la ora 21:30, vă așteptăm la Hard Rock Cafe la un show cu Vița de Vie Electric! Trupa a lansat un nou album și a aniversat 20 de ani așa că ne așteaptă un show de zile mari plin de hituri! Nu avem mese în fața scenei pentru un show total.
„Matematic, 20 de ani de Vița de Vie înseamnă jumătate din viața mea. Sunt 20 de ani trăiți la intensitate maxima și scurși parcă într-o clipă. Cu multele bune și inevitabilele rele, uitându-mă înapoi, n-aș schimba aproape nimic, pentru că am făcut asta din pasiune și ne-am bucurat de fiecare secundă. Fiecare obstacol ne-a făcut mai îndârjiți și mai puternici. În loc să abandonăm sau să dăm înapoi, am reușit mereu să mergem mai departe, strângând rândurile și inventându-ne propriile drumuri acolo unde acestea nu existau. Realizările, mult prea multe pentru a le enumera, cad în derizoriu atunci când mă gândesc la „vârsta” noastră de trupă. Faptul că încă suntem pe scenă după 20 de ani, iar piesele noastre sunt cântate cu aceeași bucurie, atât de noi, cât mai ales de public, este mai mult decât am visat vreodată. Am avut niște prieteni extraordinari care ne-au fost alături în această călătorie și au crezut în noi necondiționat, amortizându-ne căderile și împingându-ne mereu înainte. Sunt fanii noștri, cărora le datorăm „vârsta” la care am ajuns. Am crescut, practic, împreună și am avut grijă unii de ceilalți. Pentru ei, am încercat să ținem mereu ștacheta ridicată, iar asta ne-a adus în locul pe care îl ocupăm azi” – Adrian Despot, Vița de Vie
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.
Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.
Biletele au următoarele preţuri:
– Cu loc la masă în sală: 69 lei (doar 200 de locuri)
– Fără loc, în picioare: 39 lei
Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.
Pentru acest eveniment nu este permisă anularea biletelor.
Hard Rock Cafe Bucuresti se află în parcul Herăstrau – Șoseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune și de câteva sute de locuri de parcare.
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM
Concert Vița de Vie – electric la Hard Rock Cafe
Postat: 25/11/2018 Înscris în: Știri | Tags: 2018, 29 noiembrie, concert, electric, hard rock cafe, Live, vita de vie Scrie un comentariu
Pe 29 noiembrie, de la ora 21:30, vă așteptăm la Hard Rock Cafe la un show cu Vița de Vie Electric! Nu avem mese în fața scenei pentru un show total.
„Matematic, 20 de ani de Vița de Vie înseamnă jumătate din viața mea. Sunt 20 de ani trăiți la intensitate maximă și scurși parcă într-o clipă. Cu multele bune și inevitabilele rele, uitându-mă înapoi, n-aș schimba aproape nimic, pentru că am făcut asta din pasiune și ne-am bucurat de fiecare secundă. Fiecare obstacol ne-a făcut mai îndârjiți și mai puternici. În loc să abandonăm sau să dăm înapoi, am reușit mereu să mergem mai departe, strângând rândurile și inventându-ne propriile drumuri acolo unde acestea nu existau. Realizările, mult prea multe pentru a le enumera, cad în derizoriu atunci când mă gândesc la „vârsta” noastră de trupă. Faptul că încă suntem pe scenă după 20 de ani, iar piesele nostre sunt cântate cu aceeași bucurie, atât de noi, cât mai ales de public, este mai mult decât am visat vreodată. Am avut niște prieteni extraordinari care ne-au fost alături în această călătorie și au crezut în noi necondiționat, amortizându-ne căderile și împingându-ne mereu înainte. Sunt fanii noștri, cărora le datorăm „vârsta” la care am ajuns. Am crescut, practic, împreună și am avut grijă unii de ceilalți. Pentru ei, am încercat să ținem mereu ștacheta ridicată, iar asta ne-a adus în locul pe care îl ocupăm azi” – Adrian Despot, Vița de Vie
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.
Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.
Bilete la concerte, spectacole, teatru si standup
Lider în ticketing electronic în România. Peste 1 milion de bilete vândute pe an la concerte, evenimente, teatru și standup
iabilet.ro
Biletele au următoarele preţuri:
– Cu loc la masă în sală: 69 lei (doar 200 de locuri)
– Fără loc, în picioare: 44 lei
Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.
Hard Rock Cafe București se află în parcul Herăstrău – Șoseaua Kiseleff, nr. 32
Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare.
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM


