Within Temptation și Kamelot printre primele formații anunțate la Maximum Rock Festival ediția a zecea

Anul 2023 marchează a 10-a ediție Maximum Rock Festival, de aceea aniversarea urmează a fi sărbătorită printr-un eveniment special, într-o locație specială, la 17 km de Brașov, 4 km de Râșnov și 13 km de Bran, în inima muntelui. Maximum Rock Festival 2023 se va desfășura în perioada 2-3 iunie, iar primele formații anunțate de organizatorii Promusic Events și Maximum Rock sunt Within Temptation, Kamelot, Dirty Shirt, As I May, Trope și Ad Infinitum.

Va fi o ediție specială, ce va avea două scene, pe care vor urca X de formații, într-un interval de două zile de distracție și voie bună. Locația va beneficia de o zonă de camping dotată cu toate utilitătile, situată exact langă zona de festival. Nu vor lipsi barurile, o zonă extinsă dedicată deliciilor gastronomice și o zonă de merch. De asemenea, oaspeții festivalului se pot aventura pâna la Cetatea Râșnov, Castelul Bran, Cheile Râșnoavei, Circul Glaciar Țigănești, Peștera Valea Cetății, Peștera Râșnoavei, Dinoparc, Prăpăstiile Zărneștiului, Culuarul Rucăr- Bran și multe altele.

Publicul prezent la eveniment va avea la dispoziție curse regulate din Brașov, pe toată perioadă festivalului.

La această ediție aniversară vor participa atât formații care au mai urcat pe scena festivalului la edițiile precedente și au creeat o impresie puternică, cât și trupe în premieră, etalon pe scena rock-ului și metalului mondial. Desigur, scena românească underground nu va fi neglijată.

Printre formațiile care au participat la edițiile anterioare și au creat o atmosferă incendiară se numără: W.A.S.P., My Dying Bride, Therion, Dark Tranquillity, Monspell, Moonsorrow, Haggard, Sodom, Epica, Eluveitie, Septicflesh, Annihilator, UDO și multe altele.

Abonamentele vor fi disponibile exclusiv pe AmBilet.ro  (https://www.ambilet.ro/tc-events/maximumrockfestival2023/) , primele având preț promoțional.


ARTmania Bucharest Blast, prima ediție

ARTmania Bucharest Blast a debutat sub auspicii favorabile, iar la această primă ediție din 3 septembrie energia a fost cuvântul cheie al serii

ARTmania Bucharest Blast 2016

Sinoptik vin din Donbas, Ucraina. Pentru mine au fost revelația serii. Indiferenți la numărul încă mic de spectatori au cântat de parcă Arenele erau pline la refuz. Mix-ul lor de psychedelic și stoner, un fel de Floyd cu Syd Barrett amestecat bine cu Kyuss pe steroizi m-a făcut să îmi promit că nu voi rata reîntoarcerea lor în București.

Math rock-ul nu este o prezență cotidiană pe scena locală, iar luxemburghezii Mutiny On The Bounty i-au făcut fericiți pe fanii genului, care i-au susținut zgomotos.

De fapt, bănuiala mea este că mulți dintre cei prezenți erau fani hard core de progresiv, de la King Crimson și Robert Fripp încoace, deoarece și islandezii de la Agent Fresco au făcut să explodeze audiența din ce în ce mai numeroasă.

Toate cele trei trupe au creat atmosfera perfectă pentru Within Temptation, aflați spre sfârșitul turneului Hydra (care a început pe 20 februarie 2014 și se va încheia oficial pe 23 decembrie anul acesta).

Cea mai energică prestație scenică a aparținut totuși acestor creatori de gen (să nu uităm că se numără printre cei care au inventat symphonic metal-ul, alături de Nightwish și Therion – oare ce a fost în apele Europei de Vest prin 1996?), care s-au aflat în România pentru a cincea oară.

Un indiciu bun despre cum decurge un concert este cam de câte ori îți vine să te uiți la ceas în timpul lui. Mă îndoiesc că au fost mulți cei care și-au amintit că aveau și ceasuri la ei. De la începutul cu Our Solemn Hour până la Ice Queen, ultima piesă a bisului, mașinăria bine rodată Within Temptation a funcționat aproape impecabil, spre deliciul fanilor.

Ah da, în afară de fani (de toate vârstele), Arenele au fost invadate de viitori fani. Mai mulți copii decât am văzut vreodată la un concert, cu căscuțe pe urechi, au fost poate prevestirea unor generații ce vor asculta altceva decât manelele și bumți-bumți ale vremurilor lor ce vor să vie.

O galerie foto a zilei este disponibilă aici.


Within Temptation și Agent Fresco vin în două săptămâni să concerteze la prima ediție ARTmania Bucharest Blast

Am urmărit Within Temptation prin concertele verii așteptându-i la București pentru primul lor show în rolul de headliner din capitală. Dupa Alcatraz Festival, M’era Luna, Dutch Valley Festival și Baltic Open Air urmează ARTmania Bucharest Blast, în 3 septembrie, la Arenele Romane, un eveniment mult așteptat după ARTmania Festival Sibiu. 

Within Temptation @ Ostrava Fest 2016

În același timp, Agent Fresco pornește la drum și incepând de astăzi (19 august) va susține 16 show-uri în Europa, printre care și ARTmania Bucharest Blast pe 3 septembrie. 

Agent Fresco

Biletele care au mai rămas disponibile pornesc de la 120 de lei și pot fi procurate din rețelele  Eventim, Myticket, IaBilet și Kompostor sau direct de la ARTmania, sediul din București.


Wish You Were Here Within Temptation

Nu, nu “Wish You Were Here” al lui Pink Floyd. Stăteam ca omu’ pe YouTube și dau de ceva cu același titlu. Cel care postase susținea că e Within Temptation.

Suna suspect de cunoscut, dar aveam un lapsus îngrozitor, așa că m-am apucat să scotocesc. Și s-a făcut brusc lumină. Era Blackmore’s Night.

Inițial un duo folk rock cu temă renascentistă, Ritchie Blackmore și Candice Night au înregistrat piesa pentru primul album “Shadow Of The Moon”, din 1997. În 2008, Candice a devenit și doamna Blackmore versiunea a patra.

Supriza cea mai mare de-abia mă aștepta după colț. Pentru că nu e piesa lor, ci o preluare. După o trupă prefabricată a anilor ‘90, Rednex. Da, da, aceiași Rednex de al căror “Cotton Eye Joe” eram împresurați prin ‘95.

A apărut pe albumul de debut, “Sex & Violins”. N-a fost un hit precum “Cotton Eye Joe”, dar a prins foarte bine în Germania, Norvegia, Austria, Elveția. Și respectivii continuă la fel de veseli și în ziua de azi.

Foarte frumos, dar unde e Within Temptation până la urmă în toată povestea asta? Se pare că nicăieri. N-am reușit să găsesc nici o referință că ar fi înregistrat vreodata acest “Wish You Here”. Dacă cineva are această informație, îl/o rog frumos să mi-o paseze și mie. Până atunci am clasat-o la categoria “agitație confuză, dar sonoră, pe YouTube”.

Within Temptation vor avea album nou-nouț pe 25 martie (da, vinerea viitoare). “The Unforgiving” este un proiect foarte ambițios, ce leagă cîntecele albumului de o serie de benzi desenate și trei scurt-metraje. Experiență multimedia completă.

Până acum a apărut primul single de pe album, “Faster”, și primul scurt-metraj, “Mother Maiden”.