Cuvântul magic, endorsement

În română am gasit echivalentul “gir”. Scuze, creierul meu ușor pervertit de romgleză, preferă originalul. Să-i zic ‘”testimonial”? Mne, rămân la englezism.

Concept vechi de hăt în advertising, folosit până la uzură (inclusiv a consumatorului căruia i se adresează), reprezintă practic una bucată persoană cunoscută care își asociază numele cu produsul – crema X îmi face piciorul fin, pilulele Y mi-au salvat identitatea și pentru că folosesc serviciile companiei Z sunt ambidextru în fiecare zi.

În advertising-ul clasic sunt multe semne de întrebare dacă funcționează, gurile rele  susțin sus și tare (Martin Lindstrom, de exemplu) că oamenii sunt atât de concentrați pe celebritatea endorsatoare încât nu nici mai știu ce endorsează cetățeanul respectiv.

În industria muzicală, în schimb, chiar funcționează. Atât de bine încât e o bataie în toată regula pe artiști. Pe ăia care vând. Niciodată n-au existat atâtea modele “semnătură a lui X”, ca acum. Chitare, amplificatoare, doze, corzi, pene… câte în lună și în stele. Sau pentru artiști mai mici (nu mai puțin valoroși, doar cu vânzări mai mici), “Y folosește materialul cutare” e la ordinea zilei.

Toate astea se plătesc. Endorser-ul dă produse (gratuit sau cu discount-uri mari) și se așteaptă să vadă vânzările crescând.

De ce să nu recunoaștem? Sculele sunt scumpe, consumabilele la fel, toate costă bani. Dacă cineva ne face viața mai ușoară plătind pentru ele (parțial sau total), cu plăcere, să fie primit. Banii economisiți se redirecționează imediat către altceva.

Dar cum face un muritor de rând ca să obțină freebies? Rob Chapman are un tutorial perfect aplicabil.

Dar nu uitați. Oamenii cărora vă adresați au și ei niște nevoi clare. E foarte frumos că sunteți minunați, entuziaști și cu potențial. Dar dacă le explicați în primul rând ce au ei de câștigat susținându-vă, aveți o șansă mult mai bună să obțineți ceva. Baftă!

Rob Chapman este clinician Orange. Are și vreo 3 materiale proprii disponibile via CD Baby. Mie mi-a plăcut mai mult primul, “Red Dream”. Dar cel mai bine e să vă faceți o părere proprie.



Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.