Și au rupt bluzu’

În 1966 apărea un album covârșitor de important – Blues Breakers, John Mayall with Eric Clapton.

Perioada a fost incredibil de fertilă, dar acest album a semnat actul oficial de naștere al tineri școli britanice de blues electric. Al doilea album al lui Mayall se dorea inițial un live. N-a fost să fie, așa că au intrat în studio.

Clapton a fost forțat pentru prima oară să se ridice la nivelul unor profesioniști mult mai serioși decât fuseseră Yardbirds.A făcut-o cu brio, una dintre urmări fiind apariția graffitti-urilor “Clapton Is God”, pe zidurile Londrei.

Repercusiunile albumului s-au simțit dincolo de Marea Britanie, sunetul Les Paul-ului băgat într-un Marshall dat la maximum a devenit un standard. A fost momentul și motivul pentru care, în Statele Unite, un alt mare chitarist alb de blues, Mike Bloomfield a lăsat jos Telecaster-ul și s-a reconvertit la Les Paul. A propos, chitara nu se mai producea de 6 ani (din motive de succes comercial limitat, hm hm) și va mai dura încă 3 ani până să fie reintrodusă, la presiunea maselor cântătoare.

Albumul a ajuns să dea, neintenționat, și numele trupei lui Mayall, cunoscută de atunci încoace ca John Mayall & The Bluesbreakers. Care trupă a devenit o altă mare școală de blues, prin ea trecând unii precum Peter Green, Mick Taylor, Harvey Mandel, Walter Trout, Coco Montoya, Buddy Whittington…

Doar patru piese originale pe album, alături de opt cover-uri de piese clasice Otis Rush, Freddie King, Ray Charles, Little Walter, Robert Johnson… A setat noi standarde si, într-un fel sau altul, a influențat întreaga producție de blues contemporan a anilor următori.

Și mai mult de atât. De exemplu, într-un interviu, Ritchie Blackmore se confesa că a scris “Lazy” pentru Deep Purple influențat fiind de “Steppin’ Out”, varianta Clapton.

Albumul mai este cunoscut și ca “The Beano Album”, din cauza benzilor desenate pe care le citea Clapton în timpul ședinței foto. Îl durea la bașcheți (ăăă… cizmulițe) de poză și vroia ca asta să fie foarte clar.

Câteva luni după apariția albumului, Clapton să formeze Cream, împreună cu Jack Bruce și Ginger Baker. Dar asta e altă poveste.

Și pentru că am menționat “Steppin’ Out”, piesa lui James Bracken, iat-o.