Cântecul fantomei

În 1978 a ieșit un album ciudat. La șapte ani după moartea lui Jim Morrison (da, a murit, până la proba contrarie), Doors aveau un album nou.

Morrison s-a considerat toată viața un poet mai mult decât orice altceva și fascinația lui pentru Rimbaud a fost documentată suficient. Așa că, evident, la ore târzii, și-a recitat poeziile, singur, în fața microfonului (imaginea nu i-a scăpat lui Oliver Stone în “The Doors”, din 1990).

Aceste benzi, înregistrate în 1969 și 1970, au fost fost dezgropate de supraviețuitorii trupei, remixate cu muzică Doors și varii colaje, publicate ca “An American Prayer”.

Mi-am adus aminte de album trecând aseară prin Carturești si uitându-mă stupefiat la lista de piese, diferită de ceea ce țineam eu minte. Da, era diferită pentru că albumul a fost remasterizat si modificat în 1995.

Când am ascultat prima oară acest album, acum muuult timp, pe o casetă preistorică, am avut un sentiment de voyeur la o ședință de spiritism. După toți anii aștia, constat că această primă impresie nu s-a șters complet. Dar m-am bucurat de album și intenționez să o fac în continuare.

“An American Prayer” a avut o primire “amestecată” și crtiticii nu au căzut de acord asupra lui nici până în ziua de azi. Dar s-a vândut bine (în US a devenit platină – peste un milion de vânzări) și a marcat primul cântec original Doors post-Morrison, “Ghost Song”.

Pentru mine, această piesă este rezumatul acelui sentiment inițial – fantoma lui Jim M recitând pe fundalul muzical oferit de colegii de trupă aflați încă în planul terestru.