Bluesmenii plecați sunt oare uitați?

Sleepy John Estes nu era somnoros de felul lui. Sau avea o problemă cu tensiunea, sau era narcoleptic (nu, n-are legătură cu narcoticele și nu e fun). Sau pur și simplu îl apuca moțăiala când nu-i convenea ceva (asta îmi sună cunoscut).

Născut în 1899 sau în 1904 (sic), plecat dintre noi în 1977, și-a făcut debutul în 1929. Da, știu, putea să fie și în Evul Mediu, la fel de aproape pare.

Ca mulți dintre contemporanii săi, a fost uitat după 1941 (în pofida unei tentative de revenire în 1952), redescoperit prin 1962. De fapt, nici n-a fost căutat inițial, Big Bill Broonzy scrisese că a murit. Și a fost crezut pe cuvânt, până când l-au găsit, aproape din greșeală, orb și sărac lipit. Cum nu de multe ori primești o a doua șansă, și-a luat chitara, a cântat și a făcut turnee din Tennessee până la Newport, din Europa până în Japonia.

Ca orice artist popular (asta e și bluesman-ul, tot un fel de rapsod), a cântat despre ce-l înconjura.Despre mecanicul orașului, despre avocat, despre judecător, despre tânăra Laura, cea notorie amoros în zonă… Și a îmbogățit catalogul global de blues. “Milk Cow Blues”, “Someday Baby”, “I Ain’t Gonna Be Worried No More”, “Black Mattie”…

“Floating Bridge” a fost preluată inclusiv de Eric Clapton, iar Gregg Allman a ales-o ca să deschidă ultimul album, “Low Country Blues”.

Uitat? Cu siguranță nu. Nu câtă vreme cineva cântă îl cântă sau îl ascultă. Uite d-aia artiștii sunt nemuritori.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s